EVENIMENT
Operație în premieră la Spitalul Municipal Urziceni
O echipă medicală condusă de cel mai tânăr chirurg al Spitalului Municipal Urziceni a realizat, în urmă cu o săptămână, o operație în premieră, care a impus intervenția asupra arterelor membrului inferior al unui pacient în vârstă de 80 de ani. În mod normal o astfel de operație se realizează doar în spitalele mari din București unde există secții de Chirurgie Vasculară, însă echipa de medici din Urziceni s-a descurcat exemplar. După două ore petrecute în blocul operator, bolnavul care a beneficiat de această operație a început să se simtă bine.
A fost salvat de medici
Echipa...
[citește_tot_articolul]
29 Ianuarie 2018, 16:45
(14419 vizualizări - 4 comentarii)
EVENIMENT
De la toamnă, liceele din Ialomița vor avea mai puține clase
Situație alarmantă în Învățământul ialomițean. O analiză a reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Ialomița scoate la iveală faptul că tot mai multe unități de învățământ sunt pe cale să-și reducă numărul de clase, din cauza scăderii efectivelor de elevi. Cel mai grav afectate de această situație sunt liceele teoretice și tehnologice din județ. Pentru anul școlar viitor, 2018-2019, de exemplu, 6 licee din Ialomița au fost obligate să-și reducă numărul de clase!
Mai puțini elevi, mai puține clase Directori de școli și oficiali ai Inspectoratului Școlar Județean Ialomița s-au...
[citește_tot_articolul]
29 Ianuarie 2018, 12:55
(12480 vizualizări - 24 comentarii)
UNA PE SĂPTĂMÎNĂ
Marian Neacșu, omul și opera
Marian Neacșu este președintele PSD Ialomița și secretarul general al PSD. Ar fi putut fi mai mult, dar soarta și pârdalnica de condamnare penală i-au fost potrivnice. Chiar și așa, el a reușit să își depășească condiția... Iar realizările lui merită atenția noastră, a tuturor!
Bine faci, bine găsești! În vreme ce țara se isterizează pentru că Liviu a făcut-o primă ministreasă pe Vasilica, Marian Neacșu populează discret ministerele cu secretari de stat și funcționari de rang înalt. Potrivit estimărilor noastre, o duzină de ialomițeni, în frunte cu Potor, Crunțeanu și Alexandrescu,...
[citește_tot_articolul]
29 Ianuarie 2018, 09:55
(9356 vizualizări - 13 comentarii)
EVENIMENT
Proiect ambițios la Fetești
Administrația locală vrea o Policlinică modernă
Autoritățile locale din Fetești fac demersuri pentru modernizarea Policlinicii din cadrul Spitalului Municipal «Anghel Saligny». Astfel, în cadrul unei dezbateri publice, reprezentanții Primăriei Fetești au discutat despre reabilitarea clădirii în care funcționează Policlinica și dotarea cabinetelor cu echipamente medicale de ultimă generație, prin intermediul accesării de fonduri europene. La întâlnirea organizată la Fetești au participat reprezentanți ai Ministerului Sănătății, dar și parlamentarii ialomițeni Ștefan Mușoiu și Marian Pavel.
Este nevoie de modernizare Policlinica Spitalului...
[citește_tot_articolul]
28 Ianuarie 2018, 13:25
(7795 vizualizări - 2 comentarii)
EVENIMENT
Asociația Națională a Laringectomizaților Total din România
cu sediul la Societatea Națională de Crucea Roșie din România-filiala Ialomița, din bulevardul Chimiei, nr. 8, municipiul Slobozia, județul Ialomița, cod identificare fiscală 36532386 și cod IBAN RO86 CECE IL01 30RO N055 5963, deschis la CEC Bank Slobozia, mulțumește societății ROMGAZ SA Mediaș având drept motto «energie curată din 1909» pentru sponsorizarea proiectului ce vizează construirea sediului Asociației, unde va funcționa Centrul Național de Logopedie Specială. Aici se va învăța, în mod gratuit, vorbirea traheoesofagiană de către persoanele care nu mai pot vorbi în urma operației de laringectomie totală. Această vorbire poate fi realizată...
