Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

O nouă numire la conducerea Poliției ialomițene

O nouă numire la conducerea Poliției ialomițene

Pe 20 noiembrie 2024, Inspectoratul General al Poliției Române îl numea în funcția de comandat al Poliției ialomițene pe comisarul șef Anton Cristian Gheorghe, directorul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor. La nici o lună distanță, acesta a fost înlocuit din funcție de către reprezentanții Poliției Române cu șeful Direcției de Ordine Publică a IGPR, comi­sarul șef Cătălin Georgescu. Oficialii IPJ Ialomița susțin faptul că noul comandant își va exercita funcția pe o perioadă de două luni, însă surse din cadrul instituției au precizat pentru ziarul nostru faptul că va elibera funcția încă din primele zile ale anului viitor, pentru că și-ar dori să iasă la pensie. Comisarul șef Cătălin Georgescu are doar 47 de ani...

 

Polițiștii ialomițeni au un nou inspector șef Directorul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor, comisarul șef Anton Cristian Gheorghe, a fost numit la comanda Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița cu puțin timp înainte desfășurării Alegerilor Prezidențiale și Par­lamentare, cu scopul de a superviza desfășurarea acestor scrutine. El ar fi trebuit să rămână la comanda Poliției ialomițene până la finele lunii decembrie 2024, însă planurile i-au fost în­curcate de decizia Curții Consti­tuționale a României de a anula Alegerile Prezidențiale. Astfel, reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române au decis să-l retragă din funcție și să-l numească în locul său pe co­misarul șef Cătălin Georgescu, șeful Direcției de Ordine Publică a Poliției Române. Cătălin Georgescu și-a desfășurat activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Giurgiu, instituție pe care a și condus-o până în anul 2022 când, în urma revoltelor de stradă din Bolintin Vale, a fost demis din funcție și mutat la comanda Poliției din Caraș-Severin. Ulterior, a fost numit la conducerea Direcției de Ordine Publică a Poliției Române, oficialii instituției șter­gând cu buretele slaba gestionare a conflictului iscat la Bolintin Vale. De la București, Cătălin Georgescu a fost adus, în urmă cu o săptămână, la Slobozia, pentru a conduce Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița. Reprezentanții instituției au precizat că va asigura interimatul funcției de conducere vreme de două luni, urmând ca IGPR să dispună în privința prelungirii acestei numiri. Surse avizate din Poliția ialomițeană au precizat pentru ziarul nostru faptul că noul comandant va rămâne la Slobozia doar două săptămâni, urmând să se pensioneze ime­diat ce vom intra în noul an. Potrivit CV-ului său, Cătălin Georgescu s-a născut pe data de 7 martie 1977, deci are vârsta optimă pentru a părăsi sistemul polițienesc bucurându-se de o pensie specială generoasă...

