Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian 

Schimbări în fruntea Învățământului Ialomițean

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian 

bonus: Luminița Barcari a părăsit PNL Ialomița

De o săptămână, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița este condus de preotul Ion Marian, profesor de Religie și inspector în cadrul IȘJ Ialomița pentru această disciplină. Numirea sa a fost făcută în baza unei decizii a Ministerului Educației. În septembrie 2025, aceeași instituție delega atribuțiile acestei funcții inspectorului școlar general adjunct Marian Baboi. Adjunctul IȘJ ar fi trebuit să asigure conducerea Învățământului ialomițean până la finalul lunii februarie 2026, însă Ministerul Educației a revenit asupra Ordinului pe care l-a emis la începutul anului școlar 2025-2026. Miza acestei predări de ștafetă ar fi însă controlul politic al școlilor ialomițene. Directorii a peste 60 de unități de învățământ din județ rămân fără funcții, pentru că le expiră mandatele. Aceștia ar trebui să susțină un nou concurs, însă Ministerul Educației nu s-a arătat până acum interesat să-l organizeze.

 

IȘJ Ialomița are un nou șef Profesorul Marian Baboi a preluat funcția de inspector școlar general la începutul anului școlar 2025-2026, o dată cu înlocuirea de către Ministerul Educației a Steluței Mitrea. Mandatul său era valabil până în februarie 2026, însă ar fi putut fi prelungit. Ministerul Educației nu a mai decis prelungirea, motiv pentru care joi, 8 ianuarie 2026, a ales să numească un nou inspector școlar general la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița. Este vorba despre inspectorul de Religie, preotul Ion Marian. Surse din cadrul IȘJ Ialomița au precizat că preotul Ion Marian va rămâne la conducerea instituției până când Ministerul Educației va scoate postul la concurs. Se pare că numirea lui Ion Marian la conducerea IȘJ Ialomița s-ar fi făcut cu sprijinul PNL Ialomița, funcția revenind acestei formațiuni politice potrivit algoritmului «împărțirii» pozițiilor de conducere.

 

Noi directori în școlile din județ Conform datelor oficiale, la acest moment, mandatele a peste 60 de directori din tot atâtea școli din județul Ialomița se încheie la finele lunii ianuarie 2026. Aceștia și-au preluat funcțiile în urma susținerii concursurilor organizate de Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, în baza metodologiei pe care Ministerul Educației a realizat-o, în perioada ianuarie-aprilie 2022. Acestea sunt ultimele concursuri dedicate directorilor pe care IȘJ Ialomița le-a organizat, conform deciziilor Ministerului Educației, cei care nu au participat la aceste testări fiind numiți în funcții, pe perioadă determinată, «în interesul învățământului». Până la acest moment, Ministerul Educației nu a făcut demersuri pentru organizarea unui nou concurs dedicat directorilor unităților de învățământ. Astfel, conducerea școlilor va fi realizată prin intermediul nomina­lizărilor făcute de Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, «în interesul învățământului». În lipsa organizării concursurilor, Ministerul Educației nu face altceva decât să arunce din nou școlile sub controlul politic de la nivel local.

 

Luminița Barcari a părăsit PNL Ialomița

Numirea lui Ion Marian în fruntea Învățământului Ialomițean a scos la iveală și un alt aspect, acela al tensiunilor din interiorul PNL Ialomița dintre fostul deputat liberal Luminița Barcari și Dragoș Soare, președintele Organizației. Considerată favorită pentru revenirea în funcția de inspector școlar general al IȘJ Ialomița, Luminița Barcari a fost trasă pe linie moartă de către liderul liberalilor ialomițeni. Revoltată de faptul că nu a fost sprijinită pentru a fi numită în funcție, Luminița Barcari a demisionat din PNL Ialomița. Aceasta și-a anunțat demisia printr-un mesaj pe grupurile interne de partid: «(...) Datorită profesiona­lismului de care am dat dovadă la conducerea ISJ Ialomița și muncii depuse în campania din 2020 am obținut 32.835 voturi, candidând la CJ, față de 23.457 voturi obținute în 2024. Bineînțeles că toate aceste lucruri n-ar fi fost posibile fără implicarea dumnea­voastră și de aceea vreau să vă mulțu­mesc și pe această cale. Am depus mult suflet, am alocat mult timp, dar nu regret nimic din ceea ce am realizat în PNL alături de voi. Sunt onorată că v-am cunoscut și mândră că am făcut parte din familia Partidului Național Liberal. Dar, prin deciziile pe care le-a luat în ultima perioadă de timp președintele organizației județene PNL, mi-am dat seama că nu mai este nevoie de mine, mai ales că vi­ziunea noastră s-a dovedit de multe ori diferită în ceea ce privește viitorul organizației. Așa că, mă voi retrage cu demnitate. (...) Domnule Soare, oare de ce mai muncesc oamenii în acest partid dacă nu le acorzi un minimum de respect și tratezi organizația județeană ca pe propria ta firmă?». Înainte de a ajunge în Parlamentul României, Luminița Barcari a condus Inspectoratul Școlar Județean Ialomița între 2015 și 2018, apoi a fost numită secretar de stat în Ministerul Educației.

