Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Pregătiri pentru campionat

Fotbal, Liga a III-a

Pregătiri pentru campionat

Campionatul Ligii a III-a debutează oficial sâmbătă, 31 august 2024. Anul acesta, în Liga a III-a, vor evolua două echipe din județul nostru. Este vorba despre veterana Re­colta Gheorghe Doja și nou revenita CSM Fetești. Deși ambele echipe pornesc la drum cu mari așteptări, doar Recolta Gheorghe Doja a fost cea care și-a definitivat complet lotul de jucători. La Fetești situația din interiorul echipei pare incertă având în vedere că reprezentanții clubului încă nu știu sportivii pe care se pot baza și cei la care vor renunța.

 

Lotul Recoltei Gheorghe Doja Potrivit lui Marcel Alexe, directorul sportiv al Recoltei Gheorghe Doja, echipa își dorește să ajungă în play-off-ul Ligii a III-a. Pentru a-și atinge obiectivul, Recolta Gheorghe Doja a încheiat un parteneriat cu Unirea Slobozia și a transferat, în perioada de vară a transferurilor, jucători de la CS FC Dinamo sau FC Voluntari II. Pentru acest campionat, Recolta Gheorghe Doja se bazează pe următorii jucători:
Portari: Cristian Ciupercă, Adrian Ghiță, Relu Oprea.
Fundași: Vlad Suciu, Ionuț Ene, Antonio Negustoru, Raul Iancu, Dragoș Barabaș, Andrei Radu.
Mijlocași: Ionel Alexe, Andrei Comșa, Viorel Gîrbăcea, Răzvan Tonț, Dragoș Palii, Robert Ivan, Ioan Drăgan, Dorin Radu.
Atacanți: Mihăiță Năstase, Costin Anton, Adrian Răduca.

 

Situație incertă la Fetești Nou revenită în Liga a III-a, CSM Fetești încă nu și-a definitivat lotul. Potrivit reprezentanților echipei, încă să fac demersuri pentru a se stabili jucătorii care vor evolua în acest campionat. «Încă lucrăm la definitivarea lotului. Vor fi jucători care nu se vor mai regăsi în cadrul echipei, urmărim să atragem și alți sportivi. Mai avem puțin de lucru!» a transmis Ioan Ojog, managerul echipei de fotbal CSM Fetești.

 

Meciurile primei etape
Sâmbătă, 31 august 2024, campionatul Ligii a III-a începe oficial. De la orele 18,00, pe stadionul din Gheorghe Doja, Recolta se va duela cu Dunărea Călărași. În cadrul aceleiași etape, CSM Fetești va juca în deplasare, la Cernavodă, acolo unde se va confrunta cu echipa locală Axiopolis.

27 August 2024, 10:55 (935 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Înfrângeri pe linie
ACS Recolta Gheorghe Doja, în play-off
Remiză în deplasare

Comentariile cititorilor:


MIRCEA:
(28 August 2024, 13:15)
Felicitări Domnului Inspector de la Gheorghe Doja pardon "director sportiv" Marcel Alexe!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 16 Iun 2025
206 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fierbinți-Târg!

Marți, 17 iunie 2025, echipele RAJA Constanța vor sista furnizarea apei la nivelul Gospodăriei de apă din orașul Fierbinți-Târg, pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2025, 08:35
(630 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități educative în cadrul Școlii Gimnaziale Adâncata

IPJ Ialomița: Activități educative în cadrul Școlii Gimnaziale Adâncata

Joi, 12 iunie 2025, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o activitate de educație rutieră la Școala Gimnazială Adâncata. La această activitate au participat 113 copii și cadre ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2025, 15:40
(673 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi de 120 mii de lei aplicate unităților fast-food

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au organizat, în perioada 29 mai-10 iunie 2025, controale privind respectarea condițiilor sanitare veterinare ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2025, 09:00
(493 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

10 Iunie 2025, 18:35


46 agenți de poliție, încadrați în structurile IPJ Ialomița

46 agenți de poliție, încadrați în structurile IPJ Ialomița

Corpul agenților de poliție din cadrul IPJ Ialomița s-a mărit cu 46 de agenți de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr» Câmpina-promoția iunie 2025, după ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 15:55
(1018 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Luni, 9 iunie a.c., în jurul orei 7,00, pe strada Ialomiței din Slobozia, polițiștii au oprit în trafic pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, din localitate. Bărbatul ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 14:25
(840 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prinsă de polițiști după ce a furat un telefon mobil

Slobozia: Prinsă de polițiști după ce a furat un telefon mobil

Luni, 9 iunie 2025, polițiștii din Slobozia s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de «furt» ca urmare a unei postări pe o rețea de socializare. În urma ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 14:10
(824 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 13 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea Cererii de Plată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește că vineri, 13 iunie 2025, este termenul-limită de depunere a Cererilor de Plată în cadrul campaniei 2025. Cererile de Plată se depun ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 12:20
(802 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o acțiune de donare de sâ ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 10:50
(836 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Lelia Urdărianu»-Concurs Județean de Arte Vizuale

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia, Ialomița, Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 09:20
(550 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Sat din Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Călărași, nr. 3, din Fetești, echipele RAJA sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2025, 08:40
(820 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Reținut pentru că a încălcat ordinul de protecție

