Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

«Zumba» sau «Ora de fericire» cu Laura

«Zumba» sau «Ora de fericire» cu Laura

În acte o cheamă Aura. Aura Voinicu! Dar toată lumea o strigă Laura. Este instructor de «Zumba», un sport ce îmbină miș­cările de gimnastică cu dansul. Și la ediția de anul acesta a «FreeLand» a fost invitată să demonstreze că «Zumba» este mai mult decât o oră de curs. Nu este prima dată când cursanții ei ajung pe scenă. Dar acum Laura a atras atenția comunității. «Pentru că o oră de „Zumba“ este „o oră de fericire“... Asta simt toți copiii și toate doamnele mele!» ne spune Laura, cu un zâmbet larg până la urechi.

 

Lungul drum către fericire N-a fost dintotdeauna așa. Iar fericirea nu e mereu roză... Timp de vreo 20 ani, Laura a avut o slujbă obișnuită, ca noi toți. Numai că într-o zi, acum vreo 7-8 ani, a descoperit «Zumba». În 2019, împinsă de la spate de instructor, a devenit la rândul ei instructor. Și ne mărturiseste că atunci a descoperit fericirea. Un an mai târziu, în 2020, toată lumea a descoperit COVID-ul. Iar în vara lui 2021 Laura avea să descopere cancerul! Unul galopant, vorace, neiertător. «Toată lumea care mă cunoaște știe povestea asta... Nu insist, dar nici nu mă feresc de ea. Când am citit RMN-ul, mi-aduc aminte, am zis: „Doamne, asta a fost toată viața mea?! Și ce-am făcut cu ea?... Absolut nimic! Tocmai acum, când simțeam că totul prinde contur, că ies din rutina vieții...“». După diagnostic, Laura s-a ridicat greu de jos. Își amintește citostaticele și durerile de după, nepu­tința de a se ridica de jos și frica de mila celorlați... Și își mai amintește de susținerea necondiționată a cursanților: «Când veneam de la terapie mi-era rău... Îmi amintesc că de multe ori, cu 10 minute înainte de curs, nu eram capabilă să mă mișc de jos... Medicii mă avertizau că așa se va întâmpla. Mi-au spus: „noi îți dăm voie, dar n-ai să fii în stare!“. Și apoi se întâmpla ceva înainte de a intra primul om în sală! Știam că nu le pot oferi cursanților mei imaginea unui om bolnav. Se întâmpla o minune, vă jur. Pentru că asta e „ora mea de fericire“ și nu mi-o poate lua nimeni!».

 

O antrenoare de vedete locale Fericirea Laurei e peste tot pe rețelele de socializare. O res­piră o dată cu muzica, o dată cu coregrafia... Și, deși e greu de crezut, la fel respiră și cursanții, oameni în toată firea sau copii. Cursanții sunt mai mult cursante. Se mișcă dezinvolt, în lumea lor. Nu vor publicitate, nu vor fotografii, nu vor să apară la ziar. În plus, nici nu au nevoie de asta. «Zumba» le-a făcut vedete încă de-acum 3 ani, de la prima ediție a «FreeLand». Dar fericire, ne povestesc după ce jurăm să nu spunem cum se numesc, au fost după prima oră de sală. Zâmbetul fiecăreia ne face geloși. Pare ireal. Și la fel sunt și copiii... Laura râde și ne povestește că n-a fost mereu așa: «Copiii veneau cu mamele de mână și stăteau în sală... Am simțit că trebuie să fac ceva pentru ei și am organizat un curs. A fost un fiasco, se plictiseau... Deși mă iubeau și încercau să facă ce le spun. A trebuit să urmez un curs de instructor de «Zumba kids», ca să înțeleg unde greșeam. Iar acum suntem toți o familie. Sunt copiii mei și îi iubesc și mă iubesc. Iar împreună iubim „Zumba“ și suntem fericiți!». Atât de fericiți, spun copiii, încât fac tot ce le cere Laura. Iar anul ăsta, Laura le-a cerut să strălu­cească pe scena «FreeLand». Și toți cursanții au devenit instantaneu vedete locale.

 

Nu se poate trăi din «Zumba». Dar... Ca să aducă fericirea în viețile cursanților ei, Laura luptă. Și, deși i se cere să susțină mai multe cursuri, ezită: «Nu fac reclamă, nu simt nevoia să am mai mulți cursanți. Cred că un instructor de „Zumba“ trebuie să studieze, să descopere coregrafii noi, să-și surprindă cursanții... Mai multe ore ar însemna să sacrific ceva din munca de-acum și nu vreau. Mi-e bine așa!» ne spune Laura. Apoi ne povestește despre participarea la un concurs internațional de «Zumba», în anul când și-a descoperit cancerul. Atunci a ajuns în primii 30 de instructori de «Zumba» ai lumii: «A fost o întâmplare, sunt sigură că sunt mii de instructori de „Zumba“ mai buni ca mine. Dar a fost va­lidarea de care aveam nevoie la acel moment!». Are un zâmbet electrizant și emană o energie contagioasă, ca în videoclipurile pe care le postează pe net. O necăjim spunându-i că nu ne-a convins... Ne spune că îi amintim de copiii care vin pentru prima dată în sală: «Sunt atât de competitivi când ajung aici! Pentru că sistemul le cere asta. Eu le spun că nu trebuie să facă performanță, să facă șpagatul sau podu’... Ora de „Zumba“ e o oră de distracție în care dansăm, ne jucăm și socializăm. Iar după câteva luni, toți fără excepție descoperă că au o memorie mai bună, ca se coordonează mai bine, ca și-au tonifiat musculatura... Și că pot fi fericiți în fiecare zi cu ce învață aici!».

