Pastorala Preasfințitului Părinte Episcop VINCENȚIU la Sărbătoarea Nașterii Domnului

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,
har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
iar, din parte-mi, arhierești binecuvântări!

Hristos Se naște, slăviți-L!

Iubiți frați și surori în Domnul,

Prezența Dreptului Iosif în istoria Nașterii Domnului, în calitate de logodnic, căruia Dumnezeu i-a încredințat-o pe Fecioara Maria, pentru ocrotirea ei și a Pruncului dumnezeiesc, este plină de înțelesuri duhovnicești. Sfântul Evanghelist Matei, în relatarea Nașterii și Copilăriei lui Iisus, ni-l înfățișează pe Dreptul Iosif ca pe un om foarte credincios și virtuos, ce s-a învrednicit de cercetarea lui Dumnezeu, Care, prin trimiterea îngerului Său, i-a descoperit în vis voia Sa dumnezeiască. Înaintea unei astfel de Taine, „din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, precum Taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu dintr-o Fecioară, Dreptul Iosif se află pe sine însuși pus în fața unei situații pe care nu și-o putea explica. Maternitatea surprinzătoare și neașteptată a Fecioarei Maria, care, „mai înainte de a fi ei împreună [...], s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt”, apare ca un fulger pe cerul senin, care-l bulversează pe Iosif ca om drept și logodnic deopotrivă. Iosif și Maria erau deja logodiți și se aflau în așteptarea căsătoriei și a nunții, după încheierea perioadei de un an dintre cele două evenimente.
Dreptul Iosif nu poate fi bănuit de vreo suspiciune față de Fecioara Maria, iar respectul profund pe care i-l poartă Mariei, Maica Domnului, precum și dorința de a o feri de orice critică necuvenită îi provoacă adânci frământări sufletești. Posibilitățile legale pe care le avea pentru a face față acestei situații nemaiîntâlnite și neobișnuite erau cele prevăzute în Legea dată de Dumnezeu lui Moise. În Cartea Deuteronomului (22, 20-21) era prevăzut ca, în cazul în care o logodnică nu ar fi fost fecioară, aceasta trebuia să fie alungată din casa părintească și ucisă cu pietre de oamenii din cetatea sa. Această prescripție foarte dură, cu trecerea timpului a fost atenuată, cu posibilitatea ruperii logodnei prin acordarea unei scrisori sau „cărți de despărțire” logodnicei, un fel de certificat care să ateste că femeia repudiată nu mai este legată de niciun bărbat. La posibilitatea aceasta se gândea și Dreptul Iosif, când „a vrut s-o lase în ascuns” pe Maria. Însă, fiind „un om drept”, care cunoștea spiritul Legii pe care o respecta, și care o stima mult pe Fecioara Maria, a vrut să acționeze cu discreție, - acesta este sensul adverbului „în ascuns”, - fără să recurgă la un denunț legal sau proces, pentru a nu o expune pe Fecioara Maria oprobiului public.
Însă, Dumnezeu Tatăl răspunde frământărilor și zbuciumului său lăuntric: „Acestea gândind el, îngerul i se arată în vis” (Matei 1, 20). Dumnezeu intervine într-un mod privilegiat, asemenea descoperirilor Sale în vechiul Israel, când Dumnezeu își revela Taina Sa și voia Sa în vis celor cărora dorea să le-o comunice. Este de ajuns să ne gândim la un alt Iosif, fiul Patriarhului Iacov, numit de frații săi, disprețuitor, „Visătorul” sau „Stăpânul viselor”, deoarece Dumnezeu i se descoperea în vis și a avut grijă de el să nu fie ucis, din invidie, de frații săi (Facere 37, 17). Visele și vedeniile fac parte din experiența religioasă a omului, ele ne stăpânesc profunzimile nebănuite ale ființei noastre când dormim și când suntem frământați de gânduri și temeri inexplicabile. Sfântul Ioan Gură de Aur se întreabă: „Pentru ce nu i s-a arătat pe când era treaz, cum s-a arătat păstorilor, lui Zaharia și Fecioarei? Iosif era un om foarte credincios și n-avea nevoie de o astfel de arătare. Fecioara, însă, avea nevoie de o arătare neobișnuită, pentru că i s-a binevestit, înainte de înfăptuirea ei, o noutate foarte mare, mai mare decât a lui Zaharia; păstorii, la rândul lor, aveau și ei nevoie de o astfel de arătare a îngerului, pentru că erau niște oameni simpli; Iosif, însă, primește vestea de la înger după zămislire, când sufletul îi era stăpânit de îndoială și era deci pregătit să-și schimbe îndoiala în bune nădejdi, dacă ar fi venit cineva să-i spună adevărul; așa că a primit cu ușurință descoperirea făcută de înger. Pentru aceea i se binevestește după ce este cuprins de bănuială, pentru ca însăși bănuiala să-l încredințeze de adevărul celor spuse de înger. Faptul că Iosif, nespunând nimănui, a auzit de la înger tocmai ceea ce gândea el, i-a dat o dovadă incontestabilă, că de la Dumnezeu a venit cel care a vorbit cu el, pentru că numai Dumnezeu poate cunoaște tainele inimii. [...] Iosif a avut chinurile pe care în chip firesc le are orice bărbat într-o împrejurare ca aceasta” (Sfântul Ioan Gură de Aur, „Omilia a IV-a la Matei”, PSB 23, pp. 54-55).

Dreptmăritori creștini,

Vestirea zămislirii Pruncului Iisus prin puterea Duhului Sfânt este urmată de încredințarea unei misiuni sfinte Dreptului Iosif: Maria „va naște un Fiu și tu îi vei pune numele Iisus, căci El va izbăvi pe poporul Său de păcatele lor” (Matei 1, 21). Dreptul Iosif este chemat de înger pe nume: „Iosife, fiul lui David” (Matei 1, 20) și este invitat să pună numele copilului, după cum i-a descoperit îngerul Domnului. Prin punerea numelui copilului de către Iosif, acesta își asuma în mod legal paternitatea Lui, și astfel, în fața lumii, Iosif era tatăl lui Iisus și-I garanta statutul de „Fiu al lui David”, adică descendent al regelui David. În acest fel, Dreptul Iosif a primit de la înger binecuvântarea de a săvârși nunta cu Maria, primind-o în casa sa și oferindu-I Pruncului Iisus o viață normală, ocrotită de iubirea familiei. Numele „Iisus” înseamnă „Dumnezeu este mântuirea” și corespunde cu așteptările de veacuri ale poporului ales, potrivit cărora Mesia va fi Mântuitorul și Izbăvitorul poporului Său. În vremea aceea, romanii îl considerau salvator sau izbăvitor pe împăratul Vespasian, fiindu-i atribuit acest titlu în anul 70 d. Hr. Însă, adevăratul Izbăvitor și Mântuitor nu era un conducător din lumea aceasta, ci Fiul lui Dumnezeu întrupat, Care a venit în lume să o mântuiască de păcate, cu o misiune duhovnicească, așa cum prevestise Isaia Prorocul: „Căci Prunc S-a născut nouă, Fiu S-a dat nouă, a cărui stăpânire o poartă pe umărul Lui și se va chema numele Lui: Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9, 5).
După descoperirea numelui „Iisus” dat Pruncului de Dumnezeu și porunca adresată lui Iosif de a-I pune acest nume, urmează citarea profeției lui Isaia despre nașterea din Fecioară a Fiului lui Dumnezeu, Care Se va chema și Emanuel: „Iată, Fecioara va avea în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu” (Isaia 7, 14 și Matei 1, 23).
Pruncul Iisus, în calitate de Fiu al lui Dumnezeu întrupat, are aceeași putere ca Dumnezeu Tatăl: de a ierta păcatele poporului ales și ale oamenilor care-L vor chema în rugăciune, adică Îl vor chema ca Emanuel, „Dumnezeu este cu noi”, un Dumnezeu prezent, care răspunde la rugăciunile oamenilor. Prin această descoperire a lui Dumnezeu, cu numele de Emanuel, se arată lumii că prin Iisus, în Duhul Sfânt, Dumnezeu este prezent permanent în istoria lumii ca Proniator și Mântuitor.
