Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Două lovituri de pedeapsă și un cartonaș roșu au decis «soarta» Unirii

Fotbal, Liga a II-a, Metalul Buzău-Unirea Slobozia 2-0

Două lovituri de pedeapsă și un cartonaș roșu au decis «soarta» Unirii

Metalul Buzău a învins Unirea Slobozia duminică, 13 septembrie 2026, cu scorul de 2-0, în cadrul etapei cu numărul 7 din Liga a II-a. Partida, găzduită pe Stadionul «Gloria» din Buzău, s-a încheiat cu succesul clar al trupei antrenate de Valentin Stan, exaltarea Sloboziei de scorul meciului din etapa precedentă, contra CS Dinamo (8-0), fiind estompată de pragmatismul buzoienilor.

 

O primă repriză fadă și o a doua în degringoladă Meciul a început sub semnul echilibrului, ambele echipe arătând o prudență specifică formațiilor în căutare de puncte. Unirea Slobozia a demarat circumspect și a sfârșit lamentabil, determinarea declarativă de început a ialomițenilor lovindu-se de organizarea defensivă excelentă a gazdelor. Revenind, în primele 45 de minute, ocaziile clare de poartă au lipsit, jocul fiind fragmentat la mijlocul terenului. Ca să înțelegem, o primă ocazie a Sloboziei a apărut abia prin minutul 41, când Răzvan Grădinaru a prins un șut relativ bun spre poarta buzoienilor, însă fix pe direcția portarului Dinu, care a reținut fără dificultăți. Să consemnăm și «primul 11» al Sloboziei, trimis de principalul Ilie Poenaru să dea piept cu buzoienii: Denis Rusu, David Todoran, Alexandru Stănică, Andre Serra, Bogdan Marian, Szabolcs Szilagyi, Rareș Lazăr, Robert Necșulescu, Bruno Ventura, Felipe Borges, Răzvan Grădinaru. Revenind la desfășurarea partidei, Metalul Buzău a dat semne de superioritate teritorială spre finalul primei reprizei, punând presiune pe benzi. Slobozia a rezistat, obținând «egalul» la pauză, intrarea la cabine indicând o tabelă cu un un scor alb, 0-0. Partea a doua a jocului a adus o dinamică diferită a partidei, buzoienii revenind mult mai determinați de la vestiare. Așadar, în minutul 53, în urma unei faze de atac prelungite în careul Sloboziei, centralul Dorin Alexandru Burloiu a dictat prima lovitură de la 11 metri pentru Metalul Buzău. Aadrian Moldovan transformă perfid penalty-ul, bătând în dreapta în timp ce portarul Sloboziei plonjează în partea opusă. Scorul devine 1-0 și pe teren există o singură echipă, Metalul Buzău. Sub «bagheta» tehnicianului Poenaru, Unirea se împiedică la fiecare pasă și, în minutul 65, situația devine și mai dramatică pentru Slobozia. Un nou fault în suprafața de pedeapsă, după ce Rareș Lazăr faultează din spate un buzoian, «produce» un al doilea penalty pentru Metalul. De această dată, Valentin Robu execută impecabil, portarul Sloboziei, Denis Rusu sărind tot în partea opusă. Scorul devine 2-0 pentru Metalul Buzău și, contrar așteptărilor, asaltul este tot la poarta Sloboziei. Nervii își spun cuvântul, slobozeanul Rareș Lazăr fiind eliminat în minutele de prelungire (’90+2), acesta încasând într-o primă fază un galben după un fault în minutul 81, cel de-al doilea «recepționându-l» după ceva comentarii la adresa centralului. Buzăul încheie partida cu 2-0 în fața unei formații Unirea Slobozia în degringoladă, fosta prim-divizionară fiind doar o umbră pe gazonul buzoian.

 

Vinile noului eșec, «gazonul» și «lipsa de atitudine» La finalul partidei, mijlocașul Sloboziei, Szabolcs Szilagyi, integralist în partida de la Buzău, a ținut să-l înlocuiască la declarații pe principalul Unirii, Ilie Poenaru. «A fost un meci greu din punct de vedere fizic, terenul fiind unul plin de noroi din pricina ploii... Adversarul a controlat mai mult jocul în prima repriză, dar fără să își creeze ocazii clare de gol. (...) În repriza a doua, au început destul de sus și au continuat să ne preseze tot mai mult în propria jumătate, prin jocul lor de posesie... Astfel, inevitabil, la un moment dat au reușit să obțină două lovituri de pedeapsă, fiind foarte activi în zona careului nostru. Din păcate, nu am reușit să avem atitudinea, răutatea sportivă, „zvâcul“ și reacția necesare pentru ca, în momentele-cheie ale jocului, să reușim să avem câștig de cauză...» a declarat Szilagyi, vizibil iritat de desfășurarea partidei. În altă ordine de idei, Unirea Slobozia a înregistrat înfrângerea cu numărul 5 din cele 7 etape scurse din actualul sezon 2026-2027 al Ligii a II-a. În concluzie, după o linie cu 5 înfrângeri, 1 egal și 1 victorie, Unirea rămâne cu 4 puncte, fiind amplasată în clasament pe locul 18 (din 22), cu un «remarcabil» 11-11 golaveraj. În etapa următoare, cea cu numărul 8, Slobozia joacă «acasă», sâmbătă, de la orele 11,00, cu Chindia Târgoviște, fosta echipă a principalului Unirii, Ilie Poenaru.

15 Septembrie 2026, 15:10 (2293 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic
Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii
Mandatul lui Poenaru se transformă în coșmar statistic!
Victorie de «caracter» cu Progresul Fundulea după ce a îngenuncheat liderul Agricola Borcea!
Victorii ale «terenului propriu»

Comentariile cititorilor:


Poenareeeee:
(19 Septembrie 2026, 08:18)
Fix terenul este de vina, ca altfel castigai cu 0 suturi pe poartă! Cred ca dădeau aia autogol! Deja ești penibil când spui asa ceva " teren greu din cauza ploii" Buzău a jucat pe sintetic ? Aia cum s-au adaptat?
Marian:
(17 Septembrie 2026, 12:21)
La anul jucati cu Gheorghe Doja si Rovine.
Sincer:
(16 Septembrie 2026, 20:22)
Slabi foarte slabi pot spune ca sunt subborice critica sper sa nu mai platim din bani nostri ceva ce nu merita
cetatean:
(16 Septembrie 2026, 09:46)
liga 3 va mananca
Off:
(16 Septembrie 2026, 08:02)
Exact terenul a fost principala cauza , aia nu au jucat pe acelasi teren? Asumati-va ca sunteti slabi pentru nivelul asta (clasamentul si jocul prestat o spune) nu e nimeni de vina ca astia sunt banii la ora actuala si doar acești jucatori au putut fi aduși.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 03 Oct 2026
226 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(452 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(811 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(271 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(254 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(853 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(307 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(254 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(285 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(481 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(447 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(465 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1363 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(907 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(863 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(942 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1484 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1340 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1533 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1555 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1756 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1917 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(2043 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2525 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(2009 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1801 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1684 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1765 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4247 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2781 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  :-)) în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști sperăm în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Tic Tac în Rețeaua de canalizare a comunelor Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu este NEFUNCȚIONALĂ! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...