Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

ANUNȚ PUBLIC

DISPOZIȚIE privind convocarea Consiliului Local Slobozia în ședință ordinară pentru data de 29 august 2024

Primarul Municipiului Slobozia, județul Ialomița,
Având în vedere:
Prevederile art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (2), alin. (3) lit. a) și alin. (5) din Codul Administrativ,
DISPUN:
Art. 1.-Se convoacă în ședință ordinară consilierii Consiliului Local al Municipiului Slobozia, în data de 29 august 2024, orele 16,00. Ședința se va desfășura on-line.
Art. 2.-Proiectul ordinii de zi, precum și comisiile de specialitate cărora le vor fi trimise spre avizare proiectele de hotărâri, sunt prevăzute în anexa ce face parte integrantă din prezenta dispoziție.
Art. 3.-Materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi vor fi transmise prin e-mail consilierilor locali și vor fi postate pe site-ul primăriei www.municipiulslobozia.ro-secțiunea-„Consiliul Local“, subsecțiunea-„Ședințele Consiliului Local“.
Art. 4.-Consilierii locali vor putea formula și depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri cu maxim 24 de ore înainte de data ședinței, conform prevederilor art. 36, alin. (14) din HCL nr. 193/30.10.2019 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului Local Slobozia.
Art. 5.-Prevederile prezentei dispoziții se vor aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Primăriei Municipiului Slobozia și pe site-ul propriu www.municipiulslobozia.ro, prin grija Compartimentului „Proceduri administrative și Secretariat Consiliul Local“.
PRIMAR, Dragoș SOARE
Contrasemnează, Secretar General al Municipiului Slobozia, jur. Tudoran Valentin

PROIECTUL ORDINII DE ZI al ședinței ordinare din data de 29.08.2024, orele 16,00

1. Aprobarea Procesului-verbal al ședinței ordinare a Consiliului Local Slobozia din data de 31 iulie 2024.
2. Aprobarea Procesului-verbal al ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Local Slobozia din data de 08 august 2024.
3. Proiectul de hotărâre privind aprobarea Devizului General actualizat și a indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru obiectivul de investiții „REALIZAREA UNUI TERMINAL INTERMODAL DE TRANSPORT AL MUNICIPIULUI SLOBOZIA“.
4. Proiectul de hotărâre privind actualizarea Devizului General și aprobarea noilor indicatori tehnico-economici, pentru obiectivul de investiții „EXTINDERE ȘI REABILITARE STRĂZI ÎN MUNICIPIUL SLOBOZIA-SLOBOZIA NOUĂ. MODERNIZARE STRĂZI ȘI DRUMURI DE INTERES LOCAL“.
5. Proiectul de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului legal al UAT Municipiul Slobozia în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009 să voteze favorabil la propunerea de aprobare a modificării tarifelor actuale și aprobare a stabilirii unor noi tarife practicate de operatorul ADI ECOO 2009 SRL pe raza ariei de delegare.
6. Proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației PUZ-„CENTURA OCOLITOARE DIN ZONA DE NORD PENTRU MUNICIPIUL SLOBOZIA ȘI MODERNIZARE DRUM DC53 SLOBOZIA-SLOBOZIA NOUĂ“-Municipiul Slobozia, județul Ialomița.
7. Proiectul de hotărâre privind recalcularea chiriei aferentă locuinței sociale, situată în Municipiul Slobozia, str. Decebal, nr. 7, bl. G2, sc. A, ap. 7.
8. Proiectul de hotărâre privind instituirea unui drept de uz și servitute în favoarea Distrigaz SA și Engie SA asupra unui teren în suprafață de 12 mp situat în str. Școlii.
9. Proiectul de hotărâre privind aprobarea raportului de evaluare și vânzarea terenului în suprafață de 18,00 mp, situat în Municipiul Slobozia, b-dul Matei Basarab, nr. 101, bl. MB20, sc. A, et. 1, Ap. 1, înscris în Cartea Funciară nr. 30546 cu Nr. Cadastral 141/1;1, către dl Palantin Mihai Gabriel și dna Palantin Florentina.
10. Proiectul de hotărâre privind vânzarea unui apartament tip ANL, situat în Municipiul Slobozia, șoseaua Viilor, nr. 65, bl. T5, sc. B, et. 1, ap. 16, către domnul Vizitiu Ștefăniță-Ionuț.
11. Proiectul de hotărâre privind vânzarea unui apartament tip ANL, situat în Municipiul Slobozia, șoseaua Nordului, bl. T2, sc. A, et. 2, ap. 11, către domnul Panait Emil Cristian.
12. Proiectul de hotărâre privind aprobarea Devizului General și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Realizare construcție împrejmuire și sistematizare curte și anexe Centru de Educație Non-Formală Slobozia“ faza DALI.
13. Întrebări. Interpelări. Puncte de vedere.

