Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Mirosurile neplăcute i-au adus operatorului URBAN SA o sancțiune de 150 mii de lei

Mirosurile neplăcute i-au adus operatorului URBAN SA o sancțiune de 150 mii de lei

Problemele generate de mirosurile neplăcute provenite de la stația de epurare din Slobozia a operatorului Urban SA au fost reclamate la Garda de Mediu Ialomița. Lo­cuitorii deranjați de aceste mirosuri au făcut numeroase sesizări. Pe baza lor, reprezentanții instituției au efectuat un amplu control și au aplicat o sancțiune de 150 mii de lei. Urmează acum verificarea modului în care primăriile ialomițene gestionează deșeurile.

 

Amendă pentru mirosuri neplăcute Oficialii Gărzii de Mediu Ialomița susțin că de la începutul sezonului cald și până în prezent, instituția a înregistrat zeci de sesizări cu privire la faptul că în Slo­bozia, periodic, sunt emanate mirosuri neplăcute. Sursa de proveniență a mirosu­rilor a fost indicată a fi stația de epurare a orașului. Stația se află în administrarea operatorului regional de apă Urban SA. Pe cale de consecință, pe baza acestor re­clamații, Garda de Mediu Ialomița a efectuat un control amănunțit la operator. Verificarea a scos la iveală mai multe de­ficiențe, pentru care s-a aplicat o sancțiune de 150 mii de lei. Totodată, au fost im­plementate 9 măsuri pentru a limita efec­tele mirosurilor neplăcute la nivelul ora­șului. Nerespec­tarea acestor măsuri va atrage o nouă sancțiune. «Într-adevăr, am verificat un operator ce deține o stație de epurare. Totul pe baza zecilor de sesizări care ne-au fost înaintate! Putem spune că nu a fost respectat Planul de gestionare a mirosurilor, pe cale de consecință a fost sancționat contravențional și i-au fost aplicate și o serie de măsuri pe care trebuie să le res­pecte. În caz contrar va suporta rigorile legii. De menționat este faptul că respectiva verificare s-a realizat cu sprijinul Gărzii Naționale de Mediu!» a explicat Laurențiu Ghiauru, comisarul șef al Gărzii de Mediu Ialomița. Un control similar ar fi fost realizat și la bine cunoscuta companie Clean Tech-Ciulnița, însă Agenția Națională de Mediu și Arii Protejate Ialomița, printr-o adresă înaintată către Clean Tech, a dat formă de conformitate nelegalităților constatate de Garda de Mediu Ialomița, iar astfel nu au mai fost aplicate sancțiuni. 

 

Controale la primării În perioada următoare va veni rândul primăriilor ialomițene să fie supuse verificărilor de către Garda de Mediu Ialomița. În cele mai multe cazuri, va fi urmărită implementarea măsurilor impuse de co­misarii ialomițeni cu ocazia controalelor anterioare. Dacă vor fi des­coperite pro­bleme, vor fi aplicate sancțiuni. «Vom avea mai multe zile în care vom verifica modul în care primăriile au respectat dispozițiile trasate la controalele din ultimele luni. Unde vor fi probleme, vor fi aplicate și sancțiuni!» a mai spus Laurențiu Ghiauru, comisarul șef al Gărzii de Mediu Ialomița.

31 Iulie 2025, 10:10 (7332 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Razie a polițiștilor
Primăriile din Ialomița, sancționate din cauza puțurilor forate ilegal
DSVSA Ialomița: Amenzi la Festivalul «Zilele Romilor» de la Slobozia
Marii poluatori din Slobozia, verificați de Corpul de Control al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului
Edilii locali vandalizează bugetele comunităților (II)

Comentariile cititorilor:


WC-ul din spatele curții :
(9 August 2025, 08:23)
Dl acesta de își spune director, STOICESCU Adrian, e un fel de Iliescu... sarac și cinstit. N-ai ce citi în declarația de avere, dar îți dă măsura inteligenței cu acel împrumut în franci :). MIROASE DE LA O POȘTA. Au implementat măsurile, acum miroase și mai des...
Ion:
(4 August 2025, 11:23)
cu banii proveniti din amenzi se vor cumpara deodorante si sprayuri frumos mirositoare cu care se va ecologiza zona.
bot tuguiat:
(4 August 2025, 08:06)
Aceasta sinecura de partid un incompetent si un mare tupeist.
OM:
(3 August 2025, 10:09)
Măi oameni buni, consider că soluția viabilă ar fi mutarea stației în spațiul dintre Slobozia și Cosâmbești, pe malul Ialomiței și prelungirea conductelor de transport a apelor uzate și pluviale până acolo. Degeaba încercăm tot felul de soluții, cheltuim bani fără rezultat și apoi printr-o astfel de măsură am putea crește capacitatea de preluare a apelor ce necesită epurare! Nu trageți!
Curiosul:
(1 August 2025, 23:04)
Mai bine îi tăia banii de prima ,răsfățatul asta de bugetar , sau îi dădea amenda pe persoană fizică.
Urbanistul:
(1 August 2025, 17:52)
Individul din poza este abonat la aparitii lunare in ziarul Independent. Are idei nastrusnice precum constructia unor tuneluri prin care sa treaca apa de la statie de epurare in asa fel incat sa nu mai miroasa. Dar probabil ca, Garda de mediu nu a aceptat ideile sale si a amendat Urbanul. Mai are si ideea schimbarii conductei de canalizare pe B-dul Unirii dar zina de la E 14 tot sa inundat la ultima ploaie.Toate ideile sale sunt niste idei bune in esenta dar nu pot fi executate de el si clica lui. Dar oricum tipul apare in ziare si vorbeste.. si vorbeste...
Marian:
(1 August 2025, 15:31)
Zecilor de sesizări... daca nu existau acestea, oare nu se puteau autosesiza? Dânșii nu observa cum pute în acest oraș? Deja a devenit tradiție, ca în zilele de duminica, în jurul orei 20 sa "fim goniți în case". Au dat amenzi, insa tot noi le vom suporta. Dar asa ne trebuie, avem ce am votat (a se vedea legăturile de rudenie ale directorului URBAN cu primarul). Apropo: anul trecut te împiedicai de actualul primar pe strada, parc, piata, festival, etc. Acum, în afara de Facebook l-ati mai văzut pe undeva? Am înțeles ca nu puteau face curățenie în 2-3 zile după acea furtuna, insa, și după 2 saptamani, încă vedem urmele vijeliei prin oraș.
Ion:
(1 August 2025, 09:59)
Cei afectați de mirosurile neplăcute să fie scutiți de impozit până la remedierea situației.
Tandarean:
(1 August 2025, 07:29)
Mai oameni buni veniți la Tandarei sa simțiți mirosurile emanate de groapa ADI ECOO. De ce nu vine nimeni Mediu, DSP ?
Mary :
(31 Iulie 2025, 19:46)
Aiurea! Știe URBAN cum să recupereze și amenzile care nu au fost date. Primăria îi suflă-n ciorbă laolaltă cu Consiliul Local. URBAN o cloacă susținută de interese de grup.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 23 Oct 2026
289 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au pus în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2026, 10:35
(1162 vizualizări - 4 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

20 Octombrie 2026, 18:35


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(460 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(393 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(1091 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(408 vizualizări - 0 comentarii)


Ansamblul «Violoncellissimo» concertrează la Slobozia duminică, 1 noiembrie 2026

Iubitorii muzicii clasice din județul Ialomița sunt invitați la un eveniment cultural de excepție. Consiliul Județean Ialomița, prin intermediul Centrului Cultural «Ionel Perlea», organizează ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 16:10
(504 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanț al Poliției Locale Slobozia pe septembrie 2026: Peste 460 de sancțiuni, camere video folosite pentru prinderea vandalilor!

Poliția Locală Slobozia a publicat raportul de activitate pentru luna septembrie 2026, agenții locali aplicând 463 de sancțiuni contravenționale și gestionând 272 de sesizări venite din partea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 15:40
(373 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(1083 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(2172 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(1856 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(2257 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(1728 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(1964 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(2114 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(1904 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(1334 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(2359 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2026, 11:20
(6061 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2026, 09:05
(6174 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(2784 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(2574 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(2073 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(2708 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(3339 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(3089 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(2604 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(2586 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(3021 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(1938 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Maria Ioana în Elevi cu păduchi în școlile din județul Ialomița plătică Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Sab în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Cocora în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Parinte în Un nou eșec totul_bine în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 jante+anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Anonim în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...