SPORT
Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia-Petrolistul Boldești 2-1
Punctul cu var ne-a adus pe podium
În partida cu Petrolistul Boldești, disputată sîmbătă, 10 octombrie, Unirea Slobozia n-a mai găsit resurse să zburde cum a făcut-o cu CS Tunari. Toamna și-a intrat abrupt în drepturi, iar vremea bacoviană a înghețat ideile de joc, singurii care au degajat ceva energie fiind membrii galeriei slobozene. Cu aceeași formulă de joc pentru a doua oară consecutiv, slobozenii au stat bine pe picioare, dar șarjele ofensive periculoase au fost destul de rare. În minutul 20, Khalil l-a ignorat bine pe poziționatul Toma și a preferat un șut care, din unghiul unde se găsea, n-avea cum să prindă spațiul porții. 10 minute mai tîrziu, Gabriel Lazăr se lansează într-o cursă solitară de 60 de metri pe tiparul lui...
[citește_tot_articolul]
13 Octombrie 2015, 17:45
(4002 vizualizări - 2 comentarii)
EVENIMENT
Ialomița: 2,7 milioane de lei pentru dispozitive medicale
Îmbunătățirea vieții ialomițenilor costă bugetul Casei Județene de Asigurări de Sănătate 2,7 milioane de lei pe an. Fondurile sînt investite pentru achiziționarea diferitelor dispozitive medicale. De la începutul anului și pînă în prezent, 3900 de persoane din județ au beneficiat de acești bani pentru a-și achiziționa proteze, orteze, fotolii rulante sau alte echipamente medicale.
Eforturi pentru o viață mai bună
O categorie specială de servicii medicale pe care Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Ialomița le decontează o reprezintă și achiziționarea de dispozitive medicale...
[citește_tot_articolul]
13 Octombrie 2015, 17:20
(5081 vizualizări - 0 comentarii)
EVENIMENT
Ialomița: Județul drumurilor comunale electorale
În vreme ce două treimi dintre localitățile județului nu beneficiază de sisteme de canalizare, administrațiile locale continuă să îngroape banii în drumuri. La sfîrșitul lunii septembrie, Consiliul Județean Ialomița a aprobat repartizarea la nivelul localităților județului a celor 6,9 milioane de lei primite în luna august de la Guvern. Printre comunele care au primit cele mai consistente sume se numără Săveni, Valea Ciorii și Gheorghe Lazăr.
Necesități administrative electorale
La sfîrșitul lunii septembrie 2015, Consiliul Județean Ialomița a repartizat 6,9 milioane de lei comunelor...
[citește_tot_articolul]
13 Octombrie 2015, 16:35
(4807 vizualizări - 1 comentariu)
EVENIMENT
Poliția ialomițeană caută forță de muncă
În ciuda demersurilor administrative făcute de la București, Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița continuă să se confrunte cu lipsa de personal. IPJ Ialomița are în prezent 100 de funcții libere. Cele mai vulnerabile zone din acest punct de vedere rămîn localitățile ialomițene din mediul rural.
Se caută soluții Situația privind nevoia tot mai mare de oameni în sistem a fost prezentată de comisarul șef Viorel Ștefu, comandantul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, în cadrul unei conferințe de presă, organizate în urmă cu o săptămînă. Acesta a vorbit public despre...
[citește_tot_articolul]
13 Octombrie 2015, 16:20
(7263 vizualizări - 13 comentarii)
UNA PE SĂPTĂMÎNĂ
«Groapa lui Stoica» naște pui
Anul acesta administrația slobozeană a achiziționat 14800 de tone de asfalt cu care a învelit Slobozia de la un capăt la celălalt. Manevra administrativă atrage atenția opiniei publice de la faptul că, în mijlocul orașului, «Groapa lui Stoica» naște pui. Aceștia sugrumă arterele de circulație din centrul Sloboziei și transformă orașul într-un imens șantier. În urma constructorilor, trotuarele rămîn impracticabile, șoselele par amputate, iar locuitorii visează la alegerile din 2016.
Cîte bordeie, atîtea obiceie
Vineri, 2 octombrie, la orele prînzului, angajații firmei Recon și...
