Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului

Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului

bonus: DREPT LA REPLICĂ

Situație mai puțin obișnuită în Justiția ialomițeană. Magistrații Tribunalului Ialomița au fost sesizați să judece ce­rerea de chemare în judecată a lui Marian Trâmbițașu, primarul comunei ialomițene Grindu. Potrivit informațiilor oficiale, edilul a dat în judecată funcția în care a fost ales, «Primarul Comunei Grindu», solici­tând plata unor despăgubiri salariale. Consultând solicitarea, cetățeanul Marian Trâmbițașu îi cere primarului Marian Trâmbițașu actualizarea veniturilor salariale conform prevederilor legale în vigoare. Contactat telefonic pentru un punct de vedere, primarul Marian Trâmbițașu a refuzat să recunoască faptul că o astfel de acțiune este deschisă pe rolul Tribunalului Ialomița.

 

Primarul din Grindu vrea salariu mai mare În cererea de chemare în judecată, edilul Marian Trâmbițașu recunoaște faptul că, prin două dispoziții succesive, semnate chiar de el, și-a majorat salariul de la 8320 de lei, în anul 2020, la 9660 lei, în anul 2024. «Prin dispoziția Primarului Grindu nr. 89/05.11.2020 a fost stabilită indemnizația lunară a subsemnatului, în calitate de primar al comunei Grindu, la suma de 8320 de lei. (...) Ulterior, prin Dispoziția nr. 95/02.05.2023, s-a decis modificarea cuantumului brut al indemnizației mele lunare începând cu data de 01.11.2022, aceasta fiind determinată la valoarea de 9200 de lei. Totodată, ca urmare a implicării mele în diferite proiecte, în perioada de implementare a acestora mi s-a aplicat o majorare a indemnizațiilor cu 45% (...)» se arată în cererea de chemare în judecată a edilului. Cu toate acestea, primarul susține că nu au fost făcute demersurile necesare pentru ca venitul său salarial să crească, așa cum prevăd modificările legislative ce au intrat în vigoare după 2024, când a obținut un nou mandat în fruntea loca­lității. Pe cale de consecință, pentru a recupera banii pierduți și pentru a-și crește veniturile salariale, cetățeanul Marian Trâmbițașu l-a chemat în instanță pe «Primarul Comunei Grindu», Marian Trâmbițașu. «Indemnizația subsemnatului, în calitate de primar al comunei Grindu, trebuia raportată la salariul minim brut pe țară garantat în plată și, ulterior, actualizat anual, în funcție de salariul minim brut pe țară garantat în plată» se mai arată în cererea de chemare în judecată. Specialiștii consultați de redacția Independent susțin că această acțiune este total ieșită din comun, iar instanțele din Ialomița nu au fost până acum învestite să judece cererea unui primar care s-a dat singur în judecată. Mai mult, așa cum și-a majorat veniturile, primarul Marian Trâmbițașu ar fi putut să «corecteze» acele «inechități salariale» prin acte administrative emise de instituția în fruntea căruia a fost reales de locuitorii din Grindu. Contactat telefonic pentru a oferi un punct de vedere cu privire la acest proces, primarul Marian Trâmbițașu a explicat faptul că nu știe detalii despre acțiune. «Eu nu-mi aduc aminte să fi deschis un astfel de proces... Chiar nu știu ce să vă spun. Cred că nu este adevărat!» a declarat Marian Trâmbițașu. Pe cale de consecință, pentru a evita orice speculație cu privire la denaturarea adevărului expus în acest material, se poate observa în fotografia care îl însoțește, extrasă de pe portalul instanțelor de judecată, faptul că Marian Trâmbițașu l-a acționat în instanță pe «Primarul Comunei Grindu». Nimeni altul decât... același Marian Trâmbițașu!

