Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

«Mai multe instituții și autorități vor fi comasate sau desființate!»

Deputatul PSD Ștefan Țintă

«Mai multe instituții și autorități vor fi comasate sau desființate!»

Deputatul PSD Ștefan Țintă a ținut să aducă în discuție, printr-o ultimă comunicare, «reforma administrației publice». «Guvernul Ciolacu demarează cea mai amplă reducere a cheltuielilor de funcționare făcute vreodată de un Executiv: 1800 de posturi din aparatul central vor fi eliminate, iar mai multe instituții și autorități vor fi comasate sau desființate!» a precizat deputatul social-democrat Ștefan Țintă. «Această măsură marchează un pas decisiv către o administrație mai eficientă și mai responsabilă cu banii publici. În total, va fi o scă­dere masivă a posturilor cu 13,5%!» a încheiat parlamentarul PSD.

 

Fără a oferi prea multe amănunte punctuale, deputatul social-democrat Ștefan Țintă a adus în discuție subiectul «reforma administrației publice». În cele ce urmează, vom încerca să deslușim ceea ce, de fapt, intenționează să comaseze la nivel de instituții publice actualii guvernanți. Facem precizarea însă că aspectele menționate în rândurile următoare nu reprezintă variante definitive pentru comasarea instituțiilor deconcentrate.... [citește_tot_articolul]

3 Martie 2025, 12:10 (16098 vizualizări - 18 comentarii)

POLITICĂ

Deputatul PSD Ștefan Țintă cere ministrului Educației reintroducerea orelor de Gramatică pentru toate clasele de liceu

Deputatul PSD Ștefan Țintă cere ministrului Educației reintroducerea orelor de Gramatică pentru toate clasele de liceu

De ani buni, studiul Gramaticii Limbii Române nu se mai regăsește în programa școlară pentru liceu. Într-o interpelare înaintată actualului mi­nistru al Educației, Daniel David, deputatul social-democrat Ștefan Țintă îi cere oficialului rein­troducerea orelor de Gramatică la clasele de liceu. «Reinte­grarea eficientă a Gramaticii Limbii Române se profilează drept vitală!» susține Ștefan Țintă, în documentul înaintat minis­trului Educației.

 

Ore de Gramatică la liceu Interpelarea înaintată ministrului... [citește_tot_articolul]

14 Februarie 2025, 13:15 (1925 vizualizări - 1 comentariu)

Click aici

POLITICĂ

Crin Antonescu, la Slobozia: «Mă bazez pe voturile PSD!»

Crin Antonescu, la Slobozia: «Mă bazez pe voturile PSD!»

Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la Alegerile Prezidențiale din mai 2025, Crin Antonescu, a fost joi, 13 februarie 2025, la Slobozia, în prima sa acțiune electorală, înainte de debutul oficial al campaniei electorale. Acesta s-a întâlnit cu primarii social-democrați și liberali din Ialomița, dar și cu președinții filialelor locale ale PSD și PNL. În cadrul unei conferințe de presă comune, aceștia au declarat public faptul că vor face împreună eforturi pentru a-l susține pe Crin Antonescu. Cu toate acestea, Crin Antonescu a declarat public faptul că se bazează mai mult pe voturile membrilor și simpatizanților PSD Ialomița.

 

Pregătiri pentru Alegerile Prezidențiale 2025... [citește_tot_articolul]

13 Februarie 2025, 18:05 (5341 vizualizări - 0 comentarii)

POLITICĂ

Conferință Extraordinară a PSD Ialomița pentru susținerea lui Crin Antonescu la Președinția României

Conferință Extraordinară a PSD Ialomița pentru susținerea lui Crin Antonescu la Președinția României

Duminică, 2 februarie a.c., membri ai Organizației PSD Ialomița au fost convocați pentru o Conferință Extraordinară. Alături de celelalte Organizații social-democrate, PSD Ialomița și-a stabilit delegații pentru Congresul Extraordinar desfășurat tot duminică, 2 februa­rie a.c., Congres inițiat pentru susținerea de către social-democrați a candidatului Crin Antonescu la Președinția României. Ca element de noutate, desemnarea delegaților social-de­mocrați la Congres ca urmare a Conferințelor Extraordinare județene a fost urmată ulterior de participarea acestora «on-line» la evenimentul de la nivel Central. Drept urmare, Crin Antonescu va fi candidatul comun PSD-PNL-... [citește_tot_articolul]

4 Februarie 2025, 08:10 (18596 vizualizări - 6 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

«Funcția de președinte al PNL reprezintă doar o miză personală pentru unii!»

