Pastorala Preasfințitului Părinte Episcop VINCENȚIU la Sărbătoarea Nașterii Domnului

Păstorii din Betleem, martorii Nașterii Domnului

† VINCENȚIU

Prin harul lui Dumnezeu

Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor, har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, iar, din parte-mi, arhierești binecuvântări!

Hristos Se naște, slăviți-L!

Dreptmăritori creștini,

Sfântul Evanghelist Luca ne prezintă istorisirea Nașterii Domnului în contextul istoric al Imperiului Roman. Împăratul Octavian a domnit la Roma între anii 27 î. Hr. și 14 d. Hr., iar în această calitate a primit din partea Senatului roman titlul de „Augustus”, adică „cel vrednic de închinare”, deoarece prin politica sa a adus o schimbare în lume și a inaugurat o epocă nouă, de pace. Împăratul Octavian Augustus în ochii supușilor săi era văzut ca un „mântuitor”, care a adus lumii cunoscute atunci pacea. Epoca domniei lui a fost și perioada celei mai mari renașteri culturale a Imperiului Roman, a poeților Horațiu, Virgilius și Ovidiu, o perioadă de mare strălucire și înflorire culturală.

În această conjunctură internațională, Sfântul Evanghelist Luca ne prezintă Nașterea lui Iisus în contextul marginal al istoriei poporului Israel, un popor condus de regele Irod (37-4 î. Hr.) în calitate de „rege prieten și partener al poporului roman”, vasal al imperiului. Însă, ceea ce contrastează cu măreția și strălucirea imperială - care emană și din decretul recensământului voit de împărat - este nașterea lui Iisus: Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască. Și a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut și L-a înfășat și L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei. (Luca 2, 6-7). O descriere redusă la esențial. Fecioara Maria este singură, într-o situație precară, nu se află lângă ea rude, prieteni sau alți apropiați care să se bucure de nașterea pruncului ei. În descrierea Sfântului Luca nu este nimic poetic sau idilic; nu există niciun loc de găzduire, ci numai un loc în care poposeau caravanele cu cămile și convoaiele de pelerini după traversarea pustiului arid, iar în acest loc de popas nu era decât o iesle, sau ceva asemănător, pentru a culca pe Pruncul nou născut.

Pe marea scenă a politicii Imperiului Roman se naște istoria unei familii smerite și neînsemnate și, în particular, istoria unui prunc nou, nemaivăzut sau auzit, un prunc care nu reprezenta nicio relevanță specială pentru convoaiele de pelerini și negustori în trecere prin Betleem. În fundalul acestei mărețe istorii a Imperiului Roman sunt relatate mici istorisiri ale vieții de zi cu zi. Mântuirea lui Dumnezeu se descoperă și manifestă nu numai în evenimente extraordinare, ci mai ales în lucruri și întâmplări obișnuite.

Deși nu sunt prezente rude sau prieteni la Nașterea lui Iisus, în schimb sunt prezenți păstorii din jurul Betleemului (Luca 2, 8-12), care nu erau cu siguranță reprezentativi și nici nu erau apreciați în mediile importante; de obicei nu frecventau templul din Ierusalim și, cu siguranță, nu participau la evenimentele și manifestările importante ale vremii.

Singurul evanghelist care amintește de prezența păstorilor din Betleem la evenimentul nașterii lui Iisus Hristos este Sfântul Luca. Era firesc ca păstorii să stea afară, pe câmp, în acea perioadă a anului, după cum relatează Sfânta Scriptură. Turmele de oi și capre ale păstorilor de lângă Betleem nu erau unele oarecare, aici fiind crescuți mieii care urmau să fie sacrificați la templul de la Ierusalim, aflat la doar câțiva kilometri distanță. Legătura dintre aceste turme și jertfa Mântuitorului Iisus, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii (Ioan 1, 29), este evidentă.

