Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Zilele Comunelor», evenimente de sute de mii de lei

austeritatea bugetară în Ialomița

«Zilele Comunelor», evenimente de sute de mii de lei

Cu toate discuțiile despre austeritatea bugetară, cele mai multe dintre primăriile ialomițene continuă să aloce sute de mii de lei pentru organizarea «Zilelor Comunei». Astfel, spectacole cu artificii și artiști mai mult sau mai puțin cunoscuți pe post de invitați se desfășoară în mai toată Ialomița, edilii, indiferent de coloratura politică, «fericindu-și» concetățenii.

 

«Zilele Comunei», de la Făcăeni la Drăgoești În Ialomița, așa cum am mai precizat, austeritatea nu se referă la banii publici. Cu toate măsurile de austeritate invocate și pachetele de cumpătare bugetară aplicate de Guvernul Bolojan, Ialomița pare ruptă de realitatea economico-financiară a României. Edilii localităților ialomițene continuă seria spectacolelor și alocărilor bugetare de sute de mii de lei pentru eve­nimente tip «Zilele Comunei», primarii argumentând că «relaxarea» concetățe­nilor este firească chiar și în condițiile actuale.
Așadar, spre exemplu, la Făcăeni, unde sorții Alegerilor Locale din iunie 2024 au decis ca primarul Alianței pentru Unirea Românilor, Daniel Marian Alexandrescu, să ocupe funcția unui prim mandat. Evenimentul cu «Zilele Comunei Făcăeni» s-a desfășurat sâmbătă și duminică, 30/31 mai 2026, aflându-se la cea de a doua ediție. Astfel, o acțiune «lansată» de proaspătul edil AUR, Daniel Marian Alexandrescu lansând chermeza în anul următor câștigării Alegerilor Locale. Revenind, cu o cheltuială de aproape 135 mii de lei, achitată în avans drept «achiziție publică» încă din 13 mai 2026, ediția a II-a a «Zilelor Comunei Făcăeni» l-a cuprins pe afiș până și pe cunoscutul decăzut Pepe, Căminul Cultural din localitate fiind gazdă. Firma organizatoare a evenimentului, Spy Events&Sounds SRL Fetești, este neplă­titoare de TVA și înființată proaspăt, în 2024, datele publice ale bilanțului raportând pentru 2025 o cifră de afaceri de aproape 189 mii de lei cu un profit net de puțin peste 45 mii de lei. În tariful din 2026 a fost inclus și focul de artificii aferent (7000 de lei), Pepe Live Band primind pentru prestație 30000 de lei. «Cu ocazia zilelor comunei Facăeni ne-am bucurat de evenimente speciale printre care inaugurarea si sfințirea noii troițe a comunei noastre urmat de surpriza concertului Pepe care ne-a oferit un spectacol de neuitat!!!» s-a declarat mulțumită pe o rețea de socializare una dintre participante. Să completăm că firma în cauză a regalat doamnele din Făcăeni și cu ocazia zilei de 8 Martie, organizarea evenimentului în cauză ușurând bugetul Primăriei Făcăeni cu încă aproape 10 mii de lei.
Continuând seria «Zilelor Comunei» ajungem la Ciulnița, unde primarul de prim mandat Ionuț Belu, social-democrat, s-a «zgârcit» la capitolul «organizare» pentru evenimentul din 23 mai 2026. În sensul că pentru ediția din acest an, cea cu numărul XXII, Primăria Ciulnița a preferat să antameze defalcat contracte cu artiștii, inclusiv focul de artificii aferent petrecerii fiind încheiat pe un document separat. Astfel, domn primar Belu, social-democrat așa cum vă spuneam, a angajat prin firma Marius China Management SRL, un recital de 50 minute pentru Sylvia by Dj Rynno. Pentru modica sumă de 10200 de lei. Suplimentar, tot în recital de 50 de minute, a contractat-o pe artista Lavinia Furtună pentru 5000 de lei, asta în timp ce pentru Marian Haiducu’, artist cu descriere amplă pe SEAP, Pri­măria Ciulnița a plătit 7650 de lei. Spec­tacolul pirotehnic din localitatea cu miasme a fost asigurat de o firmă mai profesională față de Făcăeni, tariful fiind un picuț mai scump: 8000 de lei (Top Fireworks Events SRL). «Prin implicarea fiecăruia, „Ziua Comunei Ciulnița“ a fost o adevărată sărbătoare a comunității și a sufletului românesc. Respect și apreciere tuturor celor care au contribuit la reușita acestui eveniment!» a ținut să transmită pe FB același primar Ionuț Belu propriilor concetățeni.
Să încheiem articolul de față cu Primăria Drăgoești, «Ziua Comunei» fiind un eveniment de tradiție. Drept urmare, pentru petrecerea din 21 mai 2026, primarul social-democrat Mihail Gheorghe a contractat o firmă răspunzătoare de «serviciile cultural-artistice» dedicate evenimentului. «În prețul servi­ciilor vor intra prestarea unor programe artistice de către diverși artiști, iar durata programului va fi de aproximativ 6 ore» se arată în contractul parafat cu OG Agency SRL Otopeni pentru modica sumă de 82000 de lei. OG Agency SRL Otopeni a pus «la dispoziția clientului servicii cultural-artistice» prestate de Codruța Filip&Band (etno&populară), Madatorricelli (CD), Gheboasa (CD), Adrian Minune și formația. De reținut că anul precedent, fascinantul edil social-de­mocrat Mihail Gheorghe a punctat la chermeza «Ziua Comunei Drăgoești» cu aducerea pe scenă a altor artiști celebri, respectiv Jador și Luis Gabriel (Baboiash, un alt reputat artist invitat în 2025, pe 29 mai, la Drăgoești, a realizat afișul de pre­zentare cu «Ziua Comunei» amplasând stema localității Drăgoești/Vâlcea!).
Acestea fiind spuse și cu exemple concludente, încheiem precizându-vă că, așa cum ați observat, Ialomița nu crede în austeritate. Suplimentar, după cum ați remarcat, din rigoarea financiar-econo­mică impusă, primarii ialomițeni reali­zează evenimente deosebite, satisfacerea culturală a concetățenilor având întâietate.

