REPORTAJ

S-au scumpit «Pâinea și Vinul»!

Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia a organizat, în perioada 20-22 septembrie 2024, cea de a VI-a ediție «a manifestării complexe „Pâinea și Vinul“», tematică promovată încă din 2011, când la Slobozia s-au desfășurat lucrările celui de al XVI-lea «Congres Internațional al Muzeelor de Agricultură». Noi i-am băut mustul vineri și am vizitat standurile sâmbăta. Iar duminica, ca să mai lepădăm din păcate, am făcut pauză și ne-am dus la bise­rică.

E bine, e foarte bine! Manifestările de la Muzeu au un nume sofis­ticat: «Pâinea și Vinul-Corespondențe istorice, etnologice, tehnologice și culturale». Dar, de fapt, pare un bâlci vopsit în straie de sărbătoare, cum se anunță și «La Casa Tudorii». Nici n-ar putea fi altfel, să ne-nțelegem... Că doar nu poți să hrănești orașul cu pită făcută la țest și apă de la Urban servită-n ceramica de Horezu și Corund. Așa că închizi ochii și lași comercianții să facă legea. Și oamenii vin potop. Vin vineri la 11,00, când cântă «Doina Bărăganului», vin vineri seara la mici și bere, că mustăria s-a închis devreme, vin și sâmbătă, vin și duminică... Mai mult pensionari, e drept, dar așa e orașul, de unde tineri?! Vin se uită, dau din cap... Și pleacă, că o fi mărit Cio­lacu/Ciucă pensiile (Dumnezeu știe care, că amân­doi se laudă cu măririle!), dar nu până-ntr-atât încât să dea 65 de lei pe kilu’ de pastramă. Mai bine un mic-7 lei, o lipie-tot 7 lei, un pahar de must-12 lei, iar dacă ai noroc și te-au scos copiii din casă, mănânci o bucățică de pastramă friptă la 15 lei/100 de grame. Și, în compensație, cumperi și tu nepotului o vată pe băț la 10 lei, că de altceva nu te apropii. Cât despre «Pâine și Vin», are grijă Dumnezeu Bunul, că acuma e toamnă și încă nu mușcă gerul...

Lingurița de miere Dacă dai roată Târgului din curtea Muzeului Agriculturii, gășești de toate. Limonadă, păpuși personalizate, lavandă, cârnați de Pleșcoi, bijuterii, ii tradiționale... Noi l-am găsit pe Ion Dumitrescu, singurul meșter în lemn și piatră din tot Târgul. E slobozean și proaspăt pensionar. A învățat meșteșugul cioplitului în lemn de plop acum mai bine de 50 de ani, la Munteni Buzău, cu briceagul bunicului. Acum vinde linguri cu motive tradiționale românești și explică cui stă să-l asculte: «Arta pe care o promovez eu nu mai are căutare... Și pe undeva e normal. E mai ieftin să cumperi de la chinezi! Dar lingura și furculița de lemn reprezintă sporul casei. Pe vremuri, când venea perceptorul, număra lingurile din casă și așa știa cât să ceară taxa...». Cât ne povestește, o pensionară întreabă cât cere meșterul pe o linguriță de lemn pentru miere. Cere 15 lei și pensionara dă din cap și trece mai departe, către standul de chinezării. Cu 15 lei poate cumpăra un set de plastic, cu tot cu cuțite. «O înțeleg... La ce bun să mai cheltui banii?! Din păcate, oricât de puțini bani ai cere, nu-i primești. Oamenii nu mai cred în tradiție. Iar când le cumpără, știți ce fac cu ele? Le pun fundă tricoloră și le trimit copiilor în stăinătate, să se mândrească ei cu tradițiile pe care nu le mai avem...» spune Ion Dumitrescu oftând.

Meșteri în lemn și piatră N-a fost întotdeauna așa. Și Ion Dumitrescu trage nădejde că într-o bună zi vremurile bune se vor întoarce. Poate nu pentru el, dar măcar pentru țară... Ne poveștește că nu e doar un un lingurar de bâlci, care știe să scrijelească soarele pe coada ligurii. A făcut facultate și a fost restaurator în lemn. A restaurat biserici de-a lungul și de-a latul țării toată tinerețea. Iar când n-a mai fost de lucru, a învățat să cioplească piatra și a restaurat Podul lui Traian de la Drobeta. Iar acolo piatra i-a vorbit: «Piatra are glasul ei... Și trebuie să o asculți, dacă vrei să se lase cioplită. Iar eu am ascultat-o și i-am simțit și căldura și răceala. Și am văzut-o în toate formele ei, și în picioarele podurilor ridicate acum 2000 de ani, și în teicile pentru porci din sat pe care un pietrar ca mine dăltuise ULPIA. Te doare inima să vezi istoria călcată în picioare... Apoi te obișnuiești și speri să apuci ziua în care nu va mai fi așa!». Pentru că de-abia a ieșit la pensie, Ion Dumitrescu trage nădejde să mai apuce ziua aia. Iar până atunci, nu stă degeaba. Învață copiii din școli, când este invitat, ce simboluri românești au lingurile lui. Și i-ar învăța și să asculte piatra, dacă cineva s-ar învrednici să îl cheme. Îl lăsăm pe scăunelul lui cu trei picioare, visând la lemnul și piatra care i-au trecut prin mâini. De sub țest, miroase a pâine caldă, cum numai în Oltenia se mai face. E bine la Slobozia! Încă e bine...

24 Septembrie 2024, 16:20 (2748 vizualizări - 3 comentarii)