Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ministerul Educației are de dat 65000 lei elevilor navetiști din Ialomița

Respectiva sumă reprezintă decontul abonamentelor pe care elevii le-au plătit în lunile ianuarie și februarie pentru a ajunge la școală. Ca să învețe carte, în județul Ialomița peste 2000 de elevi își plătesc transportul...

Așteaptă să vină banii
Potrivit ordinului Ministerului Educației nr. 329/13.02.2007, orice elev român care locuiește la o distanță de 50 de kilometri de școală unde învață, beneficiază de decont al banilor pe care îi cheltuie pentru navetă. Ialomița are și ea elevi-navetiști. Este vorba despre un număr de 2819 de elevi care, zilnic, depind de mijlocele de transport... [citește_tot_articolul]

2 Aprilie 2012, 08:27 (18152 vizualizări - 9 comentarii)

POLITICĂ

Garnitura USL are locomotivă PD-L

Cazacu, cu un pas mai aproape de fotoliul lui Ciupercă

Garnitura USL are locomotivă PD-L

Precampania electorală din Ialomița ne trezește o senzație de deja vu pe care n-am mai trăit-o de 4 ani. Primarii migrează de la un partid la altul ca stolurile de vrăbii, liderii politici mint de reîngheață apele, electoratul tradițional e tranșat la tarabe politice ca vitele la abator, iar nehotărîții, slabi de înger, sînt braconați fără milă cu strategii electorale grobiene. Brusc, județul s-a întors cu 100 și mai bine de ani înapoi, în plină eră Caragiale. Din păcate, personajul care a făcut celebră epoca, «cetățeanul turmentat», e replicat acum în zeci de mii de copii, numai bune de îndemnat în turme, la urne, dacă va fi cazul. Dar va mai fi oare cazul?

Totul pentru PD-L, totul împotriva lui Ciupercă... [citește_tot_articolul]

31 Martie 2012, 11:28 (11204 vizualizări - 14 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Fizicienele de la Școala Nr. 2 Slobozia

Fizicienele de la Școala Nr. 2 Slobozia

Școala Nr. 2 din Slobozia confirmă din nou. Instituția de învățămînt va fi reprezentată de două eleve de clasa a VII-a la olimpiada națională de fizică. Desfășurată la Brănești-Ilfov, la competiție vor lua parte cei mai buni elevi fizicieni din țară. Elevele noastre nu se lasă și muncesc din greu pentru a se întoarce acasă cu premiul I. Noi le ținem pumnii și le urăm succes...

Specialiste în optică și mecanică
Eleve în clasa a VII-a la școala Nr. 2 din Slobozia, Daniela Burtoiu și Andreea Băcanu sînt colege de bancă și au în comun pasiunea pentru Fizică. Peste cîteva săptămîni vor participa la faza națională a olimpiadei pentru... [citește_tot_articolul]

31 Martie 2012, 10:57 (32991 vizualizări - 28 comentarii)

POLITICĂ

Gabi Ionașcu ar vrea «independent» la Slobozia, Alexandru Gavrilă se dorește «liberal» la Căzănești Gabi Ionașcu ar vrea «independent» la Slobozia, Alexandru Gavrilă se dorește «liberal» la Căzănești

Primar caut partid!

Gabi Ionașcu ar vrea «independent» la Slobozia, Alexandru Gavrilă se dorește «liberal» la Căzănești

Traseismul politic a devenit ceva obișnuit în județul Ialomița. Dacă primarii nu sînt racolați de partide, bat ei la poarta formațiunilor politice, în speranța unui sprijin pentru alegerile locale din 10 iunie. În acest sens, Gabi Ionașcu cocheteză mai nou cu Partidul Poporului-Dan Diaconescu, în timp ce Alexndru Gavrilă, edil de Căzănești, vrea să participe la alegeri din partea PNL!

Independentul Ionașcu
«M-au înjunghiat pe la spate!» strigă Gabi Ionașcu de mai bine de o lună, de la retragerea sprijinului politic de către PSD pentru alegerile din iunie. Ionașcu nu se lasă și vrea să le arate «trădătorilor» că e în stare... [citește_tot_articolul]

30 Martie 2012, 14:26 (8955 vizualizări - 9 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

1500 de elevi, victime ale rubeolei

Epidemia de rubeolă depopulează școlile

1500 de elevi, victime ale rubeolei

Virusul care provoacă rubeola a făcut victime în școlile ialomițene. De la începutul anului și pînă în prezent, peste 1500 de elevi de gimnaziu și liceu au fost infectați sau sînt suspecți de această boală.

Virusul a pătruns în licee
Epidemia de rubeolă a început încă din primele săptămîni ale lunii ianuarie și s-a extins treptat în toate liceele din județul Ialomița. Pandemia a cuprins chiar și școlile generale. Statisticile Direcției de Sănătate Ialomița arată că peste 500 de elevi de gimnaziu și liceu sînt suspectați că au contactat virusul care provoacă rubeola în primele... [citește_tot_articolul]

30 Martie 2012, 14:07 (10584 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Cinci dezertori în paradisul social-democrat al lui Ciupercă

PSD a ieșit pe șoseaua de centură a politicii ialomițene

Cinci dezertori în paradisul social-democrat al lui Ciupercă

După modelul patentat de PD-L în urmă cu două săptămîni, PSD și-a prezentat vineri, 30 martie a.c., ultimele achiziții. Este vorba de cinci primari din întreg spectrul politic ialomițean care au confirmat că vor candida, pe listele PSD Ialomița, la alegerile din 10 iunie.

Cum e Cazacu, și Ciupercă...
Vineri, 30 martie a.c., PSD Ialomița a organizat o conferință de presă în cadrul căreia a anunțat recolarea a cinci primari ialomițeni pentru PSD. În ordinea culorilor de pe tricouri, aceștia sînt primarul PNG de la Fierbinți, Iusein Iuksel, primarii PIN Marin Gheorghe (Adîncata)... [citește_tot_articolul]

30 Martie 2012, 12:41 (26466 vizualizări - 22 comentarii)

CEA MAI/CEL MAI...

CEA MAI... decoltată ținută din club!

CEA MAI... decoltată ținută din club!

Tot sîmbătă seara și tot prin cluburi, reporterii Independent v-au mai surprins doborînd un record. Au reușit să o găsească pe fata cu cel mai... adînc decolteu. Ea primit voturi pentru «Cea mai... decoltată ținută din club!».
Un tricou decoltat, un decolteu de invidiat! Pentru că sîmbătă seara atmosfera din Hambar a fost încinsă la maxim, fetele s-au hotărît să se îmbrace mult mai lejer decît de obicei. Ne atrage atenția decolteul pe care îl are Elena, în momentul în care se apleacă pe bar să ceară un cocktail. Are 25 de ani, iar tricoul dungat pe care l-a îmbrăcat este singurul cu decolteu din garderoba sa.O credem pe cuvînt, că și noi... [citește_tot_articolul]

30 Martie 2012, 11:46 (16385 vizualizări - 8 comentarii)

EVENIMENT

Șeful Ambulanței Ialomița, Radu Paros a fost demis!

A rămas fără sprijin politic

Șeful Ambulanței Ialomița, Radu Paros a fost demis!

Joi, 29 martie a.c., Radu Paros, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița, a fost demis. Demisia a fost semnată de Dan Noel, șeful Direcției de Sănătate Publică Ialomița. «Ne-am săturat de scandalurile lui Paros!» a declarat acesta în exclusivitate pentru Independent. Radu Paros susține că demiterea lui are substrat politic.

Paros, tras pe linie moartă
Joi, 29 martie 2012, Radu Paros a fost demis din funcția de manager al Ambulanței Ialomița. Demisia a fost semnată de către Dan Noel, șeful DSP Ialomița.... [citește_tot_articolul]

29 Martie 2012, 13:23 (25776 vizualizări - 28 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Întrebarea zilei: Candidează prefectul Teculescu la funcția de primar al Sloboziei?

Întrebarea zilei: Candidează prefectul Teculescu la funcția de primar al Sloboziei?

Potrivit unui comunicat de presă, începînd de joi, 29 martie 2012, prefecții din întreaga țară trebuie să comunice ministrului de interne Gabriel Berca dacă vor să candideze sau nu la alegerile locale din iunie. Discuțiile purtate pe această temă au avut loc în cadrul unei videoconferințe cu prefecții din întraga țară, desfășurată luni, 26 martie a.c..
Contactat telefonic de reporterii Independent, actualul prefect al județului Ialomița a evitat să răspundă direct la această întrebare. «Sunt decizii personale și privesc discuții purtate cu ministrul Internelor, care nu pot fi făcute publice în acest moment» a declarat prefectul județului... [citește_tot_articolul]

29 Martie 2012, 13:11 (16990 vizualizări - 7 comentarii)

Click aici

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

«Rechinu’» i-a vândut lui finu’ subiectele la proba de Matematică!

Scandal școlar la Țăndărei

«Rechinu’» i-a vîndut lui finu’ subiectele la proba de Matematică!

Stroe Cornel, zis Rechinu’, profesor de matematică la Țăndărei, i-a făcut cadou finului, fiul unui afacerist local, o lucrare gata completată pentru simularea la examenul de Bacalaureat. Frauda a fost sesizată de către un coleg de cancelarie, care a sesizat Inspectoratul Școlar. Ancheta care ar fi trebuit să fie declanșată ar fi fost stopată de o intervenție a președintelui de Consiliu Județean, Silvian Ciupercă...

Rechinu’ vs Boboc
În perioada 14-16 martie 2012, în liceele din România s-a desfășurat simularea examenelor de Bacalaureat 2012. Practic, un examen care ar fi trebuit să decurgă fără incidente. La țăndărei... [citește_tot_articolul]

29 Martie 2012, 13:08 (20047 vizualizări - 9 comentarii)

Click aici

CEA MAI/CEL MAI...

CEL MAI... înalt toc!

CEL MAI... înalt toc!

Cu ajutorul dumneavoastră, rubrica noastră a ajuns la a doua ediție. Sîmbătă seara, reporterii Independent au plecat din nou să identifice... recordurile județului. Într-unul din cluburile din Slobozia au descoperit-o pe purtătoarea celor mai înalți pantofi din oraș...
Cu cît mai înalți, cu atît mai bine... Hambar, imediat după miezul nopții. De ce acolo? Pentru că cele mai frumoase fete din oraș fac întotdeauna coadă la intrare. Vivi are 21 de ani și este tînără și frumoasă. După ce își trece mîna prin părul blond și clipește din ochi, acceptă testul riglei. Ne pierdem în albastrul privirii seducătoare a acesteia și îi măsurăm... [citește_tot_articolul]

29 Martie 2012, 11:07 (19212 vizualizări - 2 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Elevii Școlii Nr. 3 din Slobozia, maeștrii curățeniei

Elevii Școlii Nr. 3 din Slobozia, maeștrii curățeniei

Concursul demarat de Ministerul Educației prin care elevii au fost nevoiți să învețe ce înseamnă igiena și curățenia s-a încheiat în urmă cu o săptămînă. Județul Ialomița a fost reprezentat la această competiție de 50 de elevi de la Școala Nr. 3 din Slobozia. Ei au reușit să se claseze pe locul al treilea. Startul acestei competiții a fost dat încă din primul semestru al anului școlar 2011-2012. În concurs s-au înscris peste 100 de elevi, cu vîrste cuprinse între 7 și 10 ani, proveniți de la școli din 10 județe ale țării. Concursul s-a desfășurat pe mai multe etape și a cuprins realizarea de pliante și afișe, prin care copiii au încercat să demonstreze cît de importantă este igiena pentru ei.... [citește_tot_articolul]

29 Martie 2012, 11:01 (13946 vizualizări - 5 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Scandal la biserica din Reviga

Preoții Casian și Gheorghe Pandelică, executați silit de Episcopie

Episcopia Sloboziei și Călărașilor a trecut la măsura de executare silită a bisericilor din Reviga și Mircea cel Bătrîn. Enoriașii au încercat să împiedice acțiunea fețelor bisericești printr-un protest spontan.