Cuvintele adresate păstorilor de către înger sunt o invitație la bucurie: Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. (Luca 2, 10-11). Este pentru prima dată când Sfântul Luca folosește în Evanghelia scrisă de el adverbul „astăzi”, care are o însemnătate aparte în mesajul comunicat de el. Acest adverb „astăzi” este întâlnit și în alte locuri din Evanghelia sa: în Cuvântarea inaugurală din sinagoga de la Nazaret, Iisus afirmă în fața celor prezenți: Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre (Luca 4, 21); Vameșului Zaheu din Ierihon îi spune: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut (Luca 19, 9-10); Tâlharului care s-a căit, pe cruce fiind, și a recunoscut dumnezeirea lui Iisus, îi spune: Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai (Luca 23, 43).

Acest „astăzi” reprezintă un moment particular în care Dumnezeu își manifestă lucrarea Sa izbăvitoare și mântuitoare. Acest „astăzi”, care se realizează odată cu nașterea lui Iisus, este un „astăzi” al lui Dumnezeu; este un „astăzi” al mântuirii.

De asemenea, prezentarea lui Iisus încă de la nașterea Sa ca Mântuitor este foarte importantă și vrea să arate că nu împăratul Octavian Augustus este mântuitorul, ci Pruncul Care S-a născut într-o iesle. Deși împăratul Octavian Augustus a avut misiunea de a aduce pacea în teritoriile ocupate de Imperiul Roman, iar în semn de mulțumire a zidit un altar închinat zeiței Păcii (Ara Pacis Augusti), care se vede până astăzi pe malurile Tibrului, în Roma, Sfântul Luca spune că Pruncul Iisus a adus pacea adevărată, care nu se află în opoziție cu pacea lui Augustus. Pacea lui Hristos depășește pacea lui Augustus și a oricărui conducător politic, deoarece este o pace care-l privește pe om în adâncul ființei sale, îl deschide spre Împărăția lui Dumnezeu, iar Pacea lui Iisus (Pax Christi) este o pace pe care lumea nu o poate da (Ioan 14, 27). Este de ajuns să privim istoria Țării Sfinte pentru a recunoaște ce limite a avut Pax romana sau are azi Pax americana!

Iubiți frați și surori în Domnul,

Sfântul Evanghelist Luca acordă un spațiu important prezentării păstorilor din jurul Betleemului, care, în tradiția creștină de mai târziu și în spiritualitatea populară, au inspirat colindele și arta iconografică a Sărbătorii. Evanghelistul Luca spune că lângă Betleem, în ținutul acela erau păstori, stând pe câmp și făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Și, iată, îngerul Domnului a stătut lângă ei și slava Domnului a strălucit împrejurul lor, și ei s-au înfricoșat cu frică mare (Luca 2, 8-9). Vestea nașterii Mântuitorului le-a fost adusă păstorilor de un înger al Domnului al cărui nume nu este amintit și a fost însoțită de un semn întreit, care să certifice mărturia îngerului: un prunc, înfășat în niște scutece și culcat într-o iesle. Păstorii sărmani au plecat imediat spre Betleem, unde L-au găsit pe Iisus, împreună cu părinții Săi, într-un staul. Iisus Și-a început viața pământească printre oamenii sărmani și simpli, care trăiau și dormeau liniștiți, departe de zgomotul cetății, și care, alături de animalelor lor, se simțeau împliniți sufletește și mult mai aproape de Dumnezeu.

Păstorii au fost primii martori ai venirii pe lume a Fiului lui Dumnezeu, deoarece ei erau oameni care se îndeletniceau cu privegherea și rugăciunea de noapte, fiind deschiși chemării lui Dumnezeu prin semnele prezenței Lui. Ei pot fi considerați pe bună dreptate ca fiind primii martori și mărturisitori ai Nașterii Domnului.

Păstorii și-au unit glasurile cu cele ale îngerilor prin cântare de mare bucurie, slăvind pe Dumnezeu pentru Darul făcut oamenilor. Împreună cu îngerul care aduce vestea păstorilor se unește deodată mulțime de oaste cerească. În timp ce îngerul face cunoscută identitatea Pruncului, corul îngeresc atrage atenția asupra răsunetului universal al nașterii lui Hristos. Ei „laudă pe Dumnezeu” pentru nașterea lui Mesia - Hristos, Domnul, în cetatea lui David. Din această oaste cerească fac parte, în primul rând, îngerii fiecărui neam, care primesc cu mare bucurie întruparea Mântuitorului. Nașterea Mântuitorului nu-i putea lăsa indiferenți, de aceea coboară să vestească dimensiunea cosmică (cerul și pământul) a întrupării și răscumpărării lui Hristos. „În ziua aceea îngerii și arhanghelii s-au pogorât să cânte cântare de laudă nouă pe pământ. În taină ei coboară și astăzi, veselindu-se cu cei ce priveghează. Atunci când au cântat această laudă a lor întâia oară, lumea era plină de blestemății. Binecuvântată fie nașterea prin care astăzi lumea răsună de imne de laudă!” (Sfântul Efrem Sirul, Imnele Nașterii și Arătării Domnului, Sibiu, 2000, p. 97).

Imnul de laudă cântat de îngeri la Nașterea Domnului face prezentă în mod perceptibil toată strălucirea marii bucurii vestite de ei:

Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire! (Luca 2, 14).

Îngerii aduc slavă lui Dumnezeu (cf. Psalmul 29, 2; Isaia 42, 12) în sensul că recunosc și laudă bunătatea și puterea Sa, care s-au manifestat prin nașterea lui Hristos. Ei pun în legătură slava lui Dumnezeu „întru cele de sus” cu pacea oamenilor „pe pământ”. Slava lui Dumnezeu există, Dumnezeu este slăvit și preamărit, iar acesta este într-adevăr un motiv de bucurie, deoarece în Dumnezeu există adevărul, binele și frumusețea netrecătoare și veșnică, de care suntem chemați să ne împărtășim ca oameni, pe care Dumnezeu îi iubește și față de care Își manifestă bunăvoința Sa. Pacea lui Dumnezeu este destinată oamenilor care se manifestă, în mod favorabil, vrednici de El și se străduiesc să devină asemenea lui Iisus Hristos, - Fiul Cel iubit, întru Care Dumnezeu Tatăl a binevoit - „oameni ai bunăvoinței Sale”.

Mesajul îngerilor se referă, așadar, la darul păcii mesianice făcut de Dumnezeu tuturor oamenilor, binevestind pacea prin Iisus Hristos (F. Ap. 10, 36).

„Pacea” pe care nașterea lui Iisus a introdus-o în lume se referă la plinătatea bunurilor și a mântuirii, a armoniei și a concordiei, a biruinței asupra suferinței, a păcatului și a morții înseși (cf. Luca 1, 79; 2, 29; 7, 50; 8, 48; 10, 5). Ea izvorăște, în ultimul rând, din Învierea lui Hristos (cf. Luca 24, 36; Faptele Apostolilor 10, 36; Romani 5, 1 etc.).

Dreptmăritori creștini,

Iar după ce îngerii au plecat de la ei la cer, păstorii vorbeau unii către alții: Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut și pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut. Și grăbindu-se, au venit și au aflat pe Maria și pe Iosif și pe Prunc culcat în iesle (Luca 2, 15-16).

Păstorii s-au grăbit, desigur, și din curiozitate omenească, pentru a vedea Cuvântul Care S-a făcut trup (Ioan 1, 14) și Care le fusese vestit de înger. Însă ei erau entuziaști și datorită bucuriei că de acum Se născuse cu adevărat Mântuitorul, Mesia și Domnul, așteptat de toți, și pe care ei au avut privilegiul să-L poată vedea cei dintâi. Lucrul cel mai important care s-a întâmplat pe pământ, de când el există, este Întruparea, nașterea lui Hristos, care a avut loc la Betleem. La această prăznuire a Nașterii lui Dumnezeu pe pământ au fost invitați în primul rând îngerii din cer. Acolo au fost chemați și păstorii. Dumnezeu n-a invitat la nașterea Sa nici regii, nici bogații lumii acesteia. Dintre toate categoriile sociale, doar păstorii au fost chemați. Ei s-au așezat alături de îngeri în jurul ieslei. Conform ierarhiei divine, păstorii sunt deasupra oricărei categorii sociale. Aici, toate categoriile pământești au fost, așadar, inversate. Păstorii vin alături de îngeri. Acest lucru, pentru că păstorii trăiesc în isihie și solitudine, în liniște, retragere și nevoință. În afara păstorilor și îngerilor, era și o a treia categorie de invitați: magii de la Răsărit, potrivit Sfântului Evanghelist Matei. Dacă păstorii îi reprezintă pe oamenii veghetori, care, în simplitatea și curăția inimii, primesc cu bucurie descoperirile lui Dumnezeu, magii îi reprezintă pe oamenii care dobândesc înțelepciunea și care pun în mișcare omenirea spre descoperirea lui Hristos. Ei nu-i reprezintă doar pe cei ce au găsit calea până la Hristos, ci și pe cei din alte neamuri și religii care, mișcați lăuntric și călăuziți de rațiunea iluminată de credință, se află în căutarea Mântuitorului.