«Ascultăm și nu judecăm!» cu Dragoș Soare, președintele PNL Ialomița

«Funcția de președinte al PNL reprezintă doar o miză personală pentru unii!»

Istoria politică locală consemnează despre «învinși» și «învingători». Uneori și despre «învingătorii învinși» sau «învinșii învingători». Oricum, la politică și la fotbal ne pricepem cu toții. Și, în acest caz, e firesc «să ascultăm și să nu judecăm», cu atât mai mult cu cât politica, ca și fotbalul, se joacă pe puncte și goluri înscrise în poarta adversarului. Așadar, revenind la articolul nostru, Dragoș Soare este președintele ales al Organizației Ialomița a Partidului Național Liberal. A fost ales în cadrul unei Conferințe de alegeri prin iulie 20... [citește_tot_articolul]

3 Februarie 2025, 12:25 (2332 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Europarlamentarul PSD Ștefan Mușoiu vrea să interzică rețelele de socializare pentru tinerii sub 15 ani!

Europarlamentarul PSD Ștefan Mușoiu vrea să interzică rețelele de socializare pentru tinerii sub 15 ani!

Printr-o alocuțiune în Parlamentul European, eurodeputatul PSD Ștefan Mușoiu atrage atenția asupra efectului mesajelor negative de pe rețelele de socializare asupra copiilor, solicitând aplicarea «mo­delului francez» de interzicere a accesului la rețelele sociale pentru tinerii sub 15 ani. «Să ne protejăm copiii de mesajele de pe platformele de socializare!» precizează eurodeputatul social-democrat Ștefan Mușoiu într-un apel lansat în plenul Parlamentului European. Mușoiu consideră că «tulburările comportamentale ale tinerilor, automutilarea și chiar sinuci­derile sau crimele înfăptuite de copii» reprezintă consecințe... [citește_tot_articolul]

1 Februarie 2025, 14:40 (9571 vizualizări - 1 comentariu)

POLITICĂ

«Măsurile legislative în ceea ce privește Educația, priorități pentru agenda mea parlamentară!»

Deputatul PSD Ștefan Țintă, consecvent promisiunilor din campania electorală

«Măsurile legislative în ceea ce privește Educația, priorități pentru agenda mea parlamentară!»

Deputatul PSD Ștefan Țintă, unicul parlamentar al PSD Ialomița în actuala legislatură, rămâne consecvent promisiunilor din campania electorală. Social-democratul consideră că «Educația trebuie să devină o prioritate!», subliniind faptul că își va concentra eforturile, cel puțin în primul an de mandat, pe modificări legislative care să îmbunătățească lipsurile din sistemul de Învățământ. «Măsurile legislative privind Învățământul trebuie să devină o prioritate! Chiar dacă provin din mediul de afaceri și, firesc, ar fi normal să îmbunătățesc legislativ măsurile antreprenoriale, consider că stimularea activității Educației prin noi legi și modificarea unor acte legislative în ceea ce privește Învățământul vor repre­zenta principalele puncte pe agenda mea parlamentară!»... [citește_tot_articolul]

25 Ianuarie 2025, 15:50 (5358 vizualizări - 2 comentarii)

POLITICĂ

«NU vreau să fiu președintele PNL Ialomița! Pot, dar nu vreau...»

«Ascultăm și nu judecăm!» cu Marinică Cazacu, primar la Ion Roată și dornic de jocuri politice

«NU vreau să fiu președintele PNL Ialomița! Pot, dar nu vreau...»

