Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Unitatea Fiscală Municipală Fetești, desființată

Unitatea Fiscală Municipală Fetești, desființată

Noul plan de reorganizare al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) ar viza și ju­dețul Ialomița. La acest moment există discuții, neconfirmate sau validate oficial, cu privire la posibila desfiin­țare a Unității Fiscale Municipale Fetești. Această entitate se află în subordinea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița, iar în cadrul său își desfășoară activitatea 40 de salariați.

 

Posibilă reorganizare și în Ialomița Agenția Națională de Adminis­trare Fiscală (ANAF) va traversa în perioada următoare un nou proces de reorganizare. Vizate sunt structurile mici, aflate în subordinea Adminis­trațiilor Județene ale Finanțelor Publice. La nivelul județului Ialomița există 3 astfel de entități. Una funcționează la Fetești, o alta la Urziceni, iar ultima se află la Slobozia, integrată în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița. Noul plan de reorganizare propus de ANAF impactează și județul Ialomița, existând posibilitatea desființării Unității Fiscale Municipale Fetești. Reprezen­tanții AJFP Ialomița susțin faptul că este vorba despre o situație probabilă, pentru că nu s-au luat măsuri concrete în acest sens. Deocamdată se fac demersuri pentru păstrarea entității în cadrul AJFP Ialomița și nu în sensul desființării sale. În cadrul Unității Fiscale Municipale Fetești își desfășoară activitatea 40 de salariați. Ultima desființare a unor servicii teritoriale ale Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița a fost pusă în practică în anul 2013, când au fost desființate structurile locale din Căzănești, Țăndărei și Dridu. Tot la acea dată au fost înființate cele opt Direcții Regionale ale Finanțelor Publice, iar Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a fost repartizată celei din Ploiești/Prahova. În 2025, Guvernul României a adoptat decizia desființării acestor Direcții Regionale, însă demersul nu a fost legiferat.

4 Mai 2026, 12:20 (3811 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
AJFP Ialomița: 249 de firme cu datorii la Stat de aproape 300 milioane de lei, publicate pe site-ul ANAF
Firme de apartament cu datorii imense la Stat, nederanjate de controlul Finanțelor

Comentariile cititorilor:


Andreea Enache:
(6 Mai 2026, 12:00)
O veste buna. Poate asa avem si noi parte de o digitalizare corecta. Sa nu mai stam sa plimbam hartiile de la un ghiseu la altul.Bolojan e cel mai bun,dar a deranjat foarte mult increngaturile din economie,amantele,cumetrii,lipitorii de afise, pupincuristii,plimbatorii de serviete si consumatorii de tiktok.
Gogu:
(5 Mai 2026, 12:35)
De aia nu e bun Bolojan!
Futlingăi:
(4 Mai 2026, 21:22)
Unde se mai duc brățările de aur și parfumurile scumpe? Cashul SD dă on-line.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 11 Aug 2026
271 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Amenzi de peste 500 mii de lei în minivacanța de 1 Mai

În perioada 1-6 mai 2024, polițiștii ialomițeni au intervenit la peste 530 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 1400 de sancțiuni contravenționale, iar în ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2024, 15:00
(19582 vizualizări - 0 comentarii)


Locuințe în flăcări la Coșereni, Alexeni, Giurgeni, Rovine, Fetești și Slobozia

Locuințe în flăcări la Coșereni, Alexeni, Giurgeni, Rovine, Fetești și Slobozia

Sâmbătă, 4 mai a.c., echipajele operative de la Detașamentul de Pompieri Urziceni au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și o ambulanță SMURD, pentru lichidarea unui incendiu produs ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2024, 14:15
(15556 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Fetești, Cegani și Dridu

Pompierii din Fetești au intervenit la un accident rutier produs în municipiul Fetești, în eveniment fiind implicate două autoturisme cu două persoane pasagere. Echipajele SMURD și SAJ au ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2024, 14:10
(8208 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Procesiune cu ocazia hramului Mânăstirii din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Procesiune cu ocazia hramului Mânăstirii din Slobozia

În perioada 8-14 mai 2024, cu binecuvântarea PS Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2024, 13:55
(15807 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România: Expoziția «Icoana-Suflet de Copil»

Muzeul Național al Agriculturii din România: Expoziția «Icoana-Suflet de Copil»

Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va vernisa expoziția «Icoana-Suflet de Copil». Evenimentul se va petrece miercuri, 8 mai 2024, de la orele 11,00, în organizarea ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2024, 09:20
(12746 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Muzeul Județean Ialomița!

Incendiu la Muzeul Județean Ialomița!

Un incendiu a izbucnit duminică, 5 mai a.c., la acoperișul Muzeului Județean Ialomița. Au intervenit mai multe autospeciale ale ISU Ialomița, încercându-se limitarea și localizarea flăcărilor ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2024, 14:55
(5304 vizualizări - 6 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de 16,43 milioane de lei în trimestrul I 2024

AJFP Ialomița a rambursat, în trimestrul I al anului 2024, TVA în valoare de peste 16,43 milioane de lei. Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal ...[citește_toată_știrea]

1 Mai 2024, 12:20
(15844 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Polițiști, jandarmi și pompieri, pe străzi de «1 Mai» și Sărbători Pascale

Peste 180 de polițiști din județul Ialomița vor fi la datorie, în slujba comunității, pentru asigurarea desfășurării în condiții de deplină ordine și siguranță publică a manifestărilor specifice ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2024, 14:50
(9711 vizualizări - 0 comentarii)


19 noi agenți de poliție la IPJ Ialomița

În cursul zilei de luni, 29 aprilie a.c., 19 agenți de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr» Câmpina, și-au început activitatea în cadrul ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2024, 14:30
(10198 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Beți, posibil drogați și fără permise, la volan