15 Iunie 2026, 07:50 (5560 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


parpanghel:
(17 Iunie 2026, 08:25)
In timp ce statul stoarce populatia prin guvernari paguboase si taxe puse pe romani, acesti baroni locali din primarii si consilii judetene cheltuie bani publici numai pe lucruri inutile. Tot felul de paranghelii, unele chiar de noaptea mintii. Platesc manelisti, care la randul lor nu platesc taxe la stat. Iar in plina criza, consiliile judetene angajeaza oameni cu nemiluita; numai "somitati" cu carnet de partid.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 17 Aug 2026
344 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Persoană urmărită la nivel național, depistată de polițiștii ialomițeni

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 17:10
(3291 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 329 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 27 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 17015, fiind înregistrate 329 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 16:55
(1832 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor sanitare

Marți, 26 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat noi acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, menținerea ordinii și liniștii publice și verificarea respectării măsurilor ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 16:45
(2321 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul plăților în avans aferente Campaniei 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în cele 9 zile care s-au scurs de la startul Campaniei 2021 de plată în avans, a autorizat la plată suma de 745,29 milioane de euro ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 13:05
(10538 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 125 mm, de pe strada Independenței, din localitatea Fetești, echipele RAJA vor fi nevoite să întrerupă furnizarea ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 12:40
(8689 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campanie de informare a cetățenilor desfășurată de polițiști

În contextul măsurilor suplimentare adoptate de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență, în scopul gestionării riscului de sănătate publică cauzat de numărul mare de infectări cu virsul SAR ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2021, 17:15
(3587 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 232 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 26 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16686 , fiind înregistrate 232 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2021, 16:55
(4621 vizualizări - 0 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Incendiu la Unitatea de Primiri Urgențe

Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Incendiu la Unitatea de Primiri Urgențe

În seara zilei de luni, 25 octombrie a.c., într-una dintre anexele Unității de Primiri Urgențe s-a petrecut un incendiu minor, «cauzat de o defecțiune constructivă a unui corp de iluminat cu led care s-a aprins ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2021, 02:10
(30248 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campanie de donare de sânge

IPJ Ialomița: Campanie de donare de sânge

26 de polițiști ialomițeni au pus astăzi umăr lângă umăr și au donat împreună picături de viață, cuantificate în aproximativ 12 litri de sânge. Nu este o simplă statistică, este un gest de solidaritate ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2021, 17:20
(7754 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 150 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 25 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16454, fiind înregistrate 150 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2021, 16:55
(7759 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, în mijlocul copiilor»

Protopopiatul Slobozia: «Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, în mijlocul copiilor»

