Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Polițiștii ialomițeni au sancționat peste 57 mii de șoferi pentru încălcarea Codului Rutier

Polițiștii ialomițeni au sancționat peste 57 mii de șoferi pentru încălcarea Codului Rutier

Activitățile preventive desfășurate de polițiștii ialomițeni pe parcursul anului 2025, pe șoselele din județ, au generat o creștere a sancțiu­nilor contravenționale aplicate șoferilor certați cu regulile de circulație. Într-o statistică oficială a Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița se arată că, anul trecut, oamenii legii au aplicat peste 57 mii de sancțiuni contravenționale pentru încălca­rea Codului Rutier. Lipsa centurilor de siguranță, vorbitul la telefon în timpul deplasării sau neacordarea de prioritate au fost principalele abateri care au ge­nerat aceste sancțiuni.

 

Polițiștii ialomițeni, la datorie pe șoselele din județ Pentru a preveni producerea accidentelor rutiere și pentru a-i face pe șoferi mult mai disciplinați în trafic, polițiștii ialomițeni au desfășurat, în 2025, ample activități preventive pe toate drumurile din Ialomița. Aceste campanii a fost coordonate fie la nivel central, de către Inspectoratul General al Poliției Române, fie la nivel local de către reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. Ca urmare a acestor activități, oamenii legii au aplicat peste 57 mii de sancțiuni contravenționale, pe tot parcursul anului trecut. «S-au desfășurat activități preventive tocmai pentru a reduce cât mai mult riscurile care decurg din nerespec­tarea Codului Rutier. Acolo unde au fost constatate abateri, legea a fost aplicată. Iar aceeași atitudine va fi afișată și în acest an!» susține comisarul șef de poliție Sebastian Savu, inspector șef adjunct în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. Mai mult decât atât, tot anul trecut, polițiștii ialomițeni au lăsat pietoni mii de conducători auto. IPJ Ialomița arată în statistica oficială a instituției faptul că, în 2025, la nivelul județului, au fost retrase peste 2300 de permise de conducere. Principalele abateri pe care polițiștii ialomițeni le-au sancționat au fost lipsa centurilor de siguranță, vorbitul la telefon în timpul deplasării sau neacordarea de prioritate. «Conducătorii auto trebuie să fie conștienți asupra faptului că respectarea legii nu este facultativă, ci o obligație legală! Toți cei care se înscriu în trafic trebuie să respecte Codul Rutier. În caz contrar, vor răspunde în fața legii!» a mai spus comi­sarul șef de poliție Sebastian Savu, inspector șef adjunct în cadrul In­spectoratului de Poliție al Județului Ialomița.

21 Februarie 2026, 10:10 (29918 vizualizări - 55 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Mary:
(21 Februarie 2026, 22:22)
Aveți camere în mai toate intersecțiile și tolerați toți bizonii din trafic. Nu am auzit să se vaite cineva că a fost amendat cum o fac bulgarii. Românii știu doar de ciomag, mă gândesc doar la cei “civilizați”.
Curiosul :
(21 Februarie 2026, 21:35)
Pentru Revoltatul indicatoarele sunt puse la,, oha,, dacă nu te supui famiglia ești căsăpit, așa cum de exemplu stai oprit la mai puțin de 25 metri înainte și după trecerile de pietoni în comuna cu peste 740 de camereCCTV.
POTERA:
(21 Februarie 2026, 19:50)
Buna ziua , foarte buna initiativa de a mai sanctiona pe cei care nu au cunoscut niciodata legea rutiera dar administratorii de drum cum ar fi orasul slobozia de ce nu ii amendati ca pe strazi prin parcari este gihad . Sa nu mai zic de stradute mai inguste ….. nu exista ca i’a luat pe nepregatite . Este obligatia de a se pregatii chiar daca nu au date de un val de zapada !!! Asta este politica praf doar pt ei . Noua nocturna ne lipsea . Strazi praf , apa de tot kkt , gunoiul 30lei x9 persoane in casa . Si aruncam cam 600-700kg de gunoi . Unde este dreptatea ? Apa scumpa si proasta !!!! Si etc
Dinu:
(21 Februarie 2026, 16:43)
Cu admitere de 5.40 pe Câmpina și analfabetism în floare,tik tok arii p..iiiii!!!și chirie în Slobozia!!!!gaozari cu glezne goale!!!dacă puneți mâna pe pix aveți tendința să îl băgați în ochi!!!
Dima :
(21 Februarie 2026, 15:21)
Și de curiozitate intrați pe site-ul IPJ Călărași și veți vedea că polițiștii rutieri din Călărași fac în mod frecvent astfel de acțiuni și aplică sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea indicatoarelor "Oprirea interzisă" și "Staționarea interzisă". Dar într-adevăr, noi suntem în Slobozia, nu în Călărași. Și noi avem în conducerea IPJ Ialomița un "dottore", pe când cei de la Călărași au pe un ofițer care a muncit "la firul ierbii".
Dima:
(21 Februarie 2026, 15:07)
Pentru cititorul care aruncă responsabilitatea doar în cârca polițiștilor locali: o simplă căutare în legislația privind funcționarea unităților de poliție v-ar clarifica nelămurirea, în sensul că, polițiștii rutieri "organizează și execută acțiuni în zona de competență, urmărind respectarea normelor de circulație de către participanții la trafic". Iar nerespectarea indicatorului "Staționarea interzisă" este sancționată contravențional prin Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195.2002. Să înțelegem că polițiștii rutieri fac selecția contravențiilor pe care le sancționează? Sau este sub demnitatea lor să acționeze la orice abatere rutieră?
Bratu:
(21 Februarie 2026, 14:01)
Pe politistul din imagine l-am văzut conducând un tir.E cumva șofer profesionist?!?Politia=siguranță și încredere.
@ Revoltatul:
(21 Februarie 2026, 11:44)
Bravo! În sfârșit cineva care punctează realitatea! Este absurd să instalezi indicatoare pe care nu le respectă nimeni. Iar insuși inspectorul șef adjunct al IPJ Ialomita ne declară că "respectarea legii nu este facultativă, ci o obligație legală"! Doar că nu observă abaterile grave de la normele rutiere care se petrec chiar sub biroul său, pe bulevardul Matei Basarab! Și bine a întrebat ante-comentatorul meu: este vorba de incompetență, abuz în serviciu sau bătaie de joc față de slobozeni? Felicitări redacției că a generat o astfel de discuție!
@Revoltatul:
(21 Februarie 2026, 11:20)
Dacă nu mă înșel, ține de poliția locală.
Revoltatul:
(21 Februarie 2026, 11:00)
Cu tot respectul, dar cred că este corect să prezentăm și un alt aspect al activității polițiștilor rutieri și anume acela al abuzului în serviciu și/sau al neglijenței în serviciu. Și într-o formă care sfidează bunul-simț și pe slobozenii care respectă regulile de circulație. Astfel, de mai multe săptămâni, în municipiul Slobozia au fost instalate, în special pe bulevardul Matei Basarab, indicatoare de "Staționare interzisă". Cu toate acestea, indiferent de oră, sunt zeci, poate sute de autoturisme parcate în zona de acțiune a respectivelor indicatoare, dar echipajele de poliție rutieră trec pe lângă ele cu indiferență. Cum se poate caracteriza un astfel de comportament? Incompetență, abuz în serviciu, bătaie de joc?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
320 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de sculptură

Luni, 20 aprilie 2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va fi vernisată expoziția de sculptură ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 12:40
(4749 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 139,28 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 139,28 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2026, 12:50
(6518 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, reținut de polițiști 

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Câmpului, în municipiul Fetești, la volanul căruia a fost identificat un bărbat ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2026, 15:00
(4025 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Borănești și Bărcănești. O persoană a fost reținută!

Sâmbătă, 11 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au depistat și reținut pentru 24 de ore una dintre persoanele implicate într-un dosar de «tentativă de omor», care se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2026, 07:20
(15153 vizualizări - 0 comentarii)


Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Redacția Independent

vă dorește

Sărbători Fericite

alături de cei dragi!

12 Aprilie 2026, 00:05


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 8 aprilie 2026, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 16:20
(6532 vizualizări - 0 comentarii)


364 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în pimele două luni ale anului 2026

În primele două luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 364 persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 13:50
(6972 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

În perioada 15-21 aprilie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezămâ ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:20
(8400 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că în intervalul 10-13 aprilie 2026, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:05
(6469 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, echipele Constanța sistează furnizarea apei potabile marți ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 14:10
(6914 vizualizări - 0 comentarii)


Urban SA Slobozia: Circulație închisă pe strada Mihai Viteazu, din cauza unei avarii

Echipele de intervenție acționează pentru remedierea avariei apărute la rețeaua de canalizare care preia apele uzate din Cartierul 500 și le transportă către stația de pompare Cuza Vodă. Urban SA Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 11:40
(3719 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii ialomițeni au desfășurat vineri, 3 aprilie 2026, razii și percheziții la Urziceni și Barbulești. Astfel, au fost peste 250 de persoane legitimate, fiind verificate și 225 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2026, 17:50
(2103 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

Joi, 2 aprilie 2026, la sediul Jandarmeriei Ialomița, în contextul «Zilei Jandarmeriei Române», a fost organizată o întâlnire cu foștii comandanți ai instituției. ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 17:35
(860 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Polițiștii ialomițeni au surprins în trafic un bărbat aflat la volanul unui autoturism. După testarea cu alcooltestul, polițiștii au fost surprinși să descopere că șoferul avea 3,11 mg/l alcoolpur ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 16:50
(995 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 558 milioane de lei pentru motorina aferentă anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, a efectuat plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, aferentă perioadelor 1 ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 13:05
(6781 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi înaintea Sărbătorilor Pascale

În perioada 24- 30 martie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat prima etapă a acțiunilor de control specific Sărbătorilor Pascale, verificâ ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 09:10
(2300 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru port ilegal de armă

Polițiștii din Urziceni au depistat în trafic, pe raza municipiului Urziceni, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitate. În urma controlului efectuat, asupra acestuia a ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 18:50
(2483 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: «Tradiție și Credință» la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează evenimentul cultural «Tradiție și Credință», ce va avea ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:35
(5777 vizualizări - 0 comentarii)


Olimpiada Națională de Arte Vizuale: Tineri artiști din Ialomița își expun creațiile la Muzeul Național al Agriculturii!

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:20
(3169 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Reținut pentru că a condus în stare de ebrietate

Un bărbat de 49 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind depistat la volanul unei mașini, în stare de ebrietate. Polițiștii l-au oprit în trafic, iar pentru că prezenta halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 13:20
(1169 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă în unitățile de învățământ din Urziceni 

Joi, 26 martie 2026, polițiștii și jandarmii ialomițeni au desfășurat activități preventive în cadrul unităților de învățământ din Urziceni, dar și în cele din localitățile î ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 12:40
(2923 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 31 martie 2026, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că marți, 31 martie 2026, este termenul-limită de depunerea a Formularul 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 11:30
(5152 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale ample înaintea Sărbătorilor Pascale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor desfășoară, la nivel judetean, acțiuni de monitorizare, prevenție și control, pentru protejarea sănătății publice. Recomandarea reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 10:00
(1319 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,95%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2026

La sfârșitul lunii februarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4664 șomeri (din care 2190 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 09:30
(735 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Luni, 23 martie 2026, polițiștii ialomițeni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:10
(1853 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

În organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Cultural «Ionel Perlea» și a Parohiei «Buna Vestire» din Slobozia, miercuri, 25 martie 2025, va fi vernisată expoziția ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:05
(852 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Făcăeni, patru persoane reținute 

Sâmbătă, 21 martie 2026,  polițiștiii ialomițeni au desfășurat o razie de amploare pe raza comunei Făcăeni, având ca scop menținerea și consolidarea climatului de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2026, 15:00
(1662 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 7,55 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna februarie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna februarie a.c., 25 inspecții fiscale, 5 controale inopinate și 17 verificări ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2026, 12:20
(969 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Modificări legislative privind acordarea subvențiilor din Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj

În Monitorul Oficial nr. 181/09.03.2026 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 11/2026, pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 13:20
(6003 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Sâmbătă, 28 martie 2026, Protopopiatul Slobozia organizează ediția a XVI-a a evenimentului dedicat susținerii vieții, speranței și solidarității, «Marșul pentru Viață”, care va avea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 12:50
(2385 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...