În cuvintele Mântuitorului, adresate ucenicilor după Înviere, este reafirmată prezența și nu absența lui Dumnezeu din viața oamenilor, când le spune că: „iată Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20). Folosirea verbului „a fi” la prezent subliniază aspectul unei acțiuni continue și permanente a Mântuitorului Hristos în lume.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Nașterea lui Iisus Hristos, zămislit prin puterea Duhului Sfânt, înainte de a locui împreună Maria și Iosif, ni se prezintă ca un fapt extraordinar și neobișnuit. Evanghelia după Matei ne arată că Iisus Hristos este pe de o parte „Fiul lui David”, iar, pe de alta, „Fiul lui Dumnezeu”. Aceste două titluri acordate lui Iisus de „Fiu al lui David” și „Fiu al lui Dumnezeu” evidențiază divino - umanitatea Persoanei Sale, după cum va fi reafirmat și la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon (451 d. Hr.): „Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, asemenea nouă oamenilor, afară de păcat, Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a născut din Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu, după firea omenească, ca un singur și același Hristos, Fiu, Domn, Unul-Născut, în două naturi, unite fără confuzie, nici schimbare, fără împărțire, nici separare, distincția naturilor nefiind deloc suprimată prin natura lor, fiecare natură păstrând, dimpotrivă, particularitatea ei, ambele concurgând într-o singură persoană sau ipostas” (conform Mărturisirii de credință de la Sinodul IV Ecumenic).
După intervenția Îngerului Domnului, Dreptul Iosif a răspuns imediat și s-a arătat ascultător cereștii arătări, urmând ceea ce Dumnezeu i-a indicat. El ne este prezentat astfel, ca un om vrednic de credință și de încrederea lui Dumnezeu, dispus și capabil să trăiască în cadrul legământului cu Dumnezeu prin ascultarea cu credință față de el. Despre Dreptul Iosif, apoi, se spune că „și-a luat pe Maria, femeia lui, și n-a cunoscut-o până ce a născut pe Fiul ei Cel Întâi - Născut” (Matei 1, 25). Complementul de timp „până ce” nu marchează o scadență, „ca să bănuiești că a cunoscut-o după ce a născut pe Fiul ei, ci ca să afli că Fecioara era fecioară înainte de naștere” (Sf. Ioan Gură de Aur). Accentul din această istorisire este pus pe modul neobișnuit al zămislirii lui Iisus dintr-o fecioară, subliniind în același timp natura unei maternități unice în istorie și a unei paternități cu totul excepționale. Pentru prima dată un bărbat, fără să aibă vreo relație cu o femeie, este logodnic și părinte cu titlul deplin, deoarece o acceptă și primește sub același acoperiș pe o mamă și pe pruncul ei, deși taina zămislirii feciorelnice nu-l implicase direct. De asemenea, Iosif este cel care dă nume Pruncului dumnezeiesc și omenesc deopotrivă și contribuie la creșterea Lui (numele Iosif în ebraică înseamnă: „Dumnezeu să adauge”). Odată cu Dreptul Iosif, omul creat revine la vocația lui originară, dinainte de căderea în păcat, descrisă de cartea Facerii: de a fi cel care cultivă și păzește darurile lui Dumnezeu.