Marinică Cazacu, de la «înălțimea» celor 1630 de voturi obținute la Alegerile Parlamentare din 1 decembrie 2024, când a candidat «independent» pentru o funcție de deputat, încearcă o nouă revenire în politica locală. Este primar al comunei Ion Roată, la Alegerile Locale din 9 iunie 2024 candidând «independent», a fost primar și în precedentul mandat, 2020-2024... A fost și prefect, vreo doi ani, a fost și președinte de partid, Democrat-Liberal. O întreagă poveste politică, cu nenumărate surprize, cum ar fi decizia decizia penală nr. 902 din 14.07.2016, aparținând Curții de Apel Ploiești, care a hotărât... [citește_tot_articolul]

23 Ianuarie 2025, 12:15 (11992 vizualizări - 3 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Europarlamentarul PSD Ștefan Mușoiu salută intrarea României în Programul «Visa Waiver»

Europarlamentarul PSD Ștefan Mușoiu salută intrarea României în Programul «Visa Waiver»

Europarlamentarul social-democrat Ștefan Mușoiu salută intrarea Româ­niei în Programul «Visa Waiver». Programul «Visa Waiver» le permite cetățenilor din țările incluse în program să călătorească în Statele Unite ale Americii fără viză pe o perioadă de până la 90 de zile. «Intrarea României în Programul „Visa Waiver“ este un moment istoric, o recunoaștere a progreselor pe care le-am făcut împreună ca națiune. Este, de asemenea, rodul unui efort constant și dedicat din partea celor care au lucrat neobosit pentru a întări relația cu Statele Unite!» apreciază europarlamentarul social-democrat... [citește_tot_articolul]

17 Ianuarie 2025, 13:15 (2615 vizualizări - 1 comentariu)

Click aici

POLITICĂ

«În Ialomița NU s-au dat voturi către George Simion/AUR!»

«Ascultăm și nu judecăm!» cu Marian Pavel, președintele PSD Ialomița

«În Ialomița NU s-au dat voturi către George Simion/AUR!»

În siajul ultimului trend de pe rețelele de socializare, cel refe­ritor la «ascultăm și nu judecăm!», ne-am permis câteva întrebări adresate președintelui PSD Ialomița, Marian Pavel. În același timp însă, recunoaștem, am și judecat un picuț cele declarate de domnia sa, informa­țiile noastre, relativ oficiale, infirmând cele precizate de actualul președinte al Consiliului Județean Ialomița. Este important de reținut, totuși, că preșe­dintele PSD Ialomița și președinte al Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel nu a comentat până acum rezul­tatele Alegerilor Parlamentare la nivel local și nici pe cele referitoare la Primul... [citește_tot_articolul]

14 Ianuarie 2025, 17:20 (4250 vizualizări - 9 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Deputatul social-democrat Ștefan Țintă, vicelider al Grupului PSD din Camera Deputaților

Deputatul social-democrat Ștefan Țintă, vicelider al Grupului PSD din Camera Deputaților

Deputatul social-democrat Ștefan Țintă a fost nominalizat drept vicelider al Grupului Parlamentar PSD din Camera Deputaților. Proaspăt ales deputat pe listele PSD Ialomița, tânărul parlamentar ialomițean Ștefan Țintă și-a preluat mandatul în noua legislatură 2024-2028 depunând jurământul sâmbătă, 21 decembrie 2024. «Acest mandat nu este doar o responsabilitate, ci și o oportunitate de a demonstra că prin muncă, dialog și implicare putem construi o Românie mai bună pentru toți. Voi fi mereu deschis să ascult și să reprezint interesele comunităților noastre, rămânând fidel valorilor social-democrate. Împreună, putem face mai mult!»... [citește_tot_articolul]

23 Decembrie 2024, 16:10 (7849 vizualizări - 2 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

«UE vrea să revoluționeze traficul aerian prin integrarea dronelor și cu turnuri de control virtuale!»

Europarlamentarul PSD Ștefan Mușoiu

«UE vrea să revoluționeze traficul aerian prin integrarea dronelor și cu turnuri de control virtuale!»

