SPORT
Fotbal, Liga 2
Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon
Unirea Slobozia a început ezitant noul sezon din Liga 2 (2026/2027), obținând un singur punct în primele două etape. După retrogradarea din SuperLiga primului eșalon al fotbalului românesc, ialomițenii și-au propus neoficial o revenire în prima divizie. Realitatea din teren însă arată că drumul revenirii este mult mai sinuos decât s-ar fi așteptat cei mai mulți dintre fanii Unirii...
Iluzie la Oradea, «duș rece» pe teren propriu contra Bistriței Debutul de sezon a adus o deplasare lungă pe terenul nou-promovatei FC Bihor Oradea. Meciul s-a disputat sâmbătă, 1 august 2026, pe Stadionul «Iuliu Bodola» din Oradea, încheindu-se la egalitate, scor 1-1. Deși Unirii Slobozia i s-a anulat eronat un gol marcat de Rareș Lazăr, echipa antrenată de Ilie Poenaru a reușit să smulgă remiza pe final, mulțumită unei reușite semnate de Gergely Bobál. Punctul obținut în Ardeal dădea semne de optimism, dar etapa a doua a spulberat complet liniștea din vestiarul Sloboziei... Așadar, în primul meci jucat acasă de la revenirea în eșalonul secund, vineri, 7 august 2026, Unirea Slobozia a suferit o înfrângere umilitoare, scor 0-3, în fața celor de la CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud. Oaspeții au dominat copios partida, lăsând defensiva ialomițeană fără răspuns și declanșând «furia» tehnicianului Ilie Poenaru.
Poenaru își pune jucătorii la zid: «Lipsă totală de atitudine!» Rezultatul din partida cu Gloria Bistrița a provocat o reacție dură din partea băncii tehnice. Antrenorul cu licență PRO cu care s-a pricopsit Unirea la început de iunie 2026, Ilie Poenaru nu s-a ferit de cuvinte și a criticat public randamentul fotbaliștilor săi: «Este dezamăgitor, umilitor! Din păcate, nu mă așteptam să ne prezentăm așa... Nu știu de ce nu avem atitudine, de ce nu suntem agresivi. Am crezut și vreau să cred că am o echipă de bărbați, cu caracter! Băieți care doresc performanță și să ajungă la un nivel, dar, la cum ne prezentăm, nu avem șanse!». Așadar, după primele două runde, situația în tabăra «galben-albaștrilor» pare îngrijorătoare, echipa instalându-se în subsolul clasamentului, departe de ritmul impus de liderul CSM Slatina sau de «contracandidatele» la promovare, Concordia Chiajna și CSM Reșița. În etapa a 3-a din Liga 2, pe ialomițeni îi așteaptă o altă deplasare extrem de complicată, pe terenul celor de la Știința Politehnica Timișoara, sâmbătă, 15 august 2026.
«Suferințele» sistemului impus de Poenaru și meciul din Cupă
Dacă nu v-am spus, Ilie Poenaru, ca jucător, a fost fundaș stânga, prinzând câteva meciuri în prima divizie sub culorile Politehnicii Timișoara sau Argeșului. Instalat pe banca Unirii Slobozia la început de vară 2026, Ilie Poenaru a încercat să implementeze, firesc, o filosofie bazată pe o organizare defensivă strictă, alternând sistemele 4-2-3-1 și 4-3-3. Realitatea primelor două etape a evidențiat însă probleme structurale majore în formatul Unirii, lipsa de omogenitate, Slobozia suferind masiv la nivelul sincronizării între linii, precum și vulnerabilitatea excesivă în defensivă, în eșecul 0-3 cu Gloria Bistrița apărarea Sloboziei a fost surprinsă total descoperită la atacurile rapide ale oaspeților, încasând 2 goluri în doar 2 minute, fiind de departe cele mai remarcate. Să completăm tabloul «suferințelor» cu sterilitatea ofensivă, sub bagheta lui Poenaru Unirea Slobozia creându-și extrem de puține ocazii de a marca. Să adăugăm că posesia la mijlocul terenului este praf? Nu mai spunem... Revenind, partida din Turul III al Cupei României, FC Agricola Borcea vs AFC Unirea Slobozia este programată pentru miercuri, 12 august 2026, de la orele 17,30, pe Stadionul Comunal din Borcea. Unirea Slobozia pornește drept favorită certă, însă, în actualul context, pentru evitarea unei crize profunde, echipa lui Poenaru trebuie să câștige. O eliminare în fața unei echipe de eșalon inferior ar pune sub presiune întreg eșafodajul constituit de noul antrenor, transferurile din ultima perioadă fiind puse sub semnul întrebării.
11 August 2026, 13:50 (503 vizualizări - 0 comentarii)
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup










