Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Administrația Mocioniu majorează costurile vieții la Slobozia

Nota de plată a alegerilor

Administrația Mocioniu majorează costurile vieții la Slobozia

Joi, 28 septembrie 2017, Consiliul Local Slobozia s-a întrunit în cadrul unei noi ședințe ordinare. În cadrul întâlnirii, consilierii locali au aprobat, printre altele, majorarea tarifelor pentru serviciile de salubrizare cu peste 50%, alocări suplimentare de fonduri pentru Cartierul Gării Noi, dar și extinderea cimitirului uman printr-un schimb de terenuri cu firma Tașcu Com SRL. De asemenea, consilierii locali au luat act de investirea în funcție a consilierului PMP Nicu Pericli, care ia astfel locul consilierului Radu Paros, exclus din rândurile acestei formațiuni politice.

Polaris majorează... [citește_tot_articolul]

4 Octombrie 2017, 14:05 (8416 vizualizări - 11 comentarii)

SPORT

Tenis de câmp

Două slobozence, pe tabloul principal al senioarelor

Profesorul Ion Savu a fost săptămâna trecută unul dintre cei mai fericiți oameni de sport din Slobozia. În cadrul Campionatului Național de tenis de câmp adresat seniorilor, desfășurat la București, două dintre jucătoarele pe care le-a format au pătruns pe tabloul principal. Este vorba despre Alexia Gândac, legitimată actualmente la CSM Unirea Slobozia, și de Alexandra Iordache, care îmbracă acum echipamentul celor de la CSM București. Sorții au făcut ca cele două să se dueleze chiar în primul tur al competiției de pe tabloul principal. Experiența mai mare a Alexiei Gândac a cântărit decisiv, iar aceasta s-a impus în fața Alexandrei Iordache în 2 seturi, scor 6-2, 6-0. Din păcate, ascensiunea... [citește_tot_articolul]

4 Octombrie 2017, 11:35 (3485 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

SPORT

Fotbal, Cupa României, Unirea Slobozia Dunărea Călărași 2-1

Unirea Slobozia revine în 16-imile Cupei după 3 decenii!

Aproape nimeni nu-i dădea șanse echipei lui Enache Costea la startul meciului cu Dunărea Călărași. Echipa condusă de Dan Alexa venea pe «1 Mai» după 7 victorii consecutive în campionatul Ligii a II-a. Cu toate acestea, echipa slobozeană a lăsat orice fel de teamă la vestiar și a dat o replică acerbă mai experimentaților călărășeni. Meciul dintre cele două echipe s-a încheiat cu victoria 2-1 a slobozenilor.

Revenire de senzație în repriza a doua După ce în minutul 30 lui Nelu Bucă i-a fost refuzată o lovitură de la 11 metri, în urma unei intervenții asupra sa în careu, pauza i-a găsit... [citește_tot_articolul]

3 Octombrie 2017, 19:50 (5450 vizualizări - 7 comentarii)

EVENIMENT

Ciulnița: Chinuiți de părinți, lăsați în grija statului

Ciulnița: Chinuiți de părinți, lăsați în grija statului

Caz cutremurător la Ciulnița. Asistenții sociali din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecție a Copilului Ialomița au fost nevoiți să preia în regim de urgență patru copii, cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani. Decizia a fost luată din cauza neglijenței cu care micuții erau tratați de părinți. La momentul de față, atât copiii, cât și familia din care provin, se află sub monitorizarea autorităților.

Copilărie distrusă
Părinții celor patru copii lăsați în grija Statului îi tratau pe micuți cu indiferență. În momentul în care aceștia au fost preluați de oficialii Direcției... [citește_tot_articolul]

3 Octombrie 2017, 15:50 (4534 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Invazie de păduchi în școlile din Ialomița

Invazie de păduchi în școlile din Ialomița

Organizate la fiecare început de an școlar, obișnuitele controale medicale privind starea de sănătate a elevilor și preșcolarilor au scos la iveală zeci de cazuri de pediculoză. Cele mai numeroase au fost sesizate la Școala Gimnazială «George Vâlsan» din Amara. Deși conducerea unității de învățământ susține că problema a fost rezolvată, profesorii sunt de altă părere. Dascălii precizează că și acum există clase care se confruntă cu această problemă...

Păduchii dau năvală în clase
La fiecare început de an școlar, medicii de familie din localitățile ialomițene sau asistenții din... [citește_tot_articolul]

3 Octombrie 2017, 11:15 (5639 vizualizări - 10 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Primăria Slobozia cosmetizează veniturile bugetare

Primăria Slobozia cosmetizează veniturile bugetare

La jumătatea lunii septembrie 2017, Primăria Slobozia a făcut publice o serie de informații legate de impozitele și taxele locale colectate în decursul acestui an. Potrivit comunicatului, «suma totală colectată la bugetul local este de 82,31 milioane de lei, cu 9% mai mult față de aceeași perioadă a anului precedent». În realitate însă, veniturile bugetare ale orașului Slobozia sunt într-o ușoară scădere, iar datoriile istorice ale bugetului nu vor fi recuperate nici anul acesta.

Calculele fac bugetul roz
Un comunicat de presă remis publicității la jumătatea lunii septembrie ... [citește_tot_articolul]

2 Octombrie 2017, 18:05 (4221 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Școlile din Ialomița au nevoie de profesori

Școlile din Ialomița au nevoie de profesori

Școala a început de două săptămâni iar unele unități de învățământ din județ încă așteaptă profesorii să intre la clasă. Situația este cunoscută de ani buni, însă nici Ministerul Educației și nici Inspectoratul Școlar Județean nu au reușit să găsească vreo soluție pentru remedierea ei. Așa se face că, și anul acesta, în școlile din județ vor exista dascăli care vor preda câte 2 sau 3 materii!

Dezastrul din școlile județului După finalizarea Examenului de Titularizare, organizat în vara acestui an, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a organizat nici mai mult, nici mai puțin de 6... [citește_tot_articolul]

2 Octombrie 2017, 15:35 (6144 vizualizări - 4 comentarii)

EVENIMENT

Dridu: Omorâtă de un șofer băut

Dridu: Omorâtă de un șofer băut

Tragedie în localitatea Dridu. O femeie de 36 de ani a murit după ce un șofer băut a lovit-o cu mașina. Bărbatul avea o alcoolemie de 0,58 miligrame alcool pur în aerul expirat. Polițiștii i-au întocmit un dosar penal cu 3 capete de acuzare.

O anchetă în curs
Victima accidentului petrecut la Dridu se afla împreună cu fratele său, un bărbat de 34 de ani, pe marginea șoselei. Cei doi au fost pur și simplu spulberați de șoferul băut, identificat în persoana unui bărbat, de 60 de ani, din București. Femeia a murit pe loc, în timp ce bărbatul care o însoțea a fost transportat de urgență... [citește_tot_articolul]

2 Octombrie 2017, 13:02 (8698 vizualizări - 9 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Prostituatele din Slobozia au datorii la Primărie de 2,1 milioane de lei

Prostituatele din Slobozia au datorii la Primărie de 2,1 milioane de lei

Cinci prostituate din Slobozia sunt datoare bugetului local cu suma de 2,1 milioane de lei. Banii reprezintă valoarea amenzilor pe care acestea trebuie să le plătească Direcției Taxe și Impozite Locale. Autoritățile au făcut demersuri pentru a preschimba plata banilor în muncă în folosul comunității însă, ajunse în fața instanței, acestea au refuzat să desfășoare această activitate.

Datoare la Primărie Printre sutele de datornici la bugetul local al Primăriei Slobozia se numără și cinci prostituate. Restanțele pe care acestea trebuie să le plătească se înscriu în categoria amenzilor... [citește_tot_articolul]

2 Octombrie 2017, 11:25 (10191 vizualizări - 6 comentarii)

Click aici

SPORT

Unirea Slobozia, grupa 2005

Fotbal, Unirea Slobozia, juniori

Unirea Slobozia, grupa 2005

bonus: Denis Dragomir, omul cu golul; Alin Popa, pur și simplu om de echipă

În sezonul 2022 sau 2023, sau poate chiar mai devreme, o parte dintre acești puști ar putea evolua în echipa mare a Unirii. Până acolo însă e cale lungă, iar antrenorul Ion Ionescu îi ține în priză prin partide de pregătire. La finalul săptămânii trecute au învins echipa similară a orașului Amara și urmează să joace cu Atletic Călărași. Noi continuăm să vă prezentăm speranțele Unirii din generația 2005.

Denis Dragomir, omul cu golul
De mic i-a plăcut sportul, a încercat mai multe discipline, dar în final s-a axat pe fotbal, avându-l drept exemplu pe fratele său care actualmente... [citește_tot_articolul]

1 Octombrie 2017, 14:15 (4988 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Cantitatea de sânge recoltată, în scădere

În Ialomița

Cantitatea de sânge recoltată, în scădere

Fenomenul crizei de sânge se adâncește și la nivelul județului Ialomița. Reprezentanții Centrului de Transfuzii Sanguine Ialomița au făcut publică o situație privind raportul dintre nevoia de sânge și stocurile pe care le au disponibile. Între acești indicatori există o discrepanță considerabilă, generată de faptul că în fiecare lună numărul donatorilor se diminuează.

Statistici îngrijorătoare
Datele statistice ale Centrului de Transfuzii Sanguine Ialomița arată că la nivelul județului Ialomița nevoia de sânge a crescut în ultimii ani cu aproximativ 18%. Astfel, în 2015, în baza... [citește_tot_articolul]

30 Septembrie 2017, 13:25 (6502 vizualizări - 3 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

EXCLUSIV: 4 ani cu executare pentru Cătălin Hristescu!

Fostul prim-procuror al județului a ajuns la închisoare

EXCLUSIV: 4 ani cu executare pentru Cătălin Hristescu!

Înalta Curte de Casație și Justiție a dat o sentință definitivă în dosarul fostului prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița. Magistrații Curții Supreme au decis să mențină pedepsele aplicate prin hotărârea Curții de Apel București, emisă în decembrie 2016. Astfel, Hristescu va sta la închisoare 4 ani!

Condamnat definitiv la închisoare Cătălin Hristescu a fost anchetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru «trafic de influență». Alături de el, în același dosar, a fost implicat și afaceristul Ștefan Foamete, patronul firmei Omega ... [citește_tot_articolul]

29 Septembrie 2017, 16:05 (17502 vizualizări - 14 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Denunțat la Parchet de polițistul pe care voia să-l mituiască

S-a întâmplat la Scânteia

Denunțat la Parchet de polițistul pe care voia să-l mituiască

Prins la volan fără permis de conducere, un bărbat a fost trimis în judecată pentru «dare de mită» de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița. Conducătorul auto este acuzat că a vrut să ofere șpagă suma de 500 de euro agentului care l-a oprit în trafic. Polițistul a refuzat să accepte mita și a făcut un denunț la Serviciul Județean Anticorupție, ai cărui ofițeri l-au trimis în fața procurorilor pe respectivul șofer.

Caz de corupție la Scânteia În Rechizitoriul pe care l-au întocmit, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au reținut faptul că... [citește_tot_articolul]

29 Septembrie 2017, 11:40 (7634 vizualizări - 7 comentarii)

Click aici

REPORTAJ

FC Sportul Slobozia, prima echipă de fotbal fete a orașului

După 2 ani de antrenamente, prima echipă de fotbal fete a Sloboziei este pregătită să iasă «la atac». Sunt 12 și au jucat primele meciuri oficiale înainte ca echipa să fie înregistrată legal drept FC Sportul Slobozia. Se antrenează de două ori pe săptămână și visează cu ochii deschiși să devină campioane. Pentru fani, parinți și prieteni deja sunt. Iar acum a venit timpul să le cunoaștem cu toții!

