Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Partidul Social Democrat menține comunicarea anti-Bolojan

Partidul Social Democrat menține comunicarea anti-Bolojan

Partidul Social Democrat continuă seria mesajelor anti-Bolojan, premierul «demis» prin moțiunea de cenzură inițiată de PSD fiind ținta comunicărilor emise de social-democrați. Astfel, PSD atenționează asupra numirilor în diferite funcții din ultimele zile, președintele social-democrat Sorin Grindeanu adăugând, în cadrul întâlnirilor cu diferiți oficiali europeni, repere în ceea ce privește «contextul situației politice actuale din România».

 

PSD anti-Bolojan «PSD denunță operațiunea premierului demis și a unor miniștri interimari de a-și instala, pe ultima sută de metri, pilele și apropiații în structurile de conducere ale unor instituții publice guvernamentale!» precizează un ultim comunicat al Parti­dului Social Democrat, atenționând asupra numirilor în diferite funcții din ultimele zile. «PSD avertizează că toate numirile, fără concurs, care au la bază doar criteriul preferințelor personale sau politice ale premierului demis și ale apropiaților săi vor fi invalidate imediat după formarea unui guvern legitim și funcțional. Așa-zisa reformă a Statului invocată cu emfază de premierul demis nu se face cu șoferi, mu­zicieni rock și cofetari instalați în funcții de prefect și nici prin împânzirea structu­rilor guvernamentale cu un alai de pile și relații transferate din structurile conduse anterior de Ilie Bolojan sau de apropiații săi!» completează tabloul anti-Bolojan comunicatul social-democrat. În aceeași linie, PSD exemplifică despre instalările în funcție ale unor personaje, «numirile intempestive, fără concurs, în diverse funcții publice, ale unor apropiați politici incompetenți și fără o minimă experiență pentru pozițiile ocupate, demascând du­plicitatea și demagogia premierului demis!». «Sunt ilustrative în acest sens numirile în funcții de conducere de la Agenția Națională pentru Achiziții Publice sau de la Administrația Națională Apele Române, dar și în funcțiile de prefect de la județele Neamț, Maramureș sau Vaslui!» mai arată comunicatul PSD. «PSD amintește că și-a retras toți reprezentanții din funcțiile politice guvernamentale înainte de a iniția un demers parlamentar pentru schimbarea premierului Ilie Bolojan!» se încheie comunicatul social-democrat.

 

Grindeanu anti-Bolojan Liderul Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, a declarat luni, 11 mai 2026, după o întâlnire avută cu ambasa­dorii statelor Uniunii Europene acreditați la București, că social-democrații își mențin sprijinul pentru principalele angajamente europene ale României, indiferent dacă partidul se află la Guvernare sau în Opoziție. «Tema centrală a întâlnirii avute cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene a fost domeniul economic în contextul situației politice actuale din România. Viitorul Guvern va trebui să dezghețe mai întâi economia, pentru a reface optimismul și a reda speranța... Să sprijine producția, aici în România, pentru a proteja locurile de muncă ale românilor! În același timp, România rămâne un par­tener european credibil, care își respectă toate angajamentele. Există un acord între formațiunile politice din recentul arc guvernamental pentru sprijinirea politicilor mari. Fie că ne referim la proiectele și țintele din PNRR și Programul SAFE, fie că este vorba despre aderarea la OECD...» a ținut să menționeze preșe­dintele PSD, Sorin Grindeanu. În același timp, liderul social-democrat a ținut să reafirme ideea formării «unui nou Guvern pro-occidental stabil». «Cu atât mai mult cu cât măsurile pentru relansare economică propuse de PSD și adoptate abia recent se adresează inclusiv investitorilor din țările europene. Toate compa­niile au nevoie să restabilim dialogul, încrederea și speranța. Doar prin stabili­zarea macroeconomică putem proteja puterea de cumpărare a populației, mai ales a categoriilor vulnerabile, respectând în același timp și toate țintele de deficit bugetar asumate în fața Comisiei Europene!» a completat președintele PSD, Sorin Grindeanu. La final, același lider social-democrat a țintit mesajul anti-Bolojan, precizând că «oriunde pui degetul în sectorul economic, dai peste efectele nocive ale politicii de austeritate dusă cu încăpățânare de Ilie Bolojan: ⁠băncile și-au revizuit în mod negativ prognozele, ⁠mii de firme s-au închis, ⁠zeci de mii de salariați și-au pierdut locurile de muncă, ⁠populația a sărăcit, puterea de cumpărare s-a pră­bușit, ⁠România are cea mai mare inflație din UE, de patru ori mai mare decât media europeană...». «Nu PSD l-a demis pe Bolojan, ci chiar datele Institutului Național de Statistică l-au trimis acasă!» și-a finalizat tirada anti-Bolojan președintele Partidului Social Democrat, Sorin Grideanu.