Iisus, așadar, S-a născut printre păstori în cetatea Betleem, deoarece, potrivit profetului Miheia (5, 1-3), în acest loc trebuia să Se nască Cel Care avea să păstorească pe poporul lui Israel. Sfântul Ioan Evanghelistul ni-L descoperă pe Iisus ca fiind Păstorul cel Bun și Frumos (Ioan 10, 14), iar apostolul Petru ca pe Păstorul cel mare al oamenilor (1 Petru 2, 25).

Iubiți frați și surori în Domnul Iisus Hristos,

În calitatea mea de Arhipăstor sufletesc vă îndemn să urmați pilda viețuirii creștine, inspirați de păstorii de la Betleem și prin rugăciunea de toată vremea și faptele bune, dar, mai presus, prin trezvia lăuntrică, să fim deschiși la chemarea lui Dumnezeu prin semnele prezenței Lui în viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. La praznicul Nașterii Domnului în lume să sărbătorim nașterea înlăuntrul nostru a lui Hristos, venirea lui Hristos în inima noastră, prin trăire plină de evlavie și simțire și prin cuget bisericesc. El S-a născut pentru noi (cf. Luca 2, 11) ca să ne învețe pe noi să lepădăm fărădelegea și poftele lumești, și în veacul de acum să trăim cu înțelepciune, cu dreptate și cu cucernicie (Tit 2, 12).

Venirea Mântuitorului Iisus Hristos în inima și sufletul nostru ne dă puterea de a căuta, de a înțelege, de a ne lărgi propriul orizont și, mai ales, de a înfrunta obstacolele, de a ne depăși fricile, având multă nădejde și credință, chiar și atunci când totul pare că se surpă și părintele minciunii ne face să credem că totul este în zadar.

Să căutăm mereu Calea, Adevărul și Viața, care sunt Hristos și să-i ajutăm pe cei întâlniți pe această cale împărătească.

Viața în Hristos este adevărata bogăție pe care fiecare o putem dobândi, care ne transformă, devenind împreună cetățeni cu sfinții și casnicii Lui (Efeseni 2, 19).

Vă adresez acest cuvânt de binecuvântare, de rugăciune stăruitoare și nădejde puternică pentru ca, la Sfintele Sărbători ale Nașterii Domnului și Bobotezei, precum și în Noul An 2026, Anul Omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al Sfintelor Femei din calendar în Patriarhia Română, să aveți pace, atât de importantă vieții, în această lume, în care vremelnicii conducători vorbesc de război și înarmare în detrimentul educației și sănătății; să aveți bucurii sfinte, cu împliniri sufletești și materiale!

Toate aceste daruri le putem avea fiind următori Mântuitorului Iisus Hristos: Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14, 6), Cel Ce este Lumina lumii (Ioan 8, 12).

Rămân al vostru Arhipăstor, pururea rugător către Mântuitorul Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, Cel născut în ieslea din Betleem, ca să dăruiască pace lumii și sufletelor noastre mare milă.

† VINCENȚIU

Episcopul Sloboziei și Călărașilor

25 Decembrie 2025, 09:40 (8396 vizualizări - 0 comentarii)