Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Dezastrul funciar de la Primăria Axintele

Debandada din primăriile ialomițene continuă

Dezastrul funciar de la Primăria Axintele

Harababura documentelor funciare din primăriile ialomițene continuă chiar și în anul de grație 2026. La aproape 20 de ani de la integrarea României în Uniunea Europeană, moment când fermierii declarau «pe propria răspundere» suprafețele exploatate, în unele dintre primăriile ialomițene se confirmă «verbal» terenurile fermelor de pe raza localităților. Cel puțin asta reiese dintr-un Raport al Instituției Prefectului Județul Ialomița, întocmit după finalizarea unui control admi­nistrativ la nivelul Primăriei Axintele în ceea ce privește documentele cu caracter funciar eliberate de unitatea administrativ-teritorială.

 

Trecutul de la Primăria Axintele Să fi fost undeva prin 2012 când Camera de Conturi Ialomița realiza un control de audit la Primăria Axintele, în urma verificării reprezentanții instituției descoperind faptul că edilul de-atunci al localității, Tudor Grigore, a schimbat ilegal categoria de folosință a unei suprafețe de aproximativ 100 de hectare din islazul comunal. Acesta transformase respectiva suprafață în teren arabil, beneficiarul direct al acestei decizii ilegale fiind chiar fiul ex-edilului, administrator al societății Agricola Axintele SRL. Astfel, în baza unei simple adeverințe eliberată de Pri­măria Axintele și semnată de tatăl ex-primar Tudor Grigore, fiul acestuia a beneficiat de subvențiile acordate de APIA. După ce au descoperit ilegalitatea, auditorii Camerei de Conturi Ialomița au sesizat organele de cercetare penală, cazul aflându-se inițial în lucru la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Ialomița. Ulterior, dosarul a fost declinat către Direcția Națională Anticorupție care, la ani buni distanță, declanșează cercetări la Primăria Axintele. Ajungem undeva prin 2019, când procurorii Direcției Naționale Anticorupție încercau să deslușească ițele afacerii la Primăria Axintele, avându-l în vizor drept principal suspect pe tatăl ex-edil al localității, Tudor Grigore, acesta acordându-i în folosință fiului său 95,68 ha din islazul comunal! La începutul anului 2020, Direcția Națională Anticorupție trimite în judecată dosarul «pășune pentru fiul meu la Axintele», faptele incriminate vizând «folosirea sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene» și «fals în înscrisuri sub semnătură privată», ambele în formă continuată, procurorii DNA propunând condamnarea celor doi, tatăl fost primar al comunei Axintele, Tudor Grigore, și fiul acestuia, Florin Grigore, administratorul Agricola Axintele SRL, «beneficiarul» real al subvențiilor pentru suprafața ilegal acordată din pășunea comunei. Ca să nu mai o lungim, în mai 2023, Curtea de Apel București hotăra să îi achite pe inculpații din dosarul «pășune pentru fiul meu la Axintele», definitiv instanța superioară menținând decizia Tribunalului Ialomița.

 