18 Decembrie 2024, 10:10 (12146 vizualizări - 11 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Ionica:
(22 Decembrie 2024, 01:30)
Intr-o țară ca a noastră de unde vreți funcționari de calitate? Sunt și polițiști precum societatea, la fel ca noi, sunt frații, soții, cumetrii noștri. Când ziceți de ei, ziceți de noi, cei care furăm motorina de la serviciu, care dăm șpagă la doctor și la angajare prin primării și alte instituții, votăm primari iesiti din pușcarii. Noi suntem șefi la combinații și vrem ca ăia de lângă noi să fie după alte reguli. Așa că și Politia română este tot rezultatul combinațiilor noastre și uite ce capodoperă a ieșit. O formă fără fond, ca orice altă instituție din țara asta. Scapă cine poate.
MMC:
(22 Decembrie 2024, 00:07)
Deja IPJ Ialomita nu mai e politie, e CIRC
Claudia C:
(20 Decembrie 2024, 09:14)
Avram M, extrem de bine punctat. Un comentariu pertinent si extrem de relevant. Asa este, cei doi loctiitori sunt niste personagii care nu ar trebui sa ocupe respectivele functii. La acest nivel de management, chiar ar trebui sa existe profesionisti care sa conduca IPJ Ialomita. Felicitari Independent ca dai prilejul unor astfel de dezbateri critice, dar foarte pertinente.
Avram M:
(19 Decembrie 2024, 22:37)
Este extrem de dureros, dar parcă suntem un județ blestemat. Avem procurori corupți, din care unii au fost deja documentați și chiar condamnați, avem polițiști implicați în atâtea dosare penale, dar mai avem ceva: una dintre cele mai neperformante unități de poliție din țară. Chiar în statisticile IGPR, IPJ Ialomița este printre cele mai ineficiente structuri polițienești din țara noastră. Iar aici ar trebui să ne uităm și la garnitura secundă de manageri, respectiv locțiitorii șefului IPJ Ialomița și șefii de structuri. Degeaba ne tot legăm de șeful instituției, haideți să privim cu atenția și la actul managerial realizat (sau mai bine nerealizat) de către cei doi locțiitori. Și mai ales să privim cu atenția la ineficiența șefilor de structuri importante, gen SICE, SIC și în mod deosebit SOP (unde există un specimen ...
@Delia S:
(19 Decembrie 2024, 14:12)
Ai atata dreptate. Sunt dosare penale atât de întârziate, indiferent că vorbim de SIC sau SICE Ialomița, este o bătaie de joc modul în care polițiștii ialomițeni tratează sesizările cetățenilor. Avem infracțiuni de distrugere și delapidări cu duiumul, dar incompetența domnește în poliția ialomițeană.
Denis:
(18 Decembrie 2024, 23:38)
Oare ce se întâmplă cu adevărat în legătură cu IPJ Ialomița? S-au organizat mai multe rânduri de concursuri, dar candidații au fost extrem de slabi. La ultimul concurs, unul dintre candidați (fost împuternicit la comandă) a luat nota 2,90, iar celălalt a fost evaluat cu nota de 5,88. Vă dați seama care este nivelul lor de pregătire?
Bogdan:
(18 Decembrie 2024, 15:41)
Este incredibil! Toți obosiții și toți cei cu probleme de inadecvare profesională sau incompetență ajung la Ialomița. Fantastic, dar probabil ne merităm soarta. Am reușit să avem și parlamentari care nu au fost votați de ialomițeni. Cum este posibil să numești comandanți pentru perioade de 2-3 săptămâni? Nu cumva intră în zona penalului, pentru că sunt numiți pentru a beneficia de anumite avantaje salariale ale funcției de comandant IPJ Ialomița?
Neonatolog:
(18 Decembrie 2024, 13:53)
S-a născut gata obosit! La 47 de ani l-a ajuns stressu din urmă, îl bântuie fantomele trecutului și dosarele instrumentate și finalizate cu NUP! Măcar e bine că se duce acasă la el, nu în vreo locuință de serviciu cu piscină acoperită și teren de golf în curte! Ca alții ....
Dan:
(18 Decembrie 2024, 13:13)
Incredibil, ne iau de fraieri.
Marian :
(18 Decembrie 2024, 12:49)
În mediul privat după 40 de ani te dezvolți din punct de vedere profesional,ai o experienta. La stat după 45 de ani ești pensionar.
Delia S:
(18 Decembrie 2024, 12:16)
Stimați ialomițeni, dacă cumva vă bucurați de numirea unui nou comandant al IPJ Ialomița, țin să vă precizez că veți fi profund dezamăgiți. Individul chiar se va pensiona, pe bune, pentru merite "imposibil de evaluat" în slujba cetățenilor. Și tot pe bune, dosarele ținute prin sertar de polițiștii din Slobozia, Amara și Urziceni, vor rămâne în același stadiu, adică în sertar, cu praful pe ele. Slabe speranțe ca zecile de dosare penale cu distrugeri sau delapidări să fie rezolvate cu celeritate, ținând cont de indolența și lipsa de pregătire a polițiștilor ialomițeni!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 19 Aug 2026
368 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Vînători de guguștiuci

O armă de tir cu aer comprimat de calibru 4,5 mm și 42 de diabolduri, aceasta este ultima captură a polițiștilor Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. Arma era deținută fără drept de ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2011, 17:11
(14737 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Turc prins cu mașina neînmatriculată

La sfîrșitul săptămînii precedente, în perioada 4-6 martie, polițiștii ialomițeni, în colaborare cu jandarmi și polițiști de frontieră au intensificat controalele în zona municipiului Urziceni și a comunelor ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2011, 17:10
(8625 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune preventivă