O zi de antrenament E duminică dimineața în fața terenului de fotbal din Orășelul Copiilor. Fetele se strâng greu, una câte una... Întâi Livia, căpitanul echipei, apoi Mădălina, Nicoleta,... [citește_tot_articolul]

28 Septembrie 2017, 18:50 (11326 vizualizări - 1 comentariu)

Click aici

EVENIMENT

Consiliul Județean Ialomița, executat silit

Ofensiva copiilor cu Cerințe Educative Speciale din Țăndărei

Consiliul Județean Ialomița, executat silit

Un caz relatat de ziarul nostru în urmă cu câteva luni revine în atenția opiniei publice. Este vorba despre situația celor șapte copii cu Cerințe Educative Speciale, ai căror părinți au reușit să le câștige drepturile de care au fost lipsiți vreme de 3 ani în instanță. Deși au reușit să obțină beneficiile financiare pentru copiii lor în baza unei hotărâri judecătorești definitive a Curții de Apel București, oamenii reclamă faptul că oficialii Consiliului Județean Ialomița refuză să o pună în aplicare. Mai mult, instituția a apelat la o cale de atac extraordinară, cu scopul de a desființa hotărârea prin care copiilor le-au fost conferite drepturile care li se cuveneau. Pe cale de consecință, părinții... [citește_tot_articolul]

28 Septembrie 2017, 13:35 (10128 vizualizări - 15 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Urmărită penal pentru că și-a abandonat copilul în salonul Maternității din Urziceni

Urmărită penal pentru că și-a abandonat copilul în salonul Maternității din Urziceni

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Urziceni au început urmărirea penală pe numele unei femei din zona Rădulești, acuzată că și-a abandonat copilul după naștere. Femeia le-a spus anchetatorilor că micuțul pe care l-a adus pe lume este «o greșeală», dar cu toate acestea ea a făcut demersuri către serviciile sociale pentru a-i fi dat spre încredințare. Acum reprezentanții autorităților competente au deschis o anchetă pentru a vedea dacă într-adevăr copilul poate fi sau nu lăsat în grija mamei...

Un caz cutremurător Nașterea micuțului abandonat în spital s-a petrecut anul... [citește_tot_articolul]

27 Septembrie 2017, 19:15 (6557 vizualizări - 1 comentariu)

SPORT

«Îmi doresc din tot sufletul victoria cu Roman!»

Handbal, HCM Slobozia, antrenor Gheorghe Covaciu

«Îmi doresc din tot sufletul victoria cu Roman!»

Înfrângerea rușinoasă cu Brăila a atras după sine ruperea înțelegerii dintre HCM Slobozia și antrenorul Dumitru Muși. În locul acestuia, la conducerea tehnică a echipei a fost instalat Gheorghe Covaciu. Antrenorul de 60 de ani care în urmă cu 5 sezoane juca în Liga Campionilor cu «U» Cluj a fost anul trecut pe banca tehnică a celor de la CSM Roman. Buzoian prin origine și băimărean prin adopție, Gheorghe Covaciu a venit la Slobozia pentru a aduce echipa pe unul dintre primele 10 locuri, așa cum reiese și din interviul pe care ni l-a acordat la scurt timp după preluarea echipei.
-Domnule profesor, discuțiile cu cei de la Slobozia au durat practic cateva ore. Ce v-a făcut să luați așa repede hotărârea de a prelua HCM-ul?... [citește_tot_articolul]

27 Septembrie 2017, 18:05 (3414 vizualizări - 0 comentarii)

EVENIMENT

Pace socială între taximetriști și autoritățile locale

La Slobozia

Pace socială între taximetriști și autoritățile locale

După 8 ani de scandaluri publice, administrația locală din Slobozia a făcut pace cu cei 210 taximetriști autorizați din Slobozia. La sfârșitul săptămânii precedente, Camera Taximetriștilor Ialomița și Primăria Slobozia au semnat un protocol de colaborare care să răspundă atât constrângerilor legale în vigoare, cât și revendicărilor taximetriștilor. Cele două tabere susțin că protocolul are în vedere interesele legitime ale clienților și va elimina derapajele existente pe piață la acest moment.

