EVENIMENT
Criza adîncește declinul economic
Doar un ialomițean din 8 este salariat!
Dacă în aceste vremuri de criză v-ați imaginat că economia județului tinde spre mai bine, v-ați înșelat amarnic. Asta pentru că, în Ialomița, numărul pensionarilor și al asistaților social depășește cu mult numărul angajaților. Drept urmare, un singur salariat ține în spate 8 concetățeni, fie ei pensionari, asistați social, copii de pînă la 18 ani sau poate șomeri. Din păcate, numărul angajaților, plătitori de taxe și impozite, este mult prea mic comparativ cu al celorlalți. Iar rata șomajului este în continuă creștere, situîndu-ne pe un rușinos loc fruntaș la nivel național: 5 pe țară și în continuă creștere. S-a început prin disponibilizări din domeniul privat, apoi din cel de stat...
...
[citește_tot_articolul]
9 Iunie 2010, 10:21
(32646 vizualizări - 2 comentarii)
SPORT
NU violenței verbale
Hai copii să facem sport!
În dimineața zilei de sîmbătă, 5 iunie, pista de atletism a stadionului 1 Mai a fost gazda crosului PROToleranța, acțiune sportivă care, pe lîngă caracterul competițional, a militat și pentru un deziderat greu de atins, respectiv «diminuarea violenței verbale în școli». Fenomenul în sine este unul ușor observabil, iar amploarea lui a atins cote pe care, cu anii în urmă, doar galeria echipei Rapidului din Giulești se putea lăuda. Socializarea prin sport, bine coordonată, poate, deși pare paradoxal, să pună umărul la comunicarea civilizată între elevi. Primul pas, făcut sîmbătă, a adus la start circa 100 de copii care învață la Școala nr. 3 Slobozia, Liceul Pedagogic și Școala de Arte și Meserii...
[citește_tot_articolul]
9 Iunie 2010, 02:07
(28967 vizualizări - 0 comentarii)
SPORT
Viitor de aur sportu’ nostru are
Andrei Comșa, fotbal, CSS Slobozia
Despre puștiul născut în 2000 am avut referințe pozitive încă din iarnă, cînd la turneul «Gheorghe Ola» s-a remarcat atît prin evoluție, cît și prin numărul golurilor reușite. Este unul dintre copiii extrem de promițători ai Clubului Sportiv Școlar, în ciuda experienței de doar doi ani pe care o are în spate sub îndrumarea profesorului Ion Ionescu. «Îmi place mult fotbalul și sper să ajung celebru!», cuvinte simple, dar care spun mult, pentru că piciul de doar trei coți s-a impus pe postul cu cea mai mare concurență, cel de atacant! Andrei Comșa are și un idol, Messi, dar pentru că aspectul fizic îl avantajează, îi dorim mai degrabă să ajungă mare... ca Ronaldo!...
[citește_tot_articolul]
9 Iunie 2010, 02:06
(46337 vizualizări - 12 comentarii)
SPORT
Fotbal, Liga III, Unirea Slobozia
Ne-a bătut și Eforie!
În campionatul 2008-2009 Unirea Slobozia bătea la Eforie cu 4-1! În penultima etapă a actualei stagiuni, galben-albaștrii s-au întors la Eforie probabil pentru băi de soare și nămol pentru că despre fotbal nu poate fi vorba. Și cum fotbalul și Slobozia par tot mai des noțiuni distincte, spunem și noi telegrafic: CS Eforie-Unirea Slobozia, 1-0, gol Niță (’36).
Jocul rezultatelor face din fericire ca echipa lui Constantin Prepeliță să rămînă pe 3, cu 64 de puncte. Ultima etapă ne rezervă confruntarea cu ocupanta locului 4, Calatis Mangalia. Cum constănțenii au 61 de puncte și avantajul rezultatului direct, slobozenii au nevoie de cel puțin un egal pentru a termina campionatul pe podium....