Clopotele au sunat a revoltă...
În dimineața zilei de marți, 27 martie 2012, enoriașii din Reviga au făcut un lanț uman în fața bisericii din localitate, hotărîți să îi împiedice pe reprezentanții Episcopiei Sloboziei și Călărașilor să pună lacătul pe ușa lăcașului de cult. Reprezentații Episcopiei au fost însoțiți și de un executor judecătoresc, mandatat să pună în aplicare... [citește_tot_articolul]

28 Martie 2012, 16:35 (18098 vizualizări - 12 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Ecologiștii îl vor pe Paros pentru Slobozia

Cînd o face PER-ul ploape

Ecologiștii îl vor pe Paros pentru Slobozia

La sfîrșitul săptămînii precedente, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia, Partidul Ecologist Român a anunțat înființarea unei filiale locale. În cadrul ședinței oficiale de deschidere, liderii PER și-au declarat oficial susținerea pentru candidatura consilierului independento-democrato-liberal Radu Paros la fotoliul de primar al orașului Slobozia. Această «mișcare politică» este considerată o strategie politică de creștere a șanselor PD-L de a obține majoritatea în Consiliul Local Slobozia, în viitorul mandat...

Cînd amesteci mărul PD-L cu PER-ul
Sîmbătă, 24 martie... [citește_tot_articolul]

28 Martie 2012, 15:45 (36560 vizualizări - 28 comentarii)

Click aici

SPORT

Handbal, CSM Unirea Slobozia-HCF Piatra Neamț 27-22 (14-11)

S-a spart ghinionul!

Demult n-a mai avut Slobozia un public atît de fierbinte ca în meciul de sîmbătă, 4 martie a.c.,  cu HCF Piatra Neamț. În partida restanță din prima etapă a returului, fetele lui Marian Simion au condus spectatorii prin toate stările posibile. Slobozencele au accelerat, s-au jucat cu ocaziile, au dat semnale la un moment dat că scapă meciul din mînă dar, pe final, s-au desprins decisiv. «Mulțumim publicului că a fost alături de noi și s-a transformat în al optulea jucător. Păcat că nu face asta și atunci cînd sîntem conduse și avem nevoie de sprijin din tribune pentru a reveni...» spunea, la finele jocului, cu o oarecare amărăciune, una dintre handbaliste.

Super fata lui șefu’... [citește_tot_articolul]

28 Martie 2012, 15:32 (14018 vizualizări - 2 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Buncăre pentru murături și pisici!

Adăposturi pentru situații de urgență la Slobozia

Buncăre pentru murături și pisici!

În Slobozia, peste 200 de subsoluri de bloc precum și cele ale instituțiilor publice sînt considerate adăposturi pentru situații de urgență. Aceasta este ceea ce știm deja! Ceea ce nu știm, dar putem afla citind articolul de mai jos, e faptul că autoritățile locale intenționează să investească fonduri în reabilitarea acestor spații pentru scopul în care au fost proiectate. Independent a avut curiozitatea să viziteze cîteva dintre ele...

Teoria viceprimarului Stoica
200 de buncăre, 60 de subsoluri de instituții, unu din patru locuitori din Slobozia... Acestea sînt datele oficiale... [citește_tot_articolul]

28 Martie 2012, 15:30 (9552 vizualizări - 0 comentarii)

EVENIMENT

Parcare ilegală la Spitalul Slobozia!

Gabi Ionașcu vs consilierii locali PSD

Parcare ilegală la Spitalul Slobozia!

De mai bine de o săptămînă, lîngă gardul Spitalului Județean de Urgență Slobozia, se construiește o parcare nouă. Inițiativa pare bună, doar că, susțin consilierii locali ai Sloboziei, construcția nu a primit avize din partea Comisiei de Urbanism. Lucrarea este executată la cererea expresă a primarului Gabi Ionașcu, fără aprobarea Consiliului Local. Parcarea va avea 16 locuri și, conform specialiștilor, va produce haos în trafic!

Unde nu-i cap, vai de... parcare
La sfîrșitul săptămînii precedente, la orele prînzului, în stînga intrării principale a Spitalului Județean de Urgență... [citește_tot_articolul]

27 Martie 2012, 18:54 (13737 vizualizări - 7 comentarii)

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia

Slobozia n-a jucat, dar s-a detașat

Cînd ești bun, fotbalul te răsplătește și cînd faci pauză. Așa s-a întîmplat în etapa de vineri, 23 martie 2012, cu Unirea Slobozia. După cum știți, echipa lui Ion Ionescu a cîștigat la masa verde meciul cu CS Eforie datorită retragerii dobrogenilor din campionat. În vremea asta, urmăritoarele, dacă le mai putem numi astfel, clacau una după alta. CS Afumați a făcut doar un egal, 2-2, la Călărași, iar CS Ștefănești a luat bătaie acasă de la o altă ilfoveană, ACS Berceni. Astfel, distanța dintre Unirea și a doua clasată crește la 11 puncte și doar ultra pesimiștii mai pot crede în ratarea promovării...... [citește_tot_articolul]

27 Martie 2012, 18:52 (8991 vizualizări - 1 comentariu)

EVENIMENT

«Vrem președinte surd!»

Protest inedit

«Vrem președinte surd!»

În țara orbilor, Băsescu e împărat. În Ialomița, Asociația Surzilor vrea un președinte surd. În numele acestuia, sîmbătă, 17 martie a.c., la sediul Asociației au protestat 30 de membri. Pentru că nu pot auzi, am ales să o facem noi în locul lor... «Vrem dreptate pentru surzi!».

Demonstrație în tăcere...
Comunicatul de presă e clar: «Asociația Națională a Surzilor din România-filiala Ialomița vă informează că în data de 17 martie 2012, orele 10,00-12,00 va avea loc un protest al comunității de surzi, împotriva încălcării statutului și hotărîrilor Consiliului Director Național al... [citește_tot_articolul]

27 Martie 2012, 18:49 (14915 vizualizări - 9 comentarii)

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Viitorul Axintele-Victoria Chirnogi 1-1

Scurtcircuit

Viitorul Axintele debutase fericit în retur și toată lumea se aștepta ca, după 2-0 la Voluntari, să urmeze o altă victorie în meciul de vineri, 23 martie a.c., cu Victoria Chirnogi. Echipa călărășeană rămasă în iarnă fără antrenorul Ionel Augustin și fără o parte dintre jucători a venit să-și vîndă scump pielea la Axintele. Elevii lui Ion Nica n-au stat mult pe gînduri și, în minutul 6, au făcut tabela să se miște. Ogodogbo Moses a centrat de pe stînga și Petruș Novac(’6) și-a trecut pentru a doua oară numele pe lista marcatorilor de cînd îmbracă tricoul alb-verde. Părea că totul va merge ca pe roate dar, atunci cînd adversarul nu poate, intervine arbitrul. Așa s-a întîmplat și vineri cînd, în... [citește_tot_articolul]

27 Martie 2012, 18:46 (10282 vizualizări - 0 comentarii)

Marți 09 Iun 2026
285 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Gala «Filmului Anului Ortodox» la Slobozia

Centrul Socio-Cultural «Damaschin» al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a fost locul unde s-a desfășurat gala «Filmului Anului Ortodox» la Slobozia. Evenimentul-pilot a avut drept scop modul în care este ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2015, 14:25
(7786 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Apartament cuprins de flăcări

Panică într-un bloc din Slobozia după ce, în puterea nopții, un apartament a fost cuprins de flăcări. La fața locului s-au deplasat pompierii care au reușit să stingă incendiul. La momentul sosirii militarilor ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2015, 13:20
(7274 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Accident grav, trei persoane rănite

Tragedie la Alexeni. Trei persoane au fost rănite, una foarte grav, după ce au fost implicate într-un accident rutier. La fața locului a fost nevoie de intervenția paramedicilor SMURD, dar și de un elicopter ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2015, 12:40
(7551 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni accident


Șeful ISU Ialomița a ieșit la pensie

Se caută un nou șef pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița. Un comunicat de presă remis publicității de Biroul de Presă al instituției anunță încetarea carierei ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2015, 11:25
(7654 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură la Centrul Cultural

Galeriile Arcadia din cadrul Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea» îi așteaptă miercuri, 18 februarie 2015, pe pasionații de arte plastice la un eveniment de marcă. Cele mai frumoase creații ale pictorilor ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2015, 10:50
(4458 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului, în creștere