[citește_tot_articolul]
28 Ianuarie 2018, 10:05
(5037 vizualizări - 0 comentarii)
REPORTAJ
Voluntari pentru miracole
Centrul de Recuperare Neuromotorie din Slobozia oferă de 8 ani servicii medicale gratuite pentru recuperarea capacității neuro-motorii. De anul trecut însă, Centrul colaborează cu voluntari interesați să ajute pacienții aflați în proces de recuperare. Experiența practică dobândită aici îi ajută pe aceștia să devină specialiști în kinetoterapie... Responsabilii Centrului susțin însă că munca acestor voluntari produce miracole, rata de recuperare a pacienților tratați aici fiind net superioară.
Miracole de fiecare zi
La orele 9,00 dimineața, în Centrul de Recuperare Neuromotorie...
[citește_tot_articolul]
27 Ianuarie 2018, 11:20
(6148 vizualizări - 4 comentarii)
POLITICĂ
Ciolaniadă rurală
Bâlciul politic de la Sălcioara
Sălcioara e o comună ialomițeană uitată la marginea județului, înspre Călărași. Ea s-a remarcat ultima dată la alegerile din 2016 pentru că, după 20 de ani, a reușit să-l înlocuiască pe primarul PNL Ionel Frițu cu primarul PSD Gabriel Stoica. După un an și jumătate de administrație însă, oamenii sunt speriați! Consiliul Local a devenit o arenă de wrestling politic, iar activitatea primarului e contestată public!
Șarpele de la sânul Primăriei Alegerile din 2016 au statutat la o diferență de numai un vot componența Consiliului Local din Sălcioara. Astfel, PSD a obținut 6 mandate de consilieri...
[citește_tot_articolul]
26 Ianuarie 2018, 10:40
(17750 vizualizări - 23 comentarii)
EVENIMENT
Anchetă epidemiologică la Slobozia din cauza a două femei bolnave de TBC
Autoritățile sanitare din Slobozia au demarat o amplă anchetă epidemiologică după ce la nivelul orașului au fost confirmate două cazuri de tuberculoză. Primul a fost semnalat la Școala Postliceală Sanitară din cadrul Liceului Tehnologic «Mihai Eminescu», iar cel de-al doilea la o angajată a Supermarketului Kaufland. Atât colegii și profesorii elevii din cadrul Școlii Postliceale Sanitare, dar și angajați ai supermarketului vor fi testați pentru a vedea dacă boala s-a extins în cele două colectivități...
Analize amănunțite
Cazul de TBC depistat la Școala Postliceală Sanitară din...
[citește_tot_articolul]
25 Ianuarie 2018, 15:45
(7638 vizualizări - 4 comentarii)
EVENIMENT
Administrația Mocioniu se face că lucrează
Soluții pompieristice pentru asociațiile de proprietari din Slobozia
Administrația slobozeană a organizat prima întâlnire publică cu reprezentanții asociațiilor de proprietari din Slobozia. În fața celor 25 de administratori și președinți de asociații care au răspuns invitației, Adrian Mocioniu a declarat că este dispus să promoveze orice inițiativă legală de susținere a activității acestor structuri. Administratorii se declară însă rezervați și susțin că autoritățile locale nu au fost niciodată interesate să sprijine activitatea asociațiilor.
O realitate cruntă Situația asociațiilor de proprietari din Slobozia este dezastruoasă. După aproape ...
[citește_tot_articolul]
25 Ianuarie 2018, 14:15
(8821 vizualizări - 8 comentarii)
EVENIMENT
Președintele la raport
Investiții japoneze pentru Aeroportul de la Alexeni
La începutul acestei săptămâni președintele Victor Moraru a organizat o conferință de presă în care a prezentat, printre altele, soluțiile de lucru pentru reconstrucția Aeroportului de la Alexeni și includerea acestuia în circuitul economic. Potrivit declarațiilor, există cel puțin două firme interesate să concesioneze ruinele existente, iar administrația județeană este dispusă să investească în relansarea economică a acestui obiectiv. Concluziile președintelui Moraru cu privire la acest subiect vor fi făcute publice în cadrul unui raport care va fi prezentat în plenul Consiliului Județean, joi, 25 ianuarie 2018...
Laudă-te, gură!...
[citește_tot_articolul]
25 Ianuarie 2018, 10:10
(6839 vizualizări - 6 comentarii)
EVENIMENT
Ialomița, un județ tot mai bătrân
O serie de statistici prezentate publicului larg de Institutul Național de Statistică arată că Ialomița se află într-un proces intens de îmbătrânire. Acest aspect generează un grad ridicat de depopulare al localităților, din cauza numărului mare de decese înregistrat la nivelul județului. În perioada 2007-2017, în Ialomița, numărul deceselor a fost cu 8000 mai mare decât cel al nașterilor!
