Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Referendum pentru demiterea primarului din Sudiți

Referendum pentru demiterea primarului din Sudiți

La începtul lunii septembrie 2024, la Instituția Prefectului Județul Ialomița a fost depusă o cerere pentru organizarea unui Referendum având drept obiect «demiterea primarului comunei Sudiți, Vasile Șincan». Procedura este inițiată de către candidatul PNL la Alegerile Locale din 9 iunie 2024 și are susținerea a 500 de cetățeni cu drept de vot din comună. Potrivit art. 162, alin. 2 din Codul Administrativ «Referendumul pentru încetarea mandatului primarului se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de locuitorii comunei, orașului sau municipiului, ca urmare a nesocotirii de către acesta a intereselor generale ale colectivității locale sau a neexercitării atribuțiilor ce îi revin». Prefectul județului Ialomița, Constantin Marin, a refuzat să comenteze situația.

 

500 de locuitori cer Referendum În cursul săptămânii precedente, Instituția Prefectului Județul Ialomița a înregistrat o cerere privind organizarea unui Referendum pentru demiterea primarului comunei Sudiți, Vasile Șincan (PSD). Cererea a fost înregistrată de către contracandidata acestuia la Alegerile Locale din iunie 2024, Alexandrina Bodeanu (PNL) și este însoțită de semnăturile a 500 de cetățeni cu drept de vot ai comunei. Reamintim că la Alegerile Locale din 9 iunie 2024, Vasile Șincan a obținut 602 voturi, în timp ce Alexan­drina Bodeanu a obținut 578 de voturi. Conform cererii, primarul comunei Sudiți este acuzat, printre altele, că tergiversează lucrările de investiții, că refuză să participe la ședințele de Consiliu Local, că a suspendat acordarea ajutoarelor sociale și că «are o atitudine răzbunătoare față de toate persoanele pe care le bănuiește că nu au votat cu dânsul». Conform aceluiași Cod Administrativ (art. 145, alin. 3), «Referendumul local este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puțin 30% din numărul total al locuitorilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral cu domiciliul sau reședința în unitatea administrativ-teritorială».

 

Acuzații directe Principala acuzație formulată de către Alexandrina Bodeanu rămâne însă aceea că Vasile Șincan a fraudat Alegerile Locale. Potrivit acestor acuzații, 36 de persoane au primit viză de flotant în luna aprilie 2024 la Sudiți. «Nu contest termenul legal, dar ideea e așa: în aprilie 2024 au venit toți și s-au mutat la Sudiți. Și stând acolo, în ziua votului, i-am recunoscut... Finul lui frate-său, fina, polițistul care a fost la noi și acuma e la Slobozia, prieten cu Șincan... Și așa, ușor-ușor, am văzut ce se întâmplă...» explică public Alexandrina Bodeanu. Neregulile semnalate acum de către Alexandrina Bodeanu au determinat, în ziua votului, blocarea procesului de votare într-una dintre secțiile de vot de la Sudiți. De asemenea, susține Alexandrina Bodeanu, nereguli similare au fost constatate și în cazul votului preluat cu urna mobilă. «Rezultatul votului nu mai poate fi contestat. Și nu vrem asta! Dar oamenii care susțin acest Referendum spun că nu e drept să ne hotărască soarta străinii aduși în sat să voteze pentru Șincan. Nu e normal să se întâmple asta! De aceea cerem prefectului Constantin Marin să aprobe organizarea Referendumului!» completează Alexandrina Bodeanu.

 

Primarul Șincan reclamă «ingerințe politice»
De cealaltă parte a baricadei, primarul Vasile Șincan susține că toate acuzațiile care i se aduc nu au suport și reclamă, la rându-i, «ingerințe politice» în acest demers: «Ce pot eu să vă spun?! Doar că îmi pare rău că s-a ajuns aici... Este evident că cei de la PNL nu știu să piardă... Nu doar la Sudiți! Și la Slobozia Președintele se agață de Primărie ca înecatul de pai... Dar toată lumea știe că Soarele face rău, aduce secetă... PSD a dat 200 de euro pe hectar și a salvat ce mai era de salvat. L-a salvat și pe Soare, să știți!». Contactat pentru un punct de vedere oficial, prefectul Constantin Marin a refuzat să facă declarații publice. Depunerea unei cereri de organizare a unui Referendum nu presupune automat și organizarea acestuia. Conform art. 184, alin. 3, din Codul Administrativ «Referendumul local la nivel județean este organizat de o comisie, numită prin ordin al prefectului, compusă din prefect, un reprezentant al consiliului județean desemnat prin hotărâre a consiliului județean și un judecător de la tribunal. Secretariatul comisiei este asigurat de Instituția Prefectului».

19 Septembrie 2024, 08:05 (15077 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
Proiectul «SCI 2000-Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale», sprijin real pentru familiile vulnerabile din Sudiți
Echipa de fete oină a Școlii Gimnaziale «Apostol D. Culea» Sudiți, la etapa națională a Olimpiadei Sportului Școlar
Cantină socială pentru elevii din comuna Sudiți
Reglare de conturi preelectorală la Sudiți

Comentariile cititorilor:


anonim:
(12 Octombrie 2024, 10:00)
dar pe actualul primar ,oare ce il recomanda???a pus mana pe hectare de pamant care nui apartine,este necesar acest referendum ,actualul primar a obtinut voturi prin frauda.
Anonim:
(21 Septembrie 2024, 12:56)
Din punctul meu de vedere în ambele cazuri e vorba doar de nume ,dar e greșit, nu ar trebui să conteze cine ești sau ce ai făcut pe plan profesional. Pentru mine contează ce poți face și pentru asta vreau altă persoană pe acest post de muncă care să demonstreze că îmi reprezintă cu brio interesele.Daca în 4 ani nu face nimic altul la rând.
Cunoscator:
(20 Septembrie 2024, 23:59)

Sa ne spuna domnul primar (...) cum si-a facut astea casa üa aici fara sa fie propretari.

Necunoscator:
(20 Septembrie 2024, 21:22)

Sa vorbesti despre N.Filimon dar sa zbârcesti atat de mult Limba Romana e cam multicel. Cat despre numele de familie...uitati-va la ambii candidati. Daca alegerile se castiga cu bilete de avion platite din belgia spre romania si retur,cu vize de flotant ofirite persoanelor care nu au nimic in comun cu Comuna Suditi,cu promisiuni(eventual mai demoleaza ceva),cu scrisori de "dragoste" gasite prin ruinele istoriei suditene,cu autorizatii de constructii fara proiecte,etc.Cred ca mai bine ar fi sa se sesiseze dna si sa vada ce se intampla. Cat despre primar,uitati-va ca toti cei ce lucreaza la el pleaca.Frica,frica si frica. Rusine (...) 

Anonim :
(20 Septembrie 2024, 21:18)
Va veni DNA și Curtea de Conturi peste ei!!!
Anonim:
(20 Septembrie 2024, 18:06)
Este necesar referendum ul să dezamorseze conflictul sunt lucruri mai serioase de rezolvat
grigore:
(20 Septembrie 2024, 16:37)
SA VERIFICATI SI LA PRIMARIA SALCIOARA CATI FLOTANTI A ADUS SECRETARUL NAIE JAN LA FIECARE VIOTARE A PRIMARULUI
Cunoscator:
(19 Septembrie 2024, 15:22)
Sa ne spuna doamna care a inițiat aceasta petitie realizările sale pe plan profesional, ce o recomanda on afara de numele de familie pe care cine o stie și a citit romanul lui N.Filimon. In rest nimic, tot igienizarea pandurii. Sa ne lase ca tot va pierde si daca va candida singura. In rest numai de bine.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 04 Aug 2026
278 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Vineri, 9 august a.c., în jurul orelor 18,30, polițiștii din Căzănești au oprit în trafic, pentru verificări, un bărbat de 48 de ani. În urma testării cu aparatul din dotare, a reieșit ...[citește_toată_știrea]

