SPORT
Fotbal, SuperLiga, Unirea Slobozia
Adrian Mihalcea luptă contra echipei care l-a consacrat
Meci important al Unirii Slobozia în etapa a 9-a a SuperLigii. Vineri, 13 septembrie 2024, echipa lui Adrian Mihalcea merge în deplasare la București, acolo unde o va întâlni pe Dinamo București. Este prima confruntare pe care Adrian Mihalcea, fost atacant la Dinamo București, o poartă împotriva echipei care l-a consacrat. «Mi-ar plăcea să fiu bine primit. Am lăsat ceva în spate prin rezultatele pe care le-am avut!» a declarat Adrian Mihalcea înainte de confruntare.
Reprogramarea a fost respinsă Partida dintre Dinamo București și Unirea Slobozia, cotând pentru etapa a 9-a a SuperLigii, se va desfășura vineri, 13 septembrie 2024, de la orele 21,00, conform deciziei reprezentanților Ligii Profesioniste de Fotbal. Dinamo București a făcut solicitare pentru reprogramarea meciului, invocând faptul că nu are suficient timp pentru a-și pregăti jucătorii la această partidă. Echipa are 9 jucători plecați la echipele naționale, aceștia revenind la lot cu două zile înainte de meci. Liga Profesionistă de Fotbal a respins solicitarea și a stabilit ca meciul să se joace vineri, 13 septembrie a.c., conform calendarului. La rândul său Slobozia a avut doi jucători plecați la loturile echipei naționale. Este vorba despre Ovidiu Perianu, legitimat la lotul U21 al Naționalei și Andrei Dorobanțu, care a făcut parte din lotul U20. Ambii jucători vor fi însă pe teren în confruntarea cu Dinamo București. Cele mai mari emoții le va avea însă antrenorul Adrian Mihalcea, având în vedere faptul că este pentru prima dată în cariera sa sportivă când se duelează cu echipa care l-a consacrat. În vârstă de 48 de ani, Adrian Mihalcea a evoluat la Dinamo București între 1996-2001 și 2004-2005. Într-un interviu acordat recent cu privire la confruntarea dintre Unirea Slobozia și Dinamo București, antrenorul Adrian Mihalcea a declarat că se așteaptă să fie bine primit pe stadionul din Ștefan cel Mare. «Ce am trăit eu pentru Clubul acesta e pus deoparte și mă refer acum la Club, nu la actualii conducători de acolo sau la jucători... Pentru că jucătorii actuali nu simt ce înseamnă Dinamo! (...) Sincer, mi-ar plăcea să fiu bine primit. Am lăsat ceva în spate, prin rezultatele pe care le-am avut, mai ales că am fost și căpitan de echipă!» a precizat Adrian Mihalcea, antrenorul Unirii Slobozia.
10 Septembrie 2024, 12:05 (7888 vizualizări - 9 comentarii)
Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!






Comentariile cititorilor:
(13 Septembrie 2024, 10:51)
Sa nu uitam ca la începutul sezonului actual toti factorii de decizie din club se laudau ca echipa va juca "cel tarziu la sfârsitul lunii octombrie " la Slobozia ! Timpul a trecut dar pe stadion nimic nu s-a schimbat ! Tot aceiasi facori de decizie si-au pus - ATENȚIE ! - singuri bete în roate si acum se plâng de asa zisele conestatii care tin executia lucrarii pe loc . . . TOTAL FALS !!! Procedurile au fost demarate extrem de târziu chiar dacă echipa era matematic promovată cu 7 evaluatorul nu are experienta necesară în domeniu ! Presedintele îsi prinde urechile în hatisurile legislative si se încapataneaza sa faca ca el(și greseste grav) ! Antrenorul,chiar daca este clar ca-si doreste sa joace la Slobozia, o tot da de colo-colo prin declaratii cat sa nu sara lumea cu gura ca nu se misca nimic în privinta modernizarii stadionului ! Cam asta este situatia reala în acest moment !
(12 Septembrie 2024, 19:47)
Dinamo-Fc Clinceni 4 la 0 Sec! Iar echipa rețineți de la mine niciodată dar niciodată nu va juca la Slobozia! Cel puțin atata timp cât va fi în Superliga este valabil!!!
(12 Septembrie 2024, 15:47)
Redenumiti echipa FC CLINCENI si terminati odata cu amagirile slobozenilor! Si plecati toti mincinosii care au cersit voturi... huoo
(11 Septembrie 2024, 21:34)
Unirea trebuie să joace la Slobozia! De ce nu demarează lucrările? Așteptăm un articol în acest sens!
(11 Septembrie 2024, 09:27)
NU VĂ MAI AGITAȚI DEGEABA CĂ NU O SĂ JOACE ACASĂ PENTRU CĂ NU VOR MAI MARII, PUNCT!!!
(10 Septembrie 2024, 22:57)
Ne dați și nouă informații despre grupele de copii din centru?
(10 Septembrie 2024, 22:11)
Unirea casa ta e SLOBOZIA!
(10 Septembrie 2024, 20:02)
Vrem să jucăm acasa!
(10 Septembrie 2024, 19:26)
Lasati gargara ieftina si militati pentru aducerea echipei acasa!!! Pentru ce am promovat, pentru cine? Pentru clinceneni::???/??