Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primarul Sloboziei vrea «eficiență» în rândul funcționarilor publici

Primarul Sloboziei vrea «eficiență» în rândul funcționarilor publici

Cu un număr total de aproximativ 360 de angajați, în această categorie intrând Primăria Slobozia și serviciile subordonate, administrația locală a Sloboziei, ar putea rămâne fără o parte din personal. Alexandru Potor, primarul orașului, susține că, în urma unor analize privind activitatea angajaților, cei care nu își îndeplinesc obiectivele prevăzute în fișa postului ar putea fi conce­diați. Deși edilul reședinței județului face referire, mai de grabă, la «eficiența» acti­vității profesionale a angajaților aparatului administrativ pe care îl conduce, la Centru se vorbește tot mai mult despre diminuările de personal ca parte a procesului de redu­cere a cheltuielilor bugetare.

 

E vremea verificărilor În perioada următoare, potrivit declarațiilor publice ale primarului Sloboziei, Alexandru Potor, atât la nivelul Primăriei Slobozia, cât și al serviciilor subordonate instituției, se vor desfășura analize ale activității profesionale a angajaților. Cei care vor în­registra performanțe sub așteptări riscă să fie concediați. «În cazul în care se va observa că vor exista zone în care nu se funcționează și nu se lucrează, cei care nu-și fac treaba bineînțeles că nu vor rămâne în echipă... Repet, această situație îi vizează pe cei care nu-și fac treaba! Cei care vor da dovadă de seriozitate și vor respecta fișa postului, iar aici intră majoritatea, bineînțeles că vor rămâne alături de noi!» a declarat Alexandru Potor, primarul municipiului Slobozia. Declarația edilului reședinței județului pare să sugereze faptul că este interesat de profesionalismul angajaților din subordine și ar vrea să-i motiveze pentru a fi mai performanți. În realitate, dacă eventualele concedieri se vor concretiza, acestea au directă legătură cu amplele discuții referitoare la diminu­area personalului din instituțiile publice ca parte a programului de reducere a cheltuielilor bugetare. Însuși în draftul Programului de Guvernare 2025-2028 a fost introdus un capitol ce vizează re­ducerea personalului din administrație, pentru a scădea presiunea pe bugetul Statului. Potrivit informațiilor oficiale, Primăria Slobozia și serviciile subordonate însumează 450 de posturi pu­blice. Conform declarațiilor primarului Alexandru Potor, în momentul de față sunt ocupate aproximativ 360 de posturi. Dintre acestea 105 persoane lucrează efectiv în cadrul Primăriei Slobozia.

25 Iunie 2025, 10:20 (23616 vizualizări - 20 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Cetățeanul x :
(1 Iulie 2025, 14:10)
Se vede că se iau bani degeaba pe startul degeaba ,după mizeria de pe străzi și parcuri total este o mizerie și la siconducerea administrativă și cea centrală noroc că a miscat fostul primar câte ceva că de când a venit Potor de nume de puturos nimic parcă suntem un oraș din vestul sălbatic .Și puturoși de la poliția locală cu salari de 8 mii lei cu sporuri poate și mai mult care se plimbă cu mașinile prin oraș să treacă timpul mai repede să iasă din program nu vede nimic în juriul lor Rusine .Vrem o țară ca afară ,dar când vreo data ?
Vali:
(29 Iunie 2025, 12:13)
Pai sa dea el exemplu de eficienta,la o vizita prin Garii Noi nu l-au deranjat nici balariile,mizeria,praful din oras si galagia par ai fi pe plac deci lăsați vrăjeală.
Mary :
(28 Iunie 2025, 07:26)
Aiurea! Astea-s gogoși! Unde este cel mai bine să fi angajat? LA STAT! La statul degeaba pe un salariu cât mai mare. Dacă ieri era o armată, azi sun trei. Livratorii de mâncare nu mai fac față când vine ora de masă, toată primăria se transformă în cantină, miroase numai a ciorbă și tocăniță, boierii nu mai pleacă acasă în pauza de masă, în felul ăsta sunt mai eficienți. Și după, se instalează o leneee, de îi doare. Nu înțeleg dece se chinuie să moțăie pe scaun, când pot avea o cameră de odihnă. Poate fi făcut un proiect, ieftin, prin PNRR. Dece nu!
Vai_de_noi:
(27 Iunie 2025, 16:17)
Păcanistul de pocotila a fost uns mare administrator în primarie, după ce madame pocotila, după un du-te vino primarie - finu' - nasu', a ajuns mare consiliera a nasului si s-a gândit sa-si aranjeze și jumătatea. Dacă ești yes men-ul partidului sau ai "trecere" la nasu' sau la tupeistul sef al cji sau...sau....aici sunt n variante cu cotizare, posibile, ți se vor împlini cele mai mirobolante visuri in administratia publica...aviz amatorilor...luați cu lamaie
Plec:
(27 Iunie 2025, 12:46)
De Clocotila de ce nu zice nimica? Nevasta e mare viitoare sefa ca toti din primarie vorbesc si barbasu e pus sef mare fara concurs. Intrebati si voi cine e consiliera lui Potor, o sa fiti surprinsi. Nici nu e nepotism. E incompatibil cu orice hartie facuta de colegii din primarie dar nu e cu neamurile lui. Rusine.
Pupamanc.rprimare:
(27 Iunie 2025, 06:37)

