Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primăria Slobozia caută soluții pentru implementarea Proiectului «ELENA» în școli

Aflat în întârziere

Primăria Slobozia caută soluții pentru implementarea Proiectului «ELENA» în școli

bonus: S-a majorat indemnizația de hrană pentru nevoiașii din Slobozia

Debutul lucrărilor de eficien­tizare energetică a unităților de învățământ din Slobozia, prin Programul «ELENA», creează haos în comunitatea locală. Părinții susțin că s-ar fi propus revenirea la școala online pe tot parcursul implementării proiectului, iar această inițiativă a fost categoric respinsă. Reprezentanții Primăriei Slobozia, instituția care gestionează proiectul la nivel local, susțin însă că se caută soluții pentru ca impactul lucrărilor asupra activității școlare să fie unul cât mai mic. «Cu siguranță școala online nu este o soluție... Vom căuta alături de constructori cele mai bune alternative de lucru pentru ca activitatea școlară să nu fie dată peste cap!» susține Alexandru Potor, primarul municipiului Slobozia.

 

Lucrări amânate pentru primăvară Majoritatea școlilor din Ialomița au ales să se asocieze cu reprezentanții Consiliului Județean Ialomița pentru ca eficientizarea energetică a unităților de învățământ, prin Programul «ELENA», să fie una centralizată și organizată. Pri­măria Slobozia a decis să nu facă parte din această asociere și a implementat singură proiectele de eficientizare energetică a unităților de învățământ din Slobozia. Pe lista obiectivelor care vor beneficia de lucrări de eficientizare energetică au fost trecute 11 unități de învățământ, însă contractele de finanțare și de execuție au fost semnate doar pentru 7 dintre acestea, respectiv Școala Gimnazială «Sf. Andrei», Grădinița cu Program Prelungit «Junior», Colegiul Național «Mihai Viteazul»-Corp A, Liceul Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza»-Corp B, Grădinița cu Pro­gram Prelungit «Piticot», Școala Gim­nazială Nr. 3-Corp C1/A și Liceul de Arte «Ionel Perlea»-C3. Deși aceste documente au fost semnate anul trecut, iar lucrările ar fi trebuit încheiate deja, admi­nistrația locală încă nu a deschis niciun șantier în incinta vreuneia dintre cele 7 unități de învățământ incluse în prima etapă a derulării Proiectului «ELENA». «Suntem încă în faza de întocmire a proiectelor tehnice... Mai sunt unele detalii de pus la punct. Cel mai probabil, prin primăvară vor începe efectiv lucrările!» susține Alexandru Potor, primarul municipiului Slobozia.

 

Părinții refuză școala online Eficientizarea energetică a celor 7 unități de învățământ se desfășoară pe parcursul a 9 luni, conform documentelor oficiale, iar lucrările afectează și activitatea școlară. Mai mulți părinți din Slobozia au precizat faptul că, pe toată perioada în care șantierele vor fi deschise, s-ar fi propus varianta revenirii la școala online. Soluția identificată de autorități a creat însă mai multe discuții aprinse, comunitatea locală respingând această soluție. Oficial, administrația locală respinge categoric această idee, reprezentanții Primăriei Slobozia explicând faptul că se fac demersuri astfel încât activitatea școlară să se desfă­șoare în format fizic. Deocamdată nu s-a decis asupra modului în care elevii vor merge la școală în timp ce muncitorii lucrează la renovarea clădirilor, însă va­rianta școlii online, cel puțin pentru moment, este exclusă. «Vom avea mai multe întâlniri cu reprezentanții constructorilor și vom căuta soluții astfel încât activitatea didactică a celor 7 unități școlare să nu fie afectată... Excludem orice posibilitate de a se învăța online, la Slobozia. Școala online nu este o alternativă!» a precizat Alexandru Potor, primarul municipiului Slobozia. Mai mult, în perioada următoare se vor desfășura întâlniri cu directorii unităților de învățământ vizate de aceste lucrări în cadrul cărora se vor implementa mai multe scenarii ce vor viza modalitatea de desfășurare a activității școlare, astfel încât elevii și profesorii să nu fie afectați. La rândul lor, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Ialomița au respins ideea revenirii la școala online, invocând o prevedere a Ministerului Educației, potrivit căreia pentru studiul online se impune obținerea unei aprobări speciale și doar în cazuri excepționale, așa cum s-a întâmplat în perioada pandemiei de COVID-19. Reabilitarea energetică a celor 7 școli din Slobozia prin Proiectul «ELENA» costă 130 milioane de lei, banii fiind acordați de Uniunea Europeană, prin intermediul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia.

