ULTIMA ORĂ
Procesiune cu ocazia Hramului Mânăstirii Slobozia
În perioada 4-10 noiembrie 2025, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului așezământ monahal «Sfinții Voievozi» din Slobozia, Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mânăstirea Adam din Arhiepiscopia Dunării de Jos urmând să poposeacă la Slobozia.
Calendarul evenimentelor se va desfășura după următorul program:
marți, 4 noiembrie 2025
-la orele 13,45 va avea loc primirea Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului la Catedrala Episcopală, urmată de slujba de Te Deum.
-la orele 14,15, după slujba de Te Deum, soborul de preoți și credincioșii vor pleca într-o procesiune pe străzile municipiului Slobozia până la Mânăstirea «Sfinții Voievozi», unde sfânta icoană va fi depusă într-un baldachin lângă sfântul lăcaș, spre închinare tuturor credincioșilor.
În toată această perioadă, la Mânăstirea Slobozia se vor săvârși slujbe de Priveghere, Acatistul Maicii Domnului și Taina Sfântului Maslu.
sâmbătă, 8 noiembrie 2025
În ziua sărbătorii hramului Mănăstirii «Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» va fi săvârșită Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos și Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, ca ierarh al locului, începând cu ora 08,30. La slujbă vor participa membrii clerici ai Permanenței Consiliului Eparhial și preacucernicii părinți protopopi ai Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.
duminică, 9 noiembrie 2025
Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, începând cu ora 08,30, va sluji Sfânta Liturghie, înconjurat de părinți consilieri ai Centrului Eparhial și de preacuvioșii părinți stareți de la mănăstirile Eparhiei.
Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului va rămâne spre închinare până luni, 10 noiembrie 2025, când va fi pregătită pentru întoarcerea la Sfânta Mânăstire Mănăstirea Adam din Arhiepiscopia Dunării de Jos.
29 Octombrie 2025, 08:10 (8269 vizualizări - 0 comentarii)
Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia
Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»
Jandarmi mobilizați pentru sărbătorirea hramului Mânăstirii din Slobozia
Episcopia salvează PRO România!