Prezentul de la Primăria Axintele Din 2024, primar al localității Axintele devine Dan Bălan, exponent al Partidului Social Democrat Ialomița. Date fiind «problemele» mai mult sau mai puțin penale ale ex-primarului PSD al comunei, Tudor Grigore, «instalarea» noului edil pare firească. Cu toate acestea, la sfârșit de lună mai 2026 și presat de termenul-limită de depunere a ade­verințelor pentru suprafețele exploatate la APIA, fiul fostului primar de la Axintele și administrator al Agricola Axintele SRL, Florin Grigore, sesizează Instituția Prefectului Județul Ialomița. Petiția înaintată de cel despre care am scris mai sus face referire, în mare, la anumite neconcordanțe în eliberarea adeverinței privind suprafețele exploatate de către Primăria Axintele condusă de actualul social-de­mocrat Dan Bălan. Cu mai puține cuvinte, adeverința eliberată de Primăria Axintele ar conține, în opinia administratorului Agricola Axintele SRL, «date eronate». În sensul că, dacă potrivit firmei, exploatația agricolă ar fi «pe minus» cu 26,21 ha, conform Primăriei Axintele ferma în cauză ar figura cu un «minus» de 100,45 ha! Diferența fiind mai mult decât evidentă și, astfel, modificându-se «valoarea totală a suprafețelor utilizate», e de înțeles atitudinea prefectului Mihai Tănăsescu de a constitui o echipă de control mixtă (Instituția Prefectului Județul Ialomița, Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Ialomița) care să verifice documentațiile referitoare la această situație. Drept urmare, Raportul echipei de control, după efectuarea verificărilor la sediul UAT Axintele, constată «negru pe alb» debandada din Primărie, reprezentanții instituției confirmând «verbal» comisiei că «suprafața agricolă aflată în exploatare de 1331,96 ha este înregistrată conform documentelor deținute». Mai mult, după cum arată același Raport, «diferența de suprafață la rubrica „lipsă în exploatare“ de la 100,45 ha, înscrisă în adeverință, și cea de 26,21 ha, declarată de societate nu poate fi certificată cu documente justificative de către reprezentanții Primăriei Axintele» (?!). De asemenea, echipa de control mixtă concluzionează că «ade­verința (...) nu este completată conform datelor existente în Registrul Agricol electronic, Registrul electronic nu este completat și ținut la zi», confirmând harababura din scriptele funciare ale Primăriei Axintele. Cu alte cuvinte, Raportul colectivului de control format din reprezentanți ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița, Direcției pentru Agricultură Județeană Ialomița, precum și ai Instituției Prefectului Județul Ialomița «invită» din nou organele de cercetare la Primăria Axintele, cele constatate constituind probe mai mult decât suficiente pentru demararea unor anchete. Cu atât mai mult cu cât «ade­verințele eliberate de primării» stau la baza acordării subvențiilor micilor/ma­rilor ferme ialomițene.

22 Iunie 2026, 07:50 (4362 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


cioban:
(22 Iunie 2026, 08:38)
Ne mai intrebam cum au aplicat primarii legile fondului funciar, inventarierile sau noul program de cadastru si carte funciara? Raspuns: dupa bunul plac, interese personale/de grup/partid. De aceea au fost si sunt o gramada de procese in instanta.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
260 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 11:50
(8740 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 179,31 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în aprilie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 179,31 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 10:20
(1942 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 09:25
(10816 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obligații fiscale restante la 31 martie 2026 de peste 287 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că, în conformitate cu prevederile legale, au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 08:25
(4410 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor implementate de APIA, respectiv pentru: Sprijin de bază pentru venit ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2026, 13:10
(5866 vizualizări - 0 comentarii)


600 misiuni de ordine publică ale jandarmilor ialomițeni în luna aprilie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii aprilie a.c., 597 misiuni de ordine publică, dintre care 40 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:30
(8649 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:25
(7258 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,83%, rata șomajului la sfârșitul lunii martie 2026

La sfârșitul lunii martie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4568 șomeri (din care 2167 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:20
(2719 vizualizări - 0 comentarii)


USR nu mai dorește coaliție cu PSD

USR nu mai dorește coaliție cu PSD

Dominic Fritz, președintele USR, după ce moțiunea PSD-AUR a trecut și Guvernul Ilie Bolojan a fost demis de Parlament, a convocat o ședință a Comitetului Politic al USR. «Comitetul politic USR ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 18:50
(4926 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizarea la plată a ANT-urilor aferente anului de cerere 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 4 mai 2026, procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) din sectoarele vegetal și zootehnic, aferente ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 19:05
(3653 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Luni, 4 mai 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 11,30-16, ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 12:05
(6601 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2026, 11:20
(11821 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 37,71 milioane de lei în trimestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în trimestrul I 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 34,7 ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2026, 12:20
(3153 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 29 aprilie-«Ziua Internațională a Dansului»

