Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

De la Primăria Ion Roată, consul general la Riad

Transfer de senzație

De la Primăria Ion Roată, consul general la Riad

O știre a făcut înconjurul planetei zilele trecute, când proaspăta ministră de Externe, deputata USR Oana Țoiu, a mirosit ce și cum cu «transferurile diplomatice» din Ministerul pe care îl conduce. Printre nominalizările implantate pe funcții în Consulatele României de pe mapamond s-a regăsit, firesc, și transferul unei funcționare dintr-o primărie ialomițeană. Este vorba despre o oarecare Oana Nicoleta Ghica, ajunsă «la rugămintea lu’ cineva» pe post de consilier personal al primarului comunei Ion Roată și ulterior, adică în maxim 3 zile, transferată în echipa Ambasadei României în Regatul Arabiei Saudite. Mai precis, Oana Nicoleta Ghica, fost consilier personal al edilului Marinică Cazacu, primar reales de Ion Roată, a ajuns consul general la Riad. Acestea fiind spuse, să consemnăm declarația senină și supusă a primarului Marinică Cazacu, intervievat asupra acestei situații: «Doamna mi-a fost consilier personal câteva zile și apoi a făcut cerere de transfer... A fost angajată prin concurs, are un CV... Ce să spun? Nu prea am avut timp să o cunosc prea bine că a venit cu cererea de transfer, la Ministerul Afacerilor Externe!». Comentariile sunt de prisos.

21 Iulie 2025, 09:50 (14205 vizualizări - 9 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Sed Lex :
(9 Decembrie 2025, 18:55)
Bună seara! Oana GHICA mi-a fost colegă în cadrul masterului organizat de Facultatea de Limbi și Literatruri Străine a Universității din București, în perioada 2006-2007. Un om bun, discret și modest - uneori chiar ușor sensibil - o fată deșteaptă care, la acea vreme, promitea mult, cel puțin din perspectiva însușirii corecte a limbii și literaturii arabe, a interesului acesteia, respectiv, la potențiala valorificare a achiziției academice. În opinie personală, strict făcând apel la memorie, dar ținând cont de actualul context, astfel cum mi-o amintesc, apreciez că ar fi putut duce la bun sfârșit, sarcini specifice amplitudinii administrative, respectiv a importanței oricărui serviciu consular. Notă. În referirea mea, sper că se înțelege, nu fac și nu voi susține, sub vreo formă, vreun transfer măsluit sau prin influența unei „pile”, dimpotrivă, susținând și lăudând orice performanță corect obținută, în orice domeniu, cu atât mai mult al reprezentării naționale, la orice nivel. Eu am considerat că este corect să relev - sub orice critică - strict, capacitatea intelectuală și pregătirea universitară a acestui om, astfel cum le-am perceput personal.
alegator:
(25 Iulie 2025, 12:15)
Marine te stiam cu gusturi mai rafinate la femei ,cum ai ajuns la balaga asta ,
Ialomitean:
(22 Iulie 2025, 10:14)
Angajata de cazacu, la inițiativa lui cazacu, transferată de cazacu mei departe. Poate altcineva i-a bagat-o pe gat dar, cunoscandu-l pe cazacu, nu cred că el a fost un simplu executant. Sforăriile, artificiile, aranjamentele, compromisurile extreme fac parte din maniera tipica de lucru a actualilor șefi din administrația locală și cea centrala.
Intrebare:
(22 Iulie 2025, 08:51)
Oare asa se va intampla si cu domnul fost subprefect Stelica,care s-a angajat la Primaria Traianu?Alta intrebare.Oare cu ce face naveta de la Traianu la Ciulnita??Ca atunci cand era subprefect inclusiv cumparaturile pentru acasa,de la Kaufland le facea cu masina prefecturii.Alta intrebare.Cand veti face un articol cu risipa de zeci de tone de carburant din institutiile statului??Se pare ca e unu de la prefectura care ani la rand face naveta cu masina prefecturii la Urziceni,iar unul de la CJI la Fetesti,in conditiile in care au salarii ....iar cetateanul de rand plateste abonament la autobuz sau se asociaza cate 3-4 la o masina personala pentru a face naveta la serviciu.
DNA:
(22 Iulie 2025, 08:27)
Conform codului administrativ,consilierul personal este personal contractual cu durata determinata,el fiind angajat de catre alesul local pe perioada mandatului sau,fara concurs.Nu este legal transferul unei persoane contractuale cu contract de munca pe perioada determinata,pe o functie de inalt functionar public la Ministerul de Externe.Acelasi lucru s-a intamplat si la Navodari-Nordis-PSD.
@marian:
(21 Iulie 2025, 19:01)
Puneti-l la detectorul de minciuni și o sa vedeți ca are comportament simulat. Toate lucrările din Ialomița trec prin el.
Crina Petre:
(21 Iulie 2025, 12:33)
Imi spune si mie cineva,ce merite sau ce experienta o recomanda pe madama asta. Stie macar o limba straina ca diplomatie nici vorba.
Men:
(21 Iulie 2025, 11:56)
Individa nici nu stie ca Ar Riyadh e in Arabia Saudita.Ea cotizase, probabil, sa fie trimisa in Spania.
Alex :
(21 Iulie 2025, 11:11)

Atât a putut și doamna ce vreți acum!? Toți care pot fac asta, aici comentăm doar noi ce nu putem și ni se pare ceva anormal și incorect. Sincer, bravo ei, trăim într-o țară de c.cat, bravo că s-a descurcat pentru binele ei și al familiei. Măgăriile făcute de clasa politică nu le v-a schimbă nimeni, niciodată.


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 11 Nov 2026
477 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(4026 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(4058 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(4445 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(3165 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(2447 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(4116 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2026, 11:20
(7463 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2026, 09:05
(7581 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(4320 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(3757 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(3389 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(4975 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(5309 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(5242 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(4308 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(4007 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(4440 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(2482 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(2982 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(4884 vizualizări - 9 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(4633 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(4158 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(4498 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(4917 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(3143 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(3645 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(4765 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(4581 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(4161 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(4679 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nicușor în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Sindicat în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Anonim în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Reportere în Ciulnița profită după ce Feteștiul se «împiedică» pe teren propriu Cetateanu’ turmentat în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Dana în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Raducu în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Anonim în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Distrugatorul în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova strada bisericii în Camera de Conturi Ialomița, fără sesizări penale în ultimii 3 ani Gigel în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Gigel în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției blog sud-est în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia Victoria Munteanu în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Liviu Costea în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  VADIM TUDOR în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Munteanu Victoria în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Anonim în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Bombardier în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Victoria în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...