Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Compania Națională de Investiții oprește finanțarea pentru Sala Polivalentă din Slobozia

Compania Națională de Investiții oprește finanțarea pentru Sala Polivalentă din Slobozia

Administrația locală din Slobozia a fost notificată de către Compania Națională de Investiții cu privire la faptul că investiția privitoare la Sala Polivalentă din Slobozia nu va mai conti­nua. CNI a luat decizia de a nu mai acorda fonduri pentru acest obiectiv. Pe cale de consecință, reprezentanții Primăriei Slobozia au fost obligați să introducă în conservare șantierul. Valoarea investiției se ridică la peste 70 milioane de lei.

 

Proiectul intră în conservare În martie 2025, Compania Națională de Investiții a pus pe lista de investiții și Sala Polivalentă din Slobozia, dând asi­gurări administrației locale din reședința județului Ialomița că investiția se va finaliza. În urmă cu o săptămână, CNI și-a schimbat planurile din primăvară și a notificat Primăria Slobozia cu privire la faptul că va renunța să mai finanțeze proiectul Sălii Polivalente. Decizia de a stopa această investiție pare să aibă legătură cu măsurile de austeritate impuse de Guvernul României, în încercarea de a reduce cheltuielile bugetare. Proiectul de la Slobozia a fost estimat la peste 70 mi­lioane de lei, iar stadiul său de realizare până în acest moment se apropie de aproximativ 40%. Primăria Slobozia a făcut astfel demersuri pentru conservarea șantierului, pe termen nelimitat. Oficialii Companiei Naționale de Investiții s-au deplasat la Slobozia pentru a întocmi documentele necesare în acest scop și pentru a evalua stadiul lucrărilor. «Ni s-a explicat faptul că sunt probleme cu finanțările și că trebuie făcute reduceri bugetare... Așa că s-a luat decizia ca investiția noastră să se oprească. Bineînțeles, toate proiectele care vizează săli de sport și stadioane sunt în aceeași situație, nu suntem doar noi. Vom conserva șantierul, urmând să-l redeschidem atunci când vom beneficia de finanțare!» au anunțat reprezentanții Primăriei Slobozia.

 

Un proiect necesar Sala Polivalentă din Slobozia reprezenta un proiect necesar pentru infrastructura sportivă a orașului. Proiectul prevede o clădire cu 3 etaje și o capacitate de peste 2000 de locuri. Cu o suprafață de peste 10355 mp, Sala Polivalentă din Slobozia ar fi trebuit dotată la standarde moderne, dispunând de toate instalațiile și utilitățile specifice unei construcții de acest gen. De asemenea, construcția finală era prevăzută cu o structură metalică și cu fațade ventilate. Deși constructorii anunțau în martie 2025 faptul că vor putea încheia proiectul în maximum 2 ani, intrarea în conservare blochează pe termen nelimitat orice demers în ceea ce privește construcția. Construcția Sălii Polivalente a început să prindă contur în timpul administrației Mocioniu, dar discuțiile privind finanțarea proiectului au început în anul 2023. În anul 2024 șantierul a fost deschis oficial, iar anul acesta a fost introdus în conservare. «În momentul în care situația financiară se va debloca vom face demersuri pentru continuarea proiectului...» mai spun oficialii Primăriei Slobozia. Dar acest termen nu a fost avansat de oficialii Companiei Naționale de Investiții care s-au deplasat la Slobozia în cursul săptămânii trecute.

 

Continuă proiectul Creșei «nZEB»
O altă investiție pe care Compania Națională de Investiții o implementează la Slobozia este creșa «nZEB» adică «near-Zero Energy Building». Oficialii administrației locale susțin faptul că reprezentanții CNI au dat asigurări că proiectul va beneficia de finanțare, spre deosebire de cel al Sălii Poliva­lente. Această creșă va putea școlariza 70 de preșcolari. Clă­direa va fi dotată cu panouri solare și fotovoltaice, pentru a se asigura accesul la energie și apă caldă din surse regenerabile. De asemenea, anveloparea clădirii se va face prin montarea de uși și geamuri izolante. Creșa «nZEB» este amplasată în Cartierul Tineretului din Slobozia. Municipiul Slobozia este al nouălea oraș din țară în care se construiește un astfel de obiectiv, finanțat cu fondurile Companiei Naționale de Investiții.

