Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Puncte pierdute

Fotbal, SuperLiga, Unirea Slobozia-Universitatea Cluj 0-1

Puncte pierdute

Sâmbătă, 30 august a.c., în etapa 8 a SuperLigii, «acasă» la Clinceni, Unirea Slobozia a fost învinsă de Universitatea Cluj, scor 0-1. Singurul gol al partidei a fost marcat de veteranul mijlocaș de 37 de ani, Dan Nistor, în minutul 54, «Șepcile Roșii» reușind să conserve rezultatul până la finalul partidei.

 

Unirea a pierdut puncte importante Antrenorii în «tandem» ai Unirii Slobo­zia, Vlădoiu-Prepeliță, cu consacrata formulă 4-3-3, au mizat pe ur­mătorii jucători încă din debutul partidei: Rusu-Doro­banțu, Dinu, Antoche, Șerbănică-Pop, Hamdiu, Purece-Bărbuț, Afalna, Dragu. Ca o paranteză, în ceea ce pri­vește «cuplul» de antrenori Vlădoiu-Prepeliță trebuie menționat faptul că, așa cum anticipam, Federația Română de Fotbal analizează situația «licențelor-pa­ravan», știut fiind faptul că în documentele oficiale ale Clubului din Slobozia Andrei Prepeliță figurează drept «secund», în timp ce Ion Jean Vlădoiu este «principal», fiind deținător al unei licențe PRO de antrenor. Începutul de meci a fost apatic pentru Unirea Slobozia, probabil rezultatul rușinos din Cupa României, Unirea Slobozia fiind scoasă din competiție de Sănătatea Cluj, punându-și amprenta asupra jocului. Undeva prin mi­nutul 25 apare prima ocazie reală a Sloboziei, Andrei Dragu expediind un șut cu exteriorul din afara careului mare ce a trecut de puțin peste transversală. Primul mitan se încheie cu o ratare a Universității Cluj, în minutul 42 Simion șutând în forță din diagonală pe lângă bara porții slobozeanului Rusu. Repriza secundă consemnează o nouă ocazie pentru Slobozia, Purece șutând de la 20 de metri, portarul «Șepcilor roșii» scoțând cu un reflex excelent (’50). Cu toate acestea, cei care înscriu sunt clujenii, în minutul 54, după o bâlbâială în careul Sloboziei cu mingea țopăind, Nistor reia cu un șut anemic spre poartă, surprinzându-l pe Rusu. Universitatea Cluj trece în avantaj pe tabelă. Ar mai fi de consemnat șutul slobozeanului Afalna din minutul 78, portarul clujenilor reușind să rețină. Meciul se încheie, cei puțin peste 500 de spectatori plecând dezamăgiți după o partidă care a consfințit o a treia înfrângere a Unirii Slobozia în acest tur de sezon 2025-2026 din SuperLiga. Etapa 9 pregătește pentru Unirea Slobozia meciul din deplasare cu Hermannstadt, partida cu sibienii urmând a se disputa luni, 15 septembrie 2025. Așa cum am mai precizat, pauza competițională din SuperLiga este prilejuită de meciurile Echipei Naționale.

 

A plecat Aganovici, au apărut alți doi fotbaliști «liberi» Mijlocașul Unirii, Adnan Aganovic (37 de ani) s-a decis să revină la Sepsi OSK după un sezon în care a jucat la Slobozia. Aganovic a fost dorit insistent de patronul-președinte Laszlo Dioszegi, Sepsi oferindu-i un contract pe două sezoane. Pe de altă parte, Unirea Slobo­zia a anunțat deja venirea mijlocașului Jekob Jeno, liber de contract. Jucătorul de 25 de ani, originar din Noua Caledonie (arhipelag în Vestul Oceanului Pacific), a fost legitimat ultima dată la Beirut Jerusalim, Jekob Jeno fiind titular al Echipei Naționale din Noua Caledonie. De asemenea, tot din postura de jucător liber de contract, pentru Unirea Slobozia a semnat și atacantul Renato Espinosa Torres, de 27 ani. Fotbalistul este originar din Peru, și-a început cariera la U San Martin, evoluând ulterior la Ayacucho FC, Club Sporting Cristal, UTC, Alianza UDH, Deportivo Municipal, AD Cantolao, Sport Huancayo și Alianza Atletico Sullana, toate cluburi peruane.