Iubiți credincioși,

Vocația omului, creat după „chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, este aceea de a păzi cu sfințenie și a cultiva sau înmulți darurile primite de la Dumnezeu. Despre Adam, primul om creat, Scriptura Sfântă spune că a fost așezat în Grădina Raiului „ca s-o lucreze și să o păzească” (Facere 2, 15).
De la Nașterea sau Întruparea Domnului în istorie, nouă, celor botezați în Hristos și în numele Preasfintei Treimi, ni se cere să lucrăm în sensul de a studia și cerceta învățătura noastră de credință și să o păzim cu scopul de a o împlini în viața de zi cu zi. Această lucrare și păzire a poruncilor lăsate de Dumnezeu urmărește de fapt lucrarea sau efortul nostru în vederea dobândirii mântuirii și vieții veșnice. Vocația omului pe pământ este aceea de a deveni o ființă liturgică, adică să aducă laudă și cinstire lui Dumnezeu în fiecare zi pentru darul vieții și al viețuirii de zi cu zi. Iar lauda, cinstea și mulțumirea aduse lui Dumnezeu de noi au loc în momentul participării la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Vocația noastră liturgică înseamnă deopotrivă să păstrăm un echilibru între viața practică și viața contemplativă, simbolizată de cele două surori ale lui Lazăr, Marta și Maria. Viața practică implică lucru, efort susținut de zi cu zi, și trebuie înțeleasă în dimensiunea ei ascetică, atunci când ne preocupăm de a asigura cele necesare vieții. Însă, în același timp, să nu uităm de dimensiunea contemplativă a vieții, pentru că, după cum avem nevoie să ne întreținem viața fizică, biologică, cu mult mai mult avem nevoie să ne îngrijim de curăția sufletului, de viața duhovnicească, pentru a trăi în mod deplin, plenar.
Singurul profit sau câștig îl avem cu adevărat din ceea ce primim după ce am investit. Să investim întâi în educația copiilor noștri, în ocrotirea și formarea lor pentru viața cetății și a Bisericii.
Să-i învățăm și să-i conducem pe calea pe care noi, creștinii, trebuie s-o parcurgem în căutarea și aflarea lui Dumnezeu, Care ni S-a descoperit ca fiind „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6).
Să insuflăm copiilor noștri darul rugăciunii, pe care-l primim prin participarea la Sfintele Slujbe și împărtășirea cu Sfintele Taine, și să unim glasul rugăciunilor noastre, pentru ca Dumnezeu să lumineze cărările pe care le parcurgem în această viață.
Mântuitorul a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6) și „Eu sunt Lumina lumii, cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina Vieții” (Ioan 8, 12).
Prăznuirea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, în aceste vremuri triste, vine ca o bucurie și ca o lumină. Prin faptele noastre, să-I aducem laudă Lui Dumnezeu pentru darul făcut creației în Persoana Fiului Său, Unul Născut.
Cu multă credință, nădejde și dragoste să trăim această bucurie a nașterii unui Mântuitor, primind pacea lui Dumnezeu, anunțată de îngeri oamenilor.
Mântuitorul ne învață: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri!” (Matei 5, 16). Urmând acestei porunci, să fim făclii luminoase în această lume întunecată, plină de ură, frustrări și păcate, vestind nașterea unui Mântuitor, al sufletelor și al trupurilor noastre.
În Noul An, 2025, serbăm Centenarul Patriarhiei Române, mulțumind Preabunului Dumnezeu pentru darurile făcute Sfintei noastre Biserici și poporului român binecredincios.
Cu părintească dragoste, rog Preabunul Dumnezeu pentru ca, la Sfintele Sărbători ale Nașterii Domnului, Bobotezei și în Noul An - 2025 - Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea, să aveți pace, să aveți bucurii sfinte, cu împliniri spirituale și materiale. Toate aceste daruri le puteți avea, fiind următori Mântuitorului Iisus Hristos, Cel Ce este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6), Cel Ce este „Lumina lumii” (Ioan 8, 12).

Rămân al vostru Arhipăstor, pururi rugător către Domnul Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, ca să dăruiască pace lumii și sufletelor noastre mare milă.

Episcopul Sloboziei și Călărașilor

25 Decembrie 2024, 09:20 (15180 vizualizări - 0 comentarii)