Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Vot cu scandal pentru bugetul Sloboziei, în ședința Consiliului Local

Vot cu scandal pentru bugetul Sloboziei, în ședința Consiliului Local

În urmă cu câteva zile, aleșii locali s-au întrunit în cadrul ședinței Consiliului Local al municipiului Slobozia. Trecem peste faptul că ordinea de zi a fost suplimentată pe «repede-înainte» și ajungem la proiectul de hotărâre cu adevărat de interes pentru comunitatea locală, cel ce a vizat aprobarea bugetului orașului pentru anul în curs. Momentul votului nu a fost ocolit de turbulențe. Consilierii PNL au depus 4 amendamente prin care au solicitat ca o parte din banii pentru anumite investiții să fie transferați către alte proiecte, pe care le-au considerat prioritare. Preț de câteva zeci de minute, sala de ședințe a Consiliului Local Slobozia a fost invadată de acuzații reciproce și discuții contradictorii, purtate îndeosebi între Andreea Conescu (PNL) și Mihaela Stoica (PSD). Replicile celor două l-au făcut pe primarul Alexandru Potor să-și piardă firea și să strige: «La dracu!».

 

Ceartă între consilierii locali pe banii slobozenilor Ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Slobozia a cuprins 15 proiecte de hotărâri, însă lista a fost suplimentată cu încă 20 de inițiative, cu câteva ore înainte de debutul întâlnirii aleșilor locali. Pe ultimele poziții ale listei suplimentare s-a aflat și proiectul de hotărâre care a tulburat liniștea aleșilor locali prezenți la dezbateri. Este vorba despre cel referitor la aprobarea bugetului orașului pentru anul 2026. Conform documentelor oficiale, Slobozia are în 2026 un buget total de peste 353 milioane de lei. Conform declarațiilor pe care primarul Alexandru Potor le-a făcut într-o ediție anterioară a ziarului nostru, o mare parte din acești bani vor fi alocați pentru realizarea unor investiții prioritare, așa cum este parcarea subterană din Piața Revoluției. Discuțiile consilierilor locali pe marginea proiectului de buget al Sloboziei s-au aprins în momentul în care aleșii locali PNL au dat citire celor 5 amendamente pe care le-au depus. În documentele oficiale, liberalii au arătat faptul că municipalitatea trebuie să redirecționeze o parte din fondurile din capitolul «Investiții» către alte proiecte, pe care le-au considerat prioritare. În vi­ziunea liberalilor, prioritare pentru Slobozia sunt proiectele referitoare reparația străzilor din Slobozia, amenajarea unei parcări în zona Răzoare din oraș, reparația conductei de refulare din zona Cărămidari sau achiziția stației de epurare aflată în proprietatea Clean Cyclo. Dezbaterile pe tema acestor amendamente au iscat o serie de discuții aprinse și contradictorii între consilierii PNL și PSD, respectiv Andreea Conescu și Mihaela Stoica. Acestea s-au acuzat reciproc de faptul că tratează cu indiferență orașul și cetățenii din Slobozia. Cearta celor două l-a scos din sărite pe primarul Alexandru Potor care, vizibil nervos, a rostit în cadrul ședinței: «La dracu!». În momentul votului, toate cele 4 amendamente ale consilierilor PNL au fost însă respinse. Astfel, bugetul orașului a fost aprobat în forma concepută de specialiștii Primăriei Slobozia și va­lidată de edilul Alexandru Potor.

 

Fără «păcănele» la Slobozia
Un alt proiect de hotărâre suspus votului în ședința Consiliului Local Slobozia a vizat închiderea sălilor de jocuri de noroc din oraș. Consilierii locali ai orașului au decis să aprobe închiderea sălilor, în ciuda reprezentanților societăților care dețin aceste unități de a-i con­vinge că demersul nu este unul benefic pentru comunitate. Aprobarea proiectului nu înseamnă însă închi­derea, de îndată, a acestor unități. Acestea își vor înceta ac­tivitatea abia peste 3 ani, când vor face demersuri către administrația locală pentru obținerea de noi licențe de funcționare. Totodată, consilierii locali au aprobat cheltuirea a 500 mii de lei, din bugetul ora­șului, pentru realizarea studiului DALI necesar implementării unui proiect cu finanțare europeană ce vizează modernizarea a 5 străzi din zona de Nord a Sloboziei, respectiv Strada Nordului, Strada Cloșca, Strada Lacului, Strada Ianache și Șoseaua Brăilei. Valoarea acestui proiect este de peste 7 milioane de euro. Totodată, aleșii locali au aprobat și realizarea unui alt studiu DALI necesar implementării unui proiect ce vizează reparația integrală a Străzilor Filaturii și Lactilrom. Valoarea acestui proiect a fost stabilită la suma de 5,7 milioane de lei, fondurile fiind alocate exclusiv din bugetul Sloboziei, conform documentelor oficiale.

6 Mai 2026, 10:35 (8258 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei
Terenuri concesionate, vândute la prețuri diminuate de administrația locală
Consilierii locali PSD au respins un proiect inițiat de primarul Alexandru Potor!
Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

Comentariile cititorilor:


Andrei:
(10 Mai 2026, 10:00)
Și gropile din asfalt, cine le astupă? Mizeria de la locurile de colectarea gunoiului nu o vede nimeni, haine întinse la uscat în fața blocurilor ( vezi bl. 12A str. Rovine). Am văzut cum a fos reparat marcajul de pe b-dul Cimiei, unde un cap pătrat a trasat o linie continuă aiurea pe ambele sensuri iar acum au vopsit-o cu negru și au făcut-o discontinuă. Mai mare răsul!! De marcajul de pe intrarea pe șosea Ștefan cel Mare de pe b-dul M Basarab, nimeni nu are ochi să o vadă?! O babilonie!
Internationala:
(6 Mai 2026, 16:15)
Pai de cand s-a vopsit din galben in rosu ,,ecologista" stoica are nasul infundat, e bine sa fii mufat la banii publici.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 17 Aug 2026
359 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Razie la Slobozia

Joi, 31 martie a.c., 86 de polițiști ialomițeni, cu sprijinul a peste 20 de jandarmi, precum și 8 polițiști locali au desfășurat o acțiune de menținere a climatului de ordine publică pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2022, 18:20
(12901 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


Urziceni: Campanie de prevenire a înșelăciunilor

În perioada 31 martie-30 aprilie a.c., Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița derulează, la nivelul municipiului Urziceni, campania de prevenire «Poți Preveni Înșelăciunile». În cadrul campaniei ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2022, 18:00
(16680 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Dețineau ilegal arme albe

În urma unei acțiuni a polițiștilor desfășurată joi, 31 martie a.c., la Slobozia, au fost constatate 2 infracțiuni în flagrant, de port fără drept de obiecte periculoase. Astfel, în incinta unei case de ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2022, 17:30
(10983 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 11 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 1 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26993, fiind înregistrate 11 noi cazuri față de ziua de joi, 31 martie ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2022, 16:10
(1415 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 2000 de fermieri ialomițeni au depus Cereri Unice de Plată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată pentru anului 2022, în perioada 1 martie – 1 aprilie, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2022, 15:15
(3672 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 14 incendii produse pe raza județului, în ultima săptămână

ISU Ialomița: 14 incendii produse pe raza județului, în ultima săptămână

În ultima săptămână, pompierii au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui număr de 14 incendii, produse în mai multe localități de pe raza județului
Ialomița, în care flăcările s-au întins ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2022, 12:30
(4148 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 19 directori și 10 directori adjuncți de școli, după un nou concurs

Joi, 31 martie a.c., au fost validate rezultatele finale ale concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Ialomița ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2022, 20:10
(4129 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: Bărbat reținut pentru «lovire» și «amenințare»

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coșereni au probat activitatea infracțională a unui bărbat, în vârstă de 38 ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de «lovire sau alte violențe» și ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2022, 19:35
(2032 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 47200 de lei

Miercuri, 30 martie a.c., polițiștii au intervenit la 76 de evenimente, dintre care 71 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, fiind constatate 7 infracțiuni. Din totalul acestora ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2022, 19:20
(3175 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 14 noi cazuri de COVID-19

Joi, 31 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26982, fiind înregistrate 14 noi cazuri față de ziua de miercuri, 30 martie ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2022, 16:15
(1219 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Doi tineri, reținuți după ce au furat motorină din rezervoarele unor microbuze

Polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni au identificat și reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați bănuiți de furtul a peste 150 litri de motorină din rezervoarele unor microbuze de transport persoane ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2022, 18:15
(11475 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 30 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26968, fiind înregistrate 12 noi cazuri față de ziua de marți, 29 ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2022, 16:20
(1471 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Niciun focar de Pestă Porcină Africană

Potrivit Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, la data de 30 martie 2022, pe raza județului Ialomița nu mai evoluează niciun focar de Pestă Porcină Africană. De reținut ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2022, 14:10
(6316 vizualizări - 0 comentarii)