Ziua de 29 aprilie a fost instituită drept «Ziua Internațională a Dansului» în 1982, la inițiativa Comitetului de dans al Institutului Internațional de Teatru (ITI) din cadrul UNES ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2026, 10:55
(3172 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 441,86 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în trimestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în trimestrul I 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 441,86 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 17:20
(4528 vizualizări - 0 comentarii)


ADI ECOO 2009 SA: Colectarea deșeurilor, program normal de 1 Mai 2026

ADI ECOO 2009 SA: Colectarea deșeurilor, program normal de 1 Mai 2026

Sediile ADI ECOO 2009 SA, din Slobozia, Fetești și Țăndărei, administrativ și comercial, vor fi închise vineri, 1 Mai 2026, cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii. Activitatea va reveni la programul ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 15:15
(5480 vizualizări - 0 comentarii)


Bonificații de 43,5 milioane de lei acordate de ANAF pentru contribuabilii care au achitat anticipat obligațiile fiscale

Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță acordarea unor bonificații în valoare totală de 43,5 milioane de lei pentru 78322 de contribuabili care au achitat anticipat impozitul pe venit ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 11:55
(6279 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Lelia Urdărianu»-Concurs Interjudețean de Arte Vizuale, ediția a III-a

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia, Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 10:10
(4066 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Concert de Paști organizat la Catedrala Episcopală

Concertul de Paști, organizat la Catedrala Episcopală din Slobozia, va fi un eveniment dedicat celebrării uneia dintre cele mai importante sărbători creștine,  ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 09:20
(3749 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Tânăr reținut pentru «violare de domiciliu» și «lovire»

Vineri, 24 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați de un bărbat, de 68 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi pătruns fără drept în curtea ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2026, 13:00
(4143 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Reținuți de polițiști pentru incendierea unor mașini

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut cinci bărbați, cercetați pentru săvâ ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2026, 16:10
(10533 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr căzut de la etajul 3 al unui bloc, transportat la spital

Joi, 23 aprilie 2026, polițiștii din Slobozia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la etajul 3 al unui bloc situat pe raza municipiului. Echipajele de poliție ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2026, 17:00
(1602 vizualizări - 0 comentarii)


DIICOT: Cercetat pentru «trafic de droguri de mare risc», arestat preventiv

Marți, 21 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 18:20
(7229 vizualizări - 0 comentarii)


Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Polițiștii au documentat activitatea infracțională a doi tineri, în vârstă de 18 și 19 ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt calificat». Cercetările ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 17:30
(4255 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 22 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 10:25
(6903 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,45 milioane de lei în martie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna martie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,45 ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:50
(7022 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Respectarea perioadei de prohibiție la pescuit

În contextul instituirii perioadei de prohibiție la pescuit, jandarmii ialomițeni desfășoară, în această perioadă, misiuni specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:40
(5884 vizualizări - 0 comentarii)


CNAIR: Circulație închisă pe bretelele de intrare și ieșire ale A2 din zona Drajna, joi, 23 aprilie 2026

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că joi, 23 aprilie 2026, în intervalul 09,00-18,00, circulația în zona nodului rutier Drajna este restricționată ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:30
(6999 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Unitate de cazare, închisă din cauza problemelor de igienă

Luni, 20 aprilie 2026, reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița au participat la o acțiune comună cu polițiștii din municipiul reședință de județ. Cu această ocazie ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:20
(5732 vizualizări - 0 comentarii)


Razie pe străzile din Slobozia, amenzi aplicate de 59 mii de lei

Luni, 20 aprilie 2026, polițiștii au efectuat o razie pe raza municipiului Slobozia. Astfel, au fost instituite 16 filtre rutiere, fiind legitimate 300 de persoane și verificate aproximativ 200 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:10
(11609 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...