 

S-a majorat indemnizația de hrană pentru nevoiașii din Slobozia

În urmă cu o săptămână, consilierii locali din Slobozia s-au reunit în cadrul primei ședințe ordinare din anul 2026. Pe ordinea de zi inițială au fost trecute 12 proiecte de hotărâri, dar aceasta a fost suplimentată cu alte 10 inițiative. Unul dintre proiectele importante de pe ordinea de zi a fost cel referitor la aprobarea majorării valorii indemnizației de hrană acordată persoanelor nevoiașe din Slobozia, prin intermediul Cantinei Sociale, dar și copiilor din cadrul Centrului de Îngrijire de Zi Slobozia. Aflate în administrarea Direcției de Asistență Socială a Primăriei Slobozia, reprezentanții acestui serviciu au solicitat municipalității să majoreze valoarea indemnizației de hrană de la 22 de lei/zi, cât era inițial, la 32 de lei/zi. Aceste ta­rife nu au mai fost modificate de mai bine de 5 ani, conform informațiilor oficiale. Cele două unități din cadrul DAS Slobozia oferă zilnic hrană pentru 200 de beneficiari, adulți și copii.

6 Februarie 2026, 10:15 (7569 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Primăria Slobozia a înregistrat o creștere a cheltuielilor
Soluții noi pentru probleme administrative vechi
Aleșii USL «sufocă» Consiliul Local Slobozia

Comentariile cititorilor:


Gigel:
(11 Februarie 2026, 11:46)
Da' pe noi, muritorii de rand, amaratii care platim salariile primarilor si functionarilor publici, ne intreaba cineva daca vrem acest program "ELENA" sau cum s-o numi? Ce beneficii aduce copiilor nostri, dar mai ales ce dezavantaje? In afara de beneficiile constructorilor cu toate paraindaraturile care rezulta de aici, oare foloseste la ceva copiilor? Sau ei sunt neglijabili in aceasta ecuatie, pot sta acasa si "invata online"?
Rareș mihail:
(9 Februarie 2026, 22:15)
Înțeleg că primăria amână începerea lucrărilor ca mai apoi să se plângă că constructorii întârzie. Dacă începea execuția lor în ianuarie, copiii începeau în septembrie în unități renovate. Așa vor sta minim până în decembrie. Că vreme nefavorabilă, diverse. Au accesat fonduri și acum se plâng unul mai mult decât celălalt...
AlexDan:
(8 Februarie 2026, 20:58)
Da, ELENA este un program mai greu de inteles, se misca mai greu, se va realiza(pt.toate localitatile) mai tarziu, vom vedea pana la urma!
Veverita:
(8 Februarie 2026, 14:30)
De trei ani de zile se tot face vorbire despre acest ,,minunat" proiet Elena si nu auzi,decat:,se incepe in toamna,se incepe in primavare, se incepe la sf anului scolar..se va.." dar, paradoxal, cand sa se inceapa auzim formulele:se mai lucreaza la proiectul tehnic, se cauta solutii cum este mai bine pentru programul scolar, si etc.Toata lunga vacanta de vara sufla vantul si bate soarele in linistea scolii dar ...este vacanta pentru toata lumea....si asa,cu ,,se va" ne vom apropia de un alt an electoral ce va incepe cu promisiunea proiectului Elena SE VA!
Brândușa M.:
(8 Februarie 2026, 11:00)
Păi da taie de la finanțarea echipei de fotbal, din parandărătul de la Spital și multe altele care se fac
Anonim:
(7 Februarie 2026, 07:25)
Primăria să caute soluții să repare străzile din Sl Nouă pe care mai rău le-au stricat , pe banii noștri.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 17 Aug 2026
312 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ion Roată: Reținut de polițiști pentru înșelăciune după ce a vîndut fictiv motorină

Un bărbat de 44 ani, din Ion Roată, a fost reținut marți, 6 martie a.c., de polițiști. În sarcina individului polițiștii au reținut comiterea infracțiunii de înșelăciune. Astfel, potrivit anchetatorilor ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2012, 12:32
(16795 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Acțiune a Poliției

Peste 100 de persoane au fost legitimate marți, 6 martie a.c., la Țăndărei, în cadrul unei acțiuni derulate de polițiștii din localitate. În cadrul verificărilor, polițiștii au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2012, 12:30
(13818 vizualizări - 2 comentarii)


DGFP Ialomița: Obligații fiscale pentru persoanele care arendează terenuri

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care obțin venituri din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal că au obligația înregistrarii contractului încheiat ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2012, 12:28
(17743 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Surprinși de jandarmi în timp ce încercau să fure

Doi bărbați din Fetești au fost surprinși de jandarmi în timp ce încercau să sustragă cabluri electrice. Astfel, jandarmii din cadrul unei patrule de supraveghere și intervenție la conductele de transport ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2012, 12:25
(12243 vizualizări - 0 comentarii)


Facturile RAJA se pot plăti în rețeaua PAYPOINT

Facturile RAJA se pot plăti în rețeaua PAYPOINT

București, 27 februarie, 2012-PayPoint România, principalul operator de plăți în numerar și încărcare electronică prin puncte de retail și SC RAJA SA, cel mai mare operator regional din ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2012, 19:22
(17599 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2012, 18:38
(8569 vizualizări - 0 comentarii)


Demonstrație Aikido la Slobozia

Eveniment sportiv sîmbătă, 10 martie a.c., la Slobozia. Asociația Cultural-Educativ-Sportivă «A-Z Men Sana Expert» organizează o demonstrație de arte marțiale, susținută de Școala de Aikido. Scopul evenimetului ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2012, 18:25
(15479 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să fure poarta metalică de la fostul sediu al Primăriei din Țăndărei

Pentru a scoate un ban de buzunar, un bărbat de 44 ani, din Țăndărei, a găsit o metodă inedită. El a furat poarta de la intratrea în curtea fostei Primării din Țăndărei, pe care a vrut să o vîndă la un ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2012, 18:23
(13013 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi certați cu legea, sancționați de polițiști

Un bărbat de 42 ani, din Slobozia, și un altul de 43 ani, din Făcăeni, ambii conducători auto, au fost amendați de patrulele de poliție care i-au tras pe dreapta, în cursul zilei de luni, 5 martie a.c. ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2012, 18:22
(10307 vizualizări - 0 comentarii)


Străzile din Urziceni, împînzite de polițiști

Oamenii legii din Urziceni au desfășurat luni, 5 martie a.c., o acțiune de amploare pe străzile municipului pentru a preveni faptele antisociale și violența stradală. În urma acțiunii, polițiștii au legitimat ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2012, 18:21
(12006 vizualizări - 0 comentarii)


Broșteni: A dat cu spatele și a izbit un alt vehicul. Mașina proiectată pe contrasens a lovit un bărbat și un copilaș de 2 ani!

Duminică, 4 martie a.c., în jurul orei 13,00, în localitatea Broșteni s-a produs un accident de circulație în urma căruia două persoane au fost rănite. Potrivit cercetărilor polițiștilor, s-a stabilit că ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 14:19
(12372 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Au furat țigările din magazin

Poliția Țăndărei a fost sesizată vineri, 2 martie a.c., cu privire la faptul că patru persoane necunoscute au pătruns în incinta unei firme și, profitînd de neatenția gestionarei, au sustras 40 pachete ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:39
(13673 vizualizări - 2 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 61000 lei. 6 șoferi au rămas fără permise!

În acest sfîrșit de săptămînă, 2-4 martie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:36
(8769 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Reținut de polițiști pentru furt de electronice

Efective ale Poliției Țăndărei au reținut pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, un tînăr de 22 ani, din satul Oituz-Constanța, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, care a fost introdus ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:34
(11608 vizualizări - 3 comentarii)


Slobozia: Pistol deținut fără drept, ridicat în vederea confiscării de polițiști

Un bărbat de 35 ani, din Slobozia, care deținea fără drept un pistol cu aer comprimat, calibru 4,5 mm și o cutie cu 258 diaboluri calibru 4,5 mm a fost depistat vineri, 2 martie a.c., de către efectivele ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:26
(10024 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A accidentat-o pe trecerea de pietoni!

Duminică, 4 martie a.c., în jurul orei 15,30, Poliția Țăndărei a fost sesizată despre faptul că pe raza orașului s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din cercetări s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:25
(10629 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: I-a expirat permisul pentru arme. Poliția a decis ridicarea acestora!

Vineri, 2 martie a.c., efectivele Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat un bărbat de 68 ani, din Fetești, care deținea fără drept o armă de vînătoare cu alice, calibru 16/2 și ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:23
(11669 vizualizări - 0 comentarii)


Secția Poliție Rurală Grivița: Acțiune preventivă pe raza comunelor arondate

În cursul nopții de 3/4 martie a.c., în intervalul orar 23,00-4,00, efectivele Secției Poliție Rurală Grivița în colaborare cu cadre ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița au acționat pe linia ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:21
(13328 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Prins cu ulei combestibil de furat în portbagaj

Duminică, 4 martie a.c., o patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Țăndărei a oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 35 ani. În urma controlului efectuat în interiorul portbagajului ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:08
(9117 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți sau cu permisele suspendate, la volan

Sîmbătă, 3 martie a.c., în jurul orei 1,30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat pe raza municipiului Slobozia un autoturism condus de un tînăr,de 27 ani, din orașul Amara. Întrucît șoferul ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:07
(12156 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La furat de fier vechi

O echipă mixtă de siguranță publică polițist-jandarm a identificat în noaptea de sîmbătă spre duminică, 3/4 martie a.c., în jurul orei 23.30, un autoturism ce se deplasa pe strada Reginei, din Urziceni ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:06
(14760 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prinși la tăiat de copaci

Sîmbătă, 3 martie a.c., polițiști din cadrul Secției Rurală Ion Roată au fost sesizați de către un bărbat de 48 ani, din comuna Valea Măcrișului, despre faptul că mai multe persoane taie un plop de pe aliniamentul ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:04
(13229 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Incendiu la un centru de colectare lapte

În dimineața zilei de sîmbătă, 3 martie a.c., în jurul orei 3,30, în urma unui scurtcircuit produs la instalația electrică, un centru de colectare lapte de pe raza localității Manasia a fost cuprins de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 12:09
(12244 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia incendiu


Slobozia: A intrat în curtea unui localnic și a furat ce a găsit

Polițiștii cercetează un tînăr slobozean, de 33 ani, sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de furt calificat. Acesta, în noaptea de 1/2 martie a.c. a pătruns în curtea locuinței unui bărbat în vîrstă de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 12:03
(9427 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Ialomița: Florari amendați de 1 Martie

Polițiștii de Investigarea Fraudelor au organizat joi, 1 martie, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii evaziunii fiscale și a ilegalităților ce se comit în domeniul comercializării florilor. Astfel ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2012, 18:32
(15428 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Mașină furată din Ungaria, găsită

Un tînăr de 20 ani a fost prins joi, 1 martie 2012, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Trafic și Furturi Auto în timp ce conducea un autoturism de lux care figura urmărit ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2012, 18:32
(12880 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Patroană acuzată de evaziune fiscală

Evaziune fiscală la Ion Roată. Administratorul unei firme din Ion Roată s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii de investigarea fraudelor din Urziceni l-au acuzat de evaziune fiscală. Pe scurt, administratorul ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2012, 18:30
(11289 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi ale Poliției

Peste 90 de persoane au fost legitimitate joi, 1 martie, în cadrul unor acțiuni desfășurate de polițiștii ialomițeni la Slobozia și Fetești. De asemenea, în cadrul activităților au fost verificate și 1 ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2012, 18:29
(11859 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a angajaților de la Penitenciarul Slobozia în închisoarea de la Galați

Peste 32 de lucrători ai Penitenciarului Slobozia au luat parte joi, 1 martie a.c., la o acțiune de amploare desfășurată în spațiile de detenție ale închisorii din Galați. La aceeași acțiune au participat ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2012, 16:59
(11705 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Suprins la volanul unui autobuz neînmatriculat

Miercuri, 29 februarie, la Urziceni, un localnic de 63 ani a fost prins în timp ce se afla la volanul unui autobuz, autovehicul ce nu era înmatriculat. Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2012, 15:04
(9117 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
casă Cocora în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 [email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! @ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...