16 Iulie 2025, 10:20 (33261 vizualizări - 20 comentarii)

Citiți și:
«Înțelegerea» dintre antreprenorul general și subcontractor lasă Slobozia fără creșa «nZEB»

Comentariile cititorilor:


PSD mincinosii:
(22 Iulie 2025, 08:07)
In coalitie,cu unanimitate de voturi,adica si cele ale PSD istilor,cu Grindeanu in frunte s-au aprobat toate lucrarile care vor fi sistate din bugetul tarii.TOATE SALILE POLIVALENTE DIN TARA,nu mai au finantare,asa ca nu mai mintiti poporul cu televizorul-presa.
Vigi:
(20 Iulie 2025, 23:47)
Dacă se oprește finanțarea trebuie sa fim conștienți ca vom avea o alta ruina în oraș urit ca nu se zbat nici Primăria nici cei de la CJI în alte județe se continua și cu stadioane și cu săli polivalente noi nouțe conform standardelor Europene și cu variante ocolitoare și cu multe și cu parcări supraterana și blocuri ANL și cu Spitale noi la Slobozia ca vorba aia e și reședință de județ au căzut în eșichierul toate se face numai din ciripeli și pospaieli sau nu se face mai nimic sau se pune o tabla doua și gata ...la Clujul ala Oradea Timișoara Arad cum drscu merge toate nu se oprește aproape nici o finanțare ptr ca acolo toate județele sunt fief PNL ....PSD a ajuns cirpa PNL ului și a UDMR ului ia pus Bolojan la zid ....
Marian :
(18 Iulie 2025, 09:25)
Domnul Neascu plimba mapa pe la guvern pe bani multi.Pt județul Ialomița 0 interes.
Da:
(18 Iulie 2025, 00:35)
Un nou succes marca trei trandafiri. Suferim din cauza unui covrigar dobitoc. Sa nu l mai votati pe potop
Pentru postacii de la primarie:
(17 Iulie 2025, 23:10)
Aveti grija ca incepe testarea de la centru sa va vada nivelul la care ajungeti la Solitaire!! Asa a zis azi Ministrul Dezvoltarii
@ Sala ,:
(17 Iulie 2025, 14:13)
Ce-i drept, e greu să iei în serios un comentariu care începe cu „Marș mai observator lingău” – pe lângă faptul că e o jignire gratuită, e și greșit gramatical: „mai” nu se folosește cu un substantiv („observator”), „ii interesa” trebuie scris „i-ar fi interesat”, iar „Ni a interesat” e o invenție – se spune „Nu a interesat”. Dacă tot vorbim despre proiecte abandonate, poate n-ar strica să abandonăm și tonul de mahala. Dialogul nu se face cu cuvinte de mahala, ci cu un minim de respect și coerență. Cu simpatie, Lili.
@OBSERVATOR Primarie:
(17 Iulie 2025, 12:56)
Aici nu are vina, dar la proiectul cu liceele, invatamantul dual? Chiar avea nevoie orasul nostru de oameni priceputi in ceva…sunt firme care cauta sa angajeze dar la noi avem purtatori de diplome la facultati facute sambata pana in pranz si au asteptari salariale mari. Nu mai zic ca in Slobozia visul suprem este sa fii angajat la stat, dar vin vremuri grele pt functionarii invatati cu trai bun. Revenind la proiecte, promosiunile cu parcarea subterana, apa potabila, mirosul din oras, parcurile frumoase…ce se mai intampla cu ele OBSERVATORULE?
@Vasile:
(17 Iulie 2025, 12:00)
Ai perfecta dreptate. Insa Polivalenta a fost intarziata de fostul primar, din motive strict electorale ! A facut cumva sa fie “bagata in seama” fix in anul alegerilor, desi toate documentele erau pregatite inca de la inceputul mandatului sau. Pacat ! Desi sunt destui de alta parere, un astfel de obiectiv in orasul nostru ar fi adus beneficii de tot felul, dincolo de cheltuielile inerente functionarii lui. Guvernul asta de contabili va produce pagube imense, in loc sa porneasca economia-chiar asa, pe branci- o va omora de tot !
