Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Dronă de 32 mii de lei, în dotarea Poliției Locale Slobozia

Pentru un oraș mai sigur

Dronă de 32 mii de lei, în dotarea Poliției Locale Slobozia

Anunțată încă de la începutul acestui an, achiziția unei drone de către Poliția Locală din Slobozia s-a realizat în urmă cu o săptămână. Echipamentul a costat 32 mii de lei, din bugetul orașului, și va permite monitori­zarea localității, mai ales în timpul manifestărilor publice, pentru a evita orice situație care ar genera tulburarea ordinii și liniștii publice.

 

Slobozia, monitorizată din dronă Cu efective de polițiști locali scăzute, Poliția Locală din Slobozia a decis să treacă într-o altă etapă, aceea a suprave­gherii orașului cu ajutorul dronelor. Achiziția unui astfel de echipament a fost anunțată încă de la începutul acestui an, ca urma a scandalului cu focuri de arme produs pe străzile din Urziceni. Pentru că și la Slobozia s-au desfășurat astfel de incidente, reprezentanții administrației locale și cei ai Poliției Locale, punând răul înainte, au decis că pot supraveghea mai bine orașul de la înălțime. Astfel, s-a decis cumpărarea dronei. Achiziția s-a finalizat în urmă cu o săptămână, când echipamentul de supraveghere aeriană a intrat, în sfârșit, în dotarea Poliției Locale din Slobozia. «Este foarte utilă drona, pentru că ne ajută în misiuni, mai ales atunci când vorbim despre evenimente publice, unde se pot întâmpla incidente. Are o precizie bună și transmite ima­ginile în timp real! Consider că este o achiziție care va ajuta comunitatea...» susține Valentin Nedelcu, directorul executiv al Poliției Locale Slobozia.

 

Cursuri de pilotaj pentru polițiștii locali Pentru a utiliza drona, Poliția Locală Slobozia fost obligată să primească licență de zbor și alte avize necesare eliberate de Autoritatea Aeronautică Civilă din România. Totodată, pentru că nu oricine poate utiliza un astfel de echipament, 4 polițiști locali au participat la cursuri de pilotare a dronelor și au obținut dreptul legal de a utiliza acest echipament. «Într-adevăr, a fost nevoie de ob­ținerea unor avize și licențe speciale. Avem 4 colegi care au primit acreditările necesare ce le permit să lanseze în aer drona și să o piloteze conform reglementărilor în vigoare din legislația românească... De acum vom avea un oraș mai sigur, monitorizat și din aer!» promite Valentin Nedelcu, directorul executiv al Poliției Locale Slobozia. Tot pentru siguranța cetățenilor din reședința județului, Poliția Locală Slobozia a investit și într-un sistem de supraveghere video. Puțini sunt cei care știu faptul că în oraș există peste 500 de camere video, montate pentru ca Slobozia să fie un oraș sigur, cel puțin la nivel declarativ...