[citește_tot_articolul]
9 Iunie 2010, 02:04
(34803 vizualizări - 0 comentarii)
SPORT
Tenis de cîmp
Salt spre categoria superioară
În perioada 31 mai-6 iunie, la București, s-au desfășurat campionatele naționale de tenis rezervate categoriei 14 ani. Deși nu au încă vîrsta necesară încadrării în această categorie, la calificările pentru tabloul principal s-au înscris și cele mai bune produse ale momentului în tenisul ialomițean, adică Irina Nițu și Sorin Iordache. Cei doi au izbutit să treacă de calificări. În vreme ce Sorin a avut ghinionul unui adversar redutabil, care i-a stopat ascensiunea încă din primul tur, Irina a avut o comportare meritorie ajungînd pînă în optimile de finală. De remarcat că luna mai a fost una plină pentru cei doi copii, ei avînd rezultate foarte bune și la turneul internațional de la Arad, unde...
[citește_tot_articolul]
9 Iunie 2010, 02:02
(26648 vizualizări - 1 comentariu)
SPORT
Fotbal, Liga IV
S-a terminat campionatul județean
Fotbalul ialomițean și-a desemnat o nouă campioană. Contestată de unii, aplaudată de ceilați, cei mai mulți, Victoria Țăndărei s-a instalat în fotoliul de lider după cele 30 de bătălii duse pe maidanele fotbalului județean în sezonul 2009-2010. Victoria a devansat oarecum surprinzător obișnuita purtătoare a laurilor, Abatorul Slobozia, echipă antrenată de omul bun la toate în fotbalul de Ialomița, Constantin Prepeliță. Pe lîngă Abatorul, la capitolul dezamăgiri o putem trece și pe Victoria Amara, echipă pornită cu ambiții de promovare, dar care în final a trebuit să se mulțumească doar cu locul 6. Întorcîndu-ne la echipa din Țăndărei, aceasta va reprezenta județul nostru în barajul pentru promovarea...
[citește_tot_articolul]
9 Iunie 2010, 02:01
(24970 vizualizări - 0 comentarii)
SPORT
Fotbal, Liga I, Unirea Urziceni
Doman, ultimul pe listă
Pentru că în fotbal rareori iese fum fără foc (cel puțin la nivel teoretic), faptul că managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica a fost văzut luînd masa cu Cătălin Doman (FC Argeș) a dat frîu liber speculațiilor privitoare la trecerea piteșteanului în tabăra ialomițeană. Fotbalistul de 22 de ani a lovit prima oară mingea sub bagheta reputatului tehnician Mihai Ianovschi, a îmbrăcat pînă în prezent tricourile echipelor Dacia Mioveni și FC Argeș și mai este dorit de Dinamo, Steaua și U Cluj. În acest moment, campania de achiziții a Unirii seamănă cu cea din 2009: multe nume, puține certitudini. Doman se adaugă unei liste lungi care-i cuprinde pe Boștină, Neaga, P. Marin (liber de contract...
[citește_tot_articolul]
9 Iunie 2010, 02:00
(23278 vizualizări - 0 comentarii)
EVENIMENT
Evaziunea cu păcura bulgărească tranzitează Ialomița
În urmă cu două luni, comisarii Gărzii Financiare Ialomița confiscau la Stația de Taxare Fetești două autocisterne ce transportau produse petroliere, scriptic neaccizabile. Analizele ulterioare aveau să demonstreze că ceea ce transportatorii declarau drept produse neaccizabile era, de fapt, păcură. Bulgărească. Iar mecanismul evaziunii fiscale era mai mult decît evident. Cele două cisterne erau doar capătul unei afaceri de milioane de euro ce păgubește, regulat, statul român prin neplata accizelor... La diferență de doar cîteva zile, în același punct de taxare de la Feteșri, comisarii financiari, în tandem cu vameșii ialomițeani, aveau să intercepteze alte două transportui de «produse neaccizabile...
