Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Lista profesorilor menținuți în activitate până la 70 de ani

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a publicat

Lista profesorilor menținuți în activitate până la 70 de ani

Potrivit metodologiei pe care a impus-o Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a făcut publică lista profesorilor ce vor fi menținuți în activitate până la vârsta de 70 de ani. Documentul oficial arată că 51 de cadre didactice din Ialomița se regăsesc pe lista IȘJ Ialomița.

 

Solicitare înaintată școlilor Metodologia obligă cadrele didactice care vor să-și mențină calitatea de «titulari», după împlinirea vârstei de 65 de ani, să depună o cerere la secretariatul unită­ților de învățământ prin care solicită prelungirea acti­vității profesionale. Pentru anul școlar în curs, numărul profesorilor care au împlinit vârsta de pensionare și care vor să rămână «titulari» până la vârsta de 70 de ani este de 33. Pentru anul școlar 2025-2026, lista Inspectoratului Școlar Județean Ialomița arată că 51 de profesori au făcut solicitări pentru a-și păstra statutul de «titulari» după împlinirea vârstei de 65 de ani. Un sfert dintre aceste cadre didactice își des­fășoară activitatea în unități școlare de pe raza municipiului Slobozia, precum Colegiul Național «Mihai Viteazul», Liceul de Arte «Ionel Perlea» sau Școala Gimnazială «Sfântul Andrei». Situația nu mai surprinde pe nimeni în contextul în care tinerii absolvenți de facultate nu sunt in­teresați să urmeze o ca­rieră în Învățământ. Iar acest aspect reiese din participarea tot mai scăzută la examenul de Titularizare. În ultimii 2 ani, mai bine de jumătate din numărul posturilor ce puteau fi ocupate prin Titularizare au rămas libere din cauza numărului scăzut de candidați. La toate acestea se adaugă și faptul că cei care au susținut examenul nu au reușit să-l promoveze.

 

Școlile au nevoie de profesori tineri Problema profesorilor care îmbătrânesc stând la catedră este cunoscută atât la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, cât și la nivelul structurilor sindicale care apără interesele cadrelor didactice. Re­prezentanții Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ-filiala Ialomița arătau că mai bine de jumătate dintre profesorii-membri ai acestei formațiuni sindicale au peste 50 de ani. Sindicaliștii din cadru USLÎ au reite­rat de nenumărate ori în spațiul public faptul că școlile ialomițene au nevoie de profesori tineri, care să aducă un suflu nou în școlile ialomițene, din punct de vedere al metodelor de predare.

3 Aprilie 2025, 08:05 (14705 vizualizări - 13 comentarii)

Citiți și:
Școala ialomițeană se bazează pe profesorii pensionari
Învățămîntul ialomițean, pe umerii dascălilor pensionari

Comentariile cititorilor:


Camelia:
(6 Aprilie 2025, 16:37)
Tinerii nu se înghesuie să devină profesori .Nu le place această meserie Eu as prefera pentru copil pe cineva cu multă experiență!Acești profesori au răbdare și se apleacă asupra copiilor Cei tineri nici nu fac practică pedagogică
Slobozean:
(5 Aprilie 2025, 13:28)
Profesorii din ziua de astazi nu stiu decat sa dea vina pe parinti, uitand de ce incaseaza salariu! Iar parintii dau vina pe profesori...iar copiii nu mai inteleg nimic
Victima :
(5 Aprilie 2025, 09:39)
E trist oameni buni, că după zeci de ani de activitate, un pensionar, in loc sa stea liniștit sa și trăiască ultimele zile , este nevoit să urce din greu scările unei școli pentru a preda. De ce? Tara e condusa de un sistem organizațional mafiot. Salarii mari de tot la neica nimeni fara expertiza care zac prin ministerul educației. Pensiile profesorilor sunt inaccpetabil de mici. Sănătatea, medicamente, copii care nu și găsesc un loc în această societate a mafiei, suntem nevoiți să tragem ca sa ne ajutam... Trist. Foarte trist. Să mențineți conștiința fata de trecut, căci atunci erau valori. Acum? Iată ce pensii mizere avem. Bine că avem o armata de parlamentari. Tara a devenit o mizerie a acestor fățarnici covrigari și ce or mai fi. Pe vremuri erau în brutarii sau in pușcării.
art:
(5 Aprilie 2025, 07:18)
Nimeni nu este de neinlocuit. Ai iesit la pensie stai la pensie. Sunt sigur ca se va gasi cineva care sa predea la un nivel egal sau mai mare decat ai predat tu
MIHAILA:
(4 Aprilie 2025, 21:42)
Incetati sa comparati vremurile voastre cu vremurile de acum! Totul este in schimbare si invatamantul trebuie sa tina pasul cu inovatia, asta e singurul lucru cert! Pensionarii de 70 de ani nu mai rabdare sa lucreze cu elevii si nici cunostintele adecvate societatii de astazi si necesitatilor pietei muncii!
Vasile:
(4 Aprilie 2025, 18:08)
Este mare diferență între învățământul de azi și cel de pe vremea comunismului. Deveneau profesori copiii care învățau, nu cei cu pile. Cine ajungea la vârsta pensionării se pensiona și era înlocuit de profesor stagiar. Vina este a sistemului dezastruos care le permit acestor pensionari ,,obosiți,,sa încaseze și pensie și salariu in condițiile in care tinerii nu au locuri de munca. In scoli, licee, spitale, etc., tinerii angajați sunt împiedicați de cei cu vârste înaintate ( care se cred cei mai tari) să își desfășoare activitatea raportat și la tehnologia actuala. De multe ori cei tineri transmit situațiile online in locul lor pentru că ei sunt expirați.
pt pentru SorinB:
(4 Aprilie 2025, 12:13)
Sa inteleg ca la celelalte materii exceleaza? Eu as prefera pt copilul meu un profesor pensionar in locul unuia care a facut o facultate particulara ( x si 0). Cat despre comentariul tau, asa parinti, asa copii!
pentru SorinB:
(4 Aprilie 2025, 10:42)
(nu spunem scoala nu dam nume) am fata in scoala clasele 5-8. are o materie cu doamna pensionara e singura dintre toti care ii jigneste "nesimtiti" "prosti" ....... toti elevii o trateaza cu dispret nu sunt deloc interesati de materia care o preda ea. aproate la toate orele de curs se incepe cu jigniri, certuri si reprosuri. elevii i-au pus si o eticheta "baba comunista". am rugat dirigintele clasei sa incerce sa o schimbe dar nu se poate !!! in concluzie domnule SorinB ti-ai dori ca un copil al tau sa mearga la scoala, sa fie jignit sau dezgustat de un profesor si mai ales sa nu invete mai deloc acea materie din cauza proferorului ?
Maria N:
(3 Aprilie 2025, 22:00)
În contextul numărului mare de șomeri în rândul tinerilor, inclusiv al profesorilor tineri, este absurd și sfidător menținerea bătrânilor ( majoritatea depășiți și ramoliți) la catedră, titulari. Să muncească la "privat " sau să spun la "negru " dacă sunt apți ( că doar acasă la ore își fac majoritatea treaba!)
Mary :
(3 Aprilie 2025, 15:50)
P.S. Fenomen alarmant: România, 'campioană' în UE la șomaj în rândul tinerilor. Se impun măsuri urgente pentru sprijinirea noii generații
Mary :
(3 Aprilie 2025, 14:07)
Acum sau mai târziu și cei trecuți de 70 se vor retrage, ce este de făcut? Dacă nu se încetează cu această practică comunistă numită, titularizare, școală românească riscă să se desființeze. Dece nu sunt încadrați noii absolvenți după media obținută la licență? Oricum materia la care optează să predea este învățată încă odată, că nu poți veni nepregătit în fața elevilor având pretenții ca ei să obțină rezultate bune.
SorinB:
(3 Aprilie 2025, 14:05)
@Abecedar : daca stii tu cum e mai bine sa predai de ce nu treci tu la catedra in loc sa dai indicatii pretioase ? E bine ca sa predai de pe tableta intre 2 reclame pe tiktok ?
Abecedar:
(3 Aprilie 2025, 12:30)
ii respect pentru activitatea lor anterioara. e absurd. sa vedeti ce greoi se misca. nu folosesc deloc noua tehnologie, iar asta pentru elevi e o piedica majora. nu respecta curriculum pentru educatie, ei stiu vechile programe cu care lucrau acum 25-30 ani. ca sa avem tineri pregatiti pentru acualitatea societatii e necasar si un corp profesoral cu metode noi si apropiat de modul de gandire al tinerilor. (reversul acestei situatii il simtim intreaga societate. pe strazi, magazine dar mai ales in mediul online). din gradinite ar trebui inceputa schimbarea reala, altfel vor invata perpetuu "catelus cu parul cret si poezii patriotice"

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
201 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(324 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(697 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(188 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(163 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(728 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(216 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(168 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(205 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(398 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(387 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(383 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1272 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(827 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(784 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(846 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1399 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1283 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1473 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1469 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1667 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1842 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1966 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2469 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1956 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1728 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1628 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1709 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4189 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2725 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
:-)) în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști sperăm în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Tic Tac în Rețeaua de canalizare a comunelor Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu este NEFUNCȚIONALĂ! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...