12 Mai 2026, 08:25 (4944 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
«Bolojan a adus țara în pragul colapsului, se împrumută 1000 de euro pe secundă!»
«Premierul demis Bolojan să înceteze „sinecuriada“ din instituțiile guvernamentale!»
Atacuri coordonate ale liderilor social-democrați la adresa Premierului demis Ilie Bolojan

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 27 Aug 2026
398 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Violatori după gratii

În cursul zilei de duminică, 20 iunie, un tînăr, de 20 de ani, din Făcăeni a fost reținut de polițiști și prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Fetești cu propunere de arestare preventivă, pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 17:40
(22752 vizualizări - 1 comentariu)


Condeești: «Premierea celor ostenitori în via Domnului»

La Școala cu clasele I-VIII din localitatea Condeești, în ultima zi de școală a avut loc premierea a unui număr de nouă elevi care s-au remarcat prin activitățile religioase desfășurate la nivelul școlii ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 10:30
(26229 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: S-au bătut în scara blocului și au făcut scandal la sediul Poliției

Sîmbătă dimineață, 19 iunie a.c., la ora 05.30, Poliția Slobozia a fost solicitată să intervină pentru aplanarea unei bătăi iscate între doi tineri chiar în scara blocului în care locuiau. La vederea echipajului ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:15
(23471 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia scandal


Slobozia: A apelat 112 mințind că polițiștii sînt băuți

Un șofer de autocar a apelat 112 încercînd astfel să-i intimeze pe polițiștii care tocmai îl opriseră pentru un control de rutină. Șoferul, sesizînd că polițiștii urmau să-l sancționeze pentru abateri la ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:14
(18604 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia


Fetești: Băuturi alcoolice contrafăcute, la vînzare

Un bar din Fetești a fost amendat de polițiști întrucît se încerca vînzarea a aproximativ 100 de litri de votcă contrafăcută. Fiindu-i solicitate amănunte asupra cantității de băuturi aloolice depistate ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:14
(20301 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești


Infractori după gratii

Polițiștii slobozeni au depistat un bărbat, de 31 de ani, domiciliat în municipiul reședință de județ. Pe numele acestuia, la data de 6 iunie a.c., Judecătoria Slobozia a emis un mandat de executare a pedepsei ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:13
(19863 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: urmăriți


Fetești: Depistat beat la volan, un clujean le-a prezentat polițiștilor un permis fals

Pe strada Bărăganului, din Fetești, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, la volan aflîndu-se un bărbat ce emana halenă alcoolică. Fiindu-i solicitate documentele personale ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:12
(18963 vizualizări - 0 comentarii)


Două persoane rănite în urma unui accident cauzat de un «șofer» fără permis

Două persoane au fost rănite și un autoturism a fost avariat în urma unui accident cauzat de un tînăr, de 21 de ani, fără permis. Evenimentul rutier s-a produs pe DJ306A, în apropierea localității Crunți ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:11
(13133 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: accident


Șoferi cu sabie la volan

Joi, 17 iunie, un echipaj de siguranță publică mixt a descoperit, la un control de rutină, o sabie într-un autoturism oprit în trafic la Urziceni. Inițial, conducătorul auto a refuzat să prezinte actele ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2010, 18:58
(24281 vizualizări - 2 comentarii)


Icre negre la borcan pe DN2A

Joi, 17 iunie, în jurul orei 18.00, agenții Postului de Poliție Giurgeni, în colaborare cu un echipaj al Serviciului Rutier au depistat, pe DN2A, în localitatea Giurgeni, un tînăr, în vîrstă de 20 de ani ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2010, 18:55
(12405 vizualizări - 2 comentarii)


Comunele din vestul județului, luate la puricat

Joi, 17 iunie, polițiștii ialomițeni au organizat o serie acțiuni în comunele Movilița, Coșereni, Borănești și Bărcănești. Efectivele ce au acționat în comunele vizate au urmărit cu precădere verificarea ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2010, 18:50
(27160 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița, prima în România la plata pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a autorizat la plată 595250283 euro, reprezentînd 96% din suma de 619,8 milioane euro, sprijin din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA) alocat ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2010, 18:29
(22347 vizualizări - 0 comentarii)


Stop evaziunii fiscale din agricultură: Garda Financiară și Poliția, echipaje mixte de control pe șosele

În această perioadă, pe drumurile naționale și județene sînt prezente echipaje mixte Gardă Financiară-Poliție. Scopul declarat al acțiunii este stoparea evaziunii fiscale din agricultură, vizați fiind ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2010, 10:34
(24005 vizualizări - 0 comentarii)


Controale tematice pentru prevenirea incendiilor

Pompierii ialomițeni trag un semnal de alarmă cu privire la pericolele reprezentate de incendii pe perioada campaniei de recoltare a păioaselor. Dată fiind incidența acestui fenomen în intervalele de timp ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2010, 14:26
(25256 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: incendiu pompier