RAR Ialomița: ITP «la fața locului» pentru deținătorii de tractoare și utilaje agricole și apicultori

RAR Ialomița: ITP «la fața locului» pentru deținătorii de tractoare și utilaje agricole și apicultori

Registrul Auto Român se află alături de fermierii și apicultorii care solicită eliberarea cărții de identitate a vehiculului (CIV) și efectuarea inspecției tehnice periodice (ITP) la domiciliu sau locul ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2022, 16:30
(18314 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 19 noi cazuri de COVID-19

Marți, 29 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26956, fiind înregistrate 19 noi cazuri față de ziua de luni, 28 martie ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2022, 16:20
(2489 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 31 martie 2022, termenul limită pentru depunerea Formularelor 700/010

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, persoane juridice române plătitoare de impozit pe profit care au îndeplinit, la data de 31 decembrie 2021, condițiile ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2022, 16:00
(19397 vizualizări - 0 comentarii)


DJST Ialomița: Recensământul populației și locuințelor

Direcția Județeană de Statistică Ialomița informează că în intervalul 14-28 martie 2022 al perioadei de autorecenzare și autorecenzare asistată pentru recensământul populației și locuințelor 2021 au fost ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2022, 14:25
(10483 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Țăndărei și Sărățeni

Incendii la Țăndărei și Sărățeni

Sâmbătă, 26 martie a.c., pompierii din Țăndărei, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, au acționat pentru lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din Țăndărei. La sosirea forțelor ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2022, 17:10
(10048 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Și-ar fi bătut părinții

Polițiștii din Grivița au fost sesizați în cursul zilei de sâmbătă, 26 martie a.c., în jurul orelor 11,00, de o femeie din Traian cu privire la faptul că fratele său îi agresează pe părinți. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2022, 16:35
(9082 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: Incendiatorul unei șire de baloți, reținut

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Grivița au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 38 de ani, din Grivița, bănuit de comiterea infracțiunilor de «distrugere prin incendiere» și «violare ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2022, 16:25
(11016 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grivița incendiu


Ialomița: 7 noi cazuri de COVID-19

Luni, 28 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26937, fiind înregistrate 7 noi cazuri față de ziua de duminică, 27 martie ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2022, 16:15
(3676 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 30 de permise reținute, amenzi de peste 150000 de lei

Sâmbătă și duminică, 26/27 martie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pe raza județului pentru prevenirea evenimentelor negative și creșterea siguranței rutiere. Astfel, au intervenit la 207 evenimente ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2022, 16:05
(9944 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 nou caz de COVID-19

Duminică, 27 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26930, fiind înregistrat 1 nou caz față de ziua de sâmbătă, 26 martie ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2022, 16:20
(4266 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 13 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 26 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26929, fiind înregistrate 13 noi cazuri față de ziua de vineri, 25 ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2022, 15:25
(5002 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

DN2A: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

În dimineața zilei de sâmbătă, 26 martie a.c., pe DN2A, în zona Popasului Chirana s-a produs un accident rutier. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat, în vârstă de 68 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2022, 13:45
(8783 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Casă distrusă de flăcări

Jilavele: Casă distrusă de flăcări

Pompierii din Urziceni au intervenit vineri, 25 martie a.c., pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la locuința unui cetățean din localitatea Jilavele. Flăcările se manifestau violent în ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2022, 21:30
(2842 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele incendiu


«Ziua Porților Deschise» la IPJ Ialomița

«Ziua Porților Deschise» la IPJ Ialomița

Vineri, 25 martie a.c., în Parcul Tineretului din Slobozia, a fost organizată «Ziua Porților Deschise», activitate organizată de Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița cu ocazia «Zilei Poliției ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2022, 16:00
(2747 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: Cereri de sprijin pentru măsura de stocare a cărnii de porc

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că în perioada 25 martie-29 aprilie 2022, la sediul APIA-Aparat Central, se primesc Cererile de sprijin privind ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2022, 15:40
(11426 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 25 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26916, fiind înregistrate 12 noi cazuri față de ziua de joi, 24 martie ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2022, 15:15
(5939 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,20%, rata șomajului înregistrat în luna februarie 2022

La sfârșitul lunii februarie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3913 șomeri (din care 1716 femei), rata șomajului fiind de 4,20%, cu 0,98 puncte ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2022, 13:50
(11026 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
casă Cocora în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 [email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! @ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...