23 August 2024, 14:15 (474 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
12 Iul 2026
273 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

19 noi agenți de poliție la IPJ Ialomița

În cursul zilei de luni, 29 aprilie a.c., 19 agenți de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr» Câmpina, și-au început activitatea în cadrul ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2024, 14:30
(9960 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Beți, posibil drogați și fără permise, la volan

Luni, 29 aprilie a.c., în jurul orei 11,00, polițiștii din Urziceni au oprit în trafic un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din Bărbulești, în vederea verificării documentelor ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2024, 14:15
(9889 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a publicat Ghidul asociațiilor, fundațiilor și federațiilor, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial

Pe portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, www.anaf.ro, a fost publicat Ghidul asociațiilor, fundațiilor și federațiilor, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2024, 13:05
(5565 vizualizări - 0 comentarii)


Protest împotriva drogurilor la Fetești

Protest împotriva drogurilor la Fetești

Luni, 29 aprilie 2024, la Fetești, un grup de liceeni au organizat un protest împotriva consumului de droguri. Cu pancarte în mână și voci hotărâte, tinerii au încercat ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2024, 12:40
(12518 vizualizări - 1 comentariu)


Un nou mandat pentru primarul Sloboziei, Dragoș Soare

Un nou mandat pentru primarul Sloboziei, Dragoș Soare

Luni, 29 aprilie 2024, în jurul orelor 16,00, primarul Sloboziei, Dragoș Soare și-a depus dosarul de candidat pentru un nou mandat. Acesta a fost însoțit la Biroul Electoral de Circumscripție ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2024, 12:10
(13937 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Paștele, sărbătoarea care ne unește»

Protopopiatul Slobozia: «Paștele, sărbătoarea care ne unește»

În perioada 22-26 aprilie 2024, Protopopiatul Slobozia în colaborare cu Liceul de Arte «Ionel Perlea» și Școala Gimnazială nr. 3 din Slobozia au desfășurat proiectul social-filantropic ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2024, 11:05
(10613 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «BLOCADA» la Țăndărei și în localitățile arondate

Polițiștii din Țăndărei și Platonești acționează, permanent, în mod activ și implicat pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică, prevenirea riscului de producere a accidentelor ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2024, 15:35
(7882 vizualizări - 0 comentarii)


Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Politiștii din Fetești au depistat sâmbătă, 27 aprilie a.c. un bărbat de 42 de ani, din București, în timp ce transporta într-un autoturism pește din specia sturion, păstrugă și morun ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2024, 15:30
(5020 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un magazin din Sudiți, casă în flăcări la Fetești

Pompierii au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui incendiu la un magazin alimentar în localitatea Sudiți. Au fost alocate forțe și ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2024, 14:45
(14208 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Murgeanca

Sâmbătă, 27 aprilie a.c., în jurul orei 5,00, dispeceratul Inspectoratului a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în Slobozia, cu implicarea unui autoturism cu ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2024, 14:40
(10505 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA de «Ziua Muncii» și în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință tuturor abonaților că, în ziua de 1 Mai-«Ziua Muncii» și în perioada Sărbătorilor Pascale, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2024, 08:55
(13159 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal cu săbii la Valea Ciorii. Două persoane au fost arestate preventiv!