12 August 2024, 16:05
(2023 vizualizări - 0 comentarii)


Programul RAJA Constanța de Sfânta Maria

Casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise joi, 15 august 2024, de Sfânta Maria. Abonații pot folosi soluțiile alternative pentru ...[citește_toată_știrea]

12 August 2024, 14:10
(1953 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Promovarea unui stil de viață sănătos

Protopopiatul Slobozia: Promovarea unui stil de viață sănătos

Vineri, 9 august 2024, Protopopiatul Slobozia împreună cu Școala Gimnazială «Sfântul Ierarh Nicolae» Bucu au organizat o nouă activitate în cadrul Proiectului Educațional ...[citește_toată_știrea]

12 August 2024, 13:40
(3007 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Au ars baloții de lucernă

Sâmbătă, 10 august a.c., în jurul orelor 16,00, trei echipaje de intervenție din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță ...[citește_toată_știrea]

12 August 2024, 11:20
(1791 vizualizări - 0 comentarii)


Moaștele a opt sfinți, la sărbătoarea hramului bisericii din Murgeanca

Moaștele a opt sfinți, la sărbătoarea hramului bisericii din Murgeanca

Biserica purtând hramul «Adormirea Maicii Domnului» din satul Murgeanca (comuna Valea Ciorii, Ialomița) se pregătește de sărbătoare. Miercuri, 14 august 2024, în cadrul unei procesiuni ...[citește_toată_știrea]

12 August 2024, 10:50
(8934 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Serviciul Call Center pus la dispoziție de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale clienșilor. Serviciul funcționează sub forma unui robot telefonic ...[citește_toată_știrea]

12 August 2024, 09:05
(1849 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A încălcat ordinul de protecție

Polițiștii din Fetești au fost sesizați joi, 8 august a.c., de către o femeie în vârstă de 78 de ani, din Fetești, cu privire la faptul că fiul său, de 49 de ani, ar fi încalcat odinul ...[citește_toată_știrea]

9 August 2024, 13:35
(1324 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Suplimentare de efective la misiunile sfârșitului de săptămână

În acest final de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va suplimenta efectivele angrenate în misiuni, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

9 August 2024, 10:20
(5395 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Și-au pierdut viața într-un accident rutier

ISU Ialomița: Și-au pierdut viața într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut în dimineața zilei de vineri, 9 august 2024, pe șoseaua națională care leagă localitățile Movilița și Sinești. În urma impactului dintre un automobil ...[citește_toată_știrea]

9 August 2024, 09:00
(2472 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Rezultatele acțiunii «ROADPOL-SPEED»

În perioada 5-8 august 2024, polițiștii ialomițeni au acționat pe cele mai tranzitate artere din județ pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de ...[citește_toată_știrea]

8 August 2024, 16:20
(1893 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «tentativă la furt calificat»

Un tânăr de 17 ani este principalul suspect într-un dosar privind comiterea infracțiunii de «tentativă la furt calificat». Potrivit polițiștilor, pe data de 23 iulie 2024, acesta ...[citește_toată_știrea]

8 August 2024, 16:00
(2229 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 12 august 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal ...[citește_toată_știrea]

8 August 2024, 10:30
(3819 vizualizări - 0 comentarii)


DECES

DECES

Colectivul Consiliului Județean Ialomița își exprimă regretul și profunda tristețe pentru trecerea în neființă a mamei domnului Adrian Ionescu, secretarul general al județului Ialomița.
...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 10:00
(3388 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: A fost publicată lista persoanelor juridice cu obligații fiscale restante la 30 iunie 2024