Europarlamentarul PSD Ștefan Mușoiu anunță că Uniunea Europeană continuă să investească în proiecte inovatoare privind îmbunătățirea traficului aerian, dar și să implementeze noi reglementări necesare evoluției din acest domeniu, chiar dacă unele dintre acestea încă pot părea de domeniul Science Fiction. «Este nevoie de adaptare la toate noile tipuri de provocări apărute o dată cu inovațiile tehnologice din domeniul aviatic. Dacă pentru unii încă sună a scenariu SF integrarea dronelor în spațiul aerian comunitar, acest lucru se profilează drept urgent deja. Este adevărat că până acum s-a vorbit mai mult despre dronele folosite în războaie, dar... [citește_tot_articolul]

14 Decembrie 2024, 14:05 (2240 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Gigi Manea și Alexandru Dinu, «excluși» din PNL Ialomița

Gigi Manea și Alexandru Dinu, «excluși» din PNL Ialomița

Miercuri, 4 decembrie a.c., noul Birou Permanent Județean al PNL Ialomița s-a întrunit într-o nouă ședință. Pe lângă analizarea rezultatelor obținute de liberali la Alegerile Parlamentare din 1 decembrie 2024, pe ordinea de zi a ședinței a figurat și un proiect privind anumite «exclu­deri» din PNL Ialomița. Astfel, proaspătul «reales» (după ce s-a autopropus!) în funcția de viceprimar al Sloboziei, Gigi Manea, a fost «exclus» din cadrul Organizației PNL Ialomița, alături de acesta fiind înlăturat și fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Ialomița din mandatul 2020-2024, Alexandru Dinu. De asemenea, au mai fost câ... [citește_tot_articolul]

10 Decembrie 2024, 08:15 (5660 vizualizări - 7 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

«Executivul prezintă un pachet amplu de investiții care vizează mai multe domenii-cheie!»

Deputatul PSD Liviu Patrichi

«Executivul prezintă un pachet amplu de investiții care vizează mai multe domenii-cheie!»

Conform declarațiilor oficiale ale Premierului României, Marcel Ciolacu, făcute la începutul ședinței de guvern din 4 decembrie 2024, ultima dinaintea Turului 2 al Alegerilor Prezidențiale din 8 decembrie a.c., Guvernul a aprobat un amplu pachet de investiții în domenii-cheie. «Cea mai mare finanțare, în valoare de 5 miliarde de euro, va veni de la Banca Europeană de Investiții și va fi folosită pentru finalizarea proiectelor de infrastructura mare, a șantierelor de autostrăzi, a magistralelor feroviare si construcția magistralei de metrou către Aeroportul Otopeni. De asemenea, în domeniul Sănătății Executivul alocă fonduri pentru a cumpăra 600 de ambulanțe noi pentru dotarea serviciilor medicale de urgență din toată țară. Investiția este de aproape 540 milioane de lei, din fonduri europene!»... [citește_tot_articolul]

4 Decembrie 2024, 08:25 (9707 vizualizări - 1 comentariu)

POLITICĂ

«Integrarea noastră totală în Spațiul Schengen va fi susținută financiar de Bruxelles!»

Vești excelente pentru anul viitor de la europarlamentarul PSD Ștefan Mușoiu

«Integrarea noastră totală în Spațiul Schengen va fi susținută financiar de Bruxelles!»

Europarlamentarul PSD Ștefan Mușoiu anunță că 2025 este anul care va marca nu doar intrarea totală a noastră și a Bulgariei în spațiul Schengen, ci și apa­riția beneficiilor de ordin financiar și economic care vor rezulta în urma îndeplinirii acestui obiectiv de țară. În sprijinul asi­gurărilor sale, eurodeputatul social-democrat invocă suplimentarea bugetului Uniunii Europene cu fondurile necesare integrării României cât și a Bulgariei. Acesta subliniază că această nouă reușită pentru România la nivelul decidenților Uniunii Europene se datorează demersu­rilor constante ale premierului Marcel Ciolacu, precum și vicepreședintelui Parlamentului... [citește_tot_articolul]

22 Noiembrie 2024, 17:50 (3425 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Deputatul Liviu Patrichi apreciază «viziunea» Programului de Guvernare PSD 2024-2028

Deputatul