RETROSPECTIVĂ
Ialomița de acum 25 de ani... (II 2000)
Întrucât de la debutul prezentei rubrici ni s-au adus niscaiva reproșuri, în sensul că ar trebui să detaliem anumite aspecte de acum 25 de ani, ne vom conforma și, pe cât posibil, vom încerca să lămurim pe toată lumea. Spre exemplu, la început de februarie 2000, Independent titra «Gheorghe Savu, președintele PDSR Ialomița, este pregătit pentru o campanie electorală „MURDARĂ“», după cum vă atenționam în 2000 urmând a se organiza mai multe runde de Alegeri. Deosebit de relevant în context este apariția Alianței pentru România la început de 1999, formațiune desprinsă din PDSR și condusă de Teodor Meleșcanu, la nivel local ApR fiind sub președinția lui Gheorghe Tonț. Un alt titlu din Independent era «Învățământul în colaps/Cadrele didactice sunt decise să continue greva generală și amenință cu înghețarea anului școlar». La acel moment, liderul Sindicatelor din Învățământ la nivel local era Simion Hancescu, în prezent președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ la nivel național. Tot legat de Sindicate, Elena Neagu, liderul Uniunii Județene a Sindicatelor Libere din Ialomița, avea în vizor «privatizarea IAS-urilor, Bere Amidon Țăndărei și Filatura de Bumbac „Korin“». Căci, la începutul anului 2000, încă se privatizau foste IAS și alte societăți de stat, în timp ce Filatura din Slobozia a fost vândută către «investitori» coreeni...
În februarie 2000, «Și prefectul a căzut „răpus“ de gripă» era un titlu de primă pagină din Independent. Prefect era Virgilius Ilie, membru PNȚCD, Convenția Democrată din România fiind încă la Putere. Să menționăm că subprefectul de la acel moment, Gigi Petre, era președinte al PNL Ialomița și partener de guvernare al PNȚCD. Un alt titlu din Independent: «Seism de proporții în politica locală/Prefectul țărănist Ilie Virgilius i-a spus „adio“ deputatului Cristea. „Popularul“ Gheorghe Cristea i-a salutat „din mers“ pe țărăniști!». Pe o pagină de ziar, Independent aducea în discuție fricțiunile din cadrul PNȚCD Ialomița, prefectul țărănist Ilie contrându-se cu deputatul PNȚCD Cristea oficial și neoficial. De asemenea, «„Doamna de fier“ a județului, Maria Petre dorește șefia Consiliului Județean» a fost un alt titlu de primă pagină în Independent. Relativ la începuturile activității sale politice în Ialomița, Maria Petre, în conducerea Partidului Democrat condus de Petre Roman, preciza în cadrul unui interviu că «este exclusă o candidatură pentru Parlament». De asemenea, Partidul Umanist din România, unul dintre primele partide create de Dan Voiculescu, își stabilea deja candidatul pentru Primăria Slobozia, respectiv pe slobozeanul Emil Constantinescu (pură coincidență de nume cu Președintele României din mandatul 1996-2000, Emil Constantinescu). Și din punct de vedere social începutul de an 2000 era unul tulbure, «Salariații „Transloc“ amenințând că vor da foc la autobuze în fața Prefecturii și a Consiliului Județean», în timp ce Dimciu Caraiola, directorul Fondului Proprietății de Stat Ialomița, anunța că «Privatizarea IAS-urilor va demara, cel mai probabil în luna martie 2000!». «Piraterie de TIR-uri pe șoselele ialomițene» era un alt titlu din februarie 2000 la ziarului Independent, încă de acum 25 de ani existând probleme pe drumul care leagă Urziceniul de București.
Tot politic, se întețeau atacurile. «PNL și PNȚCD merg separat la Alegeri Locale» titra Independent, în timp ce «PNR Ialomița vrea să încheie un „protocol de neagresiune“ cu toate partidele politice!». PNR sau Partidul Național Român, formațiunea politică cu președinte fost șef la SRI, Virgil Măgureanu, a fost prima «tatonare» a Serviciilor de penetrare a vieții politice. Pe plan local, președinte al PNR Ialomița a fost desemnată Floricica Dumitru, șefă a Uniunii Tineretului Comunist înainte de 1989.
10 Februarie 2025, 12:35 (11140 vizualizări - 3 comentarii)
Ialomița de acum 25 de ani... (VII 2001)
Ialomița de acum 25 de ani... (VI 2001)
Ialomița de acum 25 de ani... (V 2001)












Comentariile cititorilor:
(12 Februarie 2025, 05:24)
Bine că v-ați prins. Politicienii corupți au furat județul și nu au pus nimic în loc. Nici o întreprindere mare, gen Filatura cu 1000 de muncitori. Au plecat absolvenții de facultăți pe bune, din centrele universitare mari, în toate direcțiile. Cine a rămas? Au rămas hoții și f.multi proști.
(11 Februarie 2025, 09:33)
Da mare dreptate are cetățeanul de mai sus ,prostie ,hoție și incompetență. Dar ținem coada sus că vai doamne ce funcție am eu ,dar dacă te uiți în istoricul lor vai mama lor ,scirba și și totală dezamăgire. Ŕusine ,Rusine, Rusine .
(11 Februarie 2025, 07:51)
Și acum 33 ani, 25 ani ialomita tot asa de corupta era și tot asa a rămas. În Ialomița, hoția, prostia, tupeul e sport național iar corupția este peste tot , este 100% peste tot numai combinator unde lunea se pmoata pe strada, femeile nasc pe trotuarele din fața spitalelor. Asta e adevărată Ialomița. Chiar mi-e scârbă, dar ne meritam soarta. Restul vrajeala