Potrivit informațiilor oferite de Agenția Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, la nivelul județului nostru există 213 agenți economici care figurau cu obligații restante la bugetul general consolidat ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 09:00
(15848 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Duminică, 4 august 2024, polițiștii ialomițeni au organizat în localitățile Ion Roată, Balaciu și Axintele o acțiune cu efective mărite având ca scop menținerea și asigurarea unui climat ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 08:50
(1909 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amendați pentru încălcarea Codului Rutier

Vineri, 2 august 2024, polițiștii din Fetești, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 08:40
(4073 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «ROADPOL-SPEED», în desfășurare

În perioada 5-11 august 2024, conform Programului Operațiunilor Europene 2024 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «ROADPOL-SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 08:30
(4523 vizualizări - 0 comentarii)


USR cere convocarea comisiilor din Parlament pentru audierea propunerilor de comisar european

USR a depus luni, 5 august 2024, o solicitare scrisă pentru convocarea comisiilor din Parlament care să audieze propunerile de comisar european din partea României. Marcel Ciolacu nu poate să fenteze ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 08:10
(8580 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: USR


Slobozia: Incendiu provocat intenționat

Slobozia: Incendiu provocat intenționat

Duminică, 4 august 2024, un apartament din centrul Sloboziei a fost cuprins de flăcări. Se pare că focul ar fi fost provocat intenționat de proprietarul imobilului, supărat că ar fi fost părăsit de soție ...[citește_toată_știrea]

5 August 2024, 07:30
(3663 vizualizări - 5 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Tineretul Național Liberal demarează campania națională de promovare și informare «Susținem cota unică, spunem NU impozitului progresiv!»

Tineretul Național Liberal a dat startul unei campanii de promovare și informare intitulată «Susținem cota unică, spunem NU impozitului progresiv!», prin care își propune să prezinte ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2024, 10:15
(7807 vizualizări - 5 comentarii)


Ialomița: Băuți și fără permise, la volan

Luni, 29 iulie a.c., polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2024, 16:15
(1965 vizualizări - 1 comentariu)


Incendii la Cosâmbești și Fetești

Incendii la Cosâmbești și Fetești

În dimineața zilei de duminică, 28 iulie a.c., în jurul orelor 11,10, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2024, 11:20
(2421 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Țăndărei, Fetești și Ciochina

Accidente la Țăndărei, Fetești și Ciochina

Luni, 29 iulie, în jurul orelor 22,10, dispeceratul ISU Ialomița a fost anunțat de producerea unui accident rutier pe DN21A, în orașul Țăndărei, în care au fost implicate un autoturism ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2024, 11:10
(2693 vizualizări - 1 comentariu)


Razie a polițiștilor la Movilița

Joi, 25 iulie a.c., polițiștii au organizat o razie în comuna Movilița, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2024, 13:40
(1725 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Premierul Ciolacu să nu-i mai mintă pe români! „Marea Restructurare“ a aparatului bugetar înseamnă peste 35.000 de salariați în plus la Stat!»

La aproape 10 luni de la angajamentul premierului Ciolacu de a realiza «cea mai ambițioasă reformă a aparatului bugetar de după Revoluție», care să includă comasări și desființarea unor instituții ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2024, 16:55
(4184 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,69 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor din iunie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna iunie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 13 inspecții fiscale ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2024, 13:20
(6350 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe crescătorilor de animale care doresc să acceseze credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de miercuri, 24 iulie 2024, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor în sectorul zootehnic ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2024, 07:40
(6759 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița recrutează candidați

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița recrutează candidați în vederea participării la concursul de admitere în cadrul Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», sesiunea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 11:55
(7841 vizualizări - 0 comentarii)


Pesta Micilor Rumegătoare, în atenția DSVSA Ialomița

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează proprietarii de ovine și caprine, de pe raza județului, cu privire la contextul epidemiologic european și național privind ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 11:45
(6476 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică de la RAJA Constanța este la rându-i o opțiune rapidă, sigură ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 10:20
(7304 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...