 

Primarul bătut de secretarul comunei Viața administrativă a primarului Marian Trâmbițașu este plină de senzațional. Cititorii nu trebuie să se gândească la faptul că senzaționalul are legătură cu proiectele edilitare menite să dezvolte comunitatea, inițiate de primarul Marian Trâmbițașu. Edilul a ajuns cunoscut după ce secretarul comunei, funcție ocupată în trecut de o doamnă, l-a luat pur și simplu la bătaie pe primar. Enervată la culme de faptul că primarul i-a acordat calificativul «NESATISFĂCĂTOR» pentru activitatea desfășurată în cadrul Primăriei Grindu, fostul secretar al co­munei, pe numele său Tudorița Ene, i-a aplicat o corecție. Calificativul dat de primar a avut ca efect încetarea contractului de muncă al Tudoriței Ene, de aici și starea de nervo­zitate excesivă pe care femeia a manifestat-o. «Când a venit să semneze demisia, a sărit la gâtul meu și doamna secretar m-a strâns de gât... Am chemat Poliția, am mers la Serviciul de Medicină Legală și mi-am scos un certificat medico-legal. Nu voi lăsa lucrurile așa!» declara, pentru ziarul Independent, Marian Trâmbițașu în martie 2024, an în care a fost agresat. Atmosfera tensionată dintre primar și fostul secretar al comunei a intrat și în atenția organelor de cercetare penală, pe numele Tudoriței Ene fiind depuse mai multe plângeri. Mai mult, edilul a declarat că în afara incidentului în care femeia l-a lovit, au existat mai multe situații în care aceasta și-a pierdut firea, încercând să-i aplice corecții edilului. Astăzi, pericolul manifestat de Tudorița Ene la adresa edilului a fost în­depărtat, pentru că femeia nu mai deține funcția. În locul său, secretar general al localității a fost numit Viorel Lupă.

 

Grindu, comuna care așteaptă dezvoltarea
Ultimul recensământ arată că în comuna Grindu locuiesc 1925 de oameni. Asemeni multor alți edili din Ialomița, nici Marian Trâmbițașu nu a făcut demersuri semnificative pentru a dezvolta localitatea. Proiectele edilitare pe care le-a conceput pot fi numărate pe degetele de la o singură mână, iar multe dintre acestea ar fi și acum, cel mai pro­babil, în stadiul de hârtii. Acestea ar viza, printre altele, modernizarea străzilor din localitate sau îmbunătățirea rețelelor publice de canalizare și apă potabilă.

 

DREPT LA REPLICĂ

Ca urmare a articolului publicat privind acțiunea în justiție formulată de subsemnatul, în calitate de primar al comunei Grindu, consider necesare următoarele precizări, pentru corecta informare a opiniei publice.
Acțiunea introdusă în instanță nu urmărește obținerea unor drepturi în afara cadrului legal și nici acordarea unor beneficii nejustificate, ci exclusiv clarificarea și recunoașterea unor drepturi salariale care, în opinia mea, rezultă din interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale incidente.
Contrar percepției create prin articol, situația nu putea fi soluționată prin simpla emitere a unei dispoziții administrative. Potrivit principiilor fundamentale ale dreptului administrativ, actele administrative produc efecte numai pentru viitor, neputând avea caracter retroactiv decât în cazurile expres prevăzute de lege. În consecință, o eventuală dispoziție emisă în prezent nu ar fi putut produce efecte pentru perioada anterioară și nu ar fi putut acoperi drepturile pretinse pentru trecut.
În același timp, emiterea de către primar a unui act administrativ prin care și-ar stabili sau modifica propriile drepturi patrimoniale,in mod retroactiv, ar fi ridicat serioase probleme de imparțialitate, de etică administrativă și de evitare a oricărei aparențe de conflict între interesul public și interesul personal. Tocmai pentru a evita orice suspiciune și pentrua exercita cu integritate funcția publica, am ales ca legalitatea și întinderea eventualelor drepturi să fie analizate exclusiv de o instanță independentă și imparțială.
Accesul liber la justiție reprezintă un drept fundamental garantat fiecărui cetățean, indiferent de funcția pe care o ocupă. Exercitarea acestui drept nu poate constitui un motiv de stigmatizare și nici nu poate fi prezentată ca un comportament neobișnuit sau reprobabil. Dimpotrivă, atunci când există neclarități privind aplicarea legii, instanța de judecată este autoritatea competentă să stabilească interpretarea corectă și efectele juridice ale acesteia.
Am preferat ca orice eventual drept să fie recunoscut numai în urma unei hotărâri judecătorești, evitând asumarea unei decizii administrative care ar fi putut fi contestată sau apreciată ca nelegală.
Demersul meu nu reprezintă o încercare de a eluda legea, ci tocmai expresia respectului față de aceasta. 
Îmi desfășor activitatea cu respect față de lege, față de comunitatea pe care o reprezint și față de principiile transparenței și responsabilității administrative. 
Am încredere că instanța va analiza cauza exclusiv prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, iar hotărârea pe care o va pronunța va clarifica definitiv această situație.
Este regretabil că, alături de prezentarea acțiunii în justiție, articolul introduce și referiri la alte împrejurări fără legătură cu obiectul cauzei deduse judecății. Aceste informații nu au nicio relevanță pentru analiza legalității demersului judiciar și nu contribuie la o informare corectă a publicului. Dreptul publicului la informare corectă presupune ca fiecare subiect să fie prezentat în contextul său real, fără asocieri care pot induce percepții eronate.
De asemenea, aș dori să subliniez că toate sumele la cere face referire articolul publicat sunt sume brute si nu sume efectiv încasate de subsemnatul.
Demersul judiciar în discuție nu reprezintă o situație singulară, în împrejurări similare, și alți angajați sau funcționari ai Primăriei au fost nevoiți să se adreseze instanțelor de judecată pentru clarificarea și valorificarea unor drepturi, fiind înregistrate aproximativ zece litigii de această natură. Acest fapt demonstrează că exercitarea dreptului de acces la justiție constituie un mijloc legal și firesc de soluționare a unor probleme de drept și nu poate reprezenta, prin ea însăși, un element susceptibil de a genera speculații sau interpretări de natură personală.
Solicit publicarea prezentului drept la replică în condițiile prevăzute de lege, pentru asigurarea unei informări complete, echilibrate și obiective a cititorilor.