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au solicitat arestarea a doi bărbați din Valea Ciorii, sub acuzația de «tentativă la omor». Aceștia sunt principalii suspecți ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2024, 16:00
(28159 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia, gazda Olimpiadei Naționale de Tehnologii, domeniile Economic, Administrativ, Comerț și Turism și Alimentație

Vineri, 26 aprilie 2024, la Casa Municipală de Cultură «Nicolae Rotaru» are loc festivitatea de deschidere a  Olimpiadei Naționale de Tehnologii, domeniile Economic, Administrativ, ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2024, 13:20
(6133 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 352,38 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în trimestrul I 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat în trimestrul I din 2024 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 352,38 milioane de ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2024, 14:05
(13143 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Pește confiscat de polițiști

Țăndărei: Pește confiscat de polițiști

Polițiștii din Țăndărei au depistat miercuri, 24 aprilie a.c. un bărbat, de 40 de ani, din orașul Mioveni, în timp ce transporta într-un autoturism mai mulți saci încărcați cu pește ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2024, 12:40
(4684 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Marți, 23 aprilie a.c., polițiștii din Fetești au fost sesizați de o femeie, de 78 de ani, cu privire la faptul că fiul său a încălcat ordinul de protecție. Polițiștii s-au deplasat la domiciliul ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2024, 12:20
(10311 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Miercuri, 24 aprilie a.c., polițiștii din Platonești și Țăndărei, cu sprijinul jandarmilor ialomițeni, au organizat o acțiune de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică în comuna ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2024, 12:10
(6060 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier între localitățile Slobozia și Bucu

Joi, 25 aprilie a.c., între localitățile Slobozia și Bucu, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. În urma impactului dintre cele două mașini au rezultat ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2024, 09:00
(10109 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Protopopiatul Slobozia organizează expoziția «Un ouț pentr-un bănuț»

Protopopiatul Slobozia organizează expoziția «Un ouț pentr-un bănuț»

În perioada 22-26 aprilie 2024, la sediul Grădiniței cu program prelungit «Piticot» Slobozia se desfășoară acțiunea umanitară de voluntariat «Un ouț pentr-un bănuț», ediția ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2024, 12:30
(11804 vizualizări - 0 comentarii)


Grevă sindicală la Registrul Comerțului Ialomița

Grevă sindicală la Registrul Comerțului Ialomița

În perioada 23-25 aprilie 2024, angajații Registrului Comerțului Ialomița se alătură acțiunilor de protest declanșate la nivel național. Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al Registrului ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2024, 09:30
(9378 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada 24 aprilie-14 mai 2024, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Noii recruți se pot ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2024, 12:30
(20269 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Joi, 25 aprilie 2024, termen-limită de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 25 aprilie 2024, este termenul-limită de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare î ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2024, 10:20
(14394 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița caută voluntari

ISU Ialomița caută voluntari

ISU Ialomița susține o nouă etapă de recrutare a voluntarilor. Proiectul se va derula în perioada 22 aprilie-30 mai 2024. Voluntarii trebuie să aibă o vârstă cuprinsă între 16 și 6 ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2024, 09:25
(3104 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

La nivelul sistemului de distribuție a apei potabile din municipiul Fetești, se execută lucrări de sectorizare și montare a unor debitmetre la nivelul rețelelor stradale, precum și de reabilitare a stației ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2024, 12:20
(1609 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectil exploziv de artilerie, descoperit la Cotorca

Proiectil exploziv de artilerie, descoperit la Cotorca

Sâmbătă, 20 aprilie a.c., în jurul orelor 15,30, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului a intervenit pentru identificarea unui proiectil exploziv de artilerie, calibru 152 mm, î ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2024, 11:15
(12155 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere în Ialomița

Accidente rutiere în Ialomița

Vineri, 19 aprilie a.c., în jurul orelor 19,20, dispeceratul Inspectoratului a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier, între localitățile Manasia și Gârbovi, î ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2024, 11:05
(2921 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 876,60 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna martie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna martie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 16 inspecții ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2024, 10:20
(17533 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier la Gura Ialomiței

Joi, 18 aprilie a.c., două echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs în comuna Gura Ialomiței, în care au fost implicate două autocamioane ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2024, 10:10
(8433 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Două victime, în urma unui accident rutier

Pompierii din Slobozia au intervenit joi, 18 aprilie a.c., la un accident rutier produs în comuna Ciulnița, în care au fost implicate două autoturisme și două persoane. Au fost alocate de ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2024, 10:00
(4433 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Locuință cuprinsă de flăcări

Joi, 18 aprilie a.c., pompierii din Țăndărei, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2024, 09:40
(4137 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Curiosul în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» ca la noi.... în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» CRISTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Manu în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal @Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...