Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

UIMIREA

Fotbal, SuperLiga, FCSB-Unirea Slobozia 0-1

UIMIREA

Etapa 5 a SuperLigii a produs probabil surpriza întregului tur, Slobozia «tandemului» Vlădoiu-Prepeliță reușind victoria contra FCSB, chiar pe «templul» din Ghencea. Partida s-a disputat duminică, 10 august 2025, portarul moldovean al Unirii, Raul Rusu, fiind declarat «omul meciului» după intervențiile între buturile Sloboziei și blocând astfel tentativele de a înscrie ale roș-albaștrilor...

 

Un picuț de memento Am lăsat Unirea Slobozia după acel 6-1 din etapa 2 de «acasă», la Clinceni. Partida încheiată cu scor de tenis de câmp, 6-1, a marcat un moment de cotitură pentru slobozeni, euforia tumultului de goluri marcate răzbunându-se etapa următoare. Căci, așa cum știți, în etapa 3 din turul SuperLigii de luni, 28 iulie  a.c., Unirea Slobozia a «încasat» usturător în deplasarea din Moldova, scorul final dintre FC Botoșani și Unirea Slobozia fiind 4-0. A urmat, luni, 4 august 2025, etapa 4 din SuperLiga, Slobozia întâlnind «acasă», la Clinceni, Oțelul Galați. Meciul s-a terminat cu un sec 0-0, remiza consemnând o revenire cu picioarele pe pământ a Unirii. Așadar, în etapa 5 a turului SuperLigii de duminică, 10 august a.c., Slobozia avea să pășească în «templul» din Ghencea al FCSB, meciul fiind considerat la final «surpriza» campionatului.

 

Paradele lui Rusu și golul lui Rotund «Cuplul» de antrenori Vlădoiu-Prepeliță a început partida contra celor de la FCSB cu următorii titulari: Denis Rusu-Ibrian, Dinu, Antoche, Dragu-Coadă, Pop, Purece-Bărbuț, Afalna, Rotund. Un clasic 4-3-3 cu care, încet dar sigur, «tandemul» de antrenori impresionează. Trebuie să recunoaștem că FCSB nu este în cea mai bună formă, ultimele partide ale roș-albaștrilor exasperându-l pe patronul Gigi Becali. Cu toate acestea, FCSB pleca din postura de favorită a partidei, Slobozia fiind considerată și în aceste condiții drept «victimă» sigură. Cu ceva jucători indisponibili, respectiv Târnovanu suspendat, Alibec, Olaru și Radunovic accidentați, tehnicianul roș-albaștrilor Elias Charalambous nu era sigur nici de prezența vedetei Cisotti înaintea meciului cu slobozenii. Mai mult, parcursul oscilant al campioanei en-titre FCSB în campionat și revenirea dramatică cu Drita în Europa League prefațau parcă «surpriza» de la finalul partidei cu Unirea Slobozia... Revenind, să consemnăm încă din startul primului mitan, în minutul 2, prima ocazie a FCSB, când Tavi Popescu șutează din interiorul careului în brațele portarului slobozean Denis Rusu. În mi­nutul 6, dintr-o lovitură liberă de la 18 metri, Tănase șutează periculos, dar Denis Rusu se opune din nou. FCSB presează deschiderea scorului, procentul posesiei mingii demonstrând cu prisosință acest aspect. Șut expediază fără țintă un balon spre poarta Sloboziei, ex-dinamovistul Politic fiind anihilat de fundașii Unirii. Posesia FCSB se apropie de 80%, Adrian Șut trimițând din voleu pe poartă în minutul 21, dar slobozeanul Rusu reține din nou. Portarul Sloboziei pare într-o zi grozavă și paradele sale impulsionează jucătorii Unirii. Astfel apare primul șut pe spațiul porții al Unirii, atacantul Raul Rotund deschizând scorul cu un șut plasat printre picioarele fundașului FCSB, Valentin Crețu. Lukas Zima se întinde, dar nu reușește să atingă mingea... Rotund, tânărul atacant de 19 ani împrumutat de Dinamo la Slobozia, marchează din pasa mijlocașului Purece. Prima repriză se încheie în nota dominantă a FCSB, Ngezana trimițând cu capul spre poarta Sloboziei, dar Rusu e acolo și intervine, Octavian Popescu șutând din afara careului în minutul 44, dar, din nou, Denis Rusu se opune. În minutele de prelungire ale primei reprize, același Octavian Popescu trimite cu capul spre poartă, dar exasperantul portar Rusu intervine din nou. Slobozia intră în avantaj la vestiare, portarul Unirii, Denis Rusu, baricadând buturile. A doua repriză începe cu schimbările disperate ale tehnicianului Charalambous, acesta aruncându-i în luptă pe Bîrligea și Cisotti. La Slobozia, Coadă este înlocuit cu Florescu. FCSB își reia ofensiva și, implicit, posesia. Toma șutează puțin pe lângă stâlpul din dreapta lui Rusu în minutul 53, la poarta Sloboziei continuând asediul cu transversala zguduită de torpila lui Cisotti din minutul 56. Pe teren pare o singură echipă, respectiv FCSB, șutul slobozeanului Aganovic din minutul 64 fiind blocat fără probleme de Zima. Urmează o sarabandă de ocazii ale FCSB, în minutul 72 Miculescu șutând la firul ierbii din 11 metri, în minutul 73 Bîrligea ratând de puțin poarta Sloboziei, în minutul 74 Cisotti saltă mingea peste «eroul» din poarta Sloboziei, Denis Rusu, dar balonul lovește bara, în timp ce în minutul 79 tot Cisotti trimite spectaculos din foarfecă, însă același Rusu respinge inevitabil de sub transversală... Kiki șutează violent din afara careului în minutul 82, dar agasantul portar al Sloboziei, Denis Rusu, respinge cu un reflex formidabil. În minutul 90 se consemnează ultima ocazie mare a FCSB, Bîrligea reluând cu capul o centrare a unui coechipier. Dar Rusu intervine, decisiv, din nou! Meciul se încheie cu victoria slobozenilor, istoricul partidei consemnând în dreptul FCSB nu mai puțin de 13 șuturi pe poartă și 35 spre poartă.

