Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primele echipamente medicale ale Blocului Operator, recepționate

La Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Primele echipamente medicale ale Blocului Operator, recepționate

În urmă cu câteva zile, reprezentanții Consiliului Județean Ialomița și cei ai Spitalului Județean de Urgență Slobozia au recepționat o parte din echipamentele medicale ce vor fi utilizate în cadrul Blocului Operator. 90% din construcție este realizată, însă imobilul trebuie racordat la utilități, demers ce presupune realizarea unui alt proiect, crescând practic valoarea investiției.

 

Echipamente medicale pentru Blocul Operator Finanțat de Guvernul României, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, Blocul Operator a fost con­struit pentru a asigura Spitalului Județean de Urgență Slobozia condiții mai bune în vederea desfășurării activității tuturor specialităților chirurgicale. Pe lângă sălile de operație, investiția dispune de paturi ATI, săli de nașteri, dar și de o zonă cu spații comerciale, destinate aparținătorilor. Proiectul inițial prevede doar construcția Blocului Operator, nu și dotarea cu echipamente medicale. Astfel, Consiliul Județean Ialomița a realizat un alt proiect ce vizează dotarea obiectivului cu aparate medicale necesare. Deși în documentele oficiale este prevăzut ca echipamentele să fie de ultimă generație, acestea sunt însă de fabricație 2021. O parte dintre aceste echipamente au fost recepționate. «A sosit prima tranșă de aparate medicale destinate Blocului Operator. Acestea sunt noi, chiar dacă sunt modele din anii trecuți... Medicii care le-au evaluat au precizat că sunt conforme și că le pot utiliza în activitatea medicală!» au declarat reprezentanții Consiliului Județean Ialomița. În perioada următoare, administrația județeană face demersuri pentru dotarea integrală cu aparatură medicală a Blocului Operator. «Vor fi aduse, pe rând, toate echipamentele necesare funcționării în condiții bune a acestei investiții. Achiziția este în curs!» mai spun oficialii Consiliului Județean Ialomița.

 

Proiect nou pentru racordarea la utilități Marea provocare pentru bene­ficiarul investiției este reprezentată de racordarea la utilități a Blocului Operator. Proiectul inițial prevedea racordarea la rețelele de apă, gaze naturale, electricitate și canalizare pe care Spitalul Județean de Urgență Slobozia le utilizează în prezent. Datele au arătat însă că un astfel de demers este imposibil și ar afecta buna funcționare a celui mai mare spital din județul Ialomița. Pe cale de consecință au fost create ale două proiecte prin care Blocul Operator să poată beneficia și de utilități. Acest demers generează o creștere a valorii totale a investiției cu peste 7 milioane de lei. Totodată, s-au făcut demersuri și pentru realizarea scărilor exterioare ale Blocului Operator, conform indicaților ISU Ialomița. Investițiile au fost scoase de două ori la licitație, însă nicio firmă nu s-a arătat interesată de aceste proiecte. «Utilitățile sunt necesare, de aceea facem demersuri pentru racordarea la utilități a clădirii... Problema este că licitațiile publice nu atrag firme interesate care să execute aceste lucrări. Sperăm ca la următoarele licitații să putem atribui contractele de lucrări!» au mai spus reprezentanții Consiliului Județean Ialomița.

13 August 2026, 10:20 (2297 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 14 Aug 2026
366 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Făcăeni: Dosar penal pentru un tractorist fără permis

Polițiștii de la Stelnica au oprit, marți, 2 august, la Făcăeni, un tractor cu două remorci, pentru un control de rutină. Utilajul era condus de un localnic de 37 ani, care nu avea permis de conducere pentru ...[citește_toată_știrea]

4 August 2011, 22:30
(8163 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: 10 tone de grîu confiscate

Polițiștii de investigare a fraudelor, în colaborare cu comisari ai Gărzii Financiare Ialomița au confiscat 10 tone de grîu. Grîul fără documente legale de proveniență era transportat cu un autotractor ...[citește_toată_știrea]