Domn primar....pe Pocotila de ce lati pus director la servicii publice?vechiul director ce avea?va dădea în primire cu combinațiile ce urmează sa le faceți cu acoliții?Măcar dacă l-ai pus în funcție pune'l sa facă și ordine pe acolo....obliga comercianții sa vândă fiscalizat și mai ridicai din sosea ca sau întins toți de parca piațaa e a lor...lu moldoveanu ala de păros i'ai dat monopol pe cimitir neuitând cont de legi...doar lucruri bune ai făcut ardete'ar pe matze de (...).

Fane babanu:
(26 Iunie 2025, 22:48)
Marți a fost sindrofie mare la cj în sediul vremelnic din moderna cladire oyl holding-fosta a BCR! Cineva care isi da și de două trei ori viața pe zi pentru România la Bruxelles și-a aniversat ziua cu mare fast, mult alcool, mâncare din belșug și mai ales tutun pentru ca da, ei pot fuma oriunde și orice! Populimea sa strângă cureaua ca e nasol rău dacă fruncea PSD cu 50.000 euro pe lună salariu își aniversează cei cinzeci de ani la locul de munca al fraților de luptă pentru propășirea sărăcimii!
Mincinosu:
(26 Iunie 2025, 22:37)
Ce mai vorbim de controale la asociații, când sunt blocuri de proprietari care NU AU DE ANI DE ZILE ASOCIATIE, și nici nu are cine săi oblige ca de imbecili de partid sunt în concediu și atunci când sunt la muncă, hahalere Românie distrusă de incompetenți paraziți infractori și clanurile familiale psd pnl
Coruptul lacom:
(26 Iunie 2025, 22:31)
Aiavhabar nu au unde lucrează și de unde vine salariile darmite ce este aia fisa postului și sa îndeplinească obiectivele. Orci incompetenți de partid cu facultaturi fake la biotera, luați banii de pomană
ElementY:
(26 Iunie 2025, 19:04)
Primarul știe la ce ora începe programul de lucru în primarie? Știe și la ce ora vin la serviciu, pilele, amantele, cunoștințele, acoliții și slugarnicii lui și ai partidului? Despre eficienta cui vorbește, a celor care-l perie de scame zi de zi, a celor care i soptesc dulce in ureche ca asa este dl primar, a celor carora li s-a lipit de ani buni scaunul de fund? Ar tb sa înceapă cu eficienta lui! Pot veni si 100 de primari, defecțiunea în primarie sunt cei imediat aflati în statul de organizare sub primar! Acolo e jalea și mai mare! Primarul doar vorbește, ca de făcut nu are cum, nu are timp, nu are cu cine si nu are de ce sa faca...daca merge si asa! A implementat primaria standardele de managementul calității obligatorii, stabilite prin legi? Știe cineva din primarie ce sunt și ce implica aceste standarde???
Maria:
(26 Iunie 2025, 12:50)
De curiozitate, cine va pleca din schemă: angajații profesioniști, care își fac datoria și nu au pile sau amantele, pipițele și toate pilele aduse pe linie politică sau de interese de grup? Nu pleaca nimeni domnule Marcel ca toate institutiile publice din judet sunt pline de pile si amante aduse pe linie politica.Isi fac piata, coafor, plimbari in timpul programului si sunt atat de proaste ca daca le pui o intrebare din abecedar sau matematica clasa 1 se uita la tine ca proasta in targ. Dar pretentii auuuuu, ca sunt doar doambe. Suntem satui de propaganda falsa din partea celor mari.
Asociat :
(26 Iunie 2025, 12:35)
Funcționarii care trebie sa se ocupa de relația Primăriei cu Asociatiile de propietari nu au nici o acțiune in teritoriu. Cu toate ca au atribtiuji si de control si îndrumare niciodată nu s a deplasat la sediul asiciatilor sa verifice situația reala, documentele existente , îndeplinirea atribuțiilor de catre administratori..Deci zero activitate .
#Sile Spagaru:
(26 Iunie 2025, 07:38)
....da...aceste personaje (pensionare), de mână cu (stie ea cine)..... își fac cumpărăturile în timpul programului de lucru, care, pentru ele este mult mai scurt
Lacuste:
(26 Iunie 2025, 04:29)
Mai, Procust asta o mai fi avind paturi de vinzare?
Sile Spagaru:
(26 Iunie 2025, 00:17)
Cei mai eficienti functionari sunt cei care umblau cu bubosul pe strazi in campania electorala. Adica niste babe care se ocupa cu barfa si sforariile prin primarie.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 08 Oct 2026
307 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Infractori după gratii

