Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Nicolae Goidea preia (din nou) Secția Handbal a CSM Unirea Slobozia

Iar Președinte

Nicolae Goidea preia (din nou) Secția Handbal a CSM Unirea Slobozia

În mai 2022, CSM Unirea Slobozia reușea o ui­mitoare victorie pe terenul Coronei Brașov și le scotea pe ardelence din lupta pentru promovare în Liga Florilor. Acest succes a declanșat reacții în lanț în toată suflarea handbalului românesc, iar Președintele de atunci, Nicolae Goidea a primit felicitări din toate părțile. Ce a surprins lumea handbalului, mai ales cea a handbalului slobozean, a fost faptul că performanța nu a impresionat autoritățile locale. La câteva zile distanță Nicolae Goidea a fost înlocuit cu Robert Tereacă, consilierul personal al viceprimarului Gigi Manea. De atunci, echipa de handbal a Sloboziei a mers tot mai rău. A pierdut pe linie cu toate contracandidatele la promovare și a terminat în coada clasamentului ambele turnee de accedere în Liga Florilor. Acum, după 2 ani de «secetă» prelungită, s-a luat, în sfârșit, decizia de a nu se mai merge pe mâna «păguboasă» a lui Robert Tereacă și de a se reveni la formula cu Nicolae Goidea drept Preșe­dinte al Secției Handbal. Începând cu 1 iulie 2024, Ni­colae Goidea ocupă din nou poziția de Preșe­dinte al CSM Unirea Slobozia. Ce a găsit? Ce moște­nește? Dar, mai ales, care sunt soluțiile de relansare pentru echipa de handbal a Sloboziei, ajunsă la coada clasamentului. Încercăm să aflăm împreună, în cadrul unui scurt interviu.

-Ce antrenor vom avea pentru sezonul următor?
-Ion Ivan! Este un antrenor care a trecut pe la loturile naționale de juniori, antrenor cu experiență și care lucrează foarte bine cu sportivele tinere. Aș vrea sa punctez un aspect: indiferent că vorbim de antrenor sau orice altă persoană din cadrul clubului, cine nu vine cu inima deschisă, dispus să lucreze, să se antreneze și să fie dedicat 100% acti­vității astfel încât să aducă un aport pozitiv în evoluția echipei, ne strângem mâna și ne vedem fiecare de drumul lui! La Slobozia nu se va beneficia de un loc călduț de unde sa încasezi o remune­rație lunară. Cine își dorește să evolueze rămâne, cine nu, pleacă. Punct!
-Ce handbaliste vor veni anul acesta?
-Încă din mandatul trecut am susținut jucătoare tinere, de aici, din Slobozia: Ana Neagu, Naomi Vasile, Anda Cloșcă, Livia Vlădescu, Anne Boll... Unele au confirmat și au rămas la echipă și mă voi baza în continuare pe ele. La fel voi proceda și acum cu jucătoarele de la Junioare 1, pe care le voi aduce la echipa de senioare, dându-le șansa să crească sportiv și să-și dove­dească va­loarea. Va depinde doar de fete cum se vor integra și vor evolua, iar eu pot să le promit că vor avea susținerea mea necondiționată. Din păcate, bugetul rămas până la finalul anului nu ne permite o campanie agresivă de transferuri, cel mult 1-2 jucătoare vor completa lotul actual...
-Ce obiectiv avem pentru sezonul în curs?
-Trebuie ca toată lumea să știe și să înțeleagă că acum suntem într-o perioadă de tranziție. Încercăm să formăm o echipă competitivă cu jucătoarele avute la dispoziție și să formăm o echipă redutabilă pe viitor cu care să atacăm promovarea în Liga Națională. Nu vreau să dau speranțe deșarte și să fixez obiective mărețe și nerealizabile. Sunt ancorat în realitate și ăsta este adevărul la acest moment. Trebuie să avem răbdare...
-Dar obiectivul pe termen lung?
-Clar, pe termen lung obiectivul este promovarea în Liga Națională. Numai că o echipă care să promoveze nu se poate forma peste noapte și sunt foarte multe aspecte de care trebuie să se țină cont. Știu că suporterii noștri ne vor în Liga Națională imediat, dar din punct de vedere sportiv nu se poate acum. Va veni și promovarea, de asta să fiți siguri! Un alt obiectiv al meu este centrul de copii și juniori căruia îi voi acorda o atenție deosebită... Voi încerca să dezvolt și să aduc cât mai multe sportive de aici, din Slobozia, să practice acest sport minunat numit handbal. Vor beneficia de turnee, de deplasări, de antrenamente, echipamente. Vor avea tot suportul meu!
-Pe ce buget ne bazăm?
-Pe cifre contabile, mai avem la dispoziție mai puțin de 35% din bugetul alocat echipei pe acest an pentru următoarele 6 luni. Dacă luăm în calcul cheltuielile antamate în primele 6 luni (n.red.: ianuarie 2024-iunie 2024) vă dați seama că este extrem de greu să poți aduce jucătoare noi. S-au cheltuit exagerat de mulți bani în prima parte a anului, cu știință sau nu, iar acum, cu banii rămași, nu se acoperă nici măcar cheltuielile care vin din urmă... Dar este rolul meu aici să găsesc soluții astfel încât clubul să fie redresat, mai întâi financiar, apoi sportiv. Managementul sportiv nu este totuna cu administrarea unei ferme de vaci, să dau un exemplu întâmplător care îmi vine acum în minte...
-Ce le spuneți fanilor care așteaptă prima victorie?
-Îi rog, în primul rând, să fie alături de echipă, să o susțină, iar eu personal voi face tot ce îmi stă în putință să îi bucur de rezultatele echipei. Împreună vom suferi, împreună ne vom bucura. Importantă este prezența lor lângă echipă, apoi victoriile vor veni. Mă consider un învingător și îmi doresc să câștig fiecare meci, dar realist vorbind acum, la momentul în care vorbim este foarte greu, dar nu imposibil. Echipa a regresat enorm în perioada asta și nu am o baghetă magică pentru ca de mâine totul să fie lapte și miere... Dar, le promit suporterilor că voi face tot ce depinde de mine să ridic echipa și să aduc rezultatele pe care le așteaptă!