4 August 2011, 22:30
(7540 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Lemne vîndute ilegal

Un bărbat de 38 ani a fost prins în timp ce vindea ilegal lemne de foc pe raza localității Vlădeni. S-a întîmplat marți, 2 august cînd polițiștii au descoperit la domiciliul unui bărbat din Vlădeni o remorcă ...[citește_toată_știrea]

4 August 2011, 22:29
(9411 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii ialomițeni, locul 2

Pompierii ialomițeni, locul 2

În perioada 1-3 august 2011, s-a desfășurat la Slobozia faza zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență, organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu ...[citește_toată_știrea]

3 August 2011, 14:24
(5417 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: A intrat cu scuterul în șanț

Poliția Urziceni a fost sesizată luni, 1 august a.c., cu privire la faptul că pe DC42 s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un tînăr, de 31 ani, din comuna ...[citește_toată_știrea]

3 August 2011, 12:49
(7105 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: I-au furat din curte

Agenții Postului de Poliție Manasia au fost sesizați luni, 1 august a.c., de către o femeie de 56 ani, din Urziceni, despre faptul că persoane necunoscute au pătruns în curtea proprietății pe care o deține ...[citește_toată_știrea]

3 August 2011, 10:28
(6686 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia furt


Amara: Concursuri sportive pe plajă

Amara: Concursuri sportive pe plajă

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Ialomița, Asociația Județeană «Sportul pentru Toți» Ialomița, cu sprijinul Primăriei Amara, desfășoară, în perioada 31 iulie-3 august 2011, acțiunea sportiv-recreativă ...[citește_toată_știrea]

3 August 2011, 10:26
(10186 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: «Șofer» fără permis

O patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Țăndărei a oprit pentru control în trafic pe raza localității un autoturism, condus de un tînăr localnic în vîrstă de 28 ani. Din verificările efectuate ...[citește_toată_știrea]

3 August 2011, 08:24
(6780 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Surprinși în flagrant la furat de fier

Un feteștean de 55 ani a alertat Poliția în momentul în care a surprins două persoane care sustrăgeau fier de pe terenul său, unde deține o fundație pentru casă. La fața locului s-a deplasat o patrulă de ...[citește_toată_știrea]

3 August 2011, 07:03
(4276 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Primarul Sloboziei îl felicită pe elevul Octav Drăgoi, medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Matematică

Printr-un comunicat de presă, primarul Sloboziei, Gabi Ionașcu, felicită remarcabila performanță a elevului slobozean Octav Drăgoi, care a obținut medalia de aur la Olimpiada Internațională de Matematică ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 12:22
(9495 vizualizări - 4 comentarii)


Munteni Buzău: S-au autoaprins furajele

În după-amiaza zilei de sîmbătă, 30 iulie, pompierii militari de la Garda Slobozia au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la depozitul de furaje al unui cetățean din localitatea ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 12:16
(8245 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru cultivatorii de tutun care accesează credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe către Beneficiarii schemei de plată națională directă complementară decuplată de producție, pentru suprafața cultivată cu tutun ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 12:11
(11835 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A intrat într-o căruță nesemnalizată

Poliția Fetești a fost sesizată vineri, 29 iulie a.c., cu privire la faptul că pe DN3B s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane. Astfel, în timp ce un bărbat, de 38 ani, din ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 12:09
(9266 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de aproape 90000 lei în două zile

În cadrul acțiunilor desfășurate la sfîrșit de săptămînă, polițiștii rutieri au aplicat 276 sancțiuni contravenționale, au reținut în vederea suspendării 14 permise de conducere și au retras 10 certificate ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 11:31
(8048 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Declarația 112, depusă doar on-line cu certificat digital

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabilor că «Declarația 112-privind plata contribuțiilor sociale, a impozitului pe venit și evidența angajaților asigurați» se va depune ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 11:28
(10775 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: O hoață din buzunare, identificată de polițiști

Un bărbat de 52 ani, din Pogoanele-Buzău a sesizat Poliția Urziceni, prin 112, cu privire la faptul că în timp ce se afla pe strada Poștei din localitate, persoane necunoscute i-au sustras din buzunar suma ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 11:27
(5781 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți efectuate către fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că a plătit, în perioada 27.07.2011-28.07.2011, suma de 187,9 milioane euro pentru măsuri delegate din Programul Național de Dezvoltare Rurală ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 11:22
(10828 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: A furat 16 capace de canalizare

Polițiștii cercetează un bărbat de 47 ani pentru săvîrșirea infracțiunii de furt. În urma investigațiilor desfășurate de către agenții Postului de Poliție Maia, privind furtul din data de 12 iulie a.c. ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 11:20
(7963 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 148 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, marți, 2 august 2011, sînt disponibile 148 locuri de muncă vacante. Cele mai multe posturi ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 11:02
(7881 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Fără permise, la volan

Vineri seara, 29 iulie a.c., agenții Postului de Poliție Sălcioara au depistat în trafic, pe raza comunei, un localnic în vîrstă de 44 ani, care conducea un autoturism, deși figura în bazele de date ale ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 10:59
(5876 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Faza zonală a concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență

În perioada 1-3 august 2011, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița este gazda fazei zonale a concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 10:58
(8077 vizualizări - 0 comentarii)


Dridu: Beat la volan

Polițiștii au identificat în trafic un bărbat de 46 ani, din comuna Dridu, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu. Întrucît șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 10:43
(8647 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Trei minori furau din curte!

Agenții Postului de Poliție Reviga au fost sesizați duminică 31 iulie a.c. despre faptul că trei persoane au pătruns în curtea unei locuințe de pe raza comunei și sustrag bunuri. Polițiștii s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 10:41
(6126 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Reviga furt


Săveni: Tînăr de 17 ani, beat la volan s-a răsturnat cu mașina în șanț

Poliția Țăndărei a fost sesizată joi, 28 iulie a.c. despre faptul că pe strada Frățilești din comuna Săveni se află răsturnat un autoturism. Din cercetări s-a stabilit că autoturismul prezintă avarii multiple ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 09:03
(5058 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Hoți identificați de polițiști

Doi tineri de 18, respectiv 21 ani, sînt cercetați de polițiști pentru săvîrșirea infracțiunii de furt calificat. Agenții Postului de Poliție Bordușani au fost sesizați vineri, 29 iulie a.c., de către un ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 09:01
(8725 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bordușani furt


Ialomița: Biciclist acroșat de un șofer de 80 ani

Joi, 28 iulie a.c., pe DN2, la km 38+500 m, în afara localității Movilița s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. În fapt, în timp ce un bărbat în vîrstă de 80 ani, din București ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 08:55
(6677 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Grav accident de circulație soldat cu doi adolescenți morți

Coșereni: Grav accident de circulație soldat cu doi adolescenți morți

Joi, 28 iulie a.c., în jurul orei 21.30, Poliția a fost sesizată că în afara localității Coșereni s-a produs un accident de circulație soldat cu cinci victime. În timp ce un tînăr, în vîrstă de 21 ani, ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 08:20
(7668 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: Instruire pentru obținerea certificatului digital

Reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița vor organiza întîlniri cu mediul de afaceri local pentru instruirea cu privire la obținerea certificatului digital. Astfel, în zilele de ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2011, 14:40
(8437 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Șoferi băuți și fără permise, la volan

Marți 26 iulie polițiștii slobozeni au oprit în trafic o mașină ce se deplasa pe șoseaua Brăilei cu viteză și sinuos. În urma verificărilor sumare, polițiștii au concluzionat că șoferul, un bărbat, de ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2011, 14:37
(7452 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Armă deținută ilegal

Un bărbat de 57 ani din Urziceni este cercetat penal de polițiștii ialomițeni pentru deținere ilegală de armă. Individul a fost prins marți, 26 iulie, de efectivele Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2011, 14:37
(10109 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...