Clienții sunt nemulțumiți, taximetriștii la fel
«Mă deranjează faptul că urc în taxi și dau peste șoferi nespălați sau care se scobesc în nas!». «Zici că sunt jurați. Cum urc, cum dau boxele la maxim și-mi fac creierii zob până la destinație. Manele la capul gol sau lăutărească de-aia greaua, de îți vine să o iei razna!». «Umblă cu niște căzături de mașini, de te miri cum de mai pornesc... Sunt murdare, le ies arcurile prin scaun și ți se face silă de la miros... Eu le ocolesc de câte ori pot, dar de multe ori nu îți dai seama până nu urci!». «Te înșeală la preț. Ori nu pornesc aparatul, ori, dacă e cursa prea ieftină, opresc și dau cu spatele... Imediat crește tariful cu un leu!».... [citește_tot_articolul]

27 Septembrie 2017, 16:15 (11395 vizualizări - 18 comentarii)

SPORT

Handbal, CSS Slobozia, junioare II

Primul meci, primul succes

Junioarele II ale CSS Slobozia, pregătite de Marian Simion, au deschis noul sezon cu o victorie. Victima a fost Muntenia Olimpic București, echipă fără prea mari pretenții. Astfel, singurul adversar al slobozencelor a fost erorile în construcția atacurilor, inerente începutului de sezon. De asemenea, echipa noastră a fost văduvită, în special în defensivă, de prezența Petronelei Ungureanu, în vreme ce liderul Valentina Soreanu a jucat doar 7 minute, timp în care a marcat 6 goluri. În final, CSS Slobozia s-a impus cu 36-20 (15-6) pentru echipa noastră punctând: Vasile-12 goluri, Neagu-7, Soreanu-6, Onea-5, Dumitru-2, Cloșcă-2, Zăvadă-1, Lazăr-1.
Din păcate, junioarele III au bifat a doua... [citește_tot_articolul]

27 Septembrie 2017, 14:40 (4026 vizualizări - 2 comentarii)

EVENIMENT

Uniforme pentru școala din Amara de la firma președintelui Consiliului Județean Ialomița

Victor Moraru nu a uitat de unde a plecat!

Uniforme pentru școala din Amara de la firma președintelui Consiliului Județean Ialomița

Scandal la Școala Gimnazială «George Vâlsan» din Amara. Mai mulți părinți au protestat pe un site de socializare, revoltați de uniformele cu care copiii lor sunt nevoiți să meargă la școală. Oamenii spun că au plătit aproximativ 130 de lei pentru o ținută neadecvată. Situația devine și mai interesantă în condițiile în care respectivele uniforme au fost confecționate de către firma Miro Impex SRL, al cărei asociat este nimeni altul decât Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița. Informația a fost confirmată oficial de Felicia Negrilă, administratorul societății controlată de președintele Moraru.

Revolta părinților din Amara... [citește_tot_articolul]

26 Septembrie 2017, 20:45 (28725 vizualizări - 33 comentarii)

Miercuri 24 Iun 2026
279 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA Ialomița: Subvenții destinate fermierilor din sectorul laptelui

Între 22 martie-8 aprilie 2016, fermierii din sectorul laptelui și produselor lactate sînt așteptați la sediul Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură Ialomița pentru a-și depune documentele ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2016, 19:10
(4269 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Dezbateri publice pentru contribuabili

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează faptul că, la data de 28 martie 2016, începînd cu orele 10,00, la sediul instituției din Slobozia se vor desfășura o serie de dezbateri publice ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2016, 18:15
(7004 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante în Ialomița

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița pune la dispoziție în această perioadă 389 de noi locuri de muncă. Acestea sînt destinate atît șomerilor indemnizați, cît și celor neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2016, 17:20
(10015 vizualizări - 0 comentarii)