Vasile Blaga NU este pe Facebook

Vasile Blaga NU este pe Facebook

«Avînd în vedere faptul că pe rețeaua de socializare Facebook a fost creat un cont cu numele „Vasile Blaga“, ce are atașată fotografia ministrului Administrației și Internelor, facem precizarea că acest ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2010, 08:57
(25468 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Cros pentru persoanele cu dizabilități

Liga pentru promovarea și apărarea drepturilor persoanelor cu handicap din România organizează «Crosul egalității de șanse pentru persoanele cu dizabilități», ediția a II-a , sîmbătă, 26 iunie 2010, între ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2010, 08:37
(26561 vizualizări - 0 comentarii)


1400 de litri de combustibil și o autoutilitară, indisponibilizate de polițiști

1400 de litri de combustibil și o autoutilitară, indisponibilizate de polițiști

Polițiști din Gheorghe Doja și Miloșești au depistat, pe unul dintre drumurile agricole dintre cele două comune, două autoutilitare, înmatriculate în București, respectiv în județul Prahova. Cu privire ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 12:23
(22681 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri la plată pentru 9,4 milioane ha

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat vineri, 11 iunie 2010, campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață, pentru anul 2010. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 12:20
(23028 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: «Cel mai fidel cititor»

Fetești: «Cel mai fidel cititor»

Primăria și Consiliul Local Fetești, la inițiativa primarului Gheorghe Catrinoiu, cu sprijinul Bibliotecii Municipale și al Casei de Cultură din localitate, au organizat marți, 15 iunie a.c., acțiunea ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 12:12
(19886 vizualizări - 0 comentarii)


Cercetat pentru braconaj piscicol

Polițiștii din Vlădeni au depistat un bărbat, de 43 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, în timp ce pescuia pe rîul Ialomița cu un halău, acesta nefiind autorizat să dețină și să folosească scule ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 12:11
(22691 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Vlădeni braconaj


«Divina profesie», imortalizată pe hârtie

«Divina profesie», imortalizată pe hîrtie

Începînd de miercuri, 16 iunie, Centrul Cultural «Ionel Perlea» este gazda unei inedite expoziții-concurs de fotografie. Evenimentul, organizat de Asociația Învățătorilor Ialomițeni, în colaborare cu autoritățile ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 11:50
(21293 vizualizări - 0 comentarii)


Și-au declarat animalele furate și polițiștii, găsindu-le, i-au amendat că le-au lăsat libere

Doi ialomițeni au fost sancționați contravențional după ce și-au lăsat animalele fără supraveghere. Asta după ce ambii au sesizat Poliției că animalele le-ar fi fost furate, acestea fiind depistate ulterior ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 11:48
(16649 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Poliție


Amara: Sezonul estival, păzit de jandarmi

Amara: Sezonul estival, păzit de jandarmi

Începînd cu această săptămînă, echipe mixte de jandarmi și polițiști vor patrula pe străzile stațiunii Amara pentru a asigura siguranța și ordinea publică. Măsura a fost adoptată în scopul prevenirii faptelor ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 11:44
(23539 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 07:20
(16352 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 19:08
(14430 vizualizări - 0 comentarii)


Băut și fără permis, la volan

Noaptea trecută, respectiv 14 spre 15 iunie, un autoturism ce se deplasa pe direcția Urziceni-Slobozia a fost oprit pentru un control de rutină de polițiștii din Alexeni și Ion Roată, aflați în serviciul ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:19
(23289 vizualizări - 0 comentarii)


Sănătatea bovinelor, la control

Autoritatea Națională Sanirat-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a demarat recent acțiunea privind obținerea statusului de «oficial liber de Bruceloză bovină», motiv pentru care toate exploatațiile ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:18
(25777 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DSV control


Accident produs de un șofer beat cui

Două persoane rănite și un autoturism distrus aproape în totalitate, sînt urmările unui grav accident rutier petrecut în noaptea de 14 spre 15 iunie în apropierea comunei Adîncata. Primele cercetări ale ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:18
(22027 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: accident


Incendii la Gheorghe Doja și Traian

Luni seara, 14 iunie, în jurul orelor 19,00, un apel de urgență alerta pompierii. Apelul fusese dat din comuna Gheorghe Doja unde căminul cultural din localitate se aprinsese de-a dreptul. Clădirea era ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:18
(25838 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii voluntari, în concurs

Inspectoratul pentru Situații de urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a desfășurat, marți, 15 iunie faza județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:17
(29286 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mircea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Stela în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Andrei în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Tanu în Pod militar de pontoane la Țăndărei! Tesla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Tanta în Pod militar de pontoane la Țăndărei! parteneriat strategic în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Vigi în Pod militar de pontoane la Țăndărei! blablabla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» cetatean în Lovitură de teatru în prelungiri Morfeu în Lovitură de teatru în prelungiri Nimeni Altu în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Gloria în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mihai în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Mary în EXPUR SA, «pilonul economic» al județului Ialomița cetatean în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cetatean în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal Pavel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mary în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...