 

Robert Tereacă n-a bătut pe nimeni
Și când spunem nimeni nu ne gândim la Spartak București, Neptun Constanța sau Unirea Dobroești, echipe care se adună să joace mai mult pentru plă­cerea handbalului. Ne referim la formații care au avut ca obiectiv, ca și Slobozia, pătrunderea în Turneul de Promovare. Robert Tereacă n-a trecut de niciuna dintre aceste echipe. Atât în «era» Frâncu, cât și în «era» Covaciu. Iar această contraperformanță e cu atât mai rușinoasă cu cât a avut la dispoziție un buget de peste 2 milioane de lei pe sezon. Puțin pentru ca Slobozia să joace în Liga Florilor, într-adevăr. Dar imens pentru Tereacă, un președinte de ocazie, fără nicun fel de experiență managerială în zona handbalului. Cu acest buget, Robert Tereacă și-a putut permite să aducă, pe salarii considerabile, jucătoare care au făcut mai mult figurație pe teren. Și să angajeze cheltuieli care acum au lăsat vistieria clubului goală. Ba chiar și cu datorii care trebuie plătite. Restul e deja istorie, așa că nu vom reveni. Reamintim doar că Robert Tereacă a fost numit șef al Secției Handbal în baza relațiilor strânse pe care le-a avut cu viceprimarul Gigi Manea. Iar rezultatele slabe obținute în această funcție dovedesc că numirile pe criterii politice anulează performanțele sportive. Să sperăm că experiența competițională a lui Nicolae Goidea îl va proteja de data asta de intruziunea politicului. Și că va rezista suficient pentru a propulsa echipa în Liga Florilor. Fie și peste 3 ani, când va fi gata Sala Polivalentă!

19 Iulie 2024, 12:25 (7729 vizualizări - 12 comentarii)

Citiți și:
Andreea Trifa și Mara Iancu, în lotul handbalistelor «senioare»
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia

Comentariile cititorilor:


Anonimule :
(1 August 2024, 00:40)
Stai liniștit ca și la fotbal era la fel în ligile inferioare! Cei din oras erau cei mai dezavantajați ,iar cei din alte parti și salarii mari, și grija mare cu ei, și atenție mare sa-i nu fie deranjați de cineva.
Anonim :
(21 Iulie 2024, 23:12)
Normal că nu sunt bani la club , când vreodată ați avut bani pentru salarii la jucătoare ? Pentru jucătoarele străine ați avut bani dar pentru cele din oraș nu aveați , numai știați ce scuze și fel și fel minciuni să spuneți ....îmi este mila de dvs !! Vă aduceți aminte prima zi când ați venit la club?? Eu îmi aduc foarte bine aminte ...
CETATEAN:
(19 Iulie 2024, 21:26)
Lasati jignirile reciproce... Eleva dezvaluie caracterul si capacitatea profesionala
Suporter:
(19 Iulie 2024, 20:52)
Evg tradu si pt noi ce ai vrut sa spui.bineinteles dacă stii
pentru acel Anaf ist !:
(19 Iulie 2024, 20:41)
Dupa cum scrii si cum te exprimi reiese clar ca esti angajat la ANAF. Dar daca prin prisma serviciului ai acces la diverse informatii mai "sensibile", dar mai ales faci public ca te vei folosi de acele informatii intru-un alt scop decat cel profesional esti pasibil sa intri sub incidenta legilor penale ! Din nefericire sunteti multi la ANAF care incercati sa santajati si sa obtineti diverse foloase personale din informatiile care ajung la serviciul vostru. Pe baza acestei amentintari scrise asi vrea sa vad pozitia oficiala a sefilor ANAF Ialomita. Tare mult asi vrea sa te cunosc personal stimate salariat bugetar. Un avocat al Baroului Slobozia.
EVG:
(19 Iulie 2024, 19:23)
Dl Presedinte NU UITATI de poziția GHIOCEL la ultima rectificare bugetara pe linie de sport aplicata de Primarie din Sala Nicolae Rotaru in fata suporteilor, CAND noi suporterii handbalului slobozean și SUSTINATORII domniei voastre am cocluzionat MOMENTUL de final al cuvântului, promisiunilor, puterilor dumneavoastră de MANAGER. PS : din MEMORIA domniei voastre și aducere AMINTE aveți cunoștințe de administrarea unei ferme de vaci. Dl Presedinte aduceti-va AMNTE cum ați părăsit ultimul mandat.
Anaf ist:
(19 Iulie 2024, 19:14)
Ti ai atins obiectivul stai linistit...ai auzit de bumerang?o sa te opresc intr o zi când mai treci pe la noi și o sa ti dezvalui cine sunt și sa ti mai dau câteva sfaturi.chiar ai nevoie.
Anaf ist:
(19 Iulie 2024, 19:11)

Eu zic sa încetezi cu atacurile la adresa tuturor pr ca devii penibil și te faci de ras....chiar crezi ca lumea nu știe ca scii numai minciuni ....spune oamenilor ce sponsorizări ai adus la echipa cat ai fost manager sau ce ai fost.ai lucrat cu profesorul (...) ti a înghițit fel și fel de prostii ale tale și acum vi si denigreze un om care a făcut istorie în handbalul romanesc.

Suporter:
(19 Iulie 2024, 16:04)

Alooo mister (...) vezi ca te contrazici singur....pe tine cine te a adus la conducerea handbalului...cel care acum nu mult timp ne strangea în tribuna oficiala ni ne anunta ca nu mai susține echipa în Liga si am fost obligați sa ne înscriem în divizie?

cetatean :
(19 Iulie 2024, 14:50)
vin ai nostri ,pleaca ai lor....ha.ha ha peste 4ani...pleaca ai nostri vin ai lor...ha.ha
Fost suporter:
(19 Iulie 2024, 14:38)
Ati fost dle Goidea cativa ani la acest club,pardon HCM,si ati luat o echipa din liga florilor si ati promovat_o dv cu experienta pe care o aveti,in liga a doua cu acelasi antrenor. Se pare ca aveti o boala,uitati repede ce faceti dv. si apropo de la fostul dvs.loc de munca cum ati plecat? Si acum cine v-a adus de manuta?
R. Tereaca:
(19 Iulie 2024, 13:43)
Stimabile presedinte a munci nu este o rușine.o rusine este ceea ce faci tu.ce crezi ca ar fi dacă m as apuca sa vorbesc eu.ma mai gândesc dacă sa ma cobor la nivelul tău.....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
238 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Sărbători Fericite!

Sărbători Fericite!

