Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia

Bilanț pe trimestrul II al anului 2026

Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia

Poliția Locală Slobozia a centralizat un raport de activitate pentru perioada aprilie-iunie 2026. Deși instituția a trecut printr-o reorganizare profundă, reducându-și personalul de la 53 la 43 de posturi în baza OUG nr. 7/2026, eficiența în teren a rămas la un nivel ridicat. O medie zilnică de 16 agenți a asigurat ordinea publică și siguranța cetățenilor în municipiul reședință de județ. Un rol esențial l-a avut tehnologia: prin sistemul de supraveghere video, dispeceratul a identificat din oficiu 105 situații operative, scurtând timpul de reacție al patrulelor. În total, au fost gestionate 866 de sesizări din partea cetățenilor, majoritatea primite telefonic. În acest al doilea trimestru din 2026, polițiștii locali au aplicat 1836 de sancțiuni contravenționale (880 de amenzi în valoare de 341,627 mii de lei și 956 de avertismente). Principalele domenii vizate au fost circulația rutieră, cu 1202 sancțiuni, în general pentru opriri neregulamentare și blocare a parcărilor rezidențiale, ordinea publică, prin aplicarea a 404 sancțiuni, în principal pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, precum și salubritatea, cu 122 de amenzi pentru abandonarea necontrolată a deșeurilor. Pe lângă activitatea de control, agenții au asigurat ordinea la 29 de manifestări publice majore, fiind legitimate 2669 de persoane. Pentru trimestrul III, directorul executiv Valentin Nedelcu anunță că prioritățile Poliției Locale Slobozia vor rămâne extinderea digitalizării, protejarea domeniului public și combaterea problemelor de mediu.

10 August 2026, 12:25 (8854 vizualizări - 28 comentarii)

Comentariile cititorilor:


@ Cristi:
(13 August 2026, 14:52)
De acord!
Cristi:
(13 August 2026, 13:10)
Le gasesc o singura utilitate: soluționarea parcărilor ilegale pe locurile contractate de slobozeni. În rest nu le văd rostul la ordine publică sau la partea de circulatie rutiera. Sunt degeaba.
Daria:
(13 August 2026, 11:06)
Contre, contre, contre. Oameni buni, oamenii ăștia nu sunt eficienți. Polițiștii locali. Degeaba statistici, degeaba cifre răsucite dacă comunitatea nu le simte prezența. Despre ce vorbim?
Gino V:
(13 August 2026, 10:13)
Nu le cerem să fie eroi, pentru că, în mod cert, nu au pregătirea profesională, determinarea și curajul pentru acest lucru. Dar le cerem să-și facă datoria, le cerem să aplice legea acolo unde este încălcată. Și atunci, cu siguranță, vor ajunge să fie apreciați de comunitate. În acest moment, dacă s-ar face un sondaj de opinie în mediul locuitorilor din Slobozia, cred că peste 90% ar vota desființarea Poliției Locale Slobozia. Cu toate că, sincer chiar cred că această instituție este necesară în actuala conjunctură politico-administrativă. Dar trebuie schimbat urgent conceptul de management, trebuie o reforma reală prin prisma modului de acțiune.
Gino V:
(13 August 2026, 10:07)
Și ca să continui argumentele expuse noaptea trecută, vă confirm că sunt un slobozean care străbate zilnic municipiul, dintr-o parte în alta, de cel puțin 30-35 de ori. Deci mă confrunt zilnic cu situații în care polițiștii locali se plimbă efectiv cu autoturismul, trec pe lângă autoturisme parcate ilegal și se fac că nu observă. Da, chestiunea spusă de un alt comentator, cea cu autobuzele care nu au loc să intre în stație din cauza unor tembeli care parchează ilegal, este deranjantă. Stăm ca proștii în spatele autobuzului care oprește să ia călători pentru faptul că nu poate intra în stație.
Gino V:
(12 August 2026, 23:59)
Sincer, nu doream să intervin, dar am citit comentariile și am remarcat interesul unora sau altora de a prezenta matematic câte sesizări au primit polițiștii locali, că au fost mai multe sau mai puține în realitate, că cineva a greșit calculul sau nu. În concret, lucrurile sunt mult mai simple: modul în care își fac datoria și modul în care le este percepută activitatea de către locuitorii acestei urbe. Iar orice sondaj printre slobozeni, chiar și empiric, se soldează cu un rezultat net în dezavantajul polițiștilor locali. Iar ceea ce este mai deranjant este faptul că nu sunt lucruri complicate, că nu sunt lucruri imposibil de realizat. Cetățenii acestei urbe vor doar să vadă că polițiștii locali au curaj să aplice sancțiuni, că polițiștii locali au curaj să aplice normele legale care le sunt date în competență. Nimic mai mult! Și să vă dau câteva exemple: - în fiecare noapte, Slobozia este străbătută, de mai multe ori, de câțiva descreierați care au autoturisme și motociclete cu eșapamente modificate; zgomotul este aproape infernal, parcă se trage cu mitraliera. Și totuși niciun polițist local nu are curaj să-i oprească, să-i identifice și să le aplice o sancțiune legală; - pistele de biciclete sunt utilizate, în special seara, de un grup de copii care circulă numai pe contrasens, cu toate că pistele sunt marcate (în seara aceasta, în zona MB-uri, efectiv erau să ia pe sus un domn mai în vârstă care circula cu bicicleta extrem de legal); - anumite artere din Slobozia sunt efectiv gâtuite de autoturisme parcate ilegal, dar nu o să vezi un polițist local că, din proprie inițiativă, să aplice o sancțiune legală. Și vă mai dau astfel de exemple!
Iulia:
(12 August 2026, 15:05)
Vai cata eficienta! drogurile se vand pe langa scoli mai ceva ca patrunjelul! Oamenii astia sunt inexistenti!
Punct de vedere:
(12 August 2026, 11:02)
Sa fiu mai exact, 11 sesizari pe zi(24 ore) aproximativ la fiecare 2 ore se face o sesizare! Iar cu cele 1863 de procese verbale intocmite tot matematic rezulta 20,4/zi(24 ore), adica la fiecare ora si zece minute e intocmit unu! Cum vi se pare domnilor @ Daniel V si Ion Ion ?
Punct de vedere:
(12 August 2026, 10:47)
Înainte să ne frustrăm în comentarii, poate verificăm și matematica. O eroare de calcul nu devine adevăr doar pentru că este repetată cu convingere. De cand 866 sesizari impartite la 90 de zile dau ca rezultat 3 sesizari pe zi?! Ati uitat sa adaugati la astea si pe cele 105 sesizari din oficiu, cele 1836 de procese verbale intocmite in aceiasi perioada. Eu nu vreau sa va contrazic, nu intru in polemica, dar MATEMATICA ? cele 3 sesizari pe zi sunt de fapt aproximativ 11 sesizari pe zi!
Daniel V:
(11 August 2026, 09:46)
Sincer, chiar cred în utilitatea lor, dar am convingerea că slobozenii își doresc ca polițiștii locali să aibă un spirit proactiv. Nu să aștepte să fie apelați, să fie sesizați, ci pur și simplu atunci când sesizează o abatere de la normele rutiere (abatere care intră în domeniul lor de competență) să acționeze cu fermitate. Zilnic observ în traficul slobozean parcări pe trecerile de pietoni, staționări în zone interzise, blocaje în trafic din cauza unor specimene needucate, dar intervenția polițiștilor locali este anemică. Iar totul pleacă de la conducere, pentru că dacă ai avea un director executiv cu cojones, atunci ai putea impune subalternilor să aplice legislația cu fermitate.
Daniel V:
(11 August 2026, 09:40)
Și ca să nu credeți că am ceva cu polițiștii locali, vă prezint și un aspect al activității unde chiar cred că sunt extrem de folositori, respectiv cel al parcărilor rezidențiale. În Slobozia avem o problemă cumplită cu locurile de parcare, ca urmare a politicilor fără cap aplicate de un veterinar, iar ocuparea ilegală a locurilor plătite a devenit o chestiune cotidiană. Iar singura soluție pentru a stăpâni acest fenomen este intervenția polițiștilor locali. Și de ce să nu recunoaștem, pe acest segment acționează în condiții mai mult decât rezonabile, sens pentru care trebuie apreciați.
@Ion Ion:
(11 August 2026, 09:34)
Și tot pentru Ion Ion: haideți să fim serioși și să nu-i asociem pe polițiștii locali cu asigurarea ordinii publice la manifestări, pentru că este o aberație. Acolo există structuri cu competențe reale, gen poliția națională și/sau jandarmeria. Și poate că ar fi bine să faceți o comparație între modul în care arată angajații din jandarmerie și polițiștii locali. Haideți să rămânem în zona de seriozitate comunicațională!
goe:
(11 August 2026, 08:59)
Caz concret de eficienta. Muzica urla ,politia locala trecea usor cu geamul lasat jos.Se opreste in dreptul nostru si ne intraba:,,va deranjeaza,,? Cum mama dracu sa nu te deranjeze cand vibreaza geamul la casa ? Aceasta este politia locala !
Beyi:
(11 August 2026, 08:12)
Acesti comunitari ar trebui sa aiba grija de florile din parcuri, atat ! Nu este posibil ca unele persoane sa fie amendate pentru ca au parcat intr-un anumit loc , iar a 2a zi acel loc sa fie plin de mașini fara sa se întâmple ceva! Sa nu mai zic ca stau bine mersi la aer condiționat pe la vechea gara din cartierul tineretului si nu-i deranjeaza nimeni sau langa pădurea de la Dsv
@Ion Ion:
(10 August 2026, 23:26)
Fără a dori cu ardoare să intru în polemică, cred că totuși se impun câteva precizări: 1. Nu cred că o singură sesizare poate bloca timp îndelungat un echipaj, așa cum afirmați, cu procese-verbale (oare se fac mai multe procese-verbale la o sesizare?), verificări și birocrație; din datele raportate, cunoaștem că aprox. 90% din sesizări sunt cele legate de parcarea pe locurile plătite, ori rezolvarea unei astfel de sesizări, cu tot cu redactarea procesului-verbal, nu durează mai mult de 30 minute. 2. Stațiile de autobuz sunt marcate corespunzător dpdv rutier; oare, din perspectiva dvs. ar mai fi nevoie de marcaje suplimentare? Oare nu este logic că autoturismele nu au ce căuta în interiorul stațiilor de autobuz? Și dacă administratorul drumului ar fi vinovat de anumite omisiuni, polițiștii locali nu sunt cei care ar trebui să semnaleze aceste deficiențe? Nu sunt sub aceeași autoritate locală? 3. Să înțelegem că aceasta este marea teamă a polițiștilor locali, că vor da amenzi și le vor pierde în instanță? Atunci chiar avem o problemă de mentalitate și se susține punctul meu de vedere cu instituția nereformată și nemodernizată. Și nu înțeleg de unde ideea că polițiștii locali nu vor să plătească daune, pentru că aplicarea unei sancțiuni contravenționale care, ulterior ar putea fi anulată de instanță, nu conduce către o sancțiune pecuniară a polițistului local. Cu scuze, dar noțiunile de drept pe care le exprimați poate au fost obținute în altă epocă, nu în prezent.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 08 Oct 2026
220 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Gura Ialomiței: Reținut pentru «distrugere»

Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană necunoscută, în timp ce se afla pe raza localității Gura Ialomiței, ar fi distrus ușa de acces a unei societăți comerciale și ar fi ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2025, 14:50
(7975 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Procedura de acordare a bonificației de 3%

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că a fost aprobată și publicată procedura de acordare a bonificației de 3% din impozitul pe profit anual și ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2025, 11:30
(7001 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 8,28 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna martie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna martie a.c., 18 inspecții fiscale (8 la contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2025, 10:30
(22868 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 39,515 milioane de euro, sprijin financiar pentru sectorul creșterii ovinelor/caprinelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de 17 aprilie 2025, efectuează plata sprijinului financiar de urgență în agricultură pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2025, 16:15
(11580 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 225 mii de lei, 30 de permise reținute

În această perioadă au fost intensificate acțiunile în zonele aglomerate, în proximitatea lăcașurilor de cult, precum și pe principalele artere rutiere. Astfel, peste 100 de polițiști ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2025, 15:45
(10606 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: E-mailuri false în numele ANAF

ANAF atenționează contribuabilii cu privire la o nouă campanie de emailuri false (e-mail spoofing) transmise în numele instituției, prin care contribuabilii sunt înștiințați că «au ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2025, 08:50
(6766 vizualizări - 0 comentarii)


Patru tineri, reținuți după un scandal la Mihail Kogălniceanu

Polițiștii din Platonești, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut patru persoane și efectuează cercetări în cadrul unui dosar ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2025, 15:25
(14038 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii măsurilor și intervențiilor gestionate în cadrul Campaniei 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de joi, 17 aprilie 2025, eliberează adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții implementate ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 15:25
(9264 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Buliga din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 16 aprilie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Stelei din Cartierul Buliga, municipiul Fetești. Î ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 11:20
(14492 vizualizări - 0 comentarii)


Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»

Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»

În perioada 22 - 28 aprilie 2025, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezăm ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 09:05
(5318 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 20:15
(5444 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 15 aprilie 2025, polițiștii au efectuat o razie de amploare pe străzile Sloboziei. Cu această ocazie, au fost legitimate 184 de persoane, s-au verificat 177 de autoturisme și s-au efectuat 37 ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 16:30
(1916 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


Slobozia: Percheziții la locuințele unor suspecți de «furt calificat»

Marți, 15 aprilie 2025, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Slobozia, polițiștii au efectuat 3 percheziții domiciliare în Slobozia, la persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 16:10
(2983 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că, în intervalul 18-21 aprilie 2025, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 10:35
(10009 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în cartierul Buliga din municipiul Fetești!

Marți, 15 aprilie 2025, în intervalul orar 10,00-15,00, la Stația de Apă Buliga din municipiul Fetești se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:55
(12739 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru Schema de ajutor de stat «Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 10 aprilie 2025 și până la data de 15 iulie inclusiv a.c., beneficiarii care au depus cereri ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:50
(13860 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 0,512 milioane de lei în martie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna martie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 0,512 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:15
(12947 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru 24 de ore

Polițiștii din Slobozia au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 22 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt calificat». În ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2025, 11:00
(730 vizualizări - 0 comentarii)


«Prestige Open», turneu «ITF MEN» organizat la Slobozia

«Prestige Open», turneu «ITF MEN» organizat la Slobozia

În perioada 7-15 iulie 2025, Clubul TenisCon din Slobozia va organiza prima ediție a «Prestige Open», turneu «ITF MEN». Competiția este o premieră pentru orașul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 13:40
(12664 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița monitorizează permanent circulația animalelor

În scopul prevenirii pătrunderii febrei aftoase pe teritoriul României, DSVSA Ialomița monitorizează permanent circulația animalelor, fiind efectuate periodic, cu sprijinul reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 12:40
(6894 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 129,40 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 129,84 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 11:00
(14124 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Record de vitezomani pe șosele

Miercuri, 9 aprilie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat timp de 24 de ore o amplă acțiune în trafic, în cadrul operațiunii «Speed Marathon»,desfășurată la nivel european ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2025, 15:50
(3067 vizualizări - 0 comentarii)


418 șomeri angajați în perioada ianuarie-februarie 2025, cu sprijinul AJOFM Ialomița

În primele două luni ale anului 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 418 persoane ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2025, 12:30
(14447 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal pe strada Plevnei din Slobozia. S-au amenințat cu un topor!

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au reținut două persoane și efectuează cercetări în cadrul unui dosar ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:35
(5100 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, reținut pentru «furt calificat»

Polițiștii din Urziceni au reținut un tânăr, în vârstă de 25 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de «furt calificat». În fapt, la data de 5 aprilie a.c ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:30
(5223 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecție

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Afumați/Ilfov, bănuit de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protectie provizoriu. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:25
(1843 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «ROADPOL-SPEED»

În perioada 7-13 aprilie 2025, conform Programului Operațiunilor Europene 2025 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 16:10
(1264 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenție a jandarmilor într-un bar din Slobozia

Duminică, 6 aprilie a.c., în jurul orelor 21,30, patrula de jandarmi care se afla în serviciu a fost solicitată să intervină la un bar din  Slobozia, unde a fost sesizat faptul că î ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 15:20
(5208 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din municipiul Fetești!

Joi, 10 aprilie 2025, în intervalul orar 08,00-16,00, se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din cadrul Gospodăriei de ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 11:30
(3433 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Taina Sfântului Maslu» la Spitalul Județean de Urgență

Protopopiatul Slobozia: «Taina Sfântului Maslu» la Spitalul Județean de Urgență

Luni, 7 aprilie 2025, Protopopiatul Slobozia a desfășurat, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Slobozia, activitatea «Alinarea sufletului, prin rugăciune». Astfel, părintele ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 11:15
(3386 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Gigel în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» om în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Unu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție blog sud-est în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» ADEVAR în Trîmbițașu de la Grindu își demontează minciunile slobozean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...