Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara

A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara

Învățământul din orașul-stațiune Amara face un pas uriaș către standardele europene, marcându-se oficial un succes admi­nistrativ pentru viitorul tinerilor din localitate. Așadar, a fost semnat oficial Contractul de Finanțare Nr. 900/04.08.2026, un document ce atestă investiția de 5 milioane de euro pentru reabilitarea, extinderea și modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara. «Această reușită reprezintă rodul unei munci intense și al unei viziuni clare orientate către dezvoltarea infrastructurii educaționale locale!» declară primarul orașului Amara, Valentin Moraru. Proiectul este finanțat prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, în cadrul Priorității 5-«O regiune educată», obiectivul specific al acestei linii de finanțare (4.2) vizând în mod direct îmbunătățirea accesului la servicii de calitate și incluzive în Educație, formare și învățare pe tot parcursul vieții. Revenind, principalele direcții ale investiției vor include demolarea corpului vechi al unității de învățământ, desființarea celor 5 anexe existente, precum și construirea unui corp de clădire complet nou, cu o suprafață desfășurată de 1044 mp. Noua unitate de învățământ va fi dotată la cele mai înalte standarde, oferind săli de clasă spațioase, la­boratoare echipate de ultimă ge­nerație și spații auxiliare sigure. Totul este gândit pentru a asigura un mediu digitalizat și rezistent, capabil să susțină inclusiv educația la distanță sau online în condiții optime. «Această finanțare nu a apărut de la sine, ci este rezultatul unei mobilizări exemplare la nivelul administrației publice locale... Munca efectivă pentru acest proiect a început de la „zero“ și a fost realizată într-un ritm alert, contracronometru. Echipa din cadrul Primăriei Amara a demonstrat profesiona­lism și determinare în primele 3 luni de la preluarea mandatului, reușind să finalizeze și să depună întreaga documentație tehnică înainte de termenul-limită extrem de strâns din 31 decembrie 2024!» a adăugat primarul Amarei, Valentin Moraru, referitor la noul proiect al administrației.

11 August 2026, 15:40 (1423 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Administrația din Amara caută soluții tehnice pentru continuarea investiției la rețeaua de apă a orașului
Investiție la Amara: Lucrări de canalizare pe strada Tudor Vladimirescu!
Proiectele Primăriei Amara pentru 2025

Comentariile cititorilor:


AlexDan:
(12 August 2026, 16:25)
De ce nu si pe Drumul fermei? Chiar nu este posibil sa se rezolve? Dovada capacitatii administrative privind ivestitiile va fi realizarea asfaltarii Drumului Fermei si a strazii cimitirului!Sunt comune mai mici care au strazi mai bune!
Scolar:
(12 August 2026, 12:18)
Cu toată modernizarea, tot fabrică de analfabeți vă rămâne.
Ionut M:
(11 August 2026, 11:08)
Iti dai seama in doar trei luni de la preluarea mandatului a facut acest lucru....vrajeala, de ce nu face acelasi lucru si cu reteaua de furnizare a apei potabile.... ca doar in campanie se lauda ca in maxim 12 luni se rezolva problema, ..mai avem putin si se implinesc 24 luni si noi vara tot la bidon ne spalam...hai mai taie din ele dale dracuu...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 13 Aug 2026
242 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 10 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 3 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10597, cu 10 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2021, 16:45
(2394 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 2 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10587, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2021, 16:40
(2954 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 14 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 1 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10584, cu 14 cazuri mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

1 Mai 2021, 16:50
(3663 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 4 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 30 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10570, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de joi ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2021, 17:10
(3385 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Fetiță de 1 an, moartă într-un accident rutier

Borănești: Fetiță de 1 an, moartă într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut în seara zilei de joi, 29 aprilie a.c., în comuna Borănești. 4 persoane au fost rănite, iar o fetiță de un an a murit, după ce două mașini s-au ciocnit violent. Autoturismele ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2021, 10:00
(3808 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Controale pe linie de piscicultură. Amenzi de peste 113000 de lei!

19 infracțiuni constatate, aproape 600 de sancțiuni contravenționale aplicate și peste 160 de kilograme de pește confiscate. Este bilanțul a 42 de verificări pe linie de piscicultură efectuate de polițiștii ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2021, 18:30
(3341 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Respectarea măsurilor de protecție sanitară, monitorizată de polițiști

În ultimele 24 de ore, forțele de ordine au acționat pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă, precum și pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul COVID- ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2021, 18:25
(2719 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița, Traian: Prevenirea furturilor de animale

În cursul zilei de miercuri, 28 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității și Secției de Poliția Rurală Grivița au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2021, 18:10
(2261 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 13 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 29 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10566, cu 13 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2021, 16:20
(2116 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: S-a redeschis circulația pe podul de la Bora. Lucrările continuă!