[citește_tot_articolul]
13 Octombrie 2015, 15:50
(5401 vizualizări - 4 comentarii)
SPORT
Scrimă
Răzvan Stănescu, campion național la Sabie -Speranțe
În perioada 8-11 octombrie, la București s-a desfășurat Campionatul Național de Sabie, categoria speranțe. CSS Slobozia a avut reprezentanți la masculin și feminin, atît la individual cît și la echipe. Singura medalie a delegației noastre a fost adusă la individual masculin de Răzvan Stănescu, marea speranță a scrimei slobozene. Răzvan este campion național în anul 2015 al acestei categorii, după ce a trecut în sferturi, cu 15-5, de Luca Munteanu (ACS «Duel»), în semifinale de Sergiu Gheorghe (Dinamo), cu 15-11, iar în finală de Matei Aniculăesei (Steaua), cu 15-13. De remarcat că în această probă s-au duelat 54 de sportivi, provenind de la 9 cluburi. La echipe, CSS Slobozia a ocupat doar locul...
[citește_tot_articolul]
13 Octombrie 2015, 15:10
(5140 vizualizări - 2 comentarii)
EVENIMENT
Primăria Slobozia decontează transportul donatorilor de sînge
Pentru a crește numărul donatorilor de sînge, reprezentanții Centrului de Transfuzii Sanguine Ialomița au cerut sprijinul Primăriei Slobozia. Municipalitatea s-a implicat în susținerea actului donării, creînd posibilitatea persoanelor din afara orașului, interesate să facă acest gest, de a-și deconta transportul. În județul Ialomița există peste 2000 de donatori «fideli».
Facilități pentru donatorii de sînge Inițiativa privind susținerea actului donării prin decontarea transportului public a fost demarată de reprezentanții Centrului de Transfuzii Ialomița, în baza unor reglementări...
[citește_tot_articolul]
13 Octombrie 2015, 14:45
(9259 vizualizări - 0 comentarii)
SPORT
Handbal, CSM Unirea Slobozia
Se reia campionatul. Jucăm contra Craiovei!
3 săptămîni de pauză competițională în Liga Națională au fost necesare pentru acțiunea Echipei Naționale a României, concretizată prin două victorii în preliminariile Campionatului European. În aceste zile, jucătoarele se întorc la cluburi, iar lucrurile la normal. De sîmbătă, 17 octombrie, campionatul primei scene a handbalului feminin se reia cu etapa a 8-a. Sala Sporturilor de la Slobozia va găzdui, cu începere de la orele 11,00, partida dintre CSM Unirea și SCM Craiova. Ne așteaptă așadar, din nou, un joc dificil, cu o echipă obișnuită cu luptele pentru cupele europene. Craiova s-a despărțit în această vară de antrenorul Aurelian Roșca, banca tehnică fiind preluată de Simona Gogîrlă. Oltencele...
[citește_tot_articolul]
13 Octombrie 2015, 14:10
(3440 vizualizări - 0 comentarii)
REPORTAJ
Andreea Mantea, la un selfie cu Moș Crăciun
Senzațional! Țineți aproape! Am fost martorii unui eveniment unic în Slobozia. Dar ce spunem noi Slobozia?! Nicăieri în Ialomița, niciunde în România un astfel de eveniment nu se poate repeta. Reporterii Independent au ajuns însă la timp acolo și... Am surprins-o pe Andreea Mantea făcînd selfie cu Moș Crăciunul instalat de primarul Alexandru Stoica în Piața Unirii!
Selfie cu «o frumusețe de statuie»
Cînd credeam că nimic nu ne mai poate surprinde, am văzut-o pe Andreea Mantea făcîndu-și un selfie cu Mihai Viteazul. Un selfie...
[citește_tot_articolul]
13 Octombrie 2015, 13:55
(6160 vizualizări - 3 comentarii)
SPORT
Handbal, Junioare III, CSS 6 București-CSS Slobozia 28–27 (14–13)
Învinse la ultima fază
Junioarele III ale CSS Slobozia, antrenate de profesorul Marian Simion, demonstrează în acest start de sezon o combativitate de invidiat. Dacă ar fi combinată cu o mai mare încredere în forțele proprii, cu siguranță această echipă nu ar mai pierde meciuri printre degete, cum s-a întîmplat duminică, 11 octombrie. În fața liderului CSS 6 București, Slobozia a acționat cu îndrăzneală și, în prima repriză, a condus cu 3-1, 5-4, 10-8 sau 12-11, în minutul 23. Finalul a fost al gazdelor, care au preluat conducerea și au intrat în avantaj la pauză, 14-13. În repriza secundă, Slobozia a revenit la conducere, iar în minutul 34 avea 19-17, pentru ca în minutul 41 să aibă 23-21. Gazdele au revenit și au...