15 Ianuarie 2026, 07:55 (78859 vizualizări - 59 comentarii)

Citiți și:
Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean
Ialomița: Luminița Barcari, noul inspector general al Inspectoratului Școlar?
Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean
Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița

Comentariile cititorilor:


Național :
(28 August 2026, 11:42)
Preotul e pus de Soare. Acum, Bsrcarii, baba cu iesire la pensie, se da pe langa Peia sa ajunga sefa Isj. Inspectori de 70 de ani sunt propusi sau si acceptati de psd: Marcelica a dat stafeta lu Beciulica , conservata la Bora de 40 de ani, fresh, membra de baza in toate ce sunt la psd. Ce face romul Nelu? Nu agreaza scoala. BAC ul nu a fost luat de niciun elev de al lui. Si lucreaza la liceul de muzica? Dar are proiecte. O educatoare ametita e la resurse umane. Aranjeaza posturi. Stela contabila de la popi conduce inginerii, din pix. Ion Marian sta mai departe daca nicio cumnata( Barcari, Mitrea) nu l dovedeste pe Luminatul. E jale. Doamne ajuta i pe copii sa si creeze viitorul si sub comanda leprelor. Informati va, invatati si spuneti in petitii: 1. Jos meditatiile! 2. Faceti va toti orele! 3. Testare nationala pt gimnaziu si facultate dupa model vest european 4.Din clasa XI, sa optam pentru ce filiera dorim sa ne desavarsim pregatirea: postliceala, universitara, cursuri de perfectionare.
@Andrei:
(31 Ianuarie 2026, 17:39)
Da' ce ne mai place vaicareala!
ion :
(24 Ianuarie 2026, 09:36)
Astia care le stiti pe toate, sa ii convocati la o sedinta publica, filmata, pe inspectorii actuali! Sa vada toata lumea care este treaba.
@Pavel:
(23 Ianuarie 2026, 14:39)
"..profesor de religie, vai de educatia din jud.asta."zice @Pavel. Un exemplu semnificativ despre un fapt civic ce se petrece lunar in Ialomita(si in toata tara, de altfel): 'Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o acțiune de donare de sânge la sediul Centrului Socio-Cultural «Damaschin Episcopul», prin implicarea preoților și credincioșilor..'
Pavel:
(23 Ianuarie 2026, 11:13)
Stați cu ochii pe delegări pentru directori și vedeți cine are susținerea politică. Adică susținere PSD, că alte partide nu mai contează în județul ăsta. Iar dacă ai ajuns să pui inspector șef un profesor de Religie, e vai de educația din județul ăsta. Asta e o materie la care profesorul vine de 2 ori pe trimestru, o dată că să pună 10 la toată lumea.
Adrian :
(21 Ianuarie 2026, 12:33)
Mai tăceți naibi din gură. Cine a adus la putere ce acești nenorociți? V-au promis măriri de salarii și pensii, a-ți vrut matematicieni dar de fapt ei sunt oligofreni.
Vasile:
(16 Ianuarie 2026, 11:01)
1.Educatia agonizeaza. 2. Barcari nu este salvatoare, dimpotrivă, a invrajbit, a împartit profii in grupuri de interese. A pus suflet pentru cauza ei, nu a școlii! 3. Bogdaproste ca a zburat incompetenta Mitrea! In urma ei, foc si cenușă, IL e pe ultimele 3-4 locuri in ierarhia pe țară la toti indicatorii. ISJ are, in componentă o adunătură de incompetenți, profesori făcuți la apelul bocancului din șoferi, vânzătoare, transatoare de carne etc Si a apărut si pruna pe colac, popa Marian! Are gradul I? Si ce? Avem atâția doctori plagiatori in scoli si universități!!! Gradul I a devenit floare la ureche!La popi se ia online! Si așa se scrie istoria din ce in ce mai alambicat, in care perdantii sunt copiii deja debusolati de atâtea fracțiuni și bulversati de schimbarea profilor de la clasă,lipsa continuitatii,pt ca vine directorul y ce l înlocuiește pe x din partidul ametitilor, se comaseaza scoli, dispar posturi! Trăiască si înflorească MEDITATIILE! AMIN!
nemultumitu':
(15 Ianuarie 2026, 10:31)
Oameni buni,foarte important invatamantul! Dezleaga gandirea ,dezvolta logica , ne ridica din habotnicie ,etc. Dar ,cat noi filozofam pe tema religiei,Primaria ,crezandu-ne idioti,ne-a calculat impozitele la preturi aberante pt Slobozia. Mai mult decat in centrul Bucurestiului. 135000 euro la U19,ap de 64mp semidecomandat ,la etaj superior. Cum e posibil asa ceva?!Rusinica ,Primaria Slobozia!