 

Declarațiile «principalului» Vlădoiu «Principalul» din acte al Unirii Slobozia, Ion Jean Vlădoiu, cel responsabil de declarații de înainte și după meciuri, și-a încurajat fotbaliștii după înfrângerea cu Universitatea Cluj. «Băieții au dat totul... Ne-a lipsit golul! Ne-am creat câteva ocazii clare, Purece a avut acel șut... Din păcate am greșit la golul primit. Din păcate astăzi nu a fost ziua noastră...» a declarat Ion Jean Vlădoiu după confruntare. Tot «principalul» Vlădoiu a anunțat și cantonamentul slobozenilor pentru pauza competi­țională amintită mai sus. La final, mai mulți suporteri slobozeni i-au transmis «principalului» Ion Jean Vlădoiu să discute cu fostul internațional român și actual analist TV, Basarab Panduru, dar și cu Aurel Țicleanu, pentru ca respectivii să nu mai confunde echipa Unirii Slobozia cu Urziceniul, cei doi gafând fără întrerupere în comentarii.

2 Septembrie 2025, 14:45 (7333 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a

Comentariile cititorilor:


suporter:
(4 Septembrie 2025, 11:40)
Dupa infrangerea din Cupa Romaniei cu Sanatatea Cluj,a venit acest meci de campionat in care echipa noastra a jucat modest si am avut impresia de la campionatul trecut cand am asteptat cu sufletul la gura pana la final salvarea de la retrogradare ca traversam aceeasi perioada nefasta si nici schimbarile efectuate nu au adus o imbunatatire a jocului
Viorel :
(3 Septembrie 2025, 11:37)
Dacă ar juca la Slobozia ( acasă ) altfel ar sta situația în susținerea echipei de către suporterii echipei Unirea Slobozia!!!
Adevarul:
(3 Septembrie 2025, 11:17)
Florescu si Deaconu joaca la misto.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 06 Iul 2026
302 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: În atenția absolvenților promoției 2023

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița amintește absolvenților promoției 2023 că pot beneficia de prevederile Legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurarilor pentru șomaj si stimularea ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2023, 18:20
(9049 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de 49 mii de lei aplicate de polițiștii ialomițeni

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 104 evenimente, dintre care 98 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 15 infracțiuni, dintre ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2023, 18:00
(12097 vizualizări - 0 comentarii)


Protest în curtea Spitalului Județean de Urgență Slobozia

Protest în curtea Spitalului Județean de Urgență Slobozia

Peste 100 de cadre medicale, membre ale Sindicatului «Solidaritatea Sanitară», au protestat joi, 15 iunie a.c., în curtea Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Protestatarii s-au alăturat unei ample ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2023, 15:40
(11188 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Movilița. Reținut pentru «cămătărie» și «șantaj»!

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat un bărbat, de 61 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de «camătă» și «șantaj». Concret, în perioada februarie-iunie 2023 ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2023, 20:05
(7309 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Pește confiscat

Politiștii din Stelnica au depistat sâmbătă, 10 iunie 2023, pe raza comunei Bordușani, un bărbat de 47 de ani, din Fetești, în timp ce transporta în portbagajul autoturismului pește din specia crap, somn ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2023, 19:40
(14200 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 7,43 milioane de lei, în mai 2023

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 7,43 milioane de lei. Totodată ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2023, 13:40
(11192 vizualizări - 0 comentarii)


Lotul ISU Ialomița, calificat la Etapa Națională a Competiției naționale de descarcerare și de acordare a primului ajutor calificat

Lotul ISU Ialomița, calificat la Etapa Națională a Competiției naționale de descarcerare și de acordare a primului ajutor calificat

Lotul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița s-a calificat la Etapa Națională a Competiției naționale de descarcerare și de acordare a primului ajutor calificat ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2023, 12:30
(12067 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Marți-13, «Ziua Informării Preventive»

Începând cu anul 2011, la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și structurilor din teritoriu, ziua de marți-13, este «Ziua Informării Preventive». Cu această ocazie, reprezentanții ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2023, 13:45
(10001 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,10%, rata șomajului la sfârșitul lunii aprilie 2023

La sfârșitul lunii aprilie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3975 de șomeri (din care 2039 femei), rata șomajului fiind de 5,10%, cu 1,21% ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2023, 13:30
(11409 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție emis pe numele unui tânăr din Slobozia care și-a amenințat mama

Polițiștii din Slobozia au fost sesizați sâmbără, 10 iunie a.c., cu privire la faptul că o femeie, de 47 de ani, din Slobozia, ar fi fost amenințată de către fiul său, un tânăr de 28 de ani. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2023, 20:35
(14162 vizualizări - 0 comentarii)


