EVENIMENT
Ședință de îndată a Consiliului Local Slobozia
Mai mulți bani pentru Complexul Social din Cartierul Bora
În urmă cu o săptămână, Consiliul Local Slobozia s-a reunit în cadrul unei ședințe extraordinare de îndată, în cadrul căreia aleșii locali ai reședinței județului au avut de aprobat 16 proiecte de hotărâri. Una dintre aceste inițiative a vizat creșterea valorii proiectului privind construcția, în Cartierul Bora, al unui Complex Social. Astfel, investiția va costa 21,6 milioane de lei, cu 1,3 milioane mai mult decât a fost estimat inițial. Deși despre acest proiect se vorbește în spațiul public de aproape 3 ani, până acum acesta nu s-a finalizat. Administrația locală dă asigurări că se va încheia în următoarele 8 luni...
Decizii pentru soarta Sloboziei Ședința extraordinară de îndată a Consiliului Local Slobozia desfășurată joi, 15 mai 2025, a fost organizată on-line, dar doar o parte dintre consilierii locali au știut acest aspect. Majoritatea aleșilor locali, în special PSD, s-au prezentat în sala de ședințe a Primăriei Slobozia pentru a lua parte fizic la dezbateri. Stafful tehnic al Consiliului Local Slobozia a ținut să precizeze faptul că s-au făcut toate informările necesare pentru a anunța organizarea on-line a ședinței, însă pe site-ul Primăriei Slobozia această informație apare după accesarea câtorva link-uri bine «ascunse» în arhitectura paginii. «Nu avem obiceiul de a pune și-n titlu (n.red.: pe prima pagină) această informație cu privire la felul în care se desfășoară ședințele!» spune sec unul dintre reprezentanții staffului tehnic al Consiliului Local Slobozia. După mai multe minute de așteptare, în care consilierii cu mai puțină experiență în utilizarea dispozitivelor digitale au reușit să se conecteze on-line cu cei prezenți în sala de ședințe a Primăriei Slobozia, a început dezbaterea. În atenția celor 15 consilieri prezenți, fizic sau on-line, au fost aduse 16 proiecte de hotărâri, după ce ordinea de zi inițială a fost suplimentată cu încă 2 proiecte. Spre deosebire de alte întâlniri, ședința de săptămâna trecută s-a desfășurat pe «repede-înainte», procedură împrumutată, probabil, de la Consiliul Județean Ialomița. Cele mai interesante proiecte de hotărâri au vizat activitatea firmelor Primăriei Slobozia, precum și aprobarea limitelor maxime ale cheltuielilor de protocol în cadrul Primăriei Slobozia. Potrivit proiectului de hotărâre aprobat, pentru mesele oficiale prețul nu trebuie să depășească 120 de lei/persoană, în timp ce cafelele, apa și sucurile se vor achiziționa în limita a 20 de lei/persoană. Pentru masa invitaților primarului se va plăti însă 130 de lei/persoană/zi. Totodată, pentru cadourile oferite delegaților străini se va cheltui maximum 400 de lei/delegație. De asemenea, pentru traducătorii angajați cu ocazia vizitelor delegaților străini se va plăti un tarif maximal de 30 de lei/interpret/oră. Un alt proiect de hotărâre aprobat de consilieri și considerat de interes pentru cetățenii orașului vizează creștere valorii proiectului «Complex Social în Cartierul Bora». Pe lângă spațiile de cazare, Complexul va fi dotat cu o cantină socială, prevăzută cu sală de mese. Totodată, în cadrul aceluiași proiect vor fi reabilitate și străzile de acces către obiective. Majorarea investiției este generată de identificarea unor «lucrări neprevăzute» ce au legătură cu spațiile de locuit și cantina socială. Astfel, la valoarea inițială se adaugă suma de 1,3 milioane de lei, iar noul cost al investiției se ridică la suma de 21,6 milioane de lei, potrivit documentelor oficiale. Cu această ocazie, administrația locală a înaintat și un nou termen pentru încheierea proiectului. Complexul Social din Cartierul Bora ar trebui finalizat în următoarele 8 luni...
21 Mai 2025, 09:55 (18029 vizualizări - 17 comentarii)
Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia
Slobozia plătește cheltuielile neeligibile pentru reabilitarea unităților de învățământ






Comentariile cititorilor:
(21 Mai 2025, 13:03)
Astea sunt adevaratele noastre probleme! Felicitari tuturor alesilor! Sa mai ramanem? Mai bine sa plecam, aici totul este fara de rezolvare!
(21 Mai 2025, 10:20)
Logic! PSD-ul a pierdut alegerile de doua ori in Bora, lucru nemaiintalnit pana acum. Trebuie sa isi recastige electoratul :)))