[citește_tot_articolul]
8 Iunie 2010, 18:41
(27714 vizualizări - 0 comentarii)
EVENIMENT
Mii de metri cubi de apă, pierdute inutil în fiecare lună
Urban, furnizor de apă menajeră pentru cișmelele slobozene
Prin parcuri sau pe bulevarde, Primăria Slobozia a instalat cișmele. În prezent, la cișmele, slobozenilor și nu numai li se livrează apă menajeră, căci la nivelul orașului nu mai putem discuta demult de apă potabilă. În cele ce urmează, vă vom explica însă cît anume cheltuie Primăria Slobozia pentru apa menajeră oferită din belșug la cișmelele stradale, amplasate strategic în parcurile orașului sau la intersecțiile intens circulate.
Cișmele cu apometru
Ca prim aspect de consemnat, toate cișmelele din Slobozia sînt dotate cu apometre. Așadar, consumul este contorizat, lunar, de aceste aparate, Urban SA centralizînd datele. Iar plata pentru apa consumată este, evident...
[citește_tot_articolul]
8 Iunie 2010, 11:42
(24316 vizualizări - 2 comentarii)
EVENIMENT
Megainstituție de control constituită din Direcția de Control a Finanțelor, Gardă Financiară și Vamă
În viitorul nu prea îndepărtat și dată fiind criza economică, se preconizează constituirea unei superinstituții de control. Am făcut referire la criză întrucît «reorganizarea» unor instituții va presupune, de fapt, «restructurarea» de personal. Așadar, din Inspecția Fiscală din cadrul Finanțelor, Gardă Financiară și Vamă, prin comasare, se va plăsmui o megainstituție de control, cu puteri și competențe sporite. Planul este cunoscut și la nivel local și, firesc, au început zbaterile pentru ocuparea funcției de șef. Actual, Direcția Controlului Fiscal din cadrul DGFP este condusă de Daniel Rădulescu, în fruntea Gărzii Financiare Ialomița este Petre Țenea, iar șef de Vamă este Ionuț Scrioșteanu....
[citește_tot_articolul]
7 Iunie 2010, 20:12
(32573 vizualizări - 5 comentarii)
EVENIMENT
Primăria Slobozia a pierdut în instanță litigiul cu Camera de Conturi Ialomița
În urmă cu o lună, Independent a dezvăluit o bună parte a rezultatelor controalelor Camerei de Conturi Ialomița efectuate în cadrul administrațiilor locale. Acțiunile de verificare au fost realizate în anul 2009 asupra activităților financiare din anul 2008. Tot la acel moment precizam cum rapoartele de control, ce au tulburat liniștea unităților administrative, au fost contestate la instanțele de judecată. Una dintre primăriile ce a înaintat la Tribunalul Ialomița o acțiune în acest sens a fost a Primăria Slobozia.
Pe scurt, în urma controlului anual desfășurat de Camera de Conturi la Primăria Slobozia, control efectuat în anul 2009 pentru execuția bugetară din anul 2008, inspectorii fiscali...
[citește_tot_articolul]
7 Iunie 2010, 16:28
(28392 vizualizări - 0 comentarii)
EVENIMENT
Dragoș Soare NU mai este director al Direcției Agricole. A fost numită Maria Ardeleanu la conducerea DADR
De vineri, 4 iunie 2010, Dragoș Soare nu mai este director al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Ialomița. Modificarea s-a produs printr-un ordin al ministrului Agriculturii, vineri, 4 iunie a.c., încheindu-se contractul de management al fostului de-acum director Soare. Printr-un alt ordin, în funcția de director al DADR Ialomița a fost numită Maria Ardeleanu, șef al Unității Fitosanitare Ialomița. Să adăugăm că funcția de director coordonator al Direcției Agricole, ca urmare a împărțirii posturilor de conducere la nivel local, a revenit partidului de independenți-Uniunea Națională pentru Progresul României, condus în Ialomița de omul de afaceri Dumitru Vișan....
[citește_tot_articolul]
7 Iunie 2010, 14:52
(18409 vizualizări - 6 comentarii)
EVENIMENT
100 pentru 100 de mii!