Polițiștii slobozeni au organizat vineri, 4 martie, acțiuni în scopul de prevenire a criminalității stradale, dar și asigurarea ordinii și liniștii publice. Acțiunea, desfășurată în intervalul orar 13. ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2011, 17:09
(10679 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi de 68000 lei pentru șoferii indisciplinați

340 de amenzi, 5 certificate de înmatriculare retrase și 9 permise reținute, sînt pe scurt, rezultatele acțiunilor de sfîrșit de săptămînă ale polițiștilor ialomițeni. Astfel, peste 120 de conducători auto ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2011, 17:09
(9201 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: Bunuri din confiscări, scoase la vînzare

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele juridice interesate că sînt oferite spre vînzare firmelor mai multe bunuri devenite proprietate privată a statului, respectiv confecții ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2011, 16:31
(13777 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Elicopter SMURD pentru victima unui accident rutier

Ialomița: Elicopter SMURD pentru victima unui accident rutier

Un bărbat de 39 ani a fost preluat de un elicopter SMURD după ce a fost victima unui accident rutier. Incidentul s-a produs duminică, 6 martie, cînd bărbatul aflat la volanul propriei mașini a intrat într ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2011, 16:24
(8569 vizualizări - 0 comentarii)


CCIA Ialomița: Invitații la expoziții în Republica Moldova

În perioada 16-19 marie 2011, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița organizează o misiune economică în Republica Moldova, respective la Chișinău, pentru vizitarea expozițiilor specializate ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2011, 16:18
(9846 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Au furat calea ferată!

Patru ialomițeni sînt în prezent cercetați penal după ce au fost prinși de jandarmi furînd șine de cale ferată. Indivizii au fost depistați încă de la primele ore ale dimineții de joi, 3 martie. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2011, 16:22
(9290 vizualizări - 0 comentarii)


Instruire gratuită pentru angajații ANAF

«Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță organizarea în data de 7 martie 2011, la sediul Agenției, a conferinței pentru închiderea oficială a proiectului cu titlul „Îmbunătățirea abilităților tehnice ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2011, 16:20
(10880 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 66 de locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Ialomița, miercuri, 3 martie, în Ialomița, erau disponibile 66 locuri de muncă vacante. Dintre acestea, două posturi sînt destinate ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2011, 18:44
(14122 vizualizări - 3 comentarii)


ITM Ialomița: Cărțile de muncă, predate angajatorilor

Potrivit unor noi prevederi legale, începînd cu data de 1 ianuarie 2011, carnetele de muncă nu vor mai exista. Vechimea în muncă pînă la data de 31 decembrie 2010 se probează cu carnetul de muncă, urmînd ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2011, 18:42
(10104 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: A dat în groapă și a sunat la 112

Un bărbat de 41 de ani a sunat la 112 după ce... a căzut într-o groapă. Acesta se deplasa pe strada Buzăului din localitate și nu a observat craterul de 4 mp din fața sa. Pompierii au intervenit de urgență ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2011, 11:17
(8300 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Urziceni groapă 112


Slobozia: Magazie mistuită de flăcări

Magazia unei firme din Slobozia a fost distrusă de flăcări în seara zilei de 2 martie. Flăcările au fost aprinse de mai multe persoane care se adăposteau în respectiva locație. Preț de aproximativ un sfert ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2011, 11:15
(8754 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Furt în familie la Tovărășia

Ofițeri din cadrul Poliției Municipiului Slobozia-Biroul de Ordine Publică pentru Mediul Rural în colaborare cu agenții Postului de Poliție Miloșești au reușit identificarea a trei tineri (frați) din satul ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2011, 16:49
(8736 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Tovărășia furt


Armășești: Femeie de 55 ani, lovită de o mașină

Marți, 1 martie, în jurul orei 19.00, pe DN1D, în afara localității Armășești s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2011, 16:47
(10520 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța elevilor

Polițiștii ialomițeni acționează consecvent pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în perimetrul școlilor, pentru prevenirea infracționalității și a oricăror evenimente nedorite care ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2011, 16:42
(9428 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2011, 18:45
(5313 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Grup de lucru anti-etnobotanice

În baza Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 37 din data de 17 februarie 2011 pentru constituirea echipelor mixte ce vor efectua controale conform competențelor legale, în locurile și ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2011, 15:23
(9736 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Record la depunerea Formularului 112