Doi ialomițeni, cu domiciliul în comuna Jilavele, pe numele cărora existau mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, au fost identificați de polițiștii ialomițeni, fiind încarcerați în Penitenciarul ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 17:59
(11894 vizualizări - 0 comentarii)


APIA notifică fermierii

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură revine cu apelul către fermierii notificați pentru clarificarea datelor declarate în cererea de plată. Aceștia sînt obligați să se prezinte în cel mai ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 17:38
(14968 vizualizări - 0 comentarii)


Unirea Urziceni vs Liverpool

Unirea Urziceni vs Liverpool

Ghinion teribil pentru Unirea Urziceni la tragerea la sorți Europa League. Singura echipă din România calificată în primăvara europeană, Unirea Urziceni, și-a aflat adversarul din «16»-imile Ligii Europa ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 15:09
(12806 vizualizări - 0 comentarii)


ANM-Sîmbătă și duminică, în sud-est reîncep ninsorile

Prognoza meteorologică pe următoarele trei zile, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, prevede că în cursul zilei sîmbătă, 19 decembrie, în cursul nopții și duminică, 20 decembrie, în sud ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 14:13
(11612 vizualizări - 0 comentarii)


DRUMURI ÎNCHISE

DRUMURI ÎNCHISE

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că peste 150 de polițiști, din care 34 din structurile de siguranță rutieră, sînt angrenați în măsuri de deblocare/dirijare a traficului rutier ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 12:00
(14625 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, în sprijinul oamenilor înzăpeziți

Jandarmii ialomițeni, în sprijinul oamenilor înzăpeziți

Peste 25 de jandarmi din cadrul Detașamentului Urziceni au acționat, în zilele de 16 și 17 decembrie a.c., pentru deszăpezirea participanților la trafic surprinși de viscol. Pe segmentul de șosea Urziceni ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 11:52
(11925 vizualizări - 1 comentariu)


Brazi confiscați la Fetești

Brazi confiscați la Fetești

8 brazi pentru care nu existau documente de proveniență potrivit legii au fost confiscați de polițiștii feteșteni. Aceștia au acționat joi, 17 decembrie a.c., pe raza municipiului pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 11:47
(10881 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 11:40
(14896 vizualizări - 0 comentarii)


În Ialomița se circulă în condiții de iarnă

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că pe majoritatea arterelor de pe raza județului Ialomița se circulă în condiții de iarnă. Nu există tronsoane de drum închise circulației, traficul ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2009, 14:46
(12269 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din mașini, prinși în flagrant

Hoți din mașini, prinși în flagrant

Polițiștii au identificat un grup format din patru suspecți, acuzați că au acționat pe raza municipiului Slobozia și orașului Țăndărei, săvîrșind zece furturi din autoturisme. În cursul zilei de miercuri ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2009, 14:44
(12105 vizualizări - 0 comentarii)


Viscolul-41 de localități fără energie electrică, Slobozia fără apă

Potrivit subprefectului Gigi Petre, «viscolul a afectat rețelele electrice din întreg județul Ialomița, parțial sau integral 41 de localități rămînînd fără energie electrică». «Noaptea trecută a fost un ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2009, 16:28
(11432 vizualizări - 0 comentarii)


Camioanele de peste 7,5 tone, interzise în trafic de prefectul Teculescu

Camioanele de peste 7,5 tone, interzise în trafic de prefectul Teculescu

Din cauza blocajelor din trafic, prefectul Mădălin Teculescu a emis astăzi, la orele 10,45, o dispoziție prin care interzice circulația autovehiculelor cu o greutate mai mare de 7,5 tone pe raza județului ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2009, 14:47
(11665 vizualizări - 0 comentarii)


Permanență 24 din 24 la sediul DSV

Printr-un comunicat de presă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în perioada 19 decembrie 2009-3 ianuarie 2010, în scopul prevenirii apariției unor evenimente ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2009, 14:37
(12962 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționare pentru șoferi

Atenționare pentru șoferi

Polițiștii ialomițeni avertizează conducătorii autovehiculelor de mare tonaj că la intrare în localitățile Slobozia și Urziceni au fost instituite filtre ce restricționează accesul mașinilor neechipate ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 16:55
(10478 vizualizări - 1 comentariu)


Bătrân omorât pe loc

Bătrîn omorît pe loc

În localitatea Coșereni s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unui pieton. Astfel, luni, 14 decembrie a.c., în jurul orelor 18,00, pe DN 2, un pieton, în timp ce se angajase în traversarea ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 14:37
(12508 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi în trafic de peste 500 de milioane