Redacția Independent vă dorește un Crăciun liniștit, alături de cei dragi. ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 21:00
(12987 vizualizări - 0 comentarii)


Eleve, victime ale traficului de minori

Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 18:01
(11967 vizualizări - 0 comentarii)


Șoferi băuți implicați în accident

Doi conducători auto, aflați sub influența băuturilor alcoolice, au fost implicați într-un accident rutier. De reținut că unul dintre aceștia nu poseda permis de conducere. Așadar, miercuri, 23 decembrie ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 17:12
(14331 vizualizări - 0 comentarii)


S-a predat singur

Miercuri, 24 decembrie a.c., în jurul orei 7.30, la Poliția Municipiului Slobozia s-a prezentat Marian P., de 36 ani, din municipiul Slobozia, urmărit din luna februarie 2009. Bărbatul se sustrăgea executării ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 15:00
(14897 vizualizări - 2 comentarii)


Moș Crăciun jandarm

Moș Crăciun jandarm

Cu ocazia Sărbătorilor Crăciunului, jandarmii ialomițeni i-au luat locul lui Moș Crăciun și au împărțit cadouri copiilor cu dizabilități din cadrul Fundației «Trebuie» Fetești. Copiii, într-un cadru emoționant ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 14:27
(12426 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție la bani!

Marți, 23 decembrie, o femeie din Urziceni a fost victima unei tîlhării. Femeia, în vîrstă de 36 ani, administrator a două magazine din localitate, a fost atacată de doi indivizi ce, prin violență, i-au ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2009, 16:06
(11845 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție stradală dedicată Revoluției

Expoziție stradală dedicată Revoluției

Cele mai importante 48 de fotografii exclusive realizate de AGERPRES în timpul Revoluției din Decembrie 1989 pot fi văzute începînd din 21 decembrie 2009, pînă pe 12 ianuarie 2010, în cadrul expoziției ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2009, 16:04
(11073 vizualizări - 0 comentarii)


Achizițiile intracomunitare și importurile de legume-fructe, în atenția polițiștilor

Începînd cu data de 15 decembrie 2009, polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița, în colaborare cu comisarii Gărzii Financiare și inspectori ai Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 18:10
(14188 vizualizări - 0 comentarii)


Dosare pentru produse contrafăcute

Polițiștii feteșteni au început urmărirea penală în șapte dosare penale în care sînt cercetați reprezentanții unor agenți economici, societăți comerciale sau persoane fizice, cu puncte de lucru în localitățile ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 18:05
(13680 vizualizări - 0 comentarii)


Infractori după gratii

Doi ialomițeni, cu domiciliul în comuna Jilavele, pe numele cărora existau mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, au fost identificați de polițiștii ialomițeni, fiind încarcerați în Penitenciarul ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 17:59
(11775 vizualizări - 0 comentarii)


APIA notifică fermierii

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură revine cu apelul către fermierii notificați pentru clarificarea datelor declarate în cererea de plată. Aceștia sînt obligați să se prezinte în cel mai ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 17:38
(14729 vizualizări - 0 comentarii)


Unirea Urziceni vs Liverpool

Unirea Urziceni vs Liverpool

Ghinion teribil pentru Unirea Urziceni la tragerea la sorți Europa League. Singura echipă din România calificată în primăvara europeană, Unirea Urziceni, și-a aflat adversarul din «16»-imile Ligii Europa ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 15:09
(12692 vizualizări - 0 comentarii)


ANM-Sîmbătă și duminică, în sud-est reîncep ninsorile

Prognoza meteorologică pe următoarele trei zile, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, prevede că în cursul zilei sîmbătă, 19 decembrie, în cursul nopții și duminică, 20 decembrie, în sud ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 14:13
(11481 vizualizări - 0 comentarii)


DRUMURI ÎNCHISE

DRUMURI ÎNCHISE

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că peste 150 de polițiști, din care 34 din structurile de siguranță rutieră, sînt angrenați în măsuri de deblocare/dirijare a traficului rutier ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 12:00
(13793 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, în sprijinul oamenilor înzăpeziți

Jandarmii ialomițeni, în sprijinul oamenilor înzăpeziți

Peste 25 de jandarmi din cadrul Detașamentului Urziceni au acționat, în zilele de 16 și 17 decembrie a.c., pentru deszăpezirea participanților la trafic surprinși de viscol. Pe segmentul de șosea Urziceni ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 11:52
(11816 vizualizări - 1 comentariu)