Luni, 29 aprilie a.c., în jurul orei 11,00, polițiștii din Urziceni au oprit în trafic un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din Bărbulești, în vederea verificării documentelor ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2024, 14:15
(10116 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a publicat Ghidul asociațiilor, fundațiilor și federațiilor, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial

Pe portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, www.anaf.ro, a fost publicat Ghidul asociațiilor, fundațiilor și federațiilor, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2024, 13:05
(5616 vizualizări - 0 comentarii)


Protest împotriva drogurilor la Fetești

Protest împotriva drogurilor la Fetești

Luni, 29 aprilie 2024, la Fetești, un grup de liceeni au organizat un protest împotriva consumului de droguri. Cu pancarte în mână și voci hotărâte, tinerii au încercat ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2024, 12:40
(12765 vizualizări - 1 comentariu)


Un nou mandat pentru primarul Sloboziei, Dragoș Soare

Un nou mandat pentru primarul Sloboziei, Dragoș Soare

Luni, 29 aprilie 2024, în jurul orelor 16,00, primarul Sloboziei, Dragoș Soare și-a depus dosarul de candidat pentru un nou mandat. Acesta a fost însoțit la Biroul Electoral de Circumscripție ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2024, 12:10
(14108 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Paștele, sărbătoarea care ne unește»

Protopopiatul Slobozia: «Paștele, sărbătoarea care ne unește»

În perioada 22-26 aprilie 2024, Protopopiatul Slobozia în colaborare cu Liceul de Arte «Ionel Perlea» și Școala Gimnazială nr. 3 din Slobozia au desfășurat proiectul social-filantropic ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2024, 11:05
(10711 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «BLOCADA» la Țăndărei și în localitățile arondate

Polițiștii din Țăndărei și Platonești acționează, permanent, în mod activ și implicat pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică, prevenirea riscului de producere a accidentelor ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2024, 15:35
(7964 vizualizări - 0 comentarii)


Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Politiștii din Fetești au depistat sâmbătă, 27 aprilie a.c. un bărbat de 42 de ani, din București, în timp ce transporta într-un autoturism pește din specia sturion, păstrugă și morun ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2024, 15:30
(5112 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un magazin din Sudiți, casă în flăcări la Fetești

Pompierii au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui incendiu la un magazin alimentar în localitatea Sudiți. Au fost alocate forțe și ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2024, 14:45
(14401 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Murgeanca

Sâmbătă, 27 aprilie a.c., în jurul orei 5,00, dispeceratul Inspectoratului a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în Slobozia, cu implicarea unui autoturism cu ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2024, 14:40
(10646 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA de «Ziua Muncii» și în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință tuturor abonaților că, în ziua de 1 Mai-«Ziua Muncii» și în perioada Sărbătorilor Pascale, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2024, 08:55
(13401 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal cu săbii la Valea Ciorii. Două persoane au fost arestate preventiv!

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au solicitat arestarea a doi bărbați din Valea Ciorii, sub acuzația de «tentativă la omor». Aceștia sunt principalii suspecți ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2024, 16:00
(28528 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia, gazda Olimpiadei Naționale de Tehnologii, domeniile Economic, Administrativ, Comerț și Turism și Alimentație

Vineri, 26 aprilie 2024, la Casa Municipală de Cultură «Nicolae Rotaru» are loc festivitatea de deschidere a  Olimpiadei Naționale de Tehnologii, domeniile Economic, Administrativ, ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2024, 13:20
(6203 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 352,38 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în trimestrul I 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat în trimestrul I din 2024 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 352,38 milioane de ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2024, 14:05
(13367 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Pește confiscat de polițiști

Țăndărei: Pește confiscat de polițiști

Polițiștii din Țăndărei au depistat miercuri, 24 aprilie a.c. un bărbat, de 40 de ani, din orașul Mioveni, în timp ce transporta într-un autoturism mai mulți saci încărcați cu pește ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2024, 12:40
(4760 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Marți, 23 aprilie a.c., polițiștii din Fetești au fost sesizați de o femeie, de 78 de ani, cu privire la faptul că fiul său a încălcat ordinul de protecție. Polițiștii s-au deplasat la domiciliul ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2024, 12:20
(10495 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Miercuri, 24 aprilie a.c., polițiștii din Platonești și Țăndărei, cu sprijinul jandarmilor ialomițeni, au organizat o acțiune de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică în comuna ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2024, 12:10
(6204 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier între localitățile Slobozia și Bucu

Joi, 25 aprilie a.c., între localitățile Slobozia și Bucu, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. În urma impactului dintre cele două mașini au rezultat ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2024, 09:00
(10257 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Protopopiatul Slobozia organizează expoziția «Un ouț pentr-un bănuț»

Protopopiatul Slobozia organizează expoziția «Un ouț pentr-un bănuț»

În perioada 22-26 aprilie 2024, la sediul Grădiniței cu program prelungit «Piticot» Slobozia se desfășoară acțiunea umanitară de voluntariat «Un ouț pentr-un bănuț», ediția ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2024, 12:30
(12000 vizualizări - 0 comentarii)


Grevă sindicală la Registrul Comerțului Ialomița

Grevă sindicală la Registrul Comerțului Ialomița

În perioada 23-25 aprilie 2024, angajații Registrului Comerțului Ialomița se alătură acțiunilor de protest declanșate la nivel național. Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al Registrului ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2024, 09:30
(9484 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada 24 aprilie-14 mai 2024, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Noii recruți se pot ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2024, 12:30
(20531 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Joi, 25 aprilie 2024, termen-limită de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 25 aprilie 2024, este termenul-limită de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare î ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2024, 10:20
(14528 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...