Statistici îngrijorătoare Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, Ialomița se află printre județele țării care se confruntă cu un grad ridicat de îmbătrânire a populației. Calculele...
[citește_tot_articolul]
24 Ianuarie 2018, 10:05
(5587 vizualizări - 14 comentarii)
EVENIMENT
Are nevoie de sprijinul semenilor ca să învingă cancerul!
Cazul unei tinere din Slobozia, diagnosticată cu cancer de pancreas, a devenit viral pe rețele de socializare. Familia tinerei face apel la oricine este dispus să o ajute pentru a putea învinge cumplita maladie. Tânăra se numește Daniela Toader, are doar 29 de ani și se luptă pe patul de spital în căutarea vindecării pentru a se întoarce acasă la copilul său, micuțul Vlăduț, care are doar 4 ani. Cei interesați să o sprijine pe Daniela, pot dona din puținul lor pentru a o ajuta pe tânără să se vindece...
«Promisiune pentru Vlăduț» Așa se numește scrisoarea deschisă pe care Ștefan Daniel...
[citește_tot_articolul]
23 Ianuarie 2018, 18:25
(7715 vizualizări - 0 comentarii)
SPORT
Scrimă, Campionatul Național de Sabie pentru Juniori
George Dragomir, campion național
Anul sportiv 2018 debutează în forță pentru scrima ialomițeană. În perioada 17-20 ianuarie 2018, la Sala «Ana Pascu» din București s-a desfășurat Campionatul Național de Sabie pentru Juniori. Competiția individuală a fost o bună ocazie pentru sabrerii slobozeni de a-și îmbogăți palmaresul. La start s-au înscris 51 de sportivi, iar sita a cernut până în finală, unde s-au duelat sabrerii CSM Slobozia, George Dragomir și Răzvan Stănescu. Dacă 2017 a fost anul lui Stănescu, în 2018 a venit rândul lui Dragomir să triumfe. George l-a depășit categoric pe Răzvan, scor 15-6, având în finală poate cea mai bună evoluție a sa din tot turneul. Astfel, delegația slobozeană a dat la această competiție atât...
[citește_tot_articolul]
23 Ianuarie 2018, 18:10
(4510 vizualizări - 0 comentarii)
SPORT
Fotbal, Unirea Slobozia, antrenor Enache Costea
«Cu 9 puncte în primele 3 etape relansăm campionatul!»
Fotbaliștii de la Unirea Slobozia trag tare atât pe teren, cât și în sala de forță pentru a fi gata de un retur în care, dacă se vrea în continuare promovarea, nu este permis niciun pas greșit. Returul va începe în forță cu meciuri acasă contra principalelor contracandidate Farul și Progresul, dar și o deplasare dificilă în campionat. Pregătirea e în toi, campania de achiziții promițătoare, iar antrenorul Enache Costea optimist. În curând vor începe meciurile amicale, iar din martie seria de partide care ne poate readuce în Liga a II-a. Despre transferurile realizate până acum și despre planurile viitorului imediat în scurta discuție pe care am avut-o cu antrenorul Unirii, Enache Costea.
...
[citește_tot_articolul]
23 Ianuarie 2018, 17:40
(10395 vizualizări - 2 comentarii)
SPORT
Mini handbal
CSS Slobozia a câștigat «Cupa Unirea»
Pe 20 și 21 ianuarie 2018 s-a desfășurat, în Sala «Andreea Nica», «Cupa Unirea», competiție de mini handbal organizată de CSM Slobozia. Pe lângă micuțele handbaliste ale clubului organizator, au mai participat CSS Slobozia, Asociația «Astăzi pentru viitor Ialomița» și Transilvania Brașov. După 6 meciuri disputate într-o atmosferă plăcută, locul I a revenit fetelor de la CSS Slobozia, pregătite de Ionela Chiru. Pe locul II s-a clasat Transilvania Brașov, echipă antrenată de Mădălina Varodi și Alexandra Bălțat. Pe cea de-a III-a poziție a urcat CSM Slobozia, echipă proaspăt înființată, pregătită de tânărul antrenor Alexandru Ivan. Asociația «Astăzi pentru viitor Ialomița» a ocupat locul IV. Această...
[citește_tot_articolul]
23 Ianuarie 2018, 17:20
(6228 vizualizări - 0 comentarii)
SPORT
Handbal, Liga Națională, CSM București-HCM Slobozia 35-13
Înfrângere normală, prestație dezolantă
«Senzația mea a fost că jucătoarele adverse au renunțat prea repede la luptă!» a declarat extrema dreaptă Aneta Udriștioiu la finalul întâlnirii de duminică dintre CSM București și HCM Slobozia. Jucătoarea campioanei a avut perfectă dreptate. Într-un meci în care nu se punea problema rezultatului, misiunea Sloboziei era să termine cu fruntea sus. Meciul a arătat însă o echipă gazdă exuberantă, contra uneia cu capul plecat. Din această combinație a ieșit scorul campionatului.
Doar 6 minute se suspans Fără Burlachenko, menajată, Gheorghe Covaciu a trimis-o în rol de pivot pe Irina Marchidanu...
[citește_tot_articolul]
23 Ianuarie 2018, 17:05
(3470 vizualizări - 0 comentarii)
EVENIMENT
Prima veste bună a anului
Parcul Industrial IMM Slobozia este ocupat în proporție de 37%
După ce a fost susținut artificial vreme de 4 ani, Parcul Industrial IMM Slobozia ar putea deveni profitabil. Administrația locală susține că l-a ocupat în proporție de o treime și că există premise pentru îndeplinirea indicatorilor de performanță impuși de finanțarea din fonduri europene a acestei investiții. În cazul în care previziunile administrative se vor concretiza, riscul rambursării investiției de aproape 18 milioane de lei se diminuează...
Povești optimiste Parcul Industrial IMM a fost inaugurat în anul 2014. De-atunci, o singură firmă a profitat de facilitățile fiscale oferite...
[citește_tot_articolul]
23 Ianuarie 2018, 16:45
(9411 vizualizări - 2 comentarii)
EVENIMENT
Proiecte de 10 milioane de euro, în pericol din cauza indiferenței beneficiarilor
Comunele Traian și Valea Ciorii sunt la un pas să piardă cele 10 milioane de euro, bani acordați de Uniunea Europeană pentru implementarea a două proiecte destinate reintegrării sociale a localnicilor din comunitățile sărace. Motivul îl reprezintă dezinteresul beneficiarilor de a participa la activitățile care se desfășoară în cadrul proiectelor, precum frecventarea cursurilor de calificare sau la orele de consiliere profesională. Reprezentanții firmelor care au ajutat la implementarea proiectelor recunosc problema, dar speră că beneficiarii vor înțelege în cele din urma utilitatea proiectelor care îi vizează.
Proiecte europene pentru o viață mai bună...
[citește_tot_articolul]
23 Ianuarie 2018, 13:05
(5743 vizualizări - 1 comentariu)
EVENIMENT
Și la Slobozia
Transferul cazurilor medicale este blocat de un Ordin al Ministerului Sănătății
Medicii Spitalului Județean de Urgență Slobozia trag un semnal de alarmă în privința modului în care sunt transferați către spitalele din București pacienții care au nevoie de consult medical de specialitate. În medie, aprobarea unui transfer durează până la 3 ore, însă au fost și cazuri când s-au așteptat mai bine de 24 de ore. Cea mai recentă situație de acest gen s-a petrecut în urmă cu o săptămână când, pentru transferul unei tinere din Amara care a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului, s-a așteptat 12 ore pentru aprobarea transferului către Spitalul «Bagdasar Arseni» din București...
Ordinul care încurcă transferurile...
[citește_tot_articolul]
23 Ianuarie 2018, 10:35
(5914 vizualizări - 3 comentarii)
UNA PE SĂPTĂMÎNĂ
Mocioniu agață internetul
Reclama e sufletul comerțului electoral
Senzațional! Primarul Mocioniu a susținut primele audiențe on-line «fără programare și fără listă de așteptare, pentru toți locuitorii orașului care nu au timp să ajungă la primărie!». Acesta a vorbit singur, timp de două ore, în fața ecranului laptopului din dotare. Să mai spună cineva că nu muncește...
Mocioniule, fă-te că lucrezi! On-line! Premieră fără precedent în administrația slobozeană. Sătul de sărmanii care vin să-i ceară lemne de foc, locuri de veci și locuințe sociale, acesta a decis să împingă administrația la un nou nivel. Joi, 11 ianuarie 2018, el a intrat în analele...
[citește_tot_articolul]
22 Ianuarie 2018, 17:55
(5422 vizualizări - 4 comentarii)