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează că, din 4177 Declarații 112 ce se așteptau a fi primite la nivelul județului nostru, au fost depuse un număr de 4010 declarații, în procent de ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2011, 12:02
(5683 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomaj în 10 zile de la diponibilizare

Potrivit reprezentanților Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, luni, 28 februarie au fost publicate modificările privind sistemul asigurărilor de șomaj și stimularea ocupării forței ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2011, 12:00
(10435 vizualizări - 1 comentariu)


Amara: Beat la volan, a acroșat un scuter

Duminică, 27 februarie, la Amara s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, o mașină condusă de un bărbat de 37 ani, din localitate, a lovit un scuter ce circula regulamentar. Mopedul a fost acroșat ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2011, 17:24
(44467 vizualizări - 32 comentarii)

Taguri: Amara accident


Fetești: Bătrînă accidentată de un șofer ce dădea înapoi

O bătrînă de 66 ani a fost lovită violent de o mașină, la Fetești. Incidentul s-a produs sîmbătă, 26 februarie, pe o stradă din localitate. Șoferul încerca să efectueze manevra de mers înapoi, timp în care ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2011, 17:23
(14755 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Căzănești: Țigări de contrabandă, descoperite într-o mașină

20 de cartușe de țigări, aceasta este ultima captură a polițiștilor la capitolul contrabandă cu țigarete. Descoperirea a fost realizată vineri, 25 februarie, de către polițiștii din Căzănești, care au oprit ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2011, 17:23
(11350 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi beți la volan

Un șofer băut a fost prins de polițiști vineri, 25 februarie, conducînd o mașină în orașul Țăndărei. Localnicul de 35 ani, a cărui alcoolemie depășea 0,97 la mie, s-a ales cu dosar penal. În aceeași noapte ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2011, 17:22
(9302 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiune a polițiștilor în discoteci

Aproape 50 de polițiști ialomițeni, însoțiți de jandarmi, au desfășurat o acțiune de amploare în noaptea de sîmbătă, 26 februarie, în Slobozia și în localitățile limitrofe. Ținta principală a polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2011, 17:17
(9418 vizualizări - 0 comentarii)


Casă mistuită de flăcări la Ciochina

Casă mistuită de flăcări la Ciochina

Pompierii militari de la Garda de Intervenție Slobozia și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului Căzănești au acționat sîmbătă, 26 februarie, în jurul orei 17.20, pentru lichidarea unui ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2011, 14:59
(11921 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina incendiu


Fetești: Tînără de 22 ani, salvată de SMURD după ce a înghițit mai multe medicamente

Sîmbătă, 26 februarie, în jurul orei 16.00, echipajul SMURD de la Garda Fetești a fost solicitat să intervină pentru a acorda primul ajutor medical unei tinere, în vîrstă de 22 ani, din municipiu. La sosirea ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2011, 14:55
(9139 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Fetești are OFICIAL comandanți: Anghel, șef al Poliției, Mihăilă, șef la Ordine Publică

În urma concursului desfășurat la finele acestei luni, Poliția Fetești a revenit la normal. Adică are șefi. Potrivit unui comunicat remis de Inspectoratul Județean de Poliție, noul șef al Poliției Municipiului ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2011, 12:54
(13938 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Fermierii pot depune cereri pentru plata pe suprafață

Marți, 1 martie, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură lansează Campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață. Potrivit unei informări a instituției ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2011, 16:41
(9271 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: După ce au spart mai multe case din Albești și Buești, doi tineri au fost reținuți

Doi tineri, în vârstă de 16, respectiv 18 ani, primul din comuna Albești, iar cel de-al doilea din comuna Buești, au fost încarcerați în cursul zilei de joi, 24 februarie a.c., în arestul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2011, 16:40
(12806 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Urban în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Gigi de la gaze în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Veverita în Primăria Slobozia reabilitează doar 4 din 7 unități de învățământ prin Programul «ELENA» Est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Respect... în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Cetățean în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului blog sud-est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului locuitor în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Movila în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Piața în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului #ilie în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Cetatean al orasului în Concurs pentru directorii și directorii adjuncți ai școlilor și grădinițelor din Ialomița cetatean în Cronica unui eșec anunțat pe final cetatean în Ialomița: Procent de promovare de 29,5% la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2026 icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Viorel în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni AlexDan în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Elena I în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Maria N în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...