Brazi confiscați la Fetești

Brazi confiscați la Fetești

8 brazi pentru care nu existau documente de proveniență potrivit legii au fost confiscați de polițiștii feteșteni. Aceștia au acționat joi, 17 decembrie a.c., pe raza municipiului pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 11:47
(10735 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 11:40
(14822 vizualizări - 0 comentarii)


În Ialomița se circulă în condiții de iarnă

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că pe majoritatea arterelor de pe raza județului Ialomița se circulă în condiții de iarnă. Nu există tronsoane de drum închise circulației, traficul ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2009, 14:46
(12184 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din mașini, prinși în flagrant

Hoți din mașini, prinși în flagrant

Polițiștii au identificat un grup format din patru suspecți, acuzați că au acționat pe raza municipiului Slobozia și orașului Țăndărei, săvîrșind zece furturi din autoturisme. În cursul zilei de miercuri ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2009, 14:44
(11988 vizualizări - 0 comentarii)


Viscolul-41 de localități fără energie electrică, Slobozia fără apă

Potrivit subprefectului Gigi Petre, «viscolul a afectat rețelele electrice din întreg județul Ialomița, parțial sau integral 41 de localități rămînînd fără energie electrică». «Noaptea trecută a fost un ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2009, 16:28
(11340 vizualizări - 0 comentarii)


Camioanele de peste 7,5 tone, interzise în trafic de prefectul Teculescu

Camioanele de peste 7,5 tone, interzise în trafic de prefectul Teculescu

Din cauza blocajelor din trafic, prefectul Mădălin Teculescu a emis astăzi, la orele 10,45, o dispoziție prin care interzice circulația autovehiculelor cu o greutate mai mare de 7,5 tone pe raza județului ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2009, 14:47
(11527 vizualizări - 0 comentarii)


Permanență 24 din 24 la sediul DSV

Printr-un comunicat de presă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în perioada 19 decembrie 2009-3 ianuarie 2010, în scopul prevenirii apariției unor evenimente ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2009, 14:37
(12888 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționare pentru șoferi

Atenționare pentru șoferi

Polițiștii ialomițeni avertizează conducătorii autovehiculelor de mare tonaj că la intrare în localitățile Slobozia și Urziceni au fost instituite filtre ce restricționează accesul mașinilor neechipate ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 16:55
(10352 vizualizări - 1 comentariu)


Bătrân omorât pe loc

Bătrîn omorît pe loc

În localitatea Coșereni s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unui pieton. Astfel, luni, 14 decembrie a.c., în jurul orelor 18,00, pe DN 2, un pieton, în timp ce se angajase în traversarea ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 14:37
(12311 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi în trafic de peste 500 de milioane

Serviciul Rutier Ialomița a monitorizat, în perioada 7-13 decembrie 2009, traficul rutier pe toate arterele importante ale județului. Astfel, polițiștii au aplicat 207 sancțiuni contravenționale, 109 dintre ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 14:28
(11913 vizualizări - 0 comentarii)


Birou pentru eliberarea de caziere judiciare, la Urziceni

De marți, 15 decembrie a.c., și municipiul Urziceni are un Birou pentru eliberarea de certificate de cazier judiciar. Așadar, de la orele 14,00, la sediul Poliției Municipiului Urziceni, a fost inaugurat ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 14:18
(15451 vizualizări - 0 comentarii)


Selecție pentru studenții care doresc să lucreze în Germania

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București anunță organizarea selecției pentru studenții care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 13:40
(11011 vizualizări - 0 comentarii)


«Sărbătoarea colindului», la Slobozia

«Sărbătoarea colindului», la Slobozia

Vineri, 18 decembrie, autoritățile locale dau startul sărbătorilor de iarnă. Anul acesta, Consiliul Județean Ialomița, Centrul Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale, Consiliul Local Slobozia ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 13:38
(10349 vizualizări - 0 comentarii)


Polei și zăpadă

Polei și zăpadă

În Ialomița se acționează deja cu 16 utilaje dotate cu lamă și răspînditori material antiderapant și 6 unimoguri, fiind permanent ținută legătura cu reprezentanții Secției de Drumuri Naționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 13:36
(12799 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Sanitară-Veterinară atenționează

Direcția Sanitară-Veterinară atenționează

Printr-un comunicat de presă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează populația, în scopul prevenirii de îmbolnăvire cu Trichinella spiralis (Trichineloză). Astfel ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 13:22
(14641 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...