29 Septembrie 2025, 07:50 (27597 vizualizări - 47 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Livia:
(30 Septembrie 2025, 16:39)
Cu cine vorbește la stația radio șeful polițiștilor locali?
Marin C:
(30 Septembrie 2025, 11:46)
Suntem curioși, nu ar fi oportun și un mic elicopter de supraveghere. Cum are Poliția pentru supravegherea traficului aerian. Nu cred că ar fi o investiție prea mare.
Mihai:
(30 Septembrie 2025, 10:20)
Incredibil! Ce-i drept nu ei sunt vinovați că cer bani pentru dotare, sunt bătuți în cap cei care aprobă asemenea investiții. Mâine, poimâine or să le dea fonduri și pentru dotarea cu echipamente de tip SWAT, veste de protecție, căști antitero. Am luat-o raza rău că le permite așa ceva.
Relu:
(30 Septembrie 2025, 09:22)
Că tot vorbim de lipsă de respect față de cetățeni:în această dimineață, la ora 08.10, pe bulevardul Matei Basarab, pe segmentul între intersecția cu Vasile Alecsandri și ieșirea din oraș (zona MB-uri), un autoturism marca Duster cu însemnele Poliției naționale, cu girofar și consolă acustică, se deplasa cu 30 de km/oră, pe banda de lângă axul drumului. Repet, cu 30 km/oră. În spatele lor, se formase o coadă de 5 autoturisme. Contribuabili care își plătesc onest taxele și impozitele pentru ca doi polițiști să facă abuz în serviciu. Aici despre ce vorbim, este ignoranță, lipsă de respect, prostie sau provocare?
@lauR:
(30 Septembrie 2025, 07:26)
E mai usor sa transmiti informatii eronate...nu-i asa ?
Marioara Frusina :
(30 Septembrie 2025, 07:19)
Bună dotare. Doar ca am vrea sa ne scapați de câinii vagabonti ce patruleaza orasul in grupulete de 5-6 bucati.Contrar patrulelor umane ale autoritatilor fiintele patrupede accepta in deplasarile lor doar exemplare de talie mare sau foarte mare.Cainii se ocupa de"rutiera" la sectorul biciclisti si foarte des abordeaza la "legitimat" pietonii ce au ghinionul sa ii intalneasca. Spor la zburat-dronat fara a fi mușcat !
#pasajladrajna:
(30 Septembrie 2025, 01:02)
Ce, numai ucrainienii să aibă o Baba Yaga?
Lupu:
(30 Septembrie 2025, 00:28)
Bani si resurse pentru numic
VOTATI:
(29 Septembrie 2025, 22:09)
Niste analfabeti angajati de partid pe salarii de 7-8-9.000 lei care se cred dumnezei fara sa stie sa aplice cele mai simple legi! Aceasta institutie a politiei locale trebuie sa fie desfiintata!
@Delia S:
(29 Septembrie 2025, 20:45)
Frumos, frumos! Polițiștii locali nu observă parcările autoturismelor pe trecerile de pietoni sau în zona de interdicție (Matei Basarab, zona MB-uri, ora 20.40), dar supraveghează incidentele cu drona. Băi fraților, ăștia chiar cred că ne-am tâmpit cu toții??? Chiar nu mai există o limită a bunului simț?
Delia S:
(29 Septembrie 2025, 20:05)
Total de acord cu comentariul lui Raul! Nu poți să dotezi cu asemenea tehnologie o structură care se ocupă de eliberarea parcărilor, de dat amenzi pentru gunoi și plimbatul câinilor fără botniță. Ne-am pierdut simțul realității. Un primar cu adevărat responsabil l-ar da afară imediat pe șeful polițiștilor locali.
cetatean:
(29 Septembrie 2025, 19:47)
In sfirsit li sa luat aceasta jucarie baietilor si in schimb citi vor fi disponibilizati .
@ Raul:
(29 Septembrie 2025, 13:30)
În domeniul ordinii și liniștii publice, avem atât situații contravenționale, sancționate contravențional, cât și fapte cu potențial infracțional și deci sancționate după legislația penală. Poliția locală NU ARE ATRIBUȚII LEGALE în domeniul actelor/faptelor/acțiunilor asimilate infracțiunilor, chiar dacă sunt din domeniul nerespectării ordinii și liniștii publice. Dumnezeule, eu nu știu să citească normele legale și au nevoie de o dronă pentru monitorizarea faptelor antisociale. Vă dați seama cât sunt de penibili? Iar edilul nostru, ce să mai vorbim. Pref de stele!
Cetatean al orasului:
(29 Septembrie 2025, 13:18)
Pai sa stea acasa zic eu, cei de la locala, ca nu isi mai au rostul pe strazi cu agenda la subtiori.
JohnDoe:
(29 Septembrie 2025, 10:56)
Chelului, tichie de margaritar ii lipsea!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 06 Oct 2026
313 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(2035 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1992 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1834 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1829 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4460 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(2086 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(2177 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(2134 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:35
(2612 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 17:25
(4061 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Ionel Perlea din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 16:15
(2011 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Vineri, 4 septembrie 2026, Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Parohiile «Buna Vestire» Slobozia, «Sf. Dumitru» Slobozia, Slobozia Nouă I, Bucu și Traian I, au organizat ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:35
(2123 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Joi, 3 septembrie a.c., între orele 19,00-22,00, polițiștii slobozeni, împreună cu un reprezentant al Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:25
(2520 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Cercetat pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 15:05
(2012 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Joi, 3 septembrie 2026, în intervalul orar 08,00-15,15, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 12:20
(2154 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița vă invită la simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu», eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2026, 14:55
(1985 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Fermierii afectați de secetă și alte fenomene naturale trebuie să notifice situațiile de forță majoră în termen de 15 zile lucrătoare

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că situațiile de forță majoră și circumstanțele excepționale care afectează culturile sau exploatațiile agricole trebuie ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 10:10
(1340 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, luni, 31 august 2026, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Muzeul Național al Agriculturii și în colaborare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:40
(1421 vizualizări - 0 comentarii)


Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului» va ajunge, până la finalul celei de-a patra ediții, la peste 100 de mame și nou-născuții lor din județul Ialomița. Dintre cele 111 familii din cele patru ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:25
(1792 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Lemne vândute ilegal, confiscate de polițiști 

Joi, 27 august 2026, polițiștii ialomițeni au depistat, în localitatea Ograda, o autoutilitară încărcată cu material lemnos, condusă de un bărbat, de 30 de ani. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 15:25
(2505 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Cercetat penal pentru că a agresat un consătean 

Joi, 27 august 2026, un bărbat de 39 de ani, din localitatea Ion Roată, a fost reținut după ce a agresat un bărbat de 33 de ani, domiciliat în aceeași localitate. Cercetările au scos la iveală ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:55
(2643 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Conflict spontan, trei bărbați reținuți 

Joi, 27 august 2026, polițiștii din Jilavele au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 24 ani. Aceștia ar fi principalii suspecți ai unui dosar penal ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:30
(1985 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 27 august ...[citește_toată_știrea]

27 August 2026, 11:55
(2093 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Digului din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Digului din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile miercuri, 26 august ...[citește_toată_știrea]

26 August 2026, 10:20
(2604 vizualizări - 0 comentarii)


APIA atenționează asupra vizării carnetelor de rentier agricol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește rentierilor agricoli sau împuterniciților/mandatarilor/curatorilor acestora că data de 31 august 2026 este ...[citește_toată_știrea]

25 August 2026, 10:20
(2500 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii

Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii

Sâmbătă, 22 august 2026, în zona Piața Unirii din Slobozia, s-a produs un accident rutier. Din primele informații, două mașini s-au lovit, principala cauză fiind neacordarea de prioritate ...[citește_toată_știrea]

22 August 2026, 22:40
(4705 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 516,19 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iulie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna iulie a.c., 8 inspecții fiscale, realizând și 10 controale inopinate ...[citește_toată_știrea]

20 August 2026, 13:55
(2388 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 11,33 milioane de lei în luna iulie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 11,33 milioane ...[citește_toată_știrea]

19 August 2026, 16:35
(3829 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin miercuri, 19 august 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Migdalei din localitatea Dridu. Î ...[citește_toată_știrea]

19 August 2026, 09:55
(3464 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 31 august 2026, termen-limită pentru vizarea carnetelor de rentier agricol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul-limită până la care rentierii agricoli sau împuterniciții/mandatarii/curatorii acestora pot transmite documentele ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 16:50
(2736 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...