Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

JURNAL DE CAMPANIE

«Educația trebuie să devină o prioritate!»

Candidatul PSD la Camera Deputaților și președinte al social-democraților slobozeni, Ștefan Țintă

«Educația trebuie să devină o prioritate!»

Candidatul aflat pe prima poziție în lista PSD Ialomița pentru Camera Deputaților, tânărul om de afaceri Ștefan Țintă consideră că «Educația trebuie să devină o prioritate!». «În oricare formulă guvernamentală de conducere a acestei țări, măsurile legislative privind Învățământul trebuie să devină o prioritate! Chiar dacă provin din mediul privat și, firesc, ar fi normal să îmbunătățesc legislativ măsurile antreprenoriale, consider că stimularea activității Educației prin noi legi va fi primul punct pe agenda mea parlamentară!» a ținut să declare Ștefan Țintă. În ceea ce privește echipa de candidați social-democrați pe care PSD Ialomița se pregătește să o trimită în Parlamentul României, președintele PSD Slobozia, Ștefan Țintă consideră că «va fi echipa câștigătoare a Alegerilor Parlamentare din 1 decembrie 2024!». «Principalul motiv pentru care susțin aceasta este că toți candidații PSD sunt ialomițeni get-beget, născuți și crescuți în Ialomița... Ialomițenii știu acest aspect și vor vota în consecință! Eu deschid lista pentru Camera Deputaților, sunt născut și crescut în Slobozia, vine Raluca Dumitrescu, deputat în funcție și slobozeancă, Adrian Mocioniu, fost primar al Sloboziei, născut și crescut în municipiul reședință de județ... La Senat, pe prima poziție, este Cătălin Grigore, feteștean, ialomițean... Toți avem o bogată experiență în domenii de activitate de interes, mediu de afaceri, administrație sau legislativ. Partidul Social Democrat în Ialomița propune alegătorilor candidați ialomițeni, foarte bine pregătiți! Nu cum se întâmplă la celelalte partide competitoare...» a mai declarat Ștefan Țintă, candidatul PSD Ialomița la funcția de deputat la Alegerile Parlamentare din 1 decembrie 2024.

(Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT-Filiala Ialomița/CUI Mandatar Financiar: 11240017/Executat de SC Dorama Project SRL)

15 Noiembrie 2024, 11:05 (7060 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Listele PSD Ialomița pentru Alegerile Parlamentare, nefinalizate!
PSD a prezentat situația majorării pensiilor în Ialomița
Ștefan Țintă a devenit «Tata Omida» în PSD

Comentariile cititorilor:


Darius:
(18 Noiembrie 2024, 11:51)
Interesant, chiar sunt curios dacă vreunul dintre cei care ne cer voturile are curajul să-și prezinte CV-ul!
@ Mirel T:
(18 Noiembrie 2024, 00:13)
Subscriu la comentariul anterior și consider că ar fi extrem de benefic pentru alegătorul ialomițean ca actualii candidați să-și facă publice CV-urile, chiar prin intermediul redacției Independent!
Mirel T:
(17 Noiembrie 2024, 17:48)
Stimată redacție, majoritatea "catindatilor" ialomițeni glăsuiesc despre educație, despre ce vor face ei când vor ajunge parlamentari. Dar nu credeți că ar fi normal să aflăm și noi, cetățenii acestei urbe, cam care este gradul de calificare al celor care ne cer voturile? Să aflăm și noi cam ce școli au urmat, dacă au făcut facultatea la zi sau seral, dacă au terminat cu media 5 sau, din contră, au fost premianți? Sau trebuie să votăm, și în plan local, candidați care nu-și găsesc diploma de bacalaureat?
Mary :
(17 Noiembrie 2024, 16:10)
Educația începe acasă, cu părinții. Și cum în 2019 existau 9,7 milioane de români care erau plecați din țară, iar un număr mare de copii cu vârsta până în șapte ani erau crescuți de bunici, ce educație primeau? Educația de astăzi este echivalentul politicii economice, de mai bine de 30 de ani, care au dus până la destrămarea familiilor. Astăzi și Dumnezeu șie cât, plătim scump.
Tanța:
(17 Noiembrie 2024, 09:38)
Dar pâna acum, de atâția amar de ani, de ce educația nu a constituit o prioritate pentru PSD? Ne poate da un răspuns la această întrebare legitimă?
cetatean:
(16 Noiembrie 2024, 12:03)
De ce educatia si nu sanatatea ,jndustria etc .

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 25 Aug 2026
405 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Joi, 9 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 29762, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de miercuri, 9 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2022, 15:15
(2675 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Obiecte din pietre și metale prețioase, scoase la licitație

ANAF organizează, în perioada imediat următoare, licitații publice pentru vânzarea de obiecte din metale și/sau pietre prețioase care au un preț cumulat de pornire a licitațiilor de aproape 2 milioane de ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2022, 12:15
(8595 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciile de mentenanță ale portalului ANAF se amână pentru luna decembrie 2022

Serviciile de mentenanță ale portalului ANAF, anunțate anterior, se amână pentru luna decembrie 2022. Unul dintre obiectivele principale ale ANAF este de a asigura pentru contribuabili cadrul optim de îndeplinire ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2022, 12:00
(17848 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 3 kg de aur au fost confiscate de către inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală

Pentru prevenirea și combaterea fraudei fiscale și vamale, inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF au verificat în ultima perioadă activitatea a 86 firme specializate în creditare ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2022, 11:44
(13492 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Convoi militar, implicat într-un accident rutier

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Apărării Naționale, miercuri, 9 noiembrie a.c.,  un convoi format din opt camioane militare a fost implicat într-un accident rutier în zona localității ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2022, 19:15
(3342 vizualizări - 0 comentarii)


Portalul ANAF, în mentenanță vineri, 11 noiembrie 2022

Unul dintre obiectivele principale ale ANAF este de a asigura pentru contribuabili cadrul optim de îndeplinire a obligațiilor fiscale, prin adaptarea la mediul în permanentă schimbare și la tehnologiile ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2022, 15:35
(9965 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Miercuri, 9 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29762, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de marți, 8 noiembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2022, 15:20
(2937 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lucrare programată la Țăndărei

Pentru realizarea lucrărilor de conectare a instalațiilor hidraulice la sistemul de alimentare cu apă de la nivelul Stației de Pompare Țăndărei, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile de joi ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2022, 12:15
(2950 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de conectare a noilor rețele de alimentare cu apă potabilă la sistemul centralizat din Fetești, se va întrerupe furnizarea apei de miercuri, 9 noiembrie 2022, orele 23, ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2022, 11:20
(4156 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 cazuri noi de COVID-19

Marți, 8 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29760, fiind înregistrate 4 cazuri noi față de ziua de luni, 7 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2022, 15:15
(2761 vizualizări - 0 comentarii)


S-a încheiat campania arheologică desfășurată la Piscul Crăsani

S-a încheiat campania arheologică desfășurată la Piscul Crăsani

Muzeul Județean Ialomița anunță încheierea campaniei arheologice anuale desfășurată în cadrul sitului arheologic de la Piscul Crăsani. În cadrul activităților de anul acesta, arheologii au descoperit vase ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2022, 13:20
(7813 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

DN2A: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

Luni, 7 noiembrie a.c., pompierii din Slobozia au intervenit în cazul unui accident rutier produs pe DN2A, în zona lacului Iezer. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, în urma impactului ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2022, 12:45
(4580 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Incendiu la o societate de dezmembrări auto

Pompierii din Slobozia au intervenit luni, 7 noiembrie a.c., pentru stingerea unui incendiu produs în incinta unei societăți de dezmembrări auto de pe raza municipiului Slobozia. Flăcările au distrus două ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2022, 12:30
(5476 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 10 noiembrie 2022, termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care optează pentru aplicarea regimului special pentru agricultori ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2022, 12:05
(4627 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune «Door 2 Door» desfășurată de membrii locali ai USR

Slobozia: Acțiune «Door 2 Door» desfășurată de membrii locali ai USR

Sâmbătă, 5 noiembrie a.c., la Slobozia, reprezentanții locali ai USR, alături de parlamentarii Diana Buzoianu și Alin Apostol, au desfășurat o acțiune «Door 2 Door» pentru a afla de la cetățeni cele mai ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2022, 11:30
(9036 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinare împotriva turbării la câini și pisici

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de câini și pisici că, în conformitate cu prevederile Ordinului Autorității Naționale Sanitare ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 17:50
(6129 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 7250 de persoane juridice, înrolate în Spațiul Privat Virtual-SPV

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor (persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică precum și persoane fizice care desfășoară o profesie ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 17:20
(9133 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Luni, 7 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29756, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de duminică, 6 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 15:20
(2832 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Urziceni și Fetești

Vineri, 4 noiembrie a.c., în jurul orelor 23,00, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe raza municipiului Urziceni, în care a fost implicat un autoturism. În urma evenimentului ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 13:40
(6328 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: «Microgranturi în domeniul agroalimentar»

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), reamintește beneficiarilor Măsurii 1-«Microgranturi în domeniul agroalimentar», că se apropie ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 12:20
(2878 vizualizări - 0 comentarii)


Șeful Serviciului Imigrări Galați, mort într-un accident rutier produs la Iazu

Șeful Serviciului Imigrări Galați, comisarul șef Ciprian Șimu, și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de luni, 7 noiembrie a.c., în zona localității Iazu. Bărbatul se ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 11:15
(8701 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Fir cusut și țesut»

La Muzeul Județean Ialomița, sub genericul «Fir cusut și țesut», a fost vernisată expoziția-eveniment care cuprinde obiecte reprezentative din patrimoniul etnografic al instituției, toate ilustrând varietatea ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2022, 17:40
(5283 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Duminică, 6 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 29755, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 5 noiembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2022, 15:45
(2620 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Sâmbătă, 5 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29755, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de vineri, 4 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2022, 15:20
(4367 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Caravana SMURD «Fii pregătit!» ajunge la Slobozia

În perioada 8-10 noiembrie a.c, Caravana SMURD «Fii pregătit!» și Centrul mobil de instruire a populației pentru răspuns la situații de urgență vor fi prezente în Slobozia, în incinta Liceului Tehnologic ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 15:30
(2653 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Vineri, 4 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29754, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de joi, 3 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 15:15
(2803 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Sprijin pentru pelerinii veniți să se roage la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului

Slobozia: Sprijin pentru pelerinii veniți să se roage la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului

Cu ocazia hramului Mânăstirii «Sfinții Voievozi» din Slobozia, parohiile din municipiu au organizat o procesiune joi, 3 noiembrie a.c., fiind adusă în oraș Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 14:45
(8713 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,43%, rata șomajului înregistrat în luna septembrie 2022

La sfârșitul lunii septembrie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3453 șomeri (din care 1645 femei), rata șomajului fiind de 4,43%, cu 0,13% ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 14:00
(11541 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Aproximativ 10 tone de furaje, arse în urma unui incendiu

Coșereni: Aproximativ 10 tone de furaje, arse în urma unui incendiu

Joi, 3 noiembrie a.c., pompierii din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în localitatea Coșereni. Din nefericire, incendiul s-a extins la un adăpost de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 13:30
(3476 vizualizări - 0 comentarii)


AJPF Ialomița: Luni, 7 noiembrie 2022, termen limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 13:15
(21303 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Mary în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Analize apa în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Om al Cetății în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...