14 Septembrie 2024, 14:55 (3349 vizualizări - 3 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Felicia:
(14 Septembrie 2024, 23:06)
Laura chiar este un om deosebit! Foarte frumos ati surprins-o in articol! Felicitari!
MIHAILA:
(14 Septembrie 2024, 21:35)
Felicitari! Copilul meu abia asteapta ora de zumba! Spor la dansat in continuare, Laura!
Mari Toader:
(14 Septembrie 2024, 12:37)
Laura, m-a inspirat! Sunt instructor Zumba in UK de 1 an si este motivatia mea zilnica!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
16 Aug 2026
286 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Programul RAJA Constanța de 1 Iunie 2026

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise luni, 1 Iunie 2026, cu prilejul Zilei Copilului și Rusaliilor. Abonații societății au ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2026, 10:20
(7721 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:55
(5142 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:50
(11770 vizualizări - 0 comentarii)


854 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2026

În primele 4 luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 854 persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 13:20
(5240 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții Cercului Pastoral Nr.1 s-au întrunit în rugăciune la Parohia «Sf. Ev. Matei» ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 11:05
(5337 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026 din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru fermierii crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare în cadrul intervențiilor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 10:15
(3668 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Urziceni a organizat tradiționalele sesiuni de informare din cadrul Programului «Tinerii și Hristos» în liceele din Urziceni. Conținutul ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2026, 10:40
(5858 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale soldate cu amenzi de 316,8 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a continuat acțiunile de verificare a operatorilor din domeniul alimentar, unul dintre obiectivele acestor acțiuni fiind analiza ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 16:05
(2953 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Substanțe interzise ascunse în șosete

Vineri, 22 mai a.c., în jurul orelor 22,00, la Slobozia, pe timpul executării unei misiuni de patrulare, jandarmii ialomițeni au observat un grup format din patru tineri care manifestau un comportament ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 15:05
(2022 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în comuna Dridu!

Joi, 28 mai 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor destinate înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 09:25
(703 vizualizări - 0 comentarii)


APIA își va desfășura activitatea și în zilele de sâmbătă, 23 și 30 mai 2026!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că, în contextul apropierii termenului-limită de depunere a Cererilor de Plată aferente Campaniei 2026 și al derulării ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:50
(5997 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Arestat pentru «trafic de droguri de mare risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:30
(5872 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 6,42 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor din luna aprilie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna aprilie a.c., 9 inspecții fiscale, 2 controale inopinate și  4 ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 11:40
(3619 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 1,15 milioane de lei în aprilie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 1,15 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2026, 10:45
(6584 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de formare profesională organizate în  anul 2026

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă AJOFM Ialomița continuă să sprijine integrarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin lansarea noii oferte de cursuri de formare ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 14:20
(5492 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

O seară specială dedicată patrimoniului, istoriei și explorării vă așteaptă la Muzeul Județean Ialomița, în cadrul evenimentului intrat deja în tradiție-«Noaptea Muzeelor», s ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 09:25
(5703 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Miercuri, 13 mai 2026, în intervalul orar 16,00-19,00, este sistată furnizarea apei potabile în localitatea Sudiți, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 16:45
(4700 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 11:50
(9532 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 179,31 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în aprilie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 179,31 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 10:20
(2265 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 09:25
(11469 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obligații fiscale restante la 31 martie 2026 de peste 287 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că, în conformitate cu prevederile legale, au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 08:25
(4863 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor implementate de APIA, respectiv pentru: Sprijin de bază pentru venit ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2026, 13:10
(6237 vizualizări - 0 comentarii)


600 misiuni de ordine publică ale jandarmilor ialomițeni în luna aprilie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii aprilie a.c., 597 misiuni de ordine publică, dintre care 40 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:30
(8818 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:25
(7438 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,83%, rata șomajului la sfârșitul lunii martie 2026

La sfârșitul lunii martie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4568 șomeri (din care 2167 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:20
(2818 vizualizări - 0 comentarii)


USR nu mai dorește coaliție cu PSD

USR nu mai dorește coaliție cu PSD

Dominic Fritz, președintele USR, după ce moțiunea PSD-AUR a trecut și Guvernul Ilie Bolojan a fost demis de Parlament, a convocat o ședință a Comitetului Politic al USR. «Comitetul politic USR ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 18:50
(5862 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizarea la plată a ANT-urilor aferente anului de cerere 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 4 mai 2026, procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) din sectoarele vegetal și zootehnic, aferente ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 19:05
(3930 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Luni, 4 mai 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 11,30-16, ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 12:05
(6998 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2026, 11:20
(12489 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 37,71 milioane de lei în trimestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în trimestrul I 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 34,7 ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2026, 12:20
(3195 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...