[citește_tot_articolul]
13 Octombrie 2015, 12:25
(4139 vizualizări - 3 comentarii)
EVENIMENT
Povestea unei condamnări la CEDO
Despăgubiri de 14,4 mii de euro acordate de România unor inculpați ialomițeni
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amendat România din cauza persoanelor anchetate de Direcția Națională Anticorupție în dosarul «BCR Țăndărei». 6 dintre cei 14 inculpați ai cauzei au sesizat CEDO cu privire la faptul că procesul în urma căruia au fost judecați și condamnați a durat foarte mult! Așa se face că România a fost obligată de magistrații CEDO să le ofere acestora despăgubiri în valoare de 14,4 mii de euro. Față de această măsură, Guvernul României a încercat să impute sumele magistraților români care au instrumentat acest dosar. Este vorba despre 11 judecători și procurori ai DNA, Tribunalului Ialomița, Curții de Apel București și Înaltei Curți de Casație și Justiție. O verificare...
[citește_tot_articolul]
13 Octombrie 2015, 11:20
(6553 vizualizări - 0 comentarii)
SPORT
Fotbal, Liga a IV-a
Feteștiul, egala Unirii Ion Roată
Au trebuit să treacă 9 etape din campionatul Ligii a IV-a pentru ca nou promovata Unirea Ion Roată să piardă primele puncte. Herea, Grecea și ceilalți au dovedit, în prima jumătate a turului, o poftă de gol care a reușit să anihileze erorile din defensivă. Din păcate pentru ei, sîmbătă, 10 octombrie 2015, golurile marcate n-au fost suficiente pentru a obține o nouă victorie, cu toate că s-au bucurat de 4 reușite. Adversară le-a fost în derbyul etapei Rapid Fetești, trupă care pierde teren etapă de etapă în lupta pentru supremație. Feteștiul și Ion Roată au terminat la egalitate, 4-4, rezultat benefic pentru Olimpia Rădulești. Aceasta a învins cu un categoric 4-0 la Bărcănești și s-a apropiat la...
[citește_tot_articolul]
13 Octombrie 2015, 10:40
(4225 vizualizări - 0 comentarii)
EVENIMENT
Apa otrăvită de la Slobozia
Urban furnizează apă cu trihalometani!
De mai bine de 3 luni, Urban SA furnizează slobozenilor apă cu… trihalometani! Depășirile înregistrate au fost constatate oficial în luna august 2015, cînd Urban SA a solicitat prelungirea avizului sanitar de funcționare de la Direcția de Sănătate Publică. Valentin Cilibeanu, directorul Urban SA, susține că s-au luat măsuri de igienizare a bazinelor de decantare a apei. Pentru obținerea avizului sanitar de funcționare, Urban SA a solicitat un nou set de analize.
O vară cu trihalometani
Urban SA livrează slobozenilor apă care depășește concentrațiile admise de trihalometani. Situația...
[citește_tot_articolul]
9 Octombrie 2015, 19:20
(14602 vizualizări - 21 comentarii)
EVENIMENT
La Slobozia
Coșmarul repartițiilor în blocurile ANL a reînceput
Ordonanța de Urgență emisă la sfîrșitul lunii august 2015 aruncă în aer lista de repartiție a locuințelor ANL la Slobozia. Potrivit acesteia, «beneficiarii locuințelor de tip ANL care au pînă la 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuințe ANL, pot primi repartiții în cel mult 3 ani de la împlinirea acestei vîrste». Reglementarea invalidează lista de priorități existentă la acest moment pentru cele 48 de locuințe ANL nou-construite. «Este un abuz al autorităților locale. Voi face plîngere penală!» a declarat consilierul local Radu Paros.
Cine n-are noroc, n-are!...
[citește_tot_articolul]
9 Octombrie 2015, 15:50
(10151 vizualizări - 23 comentarii)
POLITICĂ
PSD și-a confirmat oficial alesul
Ave Neacșu, morituri te salutant!
În pat și în politică, numai boii sînt consecvenți. De aceea, după Conferința Județeană a PSD Ialomița din 1 octombrie 2015 sîntem dispuși să recunoaștem că PSD există. Și cu 5-6 mii de membri, cît numără umflat, cu tot cu copiii membrilor de partid, conduce de 25 de ani un județ. Nu e vina lor, nu e vina sistemului, nu e vina partidelor de Opoziție... S-au orientat, au înțeles că numai așa pot răzbi în viață, în carieră, au descoperit că, în funcție de poziția în partid, își pot ascunde mai bine incompetența, prostia, micimea... Nu, nu e vina lor, e vina noastră! De aceea, la acest moment festiv, strigăm cu toată responsabilitatea pentru posteritate: «Ave Neacșu, cei care merg la moarte te salută...
[citește_tot_articolul]
9 Octombrie 2015, 14:25
(7898 vizualizări - 10 comentarii)
EVENIMENT
Horia: Copil mort în condiții suspecte
Procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița fac cercetări cu privire la decesul unui copil de doar un an, din localitatea ialomițeană Horia. Din primele informații se pare că moartea micuțului ar fi survenit din cauza neglijenței familiei.
Cercetările sînt în curs Tragedia s-a petrecut la sfîrșitul săptămînii precedente. Familia a anunțat la 112 faptul că micuțul de 1 an se simte rău, iar pînă la sosirea medicilor s-ar părea că acesta a murit. Cazul a intrat și în atenția organelor judiciare, care au deschis o anchetă. Concret, procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul...
[citește_tot_articolul]
9 Octombrie 2015, 13:05
(5063 vizualizări - 0 comentarii)
EVENIMENT
Un proiect european de 500 mii de lei
«Amara-izvor de sănătate, tărîm de recreere», un succes
Miercuri, 29 septembrie, administrația orașului Amara a organizat conferința de presă aferentă finalizării proiectului «Amara-izvor de sănătate, tărîm de recreere». Valoarea acestui proiect, finanțat din fonduri europene, a fost de 514124 de lei și a constat în promovarea celor două produse turistice cu care comunitatea se mîndrește. Nămolul de Amara și Lacul Amara.
Un succes național Preocuparea administrației locale a orașului Amara pentru promovarea turismului a devenit de notorietate. Miercuri, 29 septembrie, oficialii locali au anunțat în cadrul unei conferințe de presă finalizarea...
[citește_tot_articolul]
9 Octombrie 2015, 10:40
(7151 vizualizări - 1 comentariu)
EVENIMENT
ANIF Ialomița, păgubită cu 500 mii de lei
Procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Fetești, în colaborare cu Poliția efectuează cercetări într-un dosar privind presupuse fapte de furt din patrimoniul statului. Concret, organele judiciare au fost sesizate de reprezentanții Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare Ialomița cu privire la faptul că mai multe tuburi de beton ce aparțin instituției au fost furate. Respectivele tuburi se aflau la o stație de irigații, amplasată pe un teren din zona localității Stelnica. Potrivit surselor judiciare și autorităților locale, principalii suspecți invocă faptul că acțiunea nu a fost săvîrșită cu intenție, totul o fiind o eroare. În tot acest scandal este implicată și una dintre firmele care...
[citește_tot_articolul]
6 Octombrie 2015, 21:30
(10904 vizualizări - 0 comentarii)
REPORTAJ
Istorie și prezent într-un singur loc
Conacul Manasia, perla de 2 milioane de euro
Aproape de marginea județului, la Manasia, istoria și prezentul împart același acoperiș. Cel al conacului construit în urmă cu un secol și jumătate de moșierul Ion Hagianoff. Aflat într-o avansată stare de degradare, imobilul a fost restaurat de Ariadna Avram, nepoată a pictorului George Lowendal, care a cumpărat domeniul și a investit 2 milioane de euro în lucrări de reabilitare. Revenit la strălucirea de odinioară, conacul lui Hagianoff este deschis tuturor celor care vor să evadeze pentru cîteva ore într-un cadru idilic...
Perla de 2 milioane de euro
Patrimoniul cultural al...
[citește_tot_articolul]
6 Octombrie 2015, 20:40
(9001 vizualizări - 1 comentariu)
SPORT
Fotbal, Liga a III-a, Viitorul II Constanța-Unirea Slobozia 0-2
Două boabe-n poarta lui Buzbuchi
Unirea Slobozia pare să-și fi conturat în proporție de 90% primul 11. Față de victoria clară cu CS Tunari, în partida din deplasare cu satelitul Viitorului lui Hagi a apărut o singură modificare. Aceasta a fost generată de revenirea după suspendarea lui Gabriel Lazăr. Astfel, Laurențiu Pîrvu a ieșit din gașca titularilor, Drăguț a urcat în linia mediană, iar Gabriel Topor a trecut din nou fundaș dreapta, post pe care se simte foarte bine. Și pentru că am ajuns aici iată cei 15 fotbaliști folosiți de antrenorul Ion Ionescu în disputa de la Ovidiu: Măstăcan-Topor, Lazăr, Hristian, Bucurică-Macare, Alexe-Drăguț (Popescu ’85), Ibrian (Șolcănea ’89), Toma-Khalil (Teodorescu ’60, Topală ’82). Condusă...
[citește_tot_articolul]
6 Octombrie 2015, 19:05
(3793 vizualizări - 2 comentarii)