0241/924-Call Center RAJA Constanța

0241/924-Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center al RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale clienților. Serviciul funcționează sub forma unui robot telefonic ce răspunde la numărul unic 0241/924, fiind ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2023, 20:25
(8651 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 109,72 milioane de lei la bugetul general consolidat, în mai 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna mai a anului 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 109,72 milioane de lei, cu 12, ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2023, 20:20
(9686 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Duminică, 11 iunie a.c., polițiștii din Urziceni au depistat în trafic o tânără de 17 de ani, din Axintele, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice deși nu deținea permis de conducere pentru ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2023, 20:15
(4528 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Vindea «hering» pe post de «scrumbie»

Politiștii din Urziceni au depistat duminică, 11 iunie a.c., pe raza municipiului Urziceni, un bărbat de 47 de ani, din localitatea Hârșova, în timp ce transporta și comercializa cu autoturismul personal ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2023, 20:10
(3937 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 15 permise de conducere reținute, 2 certificate de înmatriculare retrase, amenzi de peste 133 mii de lei

În perioada 10-11 iunie a.c., peste 90 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2023, 20:05
(14475 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Competiția națională de descarcerare și de acordare a primului ajutor calificat și-a desemnat câștigătorii

La sfârșit de săptămână, la Amara s-a desfășurat Competiția națională de descarcerare și de acordare a primului ajutor medical calificat- Faza zonală. Concursul a reunit la start 7 echipaje din 6 inspectorate ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2023, 16:20
(13492 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un siloz din Gimbășani

3 echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu produs la un siloz din satul Gimbășani. La fața locului au fost alocate două ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2023, 15:45
(6730 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Cal căzut în căminul de apă

Duminică, 11 iunie a.c., în jurul orei 9,30, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit pentru salvarea unui cal căzut într-un cămin de apă cu o adâncime de aproximativ 2 metri, în localitatea Traian ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2023, 15:40
(10942 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident cu un camion încărcat cu preforme PET

Trei echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit la un accident rutier produs la ieșirea din Slobozia, în care a fost implicat un camion încărcat cu preforme PET. În urma evenimentului rutier a rezultat ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2023, 15:35
(12272 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Bilanțul guvernului Ciucă pe PNRR: A adus în 18 luni mai puțini bani decât USR în 8 luni la guvernare!

«Guvernul condus de Nicolae Ciucă a adus Planul Național de Redresare și Reziliență într-un blocaj major! România este în întârziere cu depunerea și aprobarea cererilor de plată, nu a depus la timp planul ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2023, 14:40
(12676 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Final de Campanie depunere Cereri de Plată 2023

Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice că la data de 9 iunie 2023 s-a încheiat Campania de primire a cererilor de plată aferente anului 2023, inclusiv ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2023, 14:20
(12468 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 12 iunie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2023, 14:45
(13089 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Concurs Național de Descarcerare, la Amara

În perioada 9-11 iunie 2023, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița va organiza în orașul Amara, cu sprijinul insituțiilor locale și județene, «Competiția națională de descarcerare și de acordare a primului ajutor medical calificat- Faza a II-a-zonă» ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2023, 11:30
(18022 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, la datorie

Miercuri, 7 iunie a.c., peste 70 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2023, 19:20
(5001 vizualizări - 0 comentarii)


USR și PMP, construcție alternativă de Dreapta

Două echipe din partea USR și PMP au purtat miercuri, 7 iunie a.c., discuții exploratorii despre construirea unei alternative de dreapta la coaliția PSD-PNL în contextul anului electoral 2024. Echipele ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2023, 19:10
(5989 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: USR PMP alternativă


APIA: Plata ajutorului de stat pentru motorina aferentă trimestrul I/2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata aferentă ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, pentru cantitățile de ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2023, 18:10
(13152 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Peste 60 kg de pește, confiscate

Fetești: Peste 60 kg de pește, confiscate

Vineri, 2 iunie a.c., polițiștii de Ordine Publică din Fetești depistat în flagrant, pe malul stâng al Brațului Borcea, doi  bărbați, cu vârste de 29 și 34 de ani, în timp ce transportau cu autoturismul ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2023, 18:55
(6006 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 9 permise de conducere reținute, 5 certificate de înmatriculare retrase, amenzi de peste 52 mii de lei

Marți, 6 mai a.c., peste 70 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine și ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2023, 18:40
(12241 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: «Saber Guardian 2023»

Instituția Prefectului Ialomița: «Saber Guardian 2023»

În perioada 27 mai-7 iunie 2023, Instituția Prefectului Județul Ialomița a desfășurat o serie de acțiuni în sprijinul desfășurării în bune condiții a exercițiului militar multinațional «Saber Guardian ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2023, 15:50
(8143 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Concursurile Profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița, sub coordonarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență,  organizează miercuri, 7 iunie 2023, începând cu ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2023, 11:55
(13265 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...