 

Declarații, declarații... «Omul meciului» a fost, indubitabil, Denis Rusu, veteranul din poarta ialomițenilor reușind să ermetizeze buturile Sloboziei prin paradele sale. «Asta este meseria portarilor, să facă parade... Mă bucur că am reușit să ajut echipa. Toate intervențiile au fost grele. A fost un meci foarte greu, suntem o echipă mică, ne-am luptat, ne-am străduit...» a declarat la finalul partidei «omul meciului», goalkeeperul Denis Rusu. «Este cea mai importantă victorie din istoria clubului! Nici nouă nu ne vine să credem că am reușit această mare victorie... Cred că Denis Rusu a făcut meciul sezonului, cel mai bun al lui de când este la Unirea... A scos niște mingi fenomenale și este „jucătorul meciului“!» a punctat și președintele Unirii Slobozia, Ilie Lemnaru. Din partea «cuplului» de antrenori Vlă­doiu-Prepeliță, reproducem spusele «prin­cipalului» secund Ion (Jean) Vlădoiu, oratorul precizând că «degeaba am câștigat (n.red.: cu FCSB) dacă nu vom bate Metaloglobus (n.red.: etapa viitoare)!». Așadar, etapa 6 din turul SuperLigii programează confruntarea de «acasă», pe stadionul din Clinceni, între Unirea Slo­bozia și Metaloglobus de vineri, 15 august 2025, cu începere de la orele 19,00.

12 August 2025, 14:20 (8328 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Au legat două victorii consecutive
Au dat lovitura în prelungiri
Au salvat un punct
Eșec în fața propriilor suporteri

Comentariile cititorilor:


Boss:
(13 August 2025, 14:43)
Felicitări!!!!
asberg johansen:
(13 August 2025, 08:41)
Gurău un mercenar ordinar!! Să plece! Nu avem nevoie de el! Ciupercă e de 10 ori mai bun! PROMOVAȚI COPIII IALOMIȚENI, NU MERCENARII!!!!!!!!!!!!!!!!
Suporter:
(12 August 2025, 20:35)
Asta inseamna sa ai portar ! Poate daca se titulariza portarul in prima etapa după calități si nu dupa înălțime aveam inca 1 sau 3 puncte. Ati adus pe cel mai slab portar si cu pretenții care nu a mai jucat de 2 ani si pe unde a fost i-a îngropat pe toti inclusiv pe noi meciul decisiv cu chiajna din liga2 in loc sa creșteți pe Ciuperca sau sa il păstrați pe Georgescu.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
15 Nov 2026
415 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(20313 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(21089 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(20262 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20936 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(20619 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20975 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19969 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(20052 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Mary în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Cineva în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Flavius în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Maka în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Un pacient recunoscator în Proceduri medicale inovatoare, pe Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia comuna Amara-So Keres în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Combinatii în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Anonim în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Dana în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Codrin în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Andrei în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Dolce în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Amar în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Aleluiah. în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova contribuabil în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului cetatean în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului ceteatean în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 11 noiembrie 2026 Coruptie în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...