Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

În perioada 15-21 aprilie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezământ monahal «Sfinții Voievozi» din Slobozia. În cetatea Sloboziei va veni și va aduce multă binecuvântare pentru credincioșii Eparhiei, Icoana Maicii Domnului «Grabnic Ascultătoarea», de la Mânăstirea Sihla, Arhiepiscopia Iașilor, Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

Calendarul evenimentelor se va desfășura după următorul program:

Miercuri, 15 aprilie 2026 
La ora 13,45 va avea loc primirea Icoanei Maicii Domnului «Grabnic Ascultătoarea», de la Mânăstirea Sihla, la Catedrala Episcopală, urmată de slujba de Te Deum.
La ora 14,30, după slujba de Te Deum, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, soborul de preoți și credincioșii vor pleca într-o procesiune pe străzile municipiului Slobozia până la Mânăstirea «Sfinții Voievozi», unde sfânta icoană va fi așezată, într-un baldachin în curtea sfântului lăcaș, spre închinare tuturor credincioșilor.

În toată această perioadă, la Mănăstirea Slobozia se vor săvârși slujbe de priveghere, Acatistul Maicii Domnului și Taina Sfântului Maslu.


Vineri, 17 aprilie 2026
În ziua sărbătorii hramului Mânăstirii «Izvorul Tămăduirii» va fi săvârșită Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, începând cu ora 08,30. La slujbă vor participa toți membrii clerici ai Permanenței Consiliului Eparhial, preacucernicii părinți protopopi ai Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. Împreună rugători vor fi și reprezentanți ai autorităților locale, județene și credincioși. După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, împreună cu soborul de slujitori, va săvârși slujba specială din Săptămâna Luminată a Aghiasmei Mici.

 

Duminică, 19 aprilie 2026
Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, începând cu ora 08,30, va sluji Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de părinți consilieri ai Centrului Eparhial și de preacuvioșii părinți stareți de la mănăstirile Eparhiei.

Icoana Maicii Domnului va rămâne spre închinare până marți, 21 aprilie 2026, după Sfânta Liturghie, când va fi pregătită pentru întoarcerea la Mânăstirea Sihla, Arhiepiscopia Iașilor, Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

8 Aprilie 2026, 12:20 (7585 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Procesiune cu ocazia Hramului Mânăstirii Slobozia
Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»
Jandarmi mobilizați pentru sărbătorirea hramului Mânăstirii din Slobozia

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 02 Sep 2026
342 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Săbii ninja, bâte și cuțite, depistate în două mașini la Slobozia

Săbii ninja, bîte și cuțite, depistate în două mașini la Slobozia

În după-amiaza zilei de luni, 15 martie a.c., efective ale Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Rutier, Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban Slobozia și Serviciului de Intervenție ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 18:11
(14865 vizualizări - 0 comentarii)


Urgențe medicale la Bărbulești și Manasia

Echipajul SMURD din Detașamentul Urziceni a fost solicitat la două urgențe medicale din zona de competență. Astfel, duminică, 14 martie a.c., în jurul orelor 22.20, echipajul de prim-ajutor s-a deplasat ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 11:48
(15350 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrînă de 83 de ani, salvată de SMURD Fetești

Echipajul de descarcerare dar și cel de acordare a primului-ajutor de la Garda Fetești au fost solicitate sîmbătă, 13 martie a.c., în jurul orei 18.30, la apartamentul unei bătrîne din localitate, care ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 11:45
(17463 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu laBorănești

Flăcările au izbucnit sîmbătă, 13 martie a.c., la miezul nopții, la locuința unui cetățean din localitate. Incendiul a avut ca sursă probabilă de aprindere efectul termic al unui coș de evacuare a fumului ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 11:42
(18127 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, la raport

În săptămîna precedentă, Prefectura Ialomița a înregistrat 6 Ordine ale prefectului, 166 documente la Registratură, 11 scrisori, 2 apostile și au fost ținute 7 audiențe.
În cadrul Compartimentului Controlul ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 11:19
(15372 vizualizări - 0 comentarii)


Deținut evadat, dat în urmărire națională

Deținut evadat, dat în urmărire națională

În dimineața zilei de joi, 12 martie a.c., de la Penitenciarului Tulcea a evadat Ichim Gheorghiță, de 21 de ani, din comuna Băltătești, județul Neamț.
Bărbatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:52
(15431 vizualizări - 0 comentarii)


Comerț ilicit cu pantofi

Un bărbat, de 32 de ani, din Capitală, șofer al unui autovehicul, a fost depistat în trafic transportînd peste 400 de perechi de pantofi, în valoare de peste 20000 de lei. Șoferul a fost sancționat contravențional ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:43
(16837 vizualizări - 0 comentarii)


Jocuri electronice, fără licențe de exploatare

La o societate comercială din localitatea Gîrbovi, polițiștii au identificat cinci aparate de jocuri electronice, ce funcționau fără licențe de exploatare. Pe numele administratorului societății a fost ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:38
(15976 vizualizări - 0 comentarii)


500 litri de băuturi alcoolice, confiscate la Slobozia

Pe raza municipiului Slobozia a fost depistat un bărbat de 34 ani, din municipiul Brăila, ce transporta cu un autoturism cantitatea de 500 litri de alcool fără a deține documente de proveniență. Șoferul ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:37
(16221 vizualizări - 0 comentarii)


În Fetești, beat la volan

Vineri, 12 martie a.c., în jurul orelor 22.00, pe raza municipiului Fetești a fost depistat în trafic un bărbat de 49 de ani, din localitate. După testarea cu etilotestul, s-a constatat că șoferul conducea ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:36
(18756 vizualizări - 0 comentarii)


Planul de acțiune SIGURANȚA

Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor din județul Ialomița, efective din cadrul structurilor teritoriale ale Ministerului Administrației și Internelor au fost angrenate în cursul ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:30
(18364 vizualizări - 0 comentarii)


Accident din cauza neacordării de prioritate

Pe DN 2, în afara localității Urziceni, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Un șofer, de 50 de ani, din județul Călărași, pe fondul neatenției, a pătruns ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:24
(15335 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furt comis în județul Brăila, prinși de polițiștii ialomițeni

În cursul dimineții de vineri, 12 martie a.c., în jurul orei 06.00, agenții Postului de Poliție Ciocîrlia, cu ocazia efectuării serviciului de patrulare în vederea prevenirii și combaterii furturilor din ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:20
(14216 vizualizări - 0 comentarii)


Pocora și investițiile în școli și diguri

Pocora și investițiile în școli și diguri

Ultima preocupare a deputatului PNL de Ialomița, Cristina Pocora vizează investițiile din învățămînt. Astfel, parlamentarul a remis ministrului Educației un set de întrebări privitoare la situația școlilor ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2010, 18:31
(19381 vizualizări - 0 comentarii)


Minor, suspect de comiterea a 12 furturi

Polițiștii din Țăndărei au reușit identificarea și probarea activității infracționale a unui minor, suspect a 12 furturi, care figurau în evidențele Poliției cu autori necunoscuți. Suspectul este un minor ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2010, 09:36
(16101 vizualizări - 1 comentariu)


Au furat fier de la o moară din Făcăeni

Miercuri, 10 martie a.c., polițiștii din Făcăeni au fost sesizați de un bărbat, de 60 de ani, din Constanța, administrator la o societate comercială din localitate, asupra unui furt. Astfel, în seara zilei ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2010, 08:16
(24108 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției

• Miercuri, 10 martie a.c., timp de trei ore, efective din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, Inspectoratului Județean de Jandarmi și Serviciului Public al Poliției Comunitare au organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2010, 06:21
(21109 vizualizări - 0 comentarii)


Scrimă: Campionatele Europene de Cadeți, Atena 2010

În perioada 2-8 martie 2010, la Sala Olimpică din Atena, s-au desfășurat Campionatele Europene de Cadeți. După cum am anunțat, la eveniment a participat și reprezentantul Ialomiței, Mihai Cruțu, legitimat ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2010, 13:57
(16485 vizualizări - 3 comentarii)


Prins în flagrant încercînd să mituiască un polițist

Un bărbat a fost depistat de un polițist în timp ce transporta 30 de miei tăiați, fără acte de proveniență. Pentru a nu fi sancționat și a nu i se confisca marfa, R.L. i-a oferit polițistului 200 de lei ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2010, 13:40
(28561 vizualizări - 4 comentarii)


6 persoane, victime ale unui accident rutier

Neadaptarea vitezei la condițiile meteo a fost cauza principală a producerii unui accident rutier între Coșereni și Urziceni. Potrivit polițiștilor, în accident a fost implicat un microbuz în care se aflau ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2010, 11:33
(30552 vizualizări - 0 comentarii)


Depășire în triplare și a ajuns cu mașina în pom

Pe șoseaua ce leagă Slobozia de Amara s-a petrecut marți, 9 martie a.c., un accident spectaculos. Așadar, polițiștii au fost sesizați telefonic de producerea accidentului, din primele investigații la fața ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2010, 15:42
(20925 vizualizări - 0 comentarii)


Patroni cercetați penal

Marți, 9 martie, polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Fetești, au organizat și executat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii distribuirii și comercializării băuturilor ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2010, 15:34
(18243 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni ale Poliției

• În ultimele 48 de ore, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat mai multe acțiuni pe șoselele ialomițene. În cadrul acțiunilor au fost aplicate 153 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2010, 15:32
(17816 vizualizări - 0 comentarii)


Din nou atenționare COD GALBEN în Ialomița

Din nou atenționare COD GALBEN în Ialomița

În intervalul 10 martie, ora 22.00-11 martie, ora 20.00, în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei și în zona Carpaților Meridionali și Carpaților de Curbură va ninge, vîntul va avea ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2010, 14:53
(16608 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 17:42
(16512 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 17:21
(19608 vizualizări - 0 comentarii)


Materiale neferoase, confiscate

Luni, 8 martie a.c., cu ocazia unei acțiuni desfășurate pe linia prevenirii și combaterii activităților comerciale ilicite, polițiștii feteșteni au oprit pentru control un autovehicul la volanul căruia ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 15:18
(13753 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni pentru siguranța traficului rutier

În acest week-end, polițiștii au desfășurat acțiuni pentru prevenirea evenimentelor rutiere. 9 infracțiuni constatate, 329 sancțiuni contravenționale aplicate, 18 certificate de înmatriculare retrase și ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 15:17
(15852 vizualizări - 0 comentarii)


Sprijinul pe suprafață, solicitat de 54 mii de fermieri

«În prima săptămână de la lansarea campaniei SAPS 2010, au fost depuse 54 mii de cereri de plată, pentru o suprafață de circa 242 mii de hectare» informează reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 14:42
(14780 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționare COD GALBEN în Ialomița

Atenționare COD GALBEN în Ialomița

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 8 martie, ora 18.00-9 martie, ora 21.00, în sudul Olteniei, sudul și estul Munteniei și în Dobrogea, intensificările de ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 14:08
(13776 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița relu în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița #pasajladrajna în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Horia în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița nu are importanță în Caz de «West Nile» în localitatea Gheorghe Doja, confirmat de DSP Ialomița Ciprian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Sorinb în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Sorin în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița joaquin în Zorii liberali ai suveranismului mijesc cu Stelică Incomod în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Un om de bine în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Un om de bine în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Marean în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Jan în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Irina S în «Cetățeanul de Onoare» al comunei Săveni, Cristina Drugă scrie istorie pentru canotajul românesc: «Dublă» de aur și un nou record mondial la Campionatele Mondiale de Canotaj de la Amsterdam! Alexandru în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean al orasului în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Pt Tanu în Pod militar de pontoane la Țăndărei!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...