Pensionarii au protestat în fața Prefecturii Ialomița
Ialomițenii continuă seria protestelor organizate în fața instituțiilor publice din județ. De data aceasta, luni, 7 iunie a.c., a fost rîndul pensionarilor. Grupați în fața Prefecturii Ialomița, aceștia au scandat în numele celor aproape 100 mii de pensionari ialomițeni împotriva deciziei de modificare a Legii 250 din 2007, precum și pentru înlăturarea «hoților și bandiților din Guvernul României».
Reamintim că Guvernul a anunțat că își va asuma răspunderea în Parlament pentru planul de măsuri de austeritate gîndite să facă economii la buget. Salariile la stat scad cu 25%, iar pensiile și ajutoarele sociale se reduc cu 15%. Măsurile au fost convenite cu Fondul Monetar Internațional, care așteptă...
[citește_tot_articolul]
7 Iunie 2010, 13:40
(24555 vizualizări - 0 comentarii)
EVENIMENT
Unde este criza?
Salariații Primăriei Slobozia primesc «stimulente», Tribunalul își face sediu nou
Pe lîngă măriri salariale pentru angajații Primăriei și scandaluri asupra zonării municipiului reședință de județ, consilierii locali slobozeni au adoptat, în ultima ședință de lucru desfășurată în data de 27 mai 2010, o hotărîre cel puțin interesantă. Executivul slobozean a concesionat un hectar de teren pentru construirea unui edificiu administrativ al Tribunalului Ialomița... În plus, consilierii locali au adoptat, cu scîntei ce-i drept, mărirea prețului la apă dar și zonarea terenurilor din intravilanul municipiului.
Palatul Justiției se mută-n Parc
Joi, 27 mai, după-amiază, consilierii locali municipali s-au întrunit în ședința lunară de lucru. Ordinea de zi a ședinței...
[citește_tot_articolul]
6 Iunie 2010, 11:28
(29589 vizualizări - 0 comentarii)
REPORTAJ
Olimpicii limbilor moarte
LATINISTELE de la CNMV
Mitul latinistelor de la Colegiul Național «Mihai Viteazul» a depășit demult gardul păzit al liceului: «Niște tocilare care mănîncă carte pe pîine... N-o să scoateți nimic de la ele. Cine dracu’ a mai pomenit să fii olimpic la o limbă moartă?!» descrie succint situația unul dintre adolescenții prezenți în urmă cu două săptămîni la Sărbătorile Sloboziei, acolo unde latinistele CNMV au fost premiate pentru pasiunea lor de modă ... antică. Spooky, cum ar spune latinii din Britania de azi. Dar extrem de tentant pentru un reportaj!
Antrenor de latiniști
CNMV are aspect de fortăreață romană. Două rînduri de paznici, patrule mixte, profesori cu ochi vigilenți, eleve-soldat...
[citește_tot_articolul]
5 Iunie 2010, 13:16
(164674 vizualizări - 61 comentarii)
EVENIMENT
Administrațiile locale au decretat
Pășunatul, INTERZIS în Ialomița!
În Ialomița administrațiile locale continuă să aplice legea după ureche. Urechea e a consilierilor locali, iar vocea pe care aceștia o ascultă, cea a primarului, este mai convingătoare decît legile și reglementările în vigoare. În cazul ordinului 210 (pentru modificarea și completarea Strategiei privind organizarea activității de îmbunătățire si exploatare a pajiștilor la nivel național), 12 dintre consiliile locale ale județului Ialomița au decis că «pohta» administrației locale este mai presus decît legea și au refuzat concesionarea acestor terenuri. În consecință, la acest moment, Prefectura Ialomița a acționat în contencios administrativ aceste autorități, iar procesele sînt în curs. Mai interesantă...