La sfîrșitul lunii ianuarie 2015, în evidențele  Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 8720 șomeri, din care 3217 șomeri indemnizați, respectiv 5503 șomeri ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2015, 17:55
(5420 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Bărbat dispărut de la domiciliu

Stelnica: Bărbat dispărut de la domiciliu

Polițiștii Secției Rurale Stelnica au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 54 de ani, a plecat de la domiciliul său, situat pe raza Făcăeni, și nu a revenit pînă în prezent. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2015, 14:45
(6372 vizualizări - 0 comentarii)


Persoane urmărite internațional, depistate de polițiștii ialomițeni

Polițiștii au depistat, în urma schimbului de date și informații prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională-IGPR, trei persoane urmărite internațional ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2015, 13:10
(5114 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR Ialomița: Pregătirea metodologiei pentru deschiderea primelor măsuri de finanțare prin PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) elaborează metodologia specifică accesării fondurilor europene pentru a pregăti deschiderea primelor măsuri de finanțare din cadrul Programului Național ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2015, 11:50
(12402 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se fură porci și biciclete

Polițiștii de Investigații Criminale cercetează doi ialomițeni sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat. Primul dintre aceștia, un bărbat, de 37 de ani, din Fetești, este bănuit că, în cursul ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2015, 10:40
(5115 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două accidente, trei persoane rănite

Două accidente rutiere, soldate cu rănirea a trei persoane s-au petrecut miercuri, 11 februarie 2015. Primul dintre acestea s-a produs în jurul orei 14,30, în afara localității Păltiniș. Astfel, în timp ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2015, 10:15
(4996 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Stelnica și Bărcănești

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină în după-amiaza zilei de miercuri, 11 februarie a.c., în cazul a două incendii izbucnite la interval de o oră, primul în localitatea Stelnica, iar cel ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2015, 09:35
(6795 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Depunerea cererilor de plată pentru bunăstarea porcinelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Ialomița reamintește că, pînă la data de 16 februarie 2015, inclusiv, se depun Cererile de plată pentru Măsura 215-pachet a)-porcine ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2015, 10:05
(6191 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Bărbat cercetat pentru împușcarea de căpriori fără a avea autorizație

Polițiștii ialomițeni au identificat un bărbat bănuit că ar fi împușcat doi căpriori cu o armă letală, fără a avea autorizație de vînătoare. Pe scurt, la data de 7 februarie a.c., polițiștii Secției Rurale ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2015, 21:35
(4928 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: «Condiții de muncă în Marea Britanie»

Ambasada României la Londra precizează că, la data de 23 ianuarie 2015, confederația sindicală Trades Union Congress a publicat ghidul online «Condiții de muncă în Marea Britanie», tradus in 13 limbi străine ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2015, 18:20
(6267 vizualizări - 0 comentarii)


Polița Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 75000 de lei

La sfîrșitul de săptămînă precedent, 6/8 februarie 2015, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2015, 17:25
(4291 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni la regimul rutier

Doi tineri, de 24 și 32 de ani, din Slobozia, respectiv Sinești, au fost depistați în trafic, în timp ce conduceau autoturisme deși anterior consumaseră băuturi alcoolice. Ambii conducători auto au fost ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2015, 16:15
(3667 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Termen limită la depunerea cererilor pentru subvenția la motorină

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Ialomița informează potențialii beneficiari că, pînă la 27 februarie 2015 (inclusiv), se depun cererile de plată ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2015, 15:25
(7022 vizualizări - 0 comentarii)


Scînteia: Bătrîn de 77 de ani, mort după un incendiu izbucnit de la o țigare

În cursul nopții duminică spre luni, 8/9 februarie 2015, puțin trecut de miezul nopții, pompierii au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2015, 14:05
(5641 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Tineri înșelați cu telefoane cumpărate pe internet

Polițiștii ialomițeni au fost sesizați de către doi tineri, din localitățile  Slobozia și Traian, despre faptul că au fost victimele unor înșelăciuni. Aceștia au comandat în cursul lunilor ianuarie ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2015, 15:35
(5222 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA, pregătită să intervină