Slobozia: S-a redeschis circulația pe podul de la Bora. Lucrările continuă!

Joi, 29 aprilie a.c., lucrările de reabilitare a căii de rulare pe podul de la Bora au fost finalizate. Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța (DRDP Constanța) au precizat însă ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2021, 15:05
(6210 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Evaluarea efectivelor de animale protejate

În baza atribuțiilor ce îi revin conform legislației în vigoare, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului realizează studiile de evaluare a stării resurselor biologice pentru stabilirea cotelor ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2021, 13:15
(3089 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 29 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 28 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10553, cu 29 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2021, 16:30
(2860 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune filantropică a Protopopiatului Urziceni

Reprezentanții Protopopiatului Urziceni au continuat și în acest an campania umanitară organizată cu ocazia Paștelui. Astfel, cu sprijinul unei firme locale, au fost acordate alimente persoanelor nevoiașe ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2021, 17:20
(2953 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor în perioada Sărbătorilor Pascale

Abonații care vor să-și achite facturile sunt informați de către reprezentanții RAJA Constanța cu privire la faptul că, în perioada 30 aprilie-3 mai 2021, casieriile RAJA Constanța sunt închise. În această ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2021, 16:55
(5406 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 4 mai 2021, termenul pentru depunerea situațiilor financiare pe anul 2020

Până la data de 4 mai 2021, instituțiile publice sau persoanele juridice cu și fără scop patrimonial au obligativitatea de a depune situațiile financiare pentru anul 2020, la sediul Administrației Județene ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2021, 16:40
(2378 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 26 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 27 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10524, cu 26 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2021, 16:25
(2776 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești, Făcăeni: Băuți la volan

Un bărbat de 40 de ani s-a ales cu un dosar penal după ce a fost identificat la volanul unui vehicul în stare de ebrietate. În ziua de luni, 26 aprilie 2021, mai mulți șoferi au sesizat la numărul de urgență ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2021, 16:15
(2408 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni de prevenire a răspândirii noului Coronavirus

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au continuat acțiunile de verificare a modului în care cetățenii din județ respectă măsurile de protecție sanitară. Astfel, au fost aplicate 127 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2021, 16:05
(2255 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni rutiere

În Duminica Floriilor, patru șoferi au fost depistați în flagrant de polițiștii de la Rutieră conducând autoturisme pe drumurile publice din județul Ialomița aflându-se sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2021, 19:10
(2213 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Eveniment privat, întrerupt de polițiști

În cursul zilei de duminică, 25 aprilie a.c., în jurul orelor 20,30, polițiștii din Fetești s-au sesizat din oficiu cu privire la desfășurarea unei petreceri private la un restaurant din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2021, 18:50
(1925 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 73 mii de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

Polițiștii ialomițeni, sub autoritatea Instituției Prefectului Ialomița, au continuat să acționeze, în sistem integrat, alături de celelalte structuri, în vederea verificării respectării măsurilor impuse ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2021, 18:40
(3917 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 21 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 26 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10498, cu 21 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2021, 16:15
(2710 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Gârbovi

Vineri, 23 aprilie a.c., în jurul orelor 17,05, salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia-Garda de Intervenție Slobozia au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în Slobozia ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2021, 12:55
(2871 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Măsuri de siguranță în apropierea Sărbătorilor Pascale

Inspectorii de Prevenire vor intensifica, în această perioadă, acțiunile de control și informare preventivă la lăcașurile de cult din județul Ialomița, unde se preconizează participarea unui număr mare ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2021, 12:35
(3500 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 7 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 25 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10477, cu 7 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2021, 17:05
(3158 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 26 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 24 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10470, cu 26 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2021, 17:15
(2657 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 29 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 23 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10444, cu 29 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2021, 16:40
(2895 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

Movilița: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

Vineri, 23 aprilie a.c., în jurul orelor 12,10, un accident rutier s-a petrecut în zona localității Movilița. Din primele informații se pare că un automobil s-a ciocnit violent de o autoutilitară. În urma ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2021, 16:05
(2397 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Acțiuni de prevenire a furturilor de animale

Ciulnița: Acțiuni de prevenire a furturilor de animale

Polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au organizat joi, 22 aprilie a.c., o acțiune pe raza localității Ciulnița cu scopul de a-i atenționa pe localnici în legătură cu furturile de animale. Cetățenii din comună ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2021, 14:55
(2308 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 9500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii ialomițeni au desfășurat ample acțiuni ce au vizat modul în care populația județului respectă măsurile de protecție sanitară. Cu această ocazie, au fost aplicate ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2021, 14:45
(2604 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 soluția ! în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Ionut M în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara @ Delia S în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia @Ion Ion în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia goe în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...