Cosîmbești: Conducea sub influența alcoolului

1,057 miligrame alcool pur în aerul expirat a fost valoarea alcoolemiei pe care polițiștii ialomițeni au descoperit-o în urma unui test alcoolscop la care a fost supus un șofer. Bărbatul, în vîrstă de ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2016, 16:15
(4593 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Accidentată pe trecerea de pietoni

O femeie de 45 de ani, din Urziceni, a fost rănită, după ce șoferul unei mașini, identificat în persoana unui tînăr de 28 de ani din aceeași localitate, a lovit-o chiar cînd aceasta traversa regulamentar ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2016, 15:15
(6087 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în rîndul elevilor

Efective de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au efectuat, în perioada 22-24 martie 2016, mai multe activități preventive în școlile din județ. La întîlnirile cu oamenii legii au răspuns prezent 400 de ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2016, 14:10
(5151 vizualizări - 0 comentarii)


Drăgoești: Dosar penal pentru conducere ilegală

Un bărbat, de 37 de ani, din Roșiori, a fost prins de polițiști pe raza localității Drăgoești, conducînd în stare de ilegalitate. Bărbatul se afla la volan deși dreptul său de a conduce vehicule fusese ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2016, 13:20
(5205 vizualizări - 1 comentariu)


Săveni: Reținut și trimis după gratii

Polițiștii ialomițeni au reținut un tînăr, de 29 de ani, din Săveni, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea. Acesta a fost condamnat la 2 de închisoare cu executare pentru tulburarea ordinii ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2016, 12:15
(5897 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul extern de securitate și sănătate în muncă AVD EXPERT

angajează
INSPECTOR SECURITATEA MUNCII
Cerințe minimale:
-Curs de securitate și sănătate
în muncă-durata 80 ore
-Permis conducător auto
categoria B
Constituie un avantaj:
-curs cadru tehnic domeniul PSI
sau inspector de protecție civilă
și autorizație de operator de RSVTI
Informații suplimentare:
șos. Amara, nr. 19, incinta AMPA,
birou 11, loc. Slobozia,
telefon 0725/016.262

22 Martie 2016, 21:05


Traian: Nou-născut, ucis de nitriții din apă

În urmă cu o săptămînă, doi frați gemeni, de două luni, din localitatea Traian, au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Slobozia în stare gravă, intoxicați cu nitriți. Copiilor le-a fost pregătit laptele ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2016, 20:15
(9192 vizualizări - 1 comentariu)


Cetățeni străini depistați cu ședere ilegală în Ialomița

Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări-Biroul  pentru Imigrări Ialomița, în baza mecanismului de cooperare integrată pentru combaterea șederii ilegale și a traficului de migranți, ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2016, 18:55
(3482 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: A căzut cu motocicleta

Luni, 21 martie 2016, în jurul orei 18.00, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza municipiului Urziceni s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2016, 17:55
(6857 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Pește fără documente de proveniență și unelte de pescuit comercial au fost confiscate de polițiști în urma unor controale efectuate în trafic. Doi bărbați de 26, respectiv 32 de ani, ambii din orașul Amara ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2016, 17:10
(6119 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni au plantat copaci de «Ziua Internațională a Pădurii»

Polițiștii Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au plantat luni, 21 martie 2016, puieți din specia paltin, la sedii ale posturilor de poliție comunale și la sediile polițiilor municipale și ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2016, 19:40
(5480 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Navigare în siguranță pe internet

Peste 200 de elevi din cadrul Liceului de Arte «Ionel Perlea» și Liceului Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza», ambele din Slobozia, au fost informați despre navigarea în siguranță în mediul online. Astfel ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2016, 19:20
(6736 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii rutieri au depistat pe șoselele județului patru bărbați, cu vîrste cuprinse între 26 și 64 de ani, care conduceau autovehicule pe drumurile publice deși anterior au consumat băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2016, 18:45
(5037 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 accidente, 5 răniți

În acest sfîrșit de săptămînă, pe șoselele ialomițene s-au produs 4 accidente rutiere, soldate cu rănirea a cinci persoane.
Astfel, vineri, 18 martie 2016, în jurul orei 10,00, Poliția a fost sesizată ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2016, 18:05
(4962 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Giurgeni și Rădulești

Sîmbătă dimineață, 19 martie 2016, în jurul orei 3,20, o locuință a unui cetățean din localitatea Giurgeni a fost cuprinsă de flăcări. Două autospeciale de lucru cu apă și spumă și un echipaj SMURD s-au ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2016, 17:15
(6658 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 384 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, luni, 21 martie 2016, sînt disponibile 384 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2016, 16:10
(6755 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 13 permise auto reținute, amenzi de peste 69500 de lei

La acest sfîrșit de săptămînă, 18-20 martie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2016, 13:40
(7206 vizualizări - 0 comentarii)


23 martie, «Ziua Porților Deschise» la IPJ Ialomița

Printre activitățile premergătoare Zilei Poliției Române, polițiștii ialomițeni organizează miercuri, 23 martie 2016, în intervalul 10,00-12,00, «Ziua Porților Deschise» pentru cetățenii care doresc să ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2016, 12:25
(3784 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: Camion plin cu floarea-soarelui, răsturnat pe șosea

Gura Ialomiței: Camion plin cu floarea-soarelui, răsturnat pe șosea

Un camion încărcat cu floarea soarelui, ce se deplasa pe DJ 213 în dimineața zilei de vineri, 18 martie 2016, s-a răsturnat pe partea carosabilă, în apropierea localității Gura Ialomiței. În urma evenimentului ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2016, 11:15
(5473 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: «Postul Mare», pe înțelesul copiilor

Protopopiatul Slobozia, împreună cu cei 20 de copii incluși în proiectul after-school «Un viitor mai bun pentru copiii din Mărculești», a organizat în localitatea Mărculești o serie de dezbateri privitoare ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2016, 10:10
(5165 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Adolescent, prins la furat

O patrulă de jandarmi a identificat un adolescent, de 15 ani, din Fetești, cunoscut cu antecedente penale, care avea asupra lui o sacoșă în care transporta bunuri furate dintr-un tren de călători. Forțele ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2016, 09:10
(4554 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Accidente la Manasia și Fierbinți

Poliția a fost sesizată miercuri, 16 martie a.c., cu privire la faptul că pe DN2A, în apropiere de localitatea Manasia, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din primele verificări ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2016, 16:20
(6963 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Fetești au organizat și desfășurat miercuri, 16 martie a.c., pe raza municipiului și a comunelor arondate, o acțiune pe linie de prevenire și combatere a braconajului ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2016, 15:50
(5343 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Agriculturii din România, prezent la expoziția internațională «Tradiții culturale în Balcani»

Muzeul Județean Buzău a vernisat, în data de 15 martie 2016, expoziția «Tradiții culturale în Balcani», desfășurată în cadrul evenimentelor cultural-educative «Zilele Femeii la Muzeul Județean Buzău», expoziție ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2016, 12:35
(7467 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Plăți pentru motorina subvenționată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că începînd cu data de16.03.2016 efectuează plata pentru acciza la motorina utilizată în agricultură în conturile solicitanților înscrise ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2016, 11:10
(6697 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița susține angajarea forței de muncă

În perioada 14.03-8.04.2016, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița derulează o campanie de vizite la agenții economici din județ. Obiectivele acestei acțiuni constau în informarea angajatorilor ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2016, 19:25
(5320 vizualizări - 1 comentariu)


Siguranța participanților la trafic, prioritate a polițiștilor ialomițeni

În perioada 11-13 martie 2016, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2016, 14:35
(4837 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mariana în «Fermierii își vând producția sub costuri!» un ialomițean în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Gigel în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Pensionar în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final #pasajladrajna în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Adevărat Suporter! în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Mihai în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Hendersohn în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Adrian în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Suporter în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Alin în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» marius în CNAIR: Circulație închisă pe bretelele de intrare și ieșire ale A2 din zona Drajna, joi, 23 aprilie 2026 Toma în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! cetatean în Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj» Anca în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Vasile în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» vilă complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 17 iunie 2026 Any în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Alecu în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...