În urma atenționărilor meteorologice de Cod Galben de ninsori abundente și viscol, cu intensificări ale vîntului ce pot depăși 60 km/h, pentru a interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor ce pot ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2015, 14:20
(4896 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Biciclist acroșat de un autoturism

Poliția a fost sesizată joi, 5 februarie a.c., în jurul orei 11,00, cu privire la faptul că pe DN2 s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un bărbat, de 62 de ani ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2015, 11:10
(5124 vizualizări - 0 comentarii)


Doi tineri, din Fetești și Movila, bănuiți de furt

Polițiștii de Investigații Criminale cercetează doi tineri din localitățile Fetești și Movila, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat. Primul dintre aceștia, un tînăr de 19 ani, din comuna ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2015, 10:25
(5138 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești Movila furt


DSVSA Ialomița: Trichineloză depistată la porci mistreți

În perioada 30.01-01.02.2015 au fost organizate, pe teritoriul județului Ialomița, 3 partide de vînătoare la mistreți. În urma acestora, au fost vînați 8 mistreți. S-au prelevat probe de la toți mistreții ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2015, 19:50
(5769 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Polițiștii de proximitate, alături de slobozeni

IPJ Ialomița: Polițiștii de proximitate, alături de slobozeni

La inițiativa IPJ Ialomița, la data de 4 februarie 2015, la Centrul Comunitar al Persoanelor în Vîrstă Slobozia s-a desfășurat o întîlnire preventiv-informativă susținută de ofițerul de proximitate din ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2015, 19:45
(6287 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Tîlhar reținut la scurt timp după comiterea faptei

Polițiștii au identificat și reținut un bărbat bănuit că ar fi sustras bunuri din curtea unei persoane la cîteva ore de la comiterea faptei. Astfel, la data de marți, 3 februarie a.c., în jurul orei 18 ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2015, 08:45
(5352 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Traian tâlhărie


Pompierii, în sprijin la Giurgeni pentru evacuarea apei din gospodăriile cetățenilor

O solicitare primită în cursul dimineții de miercuri, 4 februarie 2015, de la Primăria Giurgeni sesiza cu privire la faptul că precipitațiile abundente din ultima perioadă și topirea zăpezii din zonă au ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2015, 08:05
(7677 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Opt scandalagii, trimiși în judecată

Procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia au trimis în judecată opt bărbați acuzați de comiterea infracțiunilor de încăierare și tulburare a ordinii și liniștii publice. Fapta în care au fost ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2015, 16:25
(5772 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Deținea ilegal mai multe arme

Ialomița: Deținea ilegal mai multe arme

În urma a două percheziții domiciliare, desfășurate pe raza localităților ialomițene Urziceni și Grindu, polițiștii au descoperit în casa unui bărbat, de 39 de ani, o armă de vînătoare cu alice, un pistol ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2015, 13:35
(7391 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Fetiță de 2 ani lovită de mașină

Lăsată nesupravegheată de părinți, o fetiță a fost lovită de o mașină. Micuța a ajuns la spital, unde a primit îngrijiri medicale de urgență. Din primele cercetări, se pare că minora a traversat strada ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2015, 12:25
(4507 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Ultimele comentarii
Votant sictirit în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! sacagiul în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Marian în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Mary în Comisiile de Control ale Prefecturii Ialomița, rezultate «neconcludente» privind poluarea Mary în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 # în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Saligny în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Ancu în Amenzi de aproximativ 400 mii de lei aplicate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița Laura în Amenzi de aproximativ 400 mii de lei aplicate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița Laura în Lipsă de dotări și medici specialiști în cabinetele medicale școlare din Ialomița Baron în Amenzi de aproximativ 400 mii de lei aplicate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 dan în Centrul Multifuncțional pentru Tineret «Anghel Saligny» din Fetești, finalizat până la sfârșitul anului 2026 Gigel în Comisiile de Control ale Prefecturii Ialomița, rezultate «neconcludente» privind poluarea Cetățean în Cimitir fără autorizație în Cartierul Vlașca din Fetești Mary în Comisiile de Control ale Prefecturii Ialomița, rezultate «neconcludente» privind poluarea Mary în Amenzi de aproximativ 400 mii de lei aplicate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...