Sala:
(17 Iulie 2025, 11:59)
Marș mai observator lingău....sala e începută, dacă ii interesa se duceau la cni și plângeau.. intrau pe geam și rezolvam.Ni a interesat pe nimeni..ca toate celelalte proiecte abandonate.E mult de munca
Sebastian:
(17 Iulie 2025, 08:31)
Alte fonduri nu puteți atrage ? De ce așteptați numai la guvern ?
Observator:
(17 Iulie 2025, 07:20)
Pentru cei care îl acuză pe nedrept pe primarul din Slobozia în legătură cu oprirea finanțării pentru Sala Polivalentă, iată câteva clarificări importante: Decizia de a opri finanțarea acestui proiect nu aparține administrației locale, ci este parte a unei politici naționale aplicate de Guvern. Mai exact, Compania Națională de Investiții, sub coordonarea ministrului dezvoltării(UDMR Attila Cseke), Ilie Bolojan, a suspendat mai multe proiecte de săli polivalente în toată țara, considerându-le investiții prea costisitoare sau „neprioritare” în acest moment. Așadar, nu este vorba despre o „incompetență locală” sau o „greșeală a primarului”, ci despre o decizie centralizată, care afectează și alte orașe din România. Din păcate, lipsa de documentare duce la comentarii nefondate și la acuzații aruncate în mod nedrept. Primarul nu poate controla hotărârile guvernamentale, dar poate — și chiar încearcă — să găsească soluții alternative pentru proiectele importante ale orașului. În loc să căutăm vinovați locali din reflex, poate ar fi mai corect și constructiv să cerem explicații și transparență de la CNI și de la cei care au luat efectiv decizia la nivel național.Informați-vă înainte de a acuza. Adevărul contează mai mult decât impresiile.
Vasile:
(16 Iulie 2025, 23:04)
Este atât de priceput la fonduri europene actualul primar încât nu va face NIMIC în acest oraș. Nici măcar nu poate să întrețină ce a făcut cel pe care alegatorii l-au dat la o parte. Orașul este prea sărac pentru o sala polivalentă. Avem o Casa de cultura la care lucrările nu se mai sfârșesc și să ne aducem aminte de Sala Europa care a papat o grămadă de bani. Nu va mai saturați de furat.
nocar:
(16 Iulie 2025, 22:20)
karma is a bitch... de la calea ferata pana la manastire ar fi trebuit sa fie zona verde a orasului . prea le-a mers, si cu pepiniera si cu taboo si cu centrul comercial.
Lupu:
(16 Iulie 2025, 21:08)
În curând oraș declarat falimentar,,,,,,un nou inceput
Mary :
(16 Iulie 2025, 19:12)
Bine că ne-a preocupat "Piața Revoluție" un proiect stupid ce a înlocuit zonele verzi cu betoan de prost gust, iar de parcarea subterană unde stau parcați șobolanii, nu mai este nimic de spus. Cât privește Sala Polivalentă, un proiect elevat ce ne înscrie la masa orașelor europene, atât se poate, sau mai bune spus, prostia și mediocritatea sunt atuurile nostru sine qua non.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 23 Oct 2026
350 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Peste 4600 de agenți economici, pe lista contribuabililor bun-platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 09:00
(2607 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge 

Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge 

Miercuri, 11 februarie 2026, cu ocazia «Zilei Mondiale a Bolnavului», Protopopiatul Slobozia a organizat o acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei naționale «Donează ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 08:35
(3804 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dublu vernisaj la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Sâmbătă, 14 februarie 2026, de la orele 16,00, Galeriile «Arcadia» din incinta Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia organizează dublul vernisaj al pictorilor Eliana ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 08:00
(4525 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

Miercuri, 11 februarie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 17:00
(2054 vizualizări - 0 comentarii)


Micutzu la Slobozia: «RO ALERT-Atenție vin urșii»

Micutzu la Slobozia: «RO ALERT-Atenție vin urșii»

Vineri, 6 martie 2026, Micutzu vine la Slobozia, pentru un show de Stand-Up Comedy. Evenimentul «RO ALERT-Atenție vin urșii» va fi la Casa Municipală de Cultură «Nicolae Rotaru» ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 14:20
(1561 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista datornicilor la 31 decembrie 2025, publicată pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 13:25
(2764 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Maia!

Echipele furnizorului de energie electrică vor efectua lucrări de mentenanță a instalațiilor electrice joi, 12 februarie 2026, în intervalul orar 09,00-17,00, lucrări ce vor afecta, prin lipsa ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 09:40
(1008 vizualizări - 0 comentarii)


Ediția a XV-a a «Târgului Apicol» din Slobozia

Primăria municipiului Slobozia anunță încheierea unei noi ediții de succes a «Târgului Apicol», eveniment devenit deja o tradiție de referință pentru comunitatea noastră. Desfășurată ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 17:50
(722 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița continuă controalele în supermarketuri

În perioada 02-06 februarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 37 de controale în hipermarketuri  și supermarketuri. Cu această ocazie, suplimentar activităților specifice ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 12:20
(1018 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria unui cetățean din localitatea Rădulești. La locul solicitării au fost alocate de urgență ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2026, 14:00
(2554 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Polițiștii au fost sesizați în cursul nopții de miercuri spre joi, 4/5 februarie a.c., cu privire la izbucnirea unui incendiu la o locuință din Slobozia. În urma verificărilor efectuate a ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:30
(1793 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Polițiștii au reținut pentru 24 de ore patru persoane, cu vârste cuprinse între 24 și 37 de ani, bănuite de comiterea infracțiunii de «lovirea sau alte violențe». În cursul ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:00
(4236 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Țăndărei au reținut miercuri, 4 februarie a.c., un bărbat de 37 de ani, din Țăndărei, pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2026, 15:00
(2539 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, marți, 3 februarie 2026, în intervalul orar 08,00-14,00, Protopopiatul Urziceni a organizat o nouă acțiune în cadrul ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 12:55
(1406 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna ianuarie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 513 misiuni de ordine publică, dintre care 19 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:30
(2324 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,94%, rata șomajului la sfârșitul lunii decembrie 2025

La sfârșitul lunii decembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4659 șomeri (din care 2211 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:20
(3357 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi la fabricile de pâine, patiserii și cofetării

În perioada 19-30 ianuarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 70 de controale la unități de morărit, de fabricare a pâinii și a produselor de panificație, laboratoare de patiserie ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:10
(4770 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

În cursul nopții de joi spre vineri, 29/30 ianuarie a.c., o șoferiță de 19 ani a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod, accidentul producându-se la Urziceni. & ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:50
(3864 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


AJFP Ialomița: Aproape 1,852 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, pentru întreg anul 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de aproape 1,852 miliarde ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:20
(2970 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitățile Dridu și Dridu-Snagov!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 29 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Principală din comuna Dridu. Pentru executarea ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:40
(2835 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a publicat pe site broșura privind Declarația Unică-Formularul 212

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că pe site-ul ANAF a fost publicată broșura «Despre Declarația Unică-Formularul 212» 2025- 2026 ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:20
(1683 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Atenție, se vor executa lucrări la podul de peste râul Ialomița din Slobozia!

Potrivit Poliției Locale Slobozia, vor fi executate lucrări de reparații la rampele de urcare și coborâre la podul de peste râul Ialomița din Slobozia. Lucrările vor fi demarate încep ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 14:40
(3425 vizualizări - 4 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări în domeniul eșalonărilor la plată

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că prin Legea nr. 239/2025/2025, privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 13:25
(884 vizualizări - 0 comentarii)


2777 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în anul 2025

În anul 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2777 persoane, dintre acestea 116 ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 09:15
(4041 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Au fost aprobate și publicate Normele anuale de venit valabile în anul 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care obțin venituri din exploatarea terenurilor agricole și/sau din creșterea și exploatarea animalelor/familiilor de albine ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:15
(3994 vizualizări - 0 comentarii)


Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Acordarea primului ajutor este foarte importantă și poate face diferența dintre viață și moarte. De aceea, orice persoană care ajunge la locul unui eveniment poate ajuta victimele, dacă are cunoștințele ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:05
(4992 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 271 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 271 locuri de muncă vacante. Astfel, în Finlanda sunt disponibile 6 locuri de muncă (3 sudor MIG/ ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 15:40
(7651 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 6,39 milioane de lei în decembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile fiscal-teritoriale, a rambursat în luna decembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,39 milioane ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 10:35
(10559 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Vineri, 23 ianuarie a.c., Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit, în jurul orelor 18,00, pentru stingerea unui incendiu la un apartament din Slobozia, zona Piața Agroalimentară. « ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 18:50
(3965 vizualizări - 1 comentariu)


«Târgul Apicol» Slobozia, ediția a XV-a

Servicii Publice Slobozia SRL, împreună cu Primăria Slobozia, Consilul Județean Ialomița și Cooperativa Agricolă «Casa Mierii» Ialomița organizează «Târgul Apicol» ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 14:35
(2130 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Maria Ioana în Elevi cu păduchi în școlile din județul Ialomița plătică Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Sab în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Cocora în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Parinte în Un nou eșec totul_bine în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 jante+anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Anonim în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...