Serviciul Rutier Ialomița a monitorizat, în perioada 7-13 decembrie 2009, traficul rutier pe toate arterele importante ale județului. Astfel, polițiștii au aplicat 207 sancțiuni contravenționale, 109 dintre ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 14:28
(12059 vizualizări - 0 comentarii)


Birou pentru eliberarea de caziere judiciare, la Urziceni

De marți, 15 decembrie a.c., și municipiul Urziceni are un Birou pentru eliberarea de certificate de cazier judiciar. Așadar, de la orele 14,00, la sediul Poliției Municipiului Urziceni, a fost inaugurat ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 14:18
(15619 vizualizări - 0 comentarii)


Selecție pentru studenții care doresc să lucreze în Germania

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București anunță organizarea selecției pentru studenții care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 13:40
(11112 vizualizări - 0 comentarii)


«Sărbătoarea colindului», la Slobozia

«Sărbătoarea colindului», la Slobozia

Vineri, 18 decembrie, autoritățile locale dau startul sărbătorilor de iarnă. Anul acesta, Consiliul Județean Ialomița, Centrul Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale, Consiliul Local Slobozia ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 13:38
(10404 vizualizări - 0 comentarii)


Polei și zăpadă

Polei și zăpadă

În Ialomița se acționează deja cu 16 utilaje dotate cu lamă și răspînditori material antiderapant și 6 unimoguri, fiind permanent ținută legătura cu reprezentanții Secției de Drumuri Naționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 13:36
(13082 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Sanitară-Veterinară atenționează

Direcția Sanitară-Veterinară atenționează

Printr-un comunicat de presă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează populația, în scopul prevenirii de îmbolnăvire cu Trichinella spiralis (Trichineloză). Astfel ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 13:22
(14804 vizualizări - 0 comentarii)


Locuri de muncă în Anglia

Locuri de muncă în Anglia

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin Direcția EURES, va organiza anul următor, o bursă a locurilor de muncă sezoniere în sectorul agricol din Marea Britanie. Marea Britanie are nevoie ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 16:47
(15283 vizualizări - 1 comentariu)


Cod GALBEN, din 15 decembrie

Cod GALBEN, din 15 decembrie

În intervalul 15-17 decembrie 2009, județul Ialomița intră în Cod GALBEN, de ninsoare abundentă. Potrivit ANM, «începînd de marți, 15 decembrie, orele 12,00, va ninge în toate regiunile ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:35
(12263 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

La volan fără permis

În după amiaza zilei de vineri, 11 decembrie a.c., în jurul orei 16,30, polițiștii au depistat pe DN21, în afara municipiului Slobozia, un bărbat în vîrstă de 31 ani, în timp ce conducea un autoturism, ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:22
(13635 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furt, identificat

Sîmbătă, 12 decembrie 2009, în jurul orelor 14,00, polițiștii din Armășești au fost sesizați de un prahovean ce deține o casă de vacanță pe raza comunei că, în zilele trecute, persoane necunoscute i-ar ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:19
(12537 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere

Accidente rutiere

O persoană și-a pierdut viața și alte șase au suferit vătămări corporale în acest week-end după ce au fost implicate în evenimente rutiere produse pe drumurile publice din Ialomița. • Astfel, primul eveniment ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:17
(12878 vizualizări - 0 comentarii)


Fiul generalului Amza-sinucidere, accident sau crimă?

Fiul generalului Amza-sinucidere, accident sau crimă?

Sinucidere, accident sau crimă? Vineri, 11 decembrie, după-amiaza, unul dintre profesorii Universității particulare Nicolae Titulescu din Bucuresti s-a zdrobit de asfalt, dupa ce a căzut de la 10 metri ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2009, 08:32
(53155 vizualizări - 16 comentarii)


Au profitat de neatenția vînzătoarei și au furat banii

Polițiștii au fost sesizați marți, 8 decembrie 2009, prin 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras o sumă de bani dintr-un magazin alimentar. Cercetările demarate au indicat că, în urmă ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 16:51
(11066 vizualizări - 0 comentarii)


«Contestația PSD, doar un joc de imagine»

«Contestarea rezultatului alegerilor din 6 decembrie nu este decît un joc de imagine al PSD, care vrea doar să-și explice eșecul electoral prin faptul că au fost furați la urne» se arată într-un comunicat ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 16:37
(11575 vizualizări - 0 comentarii)


Marea Debarasare, reluată

Marea Debarasare, reluată

Sîmbătă, 5 decembrie 2009, s-a reluat campania națională Marea Debarasare. Campania continuă să transmită populației mesajul inițial, creîndu-se astfel obișnuința de a se debarasa de deșeurile electrice ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 16:21
(12704 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
slobozean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...