[citește_tot_articolul]
4 Iunie 2010, 15:02
(27292 vizualizări - 0 comentarii)
EVENIMENT
Agenție de modelling din Slobozia, «umbrelă» pentru prostituție de lux (update)
Impresarul-proxenet Tera rămîne în arest
Ion Tămîrjan, Tera printre cunoscuți, patronul singurei agenții de fotomodele din Slobozia, «Star Models», rămîne încarcerat în arestul IPJ Ialomița. După ce judecătorii l-au trimis după gratii sub acuzația de proxenetism, impresarul a formulat recurs împotriva acestei decizii la Curtea de Apel București. Miercuri, 2 iunie, magistrații Curții au respins însă recursurile formulate de cei doi proxeneți, Ion Tămîrjan și Costan Relu, apreciindu-le drept nefondate. Drept pentru care cei doi vor rămîne arestați pentru cel puțin 29 de zile. Interesant este faptul că, deși acuzațiile ce se rețin în sarcina celor doi sînt convingătoare, cei doi au fost reprezentați la Curtea de Apel București de un avocat...
[citește_tot_articolul]
4 Iunie 2010, 10:36
(29230 vizualizări - 0 comentarii)
POLITICĂ
Susținut de PSD
Ioan Martin, candidatul PNL la Primăria Sloboziei
Vom demara acest articol abrupt. Căci informația este, la rîndu-i, abruptă. Așadar, potrivit surselor noastre din mediul politic, Ioan Martin, președintele PNL Ialomița, va deveni candidatul acestui partid la funcția de primar al municipiului reședință de județ Slobozia. Și, foarte important, această candidatură va fi sprijinită chiar de PSD pe mîna liderului de județeană Ciupercă.
Ionașcu se duce la fundul... sursei de apă!
Motivul pentru care Gabi Ionașcu nu ar mai fi agreat de conducerea social-democrată pentru un nou mandat este evident: APA! Cu ea agățată de gît, pe post de piatră de moară, sărmanul primar nea Gabi gîfăie de peste un an încercînd să dreagă busuiocul...
[citește_tot_articolul]
4 Iunie 2010, 06:22
(27972 vizualizări - 13 comentarii)
UNA PE SĂPTĂMÎNĂ
Academia Cațavencu: Caty Andronescu s-a apropiat periculos de mult de șeful CJ Ialomița
În cadrul unui articol de investigații, săptămînalul Academia Cațavencu lasă să se înțeleagă că între președintele Consiliului Județean și al organizației PSD Ialomița, onorabilul profesor Vasile Silvian Ciupercă și fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, ar exista «ceva». Acum, înțelegeți-ne și pe noi că ne vine greu a digera o astfel de informație în condițiile în care îi privim pe domnul Ciupercă și pe doamna în cauză. Asta nu înseamnă că băgăm mîna-n foc pentru șeful Consiliului Județean sau pentru doamna Caty. Căci, pe de altă parte, cine se aseamănă, se-adună; și, matematic vorbind, specialitatea domnului Ciupercă, în general 1+1=2. Și unde-s doi... Oricum, articolul îl citiți...
[citește_tot_articolul]
3 Iunie 2010, 13:18
(26983 vizualizări - 3 comentarii)
EVENIMENT
300 de bugetari au scandat timp de două ore în fața Prefecturii Ialomita
«Nu fura! Guvernul nu accepta concurență!»
Peste 300 de bugetari din învățămînt și administrație au scandat în fața Prefecturii Ialomița lozinci antiguvernamentale, manifestîndu-și astfel disprețul față de măsurile adoptate de administrația Boc.
Deși conștienți de inutilitatea demersului lor, sindicaliștii și-au manifestat timp de două ore revolta, convinși fiind că este ultima soluție: «Știm că e degeaba, dar altceva nu mai avem de făcut. Locuri de muncă nu mai avem, salariile s-au tăiat, băncile ne bat la ușă... Nu ne-a rămas decît strada!».
Față de acțiunile de protest anterioare, cea de astăzi se dovedește suprinzătoare prin diversitatea protestatarilor strînși de sindicate. De la pensionari la cadre militare în retragere și...
[citește_tot_articolul]
3 Iunie 2010, 13:11
(25120 vizualizări - 0 comentarii)