Miercuri, 4 iunie 2025, în jurul orelor 22,00, polițiștii din Ion Roată au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie din Gârbovi cu privire la faptul că fiul său, împotriva căruia ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2025, 15:00
(605 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Jandarmii și polițiștii, la datorie pe perioada minivacanței de Rusalii

Având în vedere minivacanța de 3 zile din perioada 7-9 iunie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va suplimenta numărul efectivelor aflate în teren, peste 150 de jandarmi ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2025, 13:00
(1137 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor RAJA în minivacanța de Rusalii

RAJA Constanța aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că luni, 9 iunie 2025, cu ocazia celebrării celei de a doua zi de Rusalii, casieriile și compartimentele care desfășoară ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2025, 10:30
(742 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții în Ilfov pentru depistarea unor contrabandiști 

În cadrul operațiunii «JUPITER», desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Româ ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 20:00
(1008 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Minor de 7 ani, dispărut și găsit în siguranță 

Slobozia: Minor de 7 ani, dispărut și găsit în siguranță 

Marți, 3 iunie a.c.,  polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au fost sesizați prin numărul de urgență 112 cu privire la dispariția unui minor în vârstă de 7 ani, de la domiciliul său, situat ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 19:30
(751 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Indemnizații de șomaj pentru absolvenții Promoției 2025

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea absolvenților Promoției 2025 cu o serie de măsuri active menite să le faciliteze accesul pe piața muncii ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 12:00
(2275 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului înregistrat în luna aprilie 2025

La sfârșitul lunii aprilie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4510 de șomeri (din care 2022 erau femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 10:00
(1451 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Peste 800 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna mai 2025

IJJ Ialomița: Peste 800 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna mai 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii mai a.c., 825 misiuni de ordine publică, dintre care 251 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 09:00
(922 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Festivalul-Concurs «Doina Bărăganului», la a VII-a ediție

În perioada 11-12 iunie 2025, la Slobozia, se organizează a VII-a ediție a Festivalului-Concurs național de folclor «Doina Bărăganului». Concursul propriu-zis se va desfășura miercuri ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 08:00
(824 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din Țăndărei!

Duminică, 1 iunie 2025, în intervalul orar 10,00-16,00, se sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2025, 10:25
(991 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu-Snagov!

Marți, 3 iunie 2025, în intervalul orar 09,00-16,00,  RAJA Constanța va sista furnizarea apei în satul Dridu-Snagov (comuna Dridu), pentru ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 10:15
(645 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Gala Finală a Concursului Internațional de Canto «Ionel Perlea»

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în parteneriat cu Asociația «Suonarte», organizează Gala Finală a Concursului Internațional de ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 10:10
(1142 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2025»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 10:05
(1054 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Moldoveni!

Luni, 2 iunie 2025, în intervalul orar 09,00-16,00, echipele RAJA Constanța vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 08:45
(1023 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Țăndărei și Fetești

Percheziții la Țăndărei și Fetești

Joi, 29 mai 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița au efectuat 6 percheziții domiciliare, în orașele Țăndărei și Fetești, într-un dosar ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2025, 16:20
(1093 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei

Miercuri, 28 mai 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de tip «razie», având ca scop prevenirea și combaterea faptelor penale și contravenționale, precum și menținerea ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2025, 16:00
(1007 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni în cadrul «Săptămânii prevenirii criminalității» la Amara și Slobozia

IPJ Ialomița: Acțiuni în cadrul «Săptămânii prevenirii criminalității» la Amara și Slobozia

În cadrul campaniei «Săptămâna prevenirii crimialității», polițiștii ialomițeni au desfășurat activități specifice în cadrul Școlii Gimnaziale «George Vâlsan ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2025, 15:40
(933 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În perioada ianuarie-aprilie 2025 s-a rambursat TVA în valoare de 27,60 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-aprlie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2025, 14:00
(1015 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: update orele 15,00-Lucrare programată în localitatea Maia, 28 mai 2025!

Ca urmare a unor dificultăți de ordin tehnic, suntem nevoiți să prelungim durata de executare a intervențiilor până în jurul orelor 21,00. Sunt în continuare afectați de lipsa apei ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2025, 15:30
(849 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Se amână asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă Iurie în Construcția Ambulatoriului Spitalului Orășenesc Țăndărei, aproape de final dan în Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști după ce a trecut cu mașina peste un câine Georgeta în Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști după ce a trecut cu mașina peste un câine Citizen în Grâu și lucernă, cultivate «miraculos» în incinta fermei agrozootehnice a Penitenciarului Slobozia Mary în Se amână asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă Mary în Ialomița, la coada clasamentului după numărul de angajați raportat la numărul de locuitori Cetatean în Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști după ce a trecut cu mașina peste un câine ultimul sat în Se amână asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă Guru în Se amână asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă dan în Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști după ce a trecut cu mașina peste un câine DIDI în Se amână asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă Blue în Se amână asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă sol în Se amână asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă soso în Se amână asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă apartament 4 camere Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 11 iunie 2025 cunoscator în Prepeliță pe post de Mihalcea la Unirea Slobozia A. în Consilierul prezidențial Potinche, pregătit să preia conducerea DGASPC Ialomița spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 11 iunie 2025 Suporter în Prepeliță pe post de Mihalcea la Unirea Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...