Protopopiatul Slobozia, împreună cu Grădinița cu Program Prelungit «Piticot» au desfășurat vineri, 22 octombrie 2021, activitatea cu tema «Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, în mijlocul copiilor». Din cauza ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2021, 15:50
(5470 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 130 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 24 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16304, fiind înregistrate 130 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2021, 16:50
(7760 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: A murit într-un accident rutier

Urziceni: A murit într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de duminică, 24 octombrie a.c., pe DN2, în zona municipiului Urziceni. În timp ce se deplasa în direcția Buzău-București, un conducător auto a pierdut ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2021, 11:45
(7557 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Grupul de Comunicare Strategică: 159 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 23 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16174, fiind înregistrate 159 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2021, 17:10
(2499 vizualizări - 0 comentarii)


Accident pe raza localității Ciochina

Accident pe raza localității Ciochina

Vineri, 22 octombrie a.c., în jurul orelor 13,30, trei echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 18:05
(3890 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


Grupul de Comunicare Strategică: 153 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 22 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16015, fiind înregistrate 153 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 17:05
(6008 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Stagiu de practică încheiat cu succes de elevii jandarmi

IJJ Ialomița: Stagiu de practică încheiat cu succes de elevii jandarmi

Șapte elevi din cadrul Școlilor Militare de Subofițeri Jandarmi Drăgășani și Fălticeni și-au încheiat stagiul de practică desfășurat la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița. Timp de aproape 3 luni ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 16:45
(4137 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informeză contribuabilii că luni, 1 noiembrie 2021, este termenul limită de depunere a Formularului 398 «Declarație specială de TVA (VAT Return)», pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 16:45
(6250 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi aplicate de polițiști pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2

În urma activităților desfășurate pe raza întregului județ, au fost verificate 59 de societăți comerciale, peste 140 de locații de interes, 22 mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 16:15
(5825 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul tehnic

Angajatorii care se încadrează în categoria domeniilor supuse restricțiilor conform HG nr. 1090/2021 și a căror activitate a fost întreruptă total sau parțial, din cauza pandemiei de COVID-19, vor depune ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 15:00
(2847 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: Bătrân de 77 de ani, rănit într-un accident rutier

Gheorghe Doja: Bătrân de 77 de ani, rănit într-un accident rutier

În dimineața zilei de vineri, 22 octombrie a.c., pe raza comunei Gheorghe Doja s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 14:30
(5417 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier

Ciochina: Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier

În dimineața zilei de vineri, 22 octombrie a.c., pe raza comunei Ciochina s-a produs un accident rutier. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că evenimentul rutier s-a produs ca urmare a coliziunii ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 12:00
(4283 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


Primăria Slobozia: Campanie gratuită de testare COVID-19

Administrația locală din Slobozia dă startul unei campaniei de testare antigenică rapidă gratuită «Slobozia se testează». Astfel, în fața Instituției Prefectului va fi amplasat un punct de testare ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 19:20
(8392 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Condiții de participare la concursurile organizate de Poliția Română

Pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2 și a-i proteja pe participanții la concursurile organizate de Poliția Română, candidații sunt obligați să respecte unele măsuri. Astfel, vor avea acces ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 18:40
(11437 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Pește confiscat

Manasia: Pește confiscat

În ziua de miercuri, 20 septembrie a.c., polițiștii din Manasia au depistat în flagrant, pe raza localității Manasia, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Urziceni, în timp ce transporta cu autoturismul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 18:25
(4625 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 188 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 21 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 15862, fiind înregistrate 188 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 16:30
(6307 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: «Salonul de toamnă 2021»

Miercuri, 3 noiembrie 2021, de la orele 14,00,  la Galeriile «Arcadia» din Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia se va desfășura vernisajul expoziției «Salonul de toamnă 2021» al Uniunii Artiștilor ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 15:55
(5832 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Munteni-Buzău și Fetești

Incendii la Munteni-Buzău și Fetești

Miercuri, 20 octombrie a.c., pompierii din Slobozia și Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o șiră de baloți aflată într-o gospodărie din Munteni-Buzău. Trei ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 12:20
(4429 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Un copil de 15 ani a furat scuterul bunicului/Ion Roată: Slobozean beat la volan

În cursul zilei de marți, 19 octombrie a.c., în jurul orelor 17,30, polițiștii rutieri din Țăndărei au oprit în trafic un moped condus de un minor, în vârstă de 15 ani. În urma verificărilor efectuate în ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2021, 17:35
(2393 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni

Marți, 19 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat noi acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, menținerea ordinii și liniștii publice și verificarea respectării măsurilor ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2021, 17:30
(1823 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
casă Cocora în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 [email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! @ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...