ULTIMA ORĂ
IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere
Sâmbătă, 15 septembrie a.c., în jurul orei 1,30, polițiștii din Platonești au oprit în trafic, în comuna Giurgeni, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din județul Buzău. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a reieșit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule. De asemenea, tot sâmbătă, 15 septembrie a.c., în jurul orei 9,30, polițiștii din Platonești au oprit în trafic o mașină condusă de un bărbat de 38 de ani. În urma testării cu aparatul din dotare, a reieșit o alcoolemie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind ulterior transportat la cea mai apropiată unitate spitalicească pentru recoltarea mostrelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cursul aceleiași zile, polițiștii din Fierbinți-Târg au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 18 ani. În urma testării cu aparatul din dotare, a reieșit o alcoolemie de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior transportat la cea mai apropiată unitate spitalicească pentru recoltarea mostrelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a reieșit că tânărul nu deține permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule, iar autoturismul condus de acesta ar fi fost sustras din curtea locuinței sale, aparținând unui membru din familie.
16 Septembrie 2024, 16:10 (1839 vizualizări - 0 comentarii)
Polițiștii ialomițeni au sancționat peste 57 mii de șoferi pentru încălcarea Codului Rutier
IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere
IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere











