Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Social-democratul Marian Neacșu: «Orice drum începe cu primul pas!»

Moțiune de cenzură PSD/AUR împotriva Guvernului Bolojan

Social-democratul Marian Neacșu: «Orice drum începe cu primul pas!»

PSD A STRÂNS VOTURILE NECESARE PENTRU DEMITEREA PRIM-MINISTRULUI ILIE BOLOJAN

În cursul zilei de luni, 27 aprilie 2026, Marian Neacșu (PSD) și Petrișor Peiu (AUR) au anunțat, printr-o declarație comună la sediul Parlamentului, că PSD și AUR au început «demersurile tehnice» pentru a redacta o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Foarte interesant că declarațiile celor doi au venit în timp ce liderii partidelor pro-europene, printre care și Sorin Grindeanu, președintele Partidului Social Democrat, se aflau la consultări cu Președintele României, Nicușor Dan.

 

Discuțiile PSD/AUR, consumate și asumate «În urma mai multor rânduri de discuții, s-a decis ca eu și Petrișor Peiu să ne ocupăm de partea tehnică a unei moțiuni de cenzură comune...» a declarat pentru început fostul vicepremier în Guvernul Bolojan, social-democratul Marian Neacșu. Potrivit declarațiilor comune, atât Partidul Social Democrat (PSD), cât și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) vor iniția moțiunea de cenzură. «Nu este niciun pact cu PSD... Este o discuție comună, s-a convenit să facem un text comun pe moțiune!» a subliniat reprezentantul AUR, Petrișor Peiu. «Orice drum începe cu primul pas!» a completat Marian Neacșu, întrebat despre ipoteza unui Guvern PSD-AUR, în timp ce Petrișor Peiu a subliniat că s-a discutat doar despre moțiunea de cenzură și că liderii AUR și PSD nu au discutat încă despre ipoteza formării unei majorități parlamentare. Mai mult, același social-democrat Marian Neacșu a continuat spunând că «PSD încă susține ideea unei coaliții cu PNL/USR/UDMR/minorități naționale, însă fără Ilie Bolojan!». «Vom avea asta ca principală prioritate! Am văzut multe lucruri în politică...» a adăugat fostul vicepremier Marian Neacșu. În completare, după ședința Biroului Permanent al PSD, desfășurată în după-amiaza zilei de luni, 27 aprilie 2026, președintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu a declarat că «decizia politică a Biroului Permanent Național al PSD a fost în unanimitate ca deputații și senatorii să semneze și să voteze moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan!», subliniind că nu există niciun fel de acord politic post moțiune cu Alianța pentru Unirea Românilor.

 

Declarații externe «Cel mai mare partid din Parlamentul României-PSD va face echipă cu Alianța pentru Unirea Românilor, formațiunea de Opoziție de extremă dreapta, într-o încercare de a răsturna guvernul de coaliție pro-european pe care l-a părăsit la începutul acestei luni!» titrează agenția de presă internațională Reuters în ceea ce privește criza politică declanșată în România. De asemenea, Bloomberg anunță că «deputații și senatorii celor două mari partide din Parlamentul României au început să elaboreze o moțiune de cenzură împotriva premierului și ar putea să o depună în curând!». În aceeași linie, POLITICO sau Financial Times precizează, în cadrul unor ample articole, despre frământările politice din România. La nivel declarativ, și președinta socialiștilor europeni, grup la care Partidul Social Democrat este afiliat, Iratxe García, și-a reafirmat încrederea în PSD: «Îmi reafirm încrederea în Partidul Social-Democrat din România și în angajamentul său de a colabora cu toate forțele pro-europene!». «Acest principiu este nenegociabil și se află în centrul familiei noastre politice!» a completat tranșant președinta S&D, Iratxe García, pentru POLITICO. García a mai menționat că Sorin Grindeanu, președintele social-democraților din România, s-a angajat să nu încheie un acord politic cu AUR. «De asemenea, menționez că PSD a fost cel care a decis să părăsească Guvernul. Decizia de a susține o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan este în concordanță cu acea alegere de a se retrage din guvernare!» a mai explicat în context președinta S&D, Iratxe García.

 

Deputatul PSD Ștefan Țintă, în ton cu linia partidului «Nu vorbim despre o criză externă majoră, ci despre efectele unor decizii politice greșite. Inflația a erodat veniturile, iar explicațiile tehnocrate nu țin loc de traiul de zi cu zi... Este inacceptabil ca pensionarii să aleagă între medicamente și o masă decentă, la fel cum este grav ca familiile tinere să transforme rutina într-un efort financiar! Rolul unui guvern este să asigure un trai decent: venituri reale mai mari, costuri ținute sub control, protecție reală pentru cei vulnerabili!» a precizat public și deputatul social-democrat Ștefan Țintă, argumentând astfel decizia PSD de a nu mai susține Guvernul Bolojan. «Atât PNL, cât și USR nu sunt interesate nici de democrație, nici de va­lorile europene, nici de binele țării. E doar un teatru ieftin de manipulare!» comentează deputatul PSD Ștefan Țintă lungul șir al declarațiilor publice referitoare la situația politică din România.

 

Comunicat de presă

PSD A STRÂNS VOTURILE NECESARE PENTRU DEMITEREA PRIM-MINISTRULUI ILIE BOLOJAN

PSD a reușit să asigure sprijinul unei majorități parlamentare pentru moțiunea de cenzură împotriva prim-ministrului Ilie Bolojan. Astfel, PSD va realiza o schimbare profundă în modul de guvernare, așa cum a solicitat marea majoritate a cetățenilor români.

PSD subliniază că depunerea și adoptarea unei moțiuni de cenzură împotriva unui premier lipsit de legitimitate și fără sprijin parlamentar reprezintă un proces democratic, reglementat la nivel constituțional. Acest mecanism a fost prevăzut în Constituția României tocmai pentru a preveni un blocaj guvernamental provocat de refuzul premierului de a accepta o realitate politică ce nu-i mai permite să își exercite funcția de conducere a Guvernului.

PSD consideră că incapacitatea premierului Ilie Bolojan de a-și respecta partenerii de guvernare și de a fi receptiv la problemele și îngrijorările românilor a afectat semnificativ actul de guvernare și a produs numeroase blocaje instituționale. Din cauza orgoliilor și încăpățânării politice a premierului, România a ajuns în recesiune, consumul s-a prăbușit, producția a scăzut, iar inflația a retezat puterea de cumpărare a cetățenilor. Ar fi fost iresponsabil din partea PSD să nu intervină pentru a opri acest declin economic și social!

Dincolo de discursul demagogic, premierul Bolojan nu a reușit să implementeze nicio reformă autentică în cele 10 luni în care a condus Guvernul României. Insinuarea că a reformat România prin tăieri de venituri, prin creșteri de taxe, prin sărăcirea populației și prin sufocarea fiscală a IMM-urilor și a antreprenorilor români denotă o înțelegere rudimentară a mecanismelor economice și o deconectare totală de la realitățile din România.

Retragerea sprijinului politic al premierului Ilie Bolojan și demiterea sa prin mecanismul democratic al moțiunii de cenzură deschid calea pentru formarea unui guvern funcțional, care să fie condus de un premier capabil de colaborare. În contextul geopolitic complicat în care ne aflăm, România are nevoie urgent de o conducere coerentă, fără blocaje și fără orgolii politice, care să poată asigura buna administrare și relansarea economică. (Biroul de Presă al PSD)

28 Aprilie 2026, 11:05 (7740 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
«Polivalentul» Marian Neacșu, mai multe ministere în responsabilitate
Marian Neacșu, audiat la DNA în dosarul delapidării banilor PSD
Silvia-Claudia Mihalcea, «fata mea» cu viitor în PSD
«Bolojan a adus țara în pragul colapsului, se împrumută 1000 de euro pe secundă!»
«Votul meu merge acolo unde este interesul oamenilor!»

Comentariile cititorilor:


ion:
(1 Mai 2026, 19:11)
Domnul Neacsu merita mult mai mult la cat a facut pentru jud Ialomita si mun Slobozia adica nimic,sa-i i se ridice o statuie in fata Consiliului Judetean (ex Matei Basarab) dar soclu sa fie salutat de psd-isti din Consiliul Judetean si de caini maidanezi sa se uite la si sa ridice un picior........
Vali:
(30 Aprilie 2026, 16:40)
Neacșu s- a strecurat în politica și nu a făcut nimic demn de reținut . Acum ca își trântește propriul guvern , este un lucru nemaipomenit .
Andrei:
(30 Aprilie 2026, 10:50)
Asteptam DNA-ul
Mary:
(30 Aprilie 2026, 00:08)
Când corabia dă semne că se scufundă, primii care fug sunt șobolanii. Frica lor că nu mai au ce să roadă justifică fuga. Normal, decât un șobolan nemâncat, mai bine unul sătul și fără griji.
T.V.:
(29 Aprilie 2026, 15:41)

Mare bandit acest vierme și când s-o împiedică o să-i iasă și prin nas și prin gura toate mizeriile făcute de el și fostul electrician. Multa pușcărie o sa fie la ei in case și familii. Să-i dea Dumnezeu după cât rău a făcut atunci când intervenea pe la procurori și milițieni, justiție pentru unii primari

Stele:
(29 Aprilie 2026, 14:01)
Domnu Neacsu ati depus motiune impotriva dumneavoastra?V-at demis singur?Va ,,felicitati" singur pe dumneavoastra si colegii dumneavoastra pentru ,,munca"depusa?A intervenit premierul in ,,activitatea" dumneavoastra si a colegilor dumneavoastra si nu va lasat sa munciti pentru binele tarii?Trebuie sa spuneti concret ce ati dorit sa implementati cu echipa psd din guvern,cum si cine nu va lasat sa va faceti DATORIA FATA DE POPOR,ce ati intreprins pentru punerea in practica a ideilor de buna guvernanta si de ce depuneti motiune impotriva dumneavoastra si a echipei dumneavoastra?VETI MAI FACE PARTE DIN URMATORUL GUVERN?
Gigi:
(29 Aprilie 2026, 11:32)
In orice tara normala, necsulescu era cel mult sef de atelier, cu doi angajati. La noi, are puterea sa dea jos guverne. Si mai are si condamnari. Vai de biata Romanie!
andreea:
(29 Aprilie 2026, 10:32)
Cine sa se destepe,ialomitenii?! Majoritatea au votat ciuma rosie 35 de ani,iar acum au trecut al aurii. Nea Marean nu e ala care a plimbat servieta lui Ionascu ani de zile?
puie msd&mnl:
(29 Aprilie 2026, 08:54)
Nu sunt fan Bolovan; dar, totusi, tara a fost furata la greu de coilitia anterioara de Marsel retardel si Ciucaulet nataflet. Nu numai ca nu a raspuns nimeni de jaful creat, dar mafiotii astia fac totul ca sa ajunga iar la putere ca sa ciordeasca din nou. Ylie-saracie macar a recunoscut ca pene leii au facut greseli (au ciordit si ei la greu) dar, incearca sa le mai dea peste mana. Asa ca mafia face ceea ce stie, schimba macelarul care nu le mai lasa halcile cele mai mari. Cum am zis: Puie MSD si MNL si hAUR! Sper ca la alegeri sa ne desteptam si sa ii lasam sub pragul electoral!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 27 Aug 2026
358 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DSVSA Ialomița atenționează asupra Trichinelozei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în scopul prevenirii unor episoade de îmbolnăvire a populației cu Trichinella spiralis (Trichineloză), aduce la cunoștința ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2024, 12:10
(1878 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 75,77 milioane de lei în perioada ianuarie-octombrie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-octombrie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2024, 10:25
(5661 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii rutieri în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier au oprit, în comuna Stelnica, pentru ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2024, 15:50
(617 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,317 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-octombrie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 31 octombrie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2024, 10:25
(3468 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Prelungirea amnistiei fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2024, s-au adus  modificări și completări ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2024, 11:15
(1045 vizualizări - 0 comentarii)


Case cuprinse de flăcări la Malu Roșu, Fetești, Ciocârilia și Bărcănești

Case cuprinse de flăcări la Malu Roșu, Fetești, Ciocârilia și Bărcănești

Vineri, 22 noiembrie a.c., în jurul orelor 17,30, în satul Malu Roșu, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru limitarea și lichidarea ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2024, 09:40
(770 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru 24 de ore pentru conducere fără permis, beat la volan și fără a opri la semnalele polițiștilor

În cursul zilei de duminică, 24 noiembrie a.c., polițiștii din Urziceni, în urma documentării activității infracționale și administrării probatoriului, au reținut pentru 24 de ore un bărbat ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2024, 23:20
(6190 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale pentru clienți

RAJA Constanța: Soluții digitale pentru clienți

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2024, 23:05
(1662 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Lemne confiscate de polițiști

Ialomița: Lemne confiscate de polițiști

Duminică, 24 noiembrie a.c., polițiștii de Ordine Publică, în timp ce desfășurau activități de menținere a ordinii și liniștii publice în zona secțiilor de votare, au depistat în trafic ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2024, 22:20
(687 vizualizări - 0 comentarii)


E-mail-uri false în numele ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail [email protected] ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2024, 13:25
(913 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România: Expoziția «Școala Românească»

În organizarea Consiliului Județean Ialomița și a Muzeului Național al Agriculturii din România/Slobozia, va fi vernisată expoziția «Școala Românească». Evenimentul se va ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2024, 11:40
(2924 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: De la 1 ianuarie 2025, contribuabilii mici au obligația depunerii declarației informative SAF-T

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești informează contribuabilii că, începând cu data de 1 ianuarie 2025, intră în vigoare obligația contribuabililor mici de a depune ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2024, 11:10
(24276 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Prins în flagrant în timp ce transporta pește, fără documente legale

IPJ Ialomița: Prins în flagrant în timp ce transporta pește, fără documente legale

Miercuri, 20 noiembrie 2024, polițiștii din Ion Roată au depistat în flagrant un bărbat, de 35 de ani, domiciliat în comuna Gheorghe Doja, care transporta cu un autoturism pește din speciile ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2024, 15:40
(4061 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,74 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Inspecția Fiscală în luna octombrie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna octombrie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2024, 10:40
(4550 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

În municipiul Fetești se vor executa lucrări de sectorizare prin montarea unor vane de legătură și debitmetre la nivelul sistemului de distribuție a apei potabile. În vederea realizării acestor ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2024, 09:15
(755 vizualizări - 0 comentarii)


DECES

DECES

Cu nemăsurată tristețe și durere în suflet anunțăm dispariția celei care a fost Stana Parasca. Pentru cei care doresc să-și ia un ultim rămas bun, trupul neînsuflețit va ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2024, 12:00
(2457 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Tezaure Ialomițene»

Joi, 21 noiembrie a.c., de la orele 11,30, va fi vernisată expoziția «Tezaure Ialomițene». Galeria expozițională pune în valoare patrimoniul de excepție al Muzeului Județean Ialomița ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2024, 13:05
(2821 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 198 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 198 locuri de muncă vacante. Astfel, în Austria sunt disponibile 20 locuri de muncă (mecanic/lăcătuș ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2024, 12:10
(2159 vizualizări - 0 comentarii)


Casă în flăcări la Slobozia

Casă în flăcări la Slobozia

Sâmbătă, 16 noiembrie a.c., trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în Slobozia. Au ars elemente ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2024, 10:50
(1792 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Accidente la Borănești și Slobozia

Vineri, 15 noiembrie a.c., în jurul orei 7,00, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier, produs între un autoturism și o căruță, în comuna Borănești. În urma ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2024, 10:40
(1439 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

În municipiul Fetești se vor executa lucrări de sectorizare prin montarea unor vane de legătură și debitmetre la nivelul sistemului de distribuție a apei potabile. În vederea realizării acestor ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2024, 08:40
(859 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul Campaniei de plăți în avans aferentă anului 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că, în perioada 16 octombrie-11 noiembrie 2024, a autorizat la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans, aferentă anului ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2024, 12:30
(7824 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se întrerupe apa în comuna Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite vineri, 15 noiembrie 2024, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Principală din localitatea ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2024, 12:20
(1238 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 20 noiembrie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că miercuri, 20 noiembrie 2024, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2024, 10:30
(3870 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 7,35 milioane de lei în octombrie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna octombrie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 7, ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2024, 10:40
(5526 vizualizări - 0 comentarii)


2338 de persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-septembrie 2024

În perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2024, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2338 ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2024, 09:35
(10972 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Contribuabilii persoane juridice cu obligații fiscale restante la 30 septembrie 2024, publicați pe site

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2024, 12:20
(7385 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ce răspunde ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2024, 08:05
(3066 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 164,39 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna octombrie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna octombrie a anului 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 164,39 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2024, 12:35
(7470 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la case din Grindu și Căzănești

Incendii la case din Grindu și Căzănești

Sâmbătă, 9 noiembrie a.c., în jurul orei 2,00, pompierii din Urziceni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință din comuna Grindu. Au ars articole textile și 4 mp ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2024, 10:50
(2269 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Tesla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Tanta în Pod militar de pontoane la Țăndărei! parteneriat strategic în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Vigi în Pod militar de pontoane la Țăndărei! blablabla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» cetatean în Lovitură de teatru în prelungiri Morfeu în Lovitură de teatru în prelungiri Nimeni Altu în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Gloria în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mihai în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Mary în EXPUR SA, «pilonul economic» al județului Ialomița cetatean în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cetatean în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal Pavel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mary în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal raci în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 neinrolat în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cetățeanul x în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cumpăr TV în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...