EVENIMENT
Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului
bonus: DREPT LA REPLICĂ
Situație mai puțin obișnuită în Justiția ialomițeană. Magistrații Tribunalului Ialomița au fost sesizați să judece cererea de chemare în judecată a lui Marian Trâmbițașu, primarul comunei ialomițene Grindu. Potrivit informațiilor oficiale, edilul a dat în judecată funcția în care a fost ales, «Primarul Comunei Grindu», solicitând plata unor despăgubiri salariale. Consultând solicitarea, cetățeanul Marian Trâmbițașu îi cere primarului Marian Trâmbițașu actualizarea veniturilor salariale conform prevederilor legale în vigoare. Contactat telefonic pentru un punct de vedere, primarul Marian Trâmbițașu a refuzat să recunoască faptul că o astfel de acțiune este deschisă pe rolul Tribunalului Ialomița.
Primarul din Grindu vrea salariu mai mare În cererea de chemare în judecată, edilul Marian Trâmbițașu recunoaște faptul că, prin două dispoziții succesive, semnate chiar de el, și-a majorat salariul de la 8320 de lei, în anul 2020, la 9660 lei, în anul 2024. «Prin dispoziția Primarului Grindu nr. 89/05.11.2020 a fost stabilită indemnizația lunară a subsemnatului, în calitate de primar al comunei Grindu, la suma de 8320 de lei. (...) Ulterior, prin Dispoziția nr. 95/02.05.2023, s-a decis modificarea cuantumului brut al indemnizației mele lunare începând cu data de 01.11.2022, aceasta fiind determinată la valoarea de 9200 de lei. Totodată, ca urmare a implicării mele în diferite proiecte, în perioada de implementare a acestora mi s-a aplicat o majorare a indemnizațiilor cu 45% (...)» se arată în cererea de chemare în judecată a edilului. Cu toate acestea, primarul susține că nu au fost făcute demersurile necesare pentru ca venitul său salarial să crească, așa cum prevăd modificările legislative ce au intrat în vigoare după 2024, când a obținut un nou mandat în fruntea localității. Pe cale de consecință, pentru a recupera banii pierduți și pentru a-și crește veniturile salariale, cetățeanul Marian Trâmbițașu l-a chemat în instanță pe «Primarul Comunei Grindu», Marian Trâmbițașu. «Indemnizația subsemnatului, în calitate de primar al comunei Grindu, trebuia raportată la salariul minim brut pe țară garantat în plată și, ulterior, actualizat anual, în funcție de salariul minim brut pe țară garantat în plată» se mai arată în cererea de chemare în judecată. Specialiștii consultați de redacția Independent susțin că această acțiune este total ieșită din comun, iar instanțele din Ialomița nu au fost până acum învestite să judece cererea unui primar care s-a dat singur în judecată. Mai mult, așa cum și-a majorat veniturile, primarul Marian Trâmbițașu ar fi putut să «corecteze» acele «inechități salariale» prin acte administrative emise de instituția în fruntea căruia a fost reales de locuitorii din Grindu. Contactat telefonic pentru a oferi un punct de vedere cu privire la acest proces, primarul Marian Trâmbițașu a explicat faptul că nu știe detalii despre acțiune. «Eu nu-mi aduc aminte să fi deschis un astfel de proces... Chiar nu știu ce să vă spun. Cred că nu este adevărat!» a declarat Marian Trâmbițașu. Pe cale de consecință, pentru a evita orice speculație cu privire la denaturarea adevărului expus în acest material, se poate observa în fotografia care îl însoțește, extrasă de pe portalul instanțelor de judecată, faptul că Marian Trâmbițașu l-a acționat în instanță pe «Primarul Comunei Grindu». Nimeni altul decât... același Marian Trâmbițașu!
Primarul bătut de secretarul comunei Viața administrativă a primarului Marian Trâmbițașu este plină de senzațional. Cititorii nu trebuie să se gândească la faptul că senzaționalul are legătură cu proiectele edilitare menite să dezvolte comunitatea, inițiate de primarul Marian Trâmbițașu. Edilul a ajuns cunoscut după ce secretarul comunei, funcție ocupată în trecut de o doamnă, l-a luat pur și simplu la bătaie pe primar. Enervată la culme de faptul că primarul i-a acordat calificativul «NESATISFĂCĂTOR» pentru activitatea desfășurată în cadrul Primăriei Grindu, fostul secretar al comunei, pe numele său Tudorița Ene, i-a aplicat o corecție. Calificativul dat de primar a avut ca efect încetarea contractului de muncă al Tudoriței Ene, de aici și starea de nervozitate excesivă pe care femeia a manifestat-o. «Când a venit să semneze demisia, a sărit la gâtul meu și doamna secretar m-a strâns de gât... Am chemat Poliția, am mers la Serviciul de Medicină Legală și mi-am scos un certificat medico-legal. Nu voi lăsa lucrurile așa!» declara, pentru ziarul Independent, Marian Trâmbițașu în martie 2024, an în care a fost agresat. Atmosfera tensionată dintre primar și fostul secretar al comunei a intrat și în atenția organelor de cercetare penală, pe numele Tudoriței Ene fiind depuse mai multe plângeri. Mai mult, edilul a declarat că în afara incidentului în care femeia l-a lovit, au existat mai multe situații în care aceasta și-a pierdut firea, încercând să-i aplice corecții edilului. Astăzi, pericolul manifestat de Tudorița Ene la adresa edilului a fost îndepărtat, pentru că femeia nu mai deține funcția. În locul său, secretar general al localității a fost numit Viorel Lupă.
Grindu, comuna care așteaptă dezvoltarea
Ultimul recensământ arată că în comuna Grindu locuiesc 1925 de oameni. Asemeni multor alți edili din Ialomița, nici Marian Trâmbițașu nu a făcut demersuri semnificative pentru a dezvolta localitatea. Proiectele edilitare pe care le-a conceput pot fi numărate pe degetele de la o singură mână, iar multe dintre acestea ar fi și acum, cel mai probabil, în stadiul de hârtii. Acestea ar viza, printre altele, modernizarea străzilor din localitate sau îmbunătățirea rețelelor publice de canalizare și apă potabilă.
DREPT LA REPLICĂ
Ca urmare a articolului publicat privind acțiunea în justiție formulată de subsemnatul, în calitate de primar al comunei Grindu, consider necesare următoarele precizări, pentru corecta informare a opiniei publice.
Acțiunea introdusă în instanță nu urmărește obținerea unor drepturi în afara cadrului legal și nici acordarea unor beneficii nejustificate, ci exclusiv clarificarea și recunoașterea unor drepturi salariale care, în opinia mea, rezultă din interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale incidente.
Contrar percepției create prin articol, situația nu putea fi soluționată prin simpla emitere a unei dispoziții administrative. Potrivit principiilor fundamentale ale dreptului administrativ, actele administrative produc efecte numai pentru viitor, neputând avea caracter retroactiv decât în cazurile expres prevăzute de lege. În consecință, o eventuală dispoziție emisă în prezent nu ar fi putut produce efecte pentru perioada anterioară și nu ar fi putut acoperi drepturile pretinse pentru trecut.
În același timp, emiterea de către primar a unui act administrativ prin care și-ar stabili sau modifica propriile drepturi patrimoniale,in mod retroactiv, ar fi ridicat serioase probleme de imparțialitate, de etică administrativă și de evitare a oricărei aparențe de conflict între interesul public și interesul personal. Tocmai pentru a evita orice suspiciune și pentrua exercita cu integritate funcția publica, am ales ca legalitatea și întinderea eventualelor drepturi să fie analizate exclusiv de o instanță independentă și imparțială.
Accesul liber la justiție reprezintă un drept fundamental garantat fiecărui cetățean, indiferent de funcția pe care o ocupă. Exercitarea acestui drept nu poate constitui un motiv de stigmatizare și nici nu poate fi prezentată ca un comportament neobișnuit sau reprobabil. Dimpotrivă, atunci când există neclarități privind aplicarea legii, instanța de judecată este autoritatea competentă să stabilească interpretarea corectă și efectele juridice ale acesteia.
Am preferat ca orice eventual drept să fie recunoscut numai în urma unei hotărâri judecătorești, evitând asumarea unei decizii administrative care ar fi putut fi contestată sau apreciată ca nelegală.
Demersul meu nu reprezintă o încercare de a eluda legea, ci tocmai expresia respectului față de aceasta.
Îmi desfășor activitatea cu respect față de lege, față de comunitatea pe care o reprezint și față de principiile transparenței și responsabilității administrative.
Am încredere că instanța va analiza cauza exclusiv prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, iar hotărârea pe care o va pronunța va clarifica definitiv această situație.
Este regretabil că, alături de prezentarea acțiunii în justiție, articolul introduce și referiri la alte împrejurări fără legătură cu obiectul cauzei deduse judecății. Aceste informații nu au nicio relevanță pentru analiza legalității demersului judiciar și nu contribuie la o informare corectă a publicului. Dreptul publicului la informare corectă presupune ca fiecare subiect să fie prezentat în contextul său real, fără asocieri care pot induce percepții eronate.
De asemenea, aș dori să subliniez că toate sumele la cere face referire articolul publicat sunt sume brute si nu sume efectiv încasate de subsemnatul.
Demersul judiciar în discuție nu reprezintă o situație singulară, în împrejurări similare, și alți angajați sau funcționari ai Primăriei au fost nevoiți să se adreseze instanțelor de judecată pentru clarificarea și valorificarea unor drepturi, fiind înregistrate aproximativ zece litigii de această natură. Acest fapt demonstrează că exercitarea dreptului de acces la justiție constituie un mijloc legal și firesc de soluționare a unor probleme de drept și nu poate reprezenta, prin ea însăși, un element susceptibil de a genera speculații sau interpretări de natură personală.
Solicit publicarea prezentului drept la replică în condițiile prevăzute de lege, pentru asigurarea unei informări complete, echilibrate și obiective a cititorilor.
20 Iulie 2026, 07:55 (21437 vizualizări - 17 comentarii)











Comentariile cititorilor:
(30 Iulie 2026, 02:15)
Noi, ca si consilieri locali, nu am sprobat prin HCL achizitia serviciilor juridice.Platile efectuate cu firma de avocatura, sunt plati efectuate ilegal si Curtea de Conturi le considera prejudicii.Tot ce este prejudiciu, se recupereaza. Vedem atunci pe unde vor scoate camasa cei vinovati.
(28 Iulie 2026, 17:28)
Acest traseit de primar este in cârdășie cu mai marii județului, cu Ciolacu și Grindu se afla printre comunele care a primit subvenție frumușică de la stat și totodată și finanțări europene. Problema este că odată intrat în primărie Trâmbițașu a început să facă curățenie chiar unde nu trebuia și i s-a urcat șefia la cap: vrea bani multi și el și clica care și-a făcut-o dând oamenii afara. Daca tot au dat primăria in judecată ar trebui ca avocatele sa fie plătite din buzunarul reclamanților nu din bugetul primăriei. Curtea de Conturi sper să își facă treabă.
(27 Iulie 2026, 14:41)
Nu s-a spus nici de apartamentul din urziceni, nici de casa cumpărată în localitate Probabil tot din banii munciți cinstiti....de la 18 ani
(26 Iulie 2026, 22:50)
S-a facut achizitie de aproape 9 miliarde de lei vechi de piatra.Cine receptioneaza aceasta cantitate?Nimeni.Haideti sa ne unim si sa i intrebam de ce in fiecare an plateste atata piatra si cand asfalteaza, pune din nou la plata piatra. Haideti sa mergem si sa i intrebam, sunt banii nlnostri.
(26 Iulie 2026, 19:32)
Pe Mihai, l a dat afara deoarece nu reusea sa l faca sa zica asa cum dorea el.Mihai, vine dintr o familie unde respectul si corectitudinea nu i permit sa faca lucruri care nu se fac. Mihai punea prea multe intrebari si cerea documente justificative pentru fiecare plata pe care o facea cu mana lui. La Mihai nu se intorceau bani din prejudicii.Banii aceia aveau destinatie clara cand si la cine se intorceau. Vorbea cineva de scaune cu masaj, alea s nimicuri fata de miliardele de lei vechi care se prejudiciaza din carca comunei Grindu, adica din buzunarul locuitorilor comunei. Cei carecerau dreoti si corecti, au fost indrpartati.
(26 Iulie 2026, 19:18)
Primarul nu este atat de documentat incat sa se dea singur in instanta.Are angajate doua avocate de la Bucuresti la care le da lunar cate 20.000 lei bani din carca contribuabililor. Ce fac aceste avocate? NIMIC. Doamna secretar Ene Tudora, era de o competenta rar intalnita, nu si putea indeplini sarcinile de serviciu, i a fost incuiata usa si luata cheia in timp ce avea atributii de stare civila pe care nu si le putea indeplini.Toti colegii ei au dat declaratii mincinoase impotriva secretarei doar pentru a si pastra scaunele.Daca le scuturi un pic nu s bune de nimic.Au uitat ca au fost angajate toate cu subiectele si raspunsurile date de secretara.
(26 Iulie 2026, 19:03)
Daca munceste de la 18 ani, de ce nu a luat apartament in Bucuresti pana sa fie primar? In primul mandat 2020-2024 si a achzitionat un apartament in Bucuresti. In al doilea mandat, decembrie 2024, a cumparat tot in Bucuresti un apartament pe numele fetei mai mici, cea care la acel moment era studenta, devi nu castiga bani atat cat sa si cumpere un apartament la Bucuresti. Sa fie oare sumele care se intorceau la el de la cei cu care efectua lucrari la diferite proiecte, sumele platite in plus constructorilor care faceau lucrarile pe jumatate? P
(23 Iulie 2026, 18:18)
Daca Trâmbițașu și-a permis scaune de birou cu funcție de masaj ( pentru faptul că angajații primăriei muncesc 8 ore/zi și sunt ffff obosiți), de ce nu și-ar permite și un salariu mai mare pentru el și camarila lui din primărie?! Acum înțelegeți de ce a hartuit-o pe secretara să își dea demisia?
(23 Iulie 2026, 08:52)
Nimeni nu a spus că nu a muncit dar atitudinea lui lasă de dorit. În articol spune că trâmbițașu a fost contactat de către redacție iar el a răspuns «Eu nu-mi aduc aminte să fi deschis un astfel de proces... Chiar nu știu ce să vă spun. Cred că nu este adevărat!» Dacă nu ține minte să stea acasă oricum pălăria este prea mare pentru capul lui. O altă miniciună este că a deschis acțiune în instanță pentru toți angajați dar pe portalul instanței se vede clar că este singur. Ce fel de om poți să fii ca să minți în continu ?
(22 Iulie 2026, 19:10)
Ce este atât de greșit ca își cere în instanță drepturile legale? Sigur va respecta hotărârea instanței, indiferent care va fi ea. Oare era mai corect să-și mărească salariul așa cum au făcut alți primari, care și-au mărit salariile printr-o simplă decizie, decât lor și viceprimarilor?
(22 Iulie 2026, 13:53)
@Grindean Mai întâi uită-te la poza articolului și vezi ce vrea să spună. Nu mai acuza ziarul!! Nu zice nimeni că nu a muncit, dar când a venit la Primărie a știut la ce se înhama. Când intri in politica și vrei funcții mari trebuie sa cotizezi frate din buzunarul tau că numai așa primești fonduri. Referitor la calificativul acordat secretarei, îl întreb dacă cunoaște criteriile de evaluare și cum a funcționat primăria atâția ani cu secretara incompetenta din punctul de vedere al acestui primar? A fi funcționar public trebuie să respecți legea in primul rand. Nu are nici o legătură faptul că a muncit de la 18 ani la sonde și nici cum s-a gospodărit el. În comunitățile mici este foarte ușor să manipulezi cetățenii, sa ii duci pe bătrâni la vot cu mașinile, așa că nu a fost greu să obții un alt mandat
(21 Iulie 2026, 22:35)
Într-o societate dreaptă, corectă și echitabilă se afirmă cum că "presa este a patra putere în stat". Citind articolul de mai sus mă întreb, care presă? Cea care nu mai verifică informația venită direct pe canalul bancar sub formă de donație? Acesta nu este decat un articol fără nici un fel de fundament real, care are ca unic scop denigrarea unui om muncitor. Din fericire majoritatea locuitorilor știu realitatea și nu se lasă păcăliți de un articol nefondat. Daca nu ar fi știut, nu ar mai fi câștigat un alt mandat de primar. În comunitățile mici este mult mai greu sa manipulezi oamenii cu minciuni. Se cunosc între ei, sunt rude, vecini, prieteni, etc. Numai oamenii meschini și "negri" la suflet se bucura de apariția unor astfel de denigrări, oamenii sănătoși la minte și la suflet știu că vorba rea circulă mai repede decât vorba bună. Așa că domnule Trâmbițașu, vedeți-va de treabă înainte, nu mor caii când vor câinii!
(21 Iulie 2026, 19:22)
Oare comentariile care reflectă adevărul vor fi publicate ? Așteptăm !
(21 Iulie 2026, 19:20)
Cunosc foarte bine familia Trâmbițașu,iar cei care au de comentat în urma unei articol scris pe baze eronate , pot comenta în continuare. Știți doar , câinii latră ursul merge . Domnul muncește de la vârsta de 18 ani , soția domnului este angajată în învățământ din anul 2008 , au muncit pt ceea ce au . Îi cunosc de când ieșeam toți prin sat din tinerețe . Spor la scris cârcotașilor ! Cine dorește să îl cunoască așa cum este îl poate contacta la orice moment din zi . Să fiți sănătoși și să primiți ceea ce răspândiți ;)
(21 Iulie 2026, 09:24)
Viața bate filmul! Iar dacă C M de fotbal s-a încheiat, la noi de-abia începe, că așa suntem noi pregătiți în acțiuni și expresii “ai, nu ai, mingea, tragi la poartă” sau “tu centrezi, tu dai cu capul” ca în principiu, sa arătăm că știm cu ce se mănâncă fotbalul exersând căderile în careu și pe bună dreptate să cerem apoi lovitura de pedeapsă pentru a fi siguri de victorie. Este cazul și bietului primar care joacă singur la perete acest joc iubit de toată lumea, ce reușește să se faulteze singur în careul așilor din care face parte și să ceară lovitura decisivă, care odată transformată, îl va umple de valoare și la propriu și la figurat dar și de ridicol ce stârnește râsul fără precedent. Ce rezultă? La noi, se poate orice!