@Mmm:
(14 Ianuarie 2026, 12:09)
Gandirea corecta are nevoie de informatii,date,argumente, fapte reale, etc, nu datul cu presupusul.
Un om de bine:
(13 Ianuarie 2026, 20:57)
Fiecare cu harullui.Parintele cu credinta și biserica,profesorii cu știința,educarea si formarea elevilor.
Mmm:
(13 Ianuarie 2026, 15:52)
Exact ce spuneam...in loc sa gandim cu creierul nostru copiem de pe internet.
@Mmm:
(13 Ianuarie 2026, 11:34)
"SMURD a luat ființă la Târgu Mureș în 1991, sub coordonarea medicului român de naționalitate palestiniană Raed Arafat" Poti citi integral istoricul SMURD pe situl Wekipedia.
Mmm:
(12 Ianuarie 2026, 23:32)
Raed Arafat nu a infiintat nimic...Nicio persoana nu poate infiinta nimic de unul singur, el este doar o unealta. Si iti mai zic ceva- sa te fereasca divinitatile sa ai nevoie de SMURD in Romania...vor interveni 4 subofiteri pompieri care nu au nicio legatura cu medicina! Hai sa ne folosim creierul mai mult, el poate multe daca vrem sa il folosim!
Habemus Papam:
(12 Ianuarie 2026, 14:44)
Vad fel si fel de comentarii.Singurul lucru e stiut ca de cand e lumea si pamantul ,conducerea lumii a fost si este a cultelor religioase.Nu are curaj nimeni sa se ia de BOR.Nu platesc taxe si impozite,bani nefiscalizati, de la primarii si CJ-uri primesc cu nemiluita.Firmele BOR care nu sunt putine,au contracte numai cu statul,sunt putrezi de bogati.Nu declaratii de avere,nu ii intreaba nimeni de unde au ce au,etc.Mai nou se ocupa si de parcuri eoliene.Parandaratul si functiile in judet se discuta la BOR.
@Mmm:
(12 Ianuarie 2026, 14:02)
In logica ta,musulmanul Raed Arafat, care a infiintat si este seful SMURD-ului in Romania(una din putinele institutii apreciate in tara si peste hotare) vrea sa islamizeze sistemul medical al patriei noastre,n-asa?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
18 Oct 2026
256 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(573 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

13 Octombrie 2026, 19:15


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(1660 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(1242 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(1493 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(1170 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(1427 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(1388 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(1408 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(1012 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(1790 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2026, 11:20
(5581 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2026, 09:05
(5684 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(2317 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(2151 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(1643 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(2043 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(2692 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(2373 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(1927 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(1977 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(2317 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(1616 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(1967 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(3207 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(2839 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(2696 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(2639 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(3331 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(2532 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...