20 Iulie 2026, 07:55 (23195 vizualizări - 17 comentarii)

Comentariile cititorilor:


un cetățean:
(20 Iulie 2026, 16:53)
ooooo Ce documentat este acum acest trămbițașu încât să se da singur în judecată Dar surpriza este că și consilierul personal - Lupă acum îl dă în judecată pe Trămbițașu cică pentru obligația de a face pretenții Săracul l-a cât a muncit să o de-a pe secretară și pe alti 6 salarați afară, se merită să-l cheme în instanță întrebare retorică : s-a răzbunat pe cei 7 salariații dar cu omul lui - contabil Mihai ce a avut, cu ce oare l-a încurcat?
Vasile:
(20 Iulie 2026, 11:09)
Din acest articol se vede clar caracterul mincinos al acestui primar. Referitor la secretara care și-a dat demisia pot spune că ocupa acea funcție de foarte multi ani și nu a avut conflicte cu niciunul dintre primării anteriori lui Trâmbițașul. Aceasta femeie cred că îl încurca in a-si pune in aplicare planurile lui diabolice. Mai mult decât atât, acest primar nu are pregătirea necesară și nu poate să ia decizii corecte așa cum se vede și în acest articol. Nu îți mărești salariul cum vrei tu! Dorința lui a fost să îl aducă pe acest nou secretar la primărie (se vorbea că acesta era un fel de consilier al lui) și nu a avut altă cale decât să o provoace pe fosta secretara, care nu făcea nimic decât să respecte legea. Cum poți tu un traseist politic sa ceri un salariu mai mare când trăim într-o țară unde pensiile și salariile sunt înghețate din cauza sărăciei și sunt oameni care au pensii de 1300 lei și nu au bani de medicamente. Când nu era primar avea nevasta casnica, acum este educatoare. Nu poți să spui că mori de foame domnule Primar în calitate de reclamant și pârât.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
304 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente!

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage atenția fermierilor cu privire la interzicerea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 10:55
(1559 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Produse din pește cu adaos de apă

Analize de laborator au indicat un conținut de apă adăugată peste limitele admise pentru mai multe sortimente de produse din pește. Întrucât o parte dintre aceste produse au ajuns pe rafturile ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2026, 11:10
(1806 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Condițiile acordării bonificației de 3% pentru persoanele fizice plătitoare de impozit pe venit

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice plătitoare de impozit pe venit că, prin derogare de la dispozițiile art. 121 din Legea nr. 227/2015, contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 17:15
(1821 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 16 martie 2026, Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026. Fermierii pot depune Cererile de plată în perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 14:20
(1527 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Primăvară 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și cu Muzeul Național al Agriculturii, organizează joi, 19 martie 2026, î ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 13:50
(8685 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 16 martie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Micșunelei din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2026, 09:05
(1778 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești!

Sâmbătă, 14 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2026, 18:05
(1697 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în februarie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 5,99 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna februarie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 138,20 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 15:20
(2155 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița informează că au fost aprobate locurile pentru admiterea în instituțiile/unitățile de învățământ militar pentru anul universitar/școlar 2026-2027. ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 08:10
(2444 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

Vineri, 6 martie 2026, consilierii locali USR Slobozia au depus un proiect de hotărâre prin care să se elimine «păcănelele» din municipiul reședință de județ. «Jocurile de noroc ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 14:20
(3907 vizualizări - 6 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în orașul Căzănești!

Vineri, 6 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada București din orașul Căzănești. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 11:25
(1756 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de joi, 5 martie 2026, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervenției DR 06-Bunăstarea animalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 16:40
(1878 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 martie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, care nu au depășit plafonul de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 14:40
(4419 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, domiciliat în comuna Bărbulești. Acesta se face vinovat de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 12:00
(1309 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei. Amenzi de 135 mii de lei!

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza orașului Țăndărei. Cu această ocazie au fost controlate 260 de autoturisme, au efectuat 115 testări cu aparatul etilotest, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 11:00
(2348 vizualizări - 0 comentarii)


APIA dă startul campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează în data de 5 martie 2026 Campania națională de informare privind depunerea Cererilor de Plată, sub sloganul: «APIA-CONTINUĂM ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 08:30
(9492 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,01%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2026

La sfârșitul lunii ianuarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4712 șomeri (din care 2208 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 08:10
(2495 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

În contextul «Anului omagial al pastorației familiei creștine» și «Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar», luni, 2 martie 2026, Protopopiatul Slobozia, î ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 07:50
(2786 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Marți, 3 martie 2026, pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Alexeni. Din primele informații, locatarii s-au autoevacuat ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 22:40
(4073 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni incendiu


Jandarmii ialomițeni, aproximativ 500 misiuni de ordine publică în luna februarie 2026 

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie a.c., 481 de misiuni de ordine publică, dintre care 10 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 15:25
(3751 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Zeci de șoferi au rămas pietoni din cauza vitezei

Luni, 2 martie 2026, preț de 3 ore, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat o acțiune de monitorizare a traficului pe porțiunea Drumului Național 2A, între localitățile Malu și Ion ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 12:40
(3006 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, recidivist, cercetat în stare de arest preventiv, pentru comiterea ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 11:50
(3274 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Turda din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2026, 15:05
(1809 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 168 persoane, angajate în luna ianuarie 2026

În luna ianuarie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 168 persoane, dintre care ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 10:35
(4354 vizualizări - 0 comentarii)


APIA începe vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează rentierii agricoli că, pentru a primi renta viageră aferentă anului 2025, este necesară obținerea vizei anuale. Perioada de vizare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 09:15
(2461 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Reținut pentru comiterea infracțiuni de «viol asupra unui minor»

Marți, 24 februarie 2026, polițiștii din Jilavele, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au dispus reținerea, pe bază de ordonanță pentru 24 de ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2026, 14:30
(3636 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu Clubul Seniorilor «Răsărit în Amurg» Slobozia, au organizat evenimentul cultural «Dor și sărbătoare… miturile iubirii ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 15:25
(3456 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziția «Mărțișoare și Podoabe»

Cea de-a VIII-a ediție a Expoziției «Mărțișoare și Podoabe», un eveniment dedicat tradiției și creativității, organizat de Centrul Cultural «Ionel Perlea» sub egida Consiliului ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 11:20
(3685 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizare la plată pentru intervențiile PD-02, PD-03 și PD-28  

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în primele două zile de la demararea autorizării la plată a intervențiilor PD-02, PD-03 și PD-28, aferente Campaniei 20 ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 14:20
(6786 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Risc fiscal ridicat în rândul firmelor cu activități de protecție și pază

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a declanșat o acțiune amplă de control la nivel național, care vizează 62 de societăți ce activează ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 13:05
(4182 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...