Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

AJFP Ialomița: Programul «TEZAUR» continuă

Programul «Tezaur»-Titluri de Stat va continua și în perioada 10 august-4 septembrie 2026, cu dobânzi de până la 7,15%/an. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoane fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, că începând de luni, 10 august 2026, până vineri 4 septembrie 2026,  românii pot investi în Titlurile de Stat «TEZAUR», cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 6,20%, 6,75% și, respectiv 7,15%. Titlurile de Stat au valoare nominală de 1 leu și sunt emise în formă dematerializată și pot fi cumpărate în perioada 10 august 2026-2 septembrie 2026, online, prin platforma Ghișeul.ro; 10 august 2026-3 septembrie 2026, online, prin Spațiul Privat Virtual (SPV), pentru persoanele fizice înregistrate la Trezoreria Statului; 10 august 2026-4 septembrie 2026, fizic, de la sediile unităților Trezoreriei Statului; 10 august 2026-3 septembrie 2026, în mediul urban, prin subunitățile poștale ale CN Poșta Română SA; 10 august 2026-2 septembrie 2026, în mediul rural, prin subunitățile poștale ale CN Poșta Română SA. Menționăm că veniturile obținute din investirea în Titluri de Stat sunt neimpozabile, iar dobânda este anuală și se plătește la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, Titlurile de Stat sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans, iar un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Totodată investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia sunt publicate la secțiunea Titluri de Stat și pe website CN Poșta Română SA. Reamintim că, începând cu luna martie 2025, cetățenii români care au cont pe platforma Ghișeul.ro și dețin un card de debit au avut posibilitatea de a achiziționa online Titluri de Stat.

12 August 2026, 11:35 (1334 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
AJFP Ialomița: Investiții în Titluri de Stat
AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă
AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă
Ialomițenii au cumpărat Titluri de Stat în valoare de 74,4 milioane de lei

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 15 Aug 2026
263 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Jilavele: Lemne confiscate de polițiști

Marți, 26 septembrie 2017, polițiștii de Ordine Publică din cadrul IPJ Ialomița au acționat pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice. Astfel, oamenii legii au depistat, pe ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2017, 15:55
(4607 vizualizări - 0 comentarii)


«Școala în siguranță» la Fetești

În cadrul Campaniei «Școala în siguranță», polițiștii au continuat activitățile preventive în unitățile de învățământ, de informare și modelare a comportamentului copiilor în spiritul prevenirii criminalității ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2017, 14:45
(5442 vizualizări - 0 comentarii)


Deputații PSD au votat împotriva majorării alocației pentru copii

Inițiat în mandatul trecut de către senatorii PNL, proiectul de lege ce prevedea majorarea alocației de stat la 200 lei/copil/lună a fost respins în Camera Deputaților. Printre cei care au votat pentru ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2017, 13:35
(6839 vizualizări - 3 comentarii)


Principesa Maria vizitează Călărași și Ialomița

Principesa Maria vizitează Călărași și Ialomița

Miercuri, 27 septembrie 2017, Principesa Maria a României se va întâlni cu reprezentanții autorităților centrale, județene și locale din municipiul Călărași. Alteța sa vizitează Episcopia Sloboziei și ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2017, 20:15
(4757 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți pentru producătorii de lapte și subvenția la motorină

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează cu privire la faptul că a finalizat autorizarea la plată a cererilor pentru acordarea ajutorului excepțional destinat producătorilor de lapte ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2017, 18:45
(6768 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Cod Galben» de instabilitate atmosferică

Județul Ialomița se află, până joi, 21 septembrie 2017, la orele 21,00, sub efectul unei avertizări meteorologice «Cod Galben», caracterizată de instabilitate atmosferică accentuată, intensificări ale vântului ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2017, 17:55
(3896 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Lemne confiscate de polițiști

Ialomița: Lemne confiscate de polițiști

Polițiști din cadrul Serviciului Județean Transporturi Ialomița au desfășurat activități pe raza de competență, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din silvicultură. Astfel, luni, 18 septembrie ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2017, 20:40
(6111 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul de Stat în Construcții va intensifica acțiunile de verificare în spitale, școli și grădinițe

Pentru a preveni apariția unor situații precum cele de zilele trecute, ca urmare a fenomenelor meteorologice, Inspectoratul de Stat în Construcții a decis intensificarea, la nivel național, a acțiunilor ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2017, 18:45
(6187 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Delincvența juvenilă și victimizarea minorilor

Elevii de la Liceul Tehnologic «Înălțarea Domnului» și Liceul de Arte «Ionel Perlea», din Slobozia, au fost informați despre delincvența juvenilă și victimizarea minorilor. Luni, 18 septembrie a.c., polițiștii ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2017, 17:15
(4608 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Fii cu ochii pe hoții din auto!»

În perioada iulie-septembrie 2017, Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița derulează activități informativ-preventive în cadrul campaniei de prevenire a furturilor din autoturisme «Fii cu ochii pe ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2017, 16:45
(4555 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Și-au găsit sfârșitul în beci

Doi bărbați din Făcăeni, unchi și nepot, în vârstă de 40 și, respectiv, 63 de ani, au murit în după amiaza zilei de luni, 18 septembrie a.c., în beciul unei locuințe. Cei doi au intrat în cramă să verifice ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2017, 14:17
(6525 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Căzănești

Flăcările s-au extins la acoperișul unei locuințe din Căzănești luni, 18 septembrie a.c., în jurul orelor 16,30, de la o afumătoare amplasată necorespunzător și lăsată în funcțiune, nesupravegheată. Până ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2017, 14:10
(5004 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Lan de porumb mistuit de flăcări

În urma unui apel la 112, cadrele ISU Ialomița s-au deplasat luni, 18 septembrie a.c., începând cu orele 15,30, pe raza comunei Gârbovi, unde vâlvătaia a cuprins aproximativ 2 ha de cultură agricolă. Pompierii ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2017, 14:05
(4526 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi incendiu


Ghiozdane cu rechizite și manuale oferite de Catedrala Urziceni

În baza parteneriatului dintre Catedrala Urziceni și Școala Gimnazială «Ion Heliade Rădulescu», în luna septembrie au avut loc ample acțiuni. Duminică, 10 septembrie 2017, după săvârșirea Sfintei Liturghii ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2017, 11:10
(5997 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestat pentru «tentativă la omor calificat»

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au acționat pe raza de competență, pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2017, 21:50
(3574 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni

La acest sfârșit de săptămână, 15-17 septembrie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat acțiuni în locurile și zonele de interes operativ din județ, pentru prevenirea și combaterea faptelor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2017, 20:35
(3781 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale la unități de alimentație publică

În perioada 28.08-14.09.2017, consilierii din cadrul DSVSA Ialomița au efectuat 19 controale, având drept obiectiv verificarea condițiilor de igienă în unitățile de alimentație publică ce au desfășurat ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2017, 18:30
(4144 vizualizări - 0 comentarii)


Proiect de artilerie, descoperit la Sudiți

Pirotehniștii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița au intervenit pentru asanarea și distrugerea unui proiectil de artilerie, descoperit pe câmp de un localnic din comuna Sudiți ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2017, 22:25
(6161 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Se oprește furnizarea de gaze

Din cauza unor lucrări la rețeaua de transport a gazelor naturale de către Transgaz, Distrigaz anunță sistarea alimentării cu gaze naturale în orașul Amara, în data de marți, 19 septembrie 2017, începând ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2017, 21:50
(5950 vizualizări - 0 comentarii)


Enel Distribuție: Atenție, se întrerupe curentul!

Enel Distribuție Dobrogea SA informează cu privire la faptul că, în perioada 18-22 septembrie 2017, în anumite zone ale județului Ialomița furnizarea energiei electrice va fi sistată din cauza unor lucrări ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2017, 21:15
(8134 vizualizări - 0 comentarii)


Păsări Flamingo pe Lacul Fundata!

Păsări Flamingo pe Lacul Fundata!

Vizitatori neobișnuiți la Fundata, în județul Ialomița. Un grup de 6 păsări Flamingo a fost observat pe apele lacului de către reprezentanți ai Societății Ornitologice Române. Specialiștii susțin că nu ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2017, 21:10
(4652 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Ialomița are 6081 de șomeri

Datele statistice ale AJOFM Ialomița arată că la nivelul județului există 6081 de șomeri, înregistrați la sfârșitul lunii august 2017. Dintre aceștia, indemnizați sunt doar 939. Astfel, statistica arată ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2017, 20:30
(4079 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Atenție, se închid gazele!

Din cauza lucrărilor de întreținere a rețelelor, Distrigaz Sud Rețele anunță sistări ale furnizării de gaze în Slobozia și Fetești. La Fetești întreruperile sunt semnalate pe strada Călărași, iar la Slobozia ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2017, 19:40
(5316 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Întâlnire cu contribuabilii

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează cu privire la organizarea unei întâlniri cu contribuabilii în vederea transmiterii de informații cu privire la plata defalcată a TVA. Dezbaterea ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2017, 19:10
(5228 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 41 mii de lei în 48 de ore

În ultimele 48 de ore, polițiștii ialomițeni au aplicat peste 100 de amenzi contravenționale, în cuantum total de 41 mii de lei. Totul în cadrul unei acțiuni de amploare care a vizat prevenirea faptelor ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2017, 18:05
(4744 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

angajăm urgent muncitori
CALIFICAȚI și NECALIFICAȚI
cu experiență în construcții
șantierul este în București
asigurăm cazare și salariu motivant
Telefon contact 0722/142.813

13 Septembrie 2017, 21:20


Bărcănești: Femeie în vârstă de 75 de ani, rănită într-un incendiu

Bărcănești: Femeie în vârstă de 75 de ani, rănită într-un incendiu

Gazul de la o butelie defectă sau neetanșată corespunzător a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu la o locuință din localitatea Bărcănești. Evenimentul a avut loc miercuri, 13 septembrie ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2017, 21:15
(6234 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

CDI TRANSPORT PERSOANE
cu sediul în București, sector 2
angajează șoferi
din zona Lehliu Gară sau Sălcioara
cu categoria D și card tahograf,
obligatorii pentru transport
angajați Mega Image
Relații la telefoanele
0730/333.453, 0730/444.450

13 Septembrie 2017, 21:10


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 35000 de lei, 3 permise reținute

Polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat la acest sfârșit de săptămână, 8-10 septembrie a.c., acțiuni în locurile și zonele de interes operativ din județ, pentru prevenirea și combaterea faptelor ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2017, 17:10
(4256 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Bărbat dispărut

Ialomița: Bărbat dispărut

Polițiștii ialomițeni caută un bărbat, de 38 de ani, care a plecat de acasă și nu a revenit până în prezent. Cei care pot oferi informații care să conducă la găsirea bărbatului sunt rugați să sune la numărul ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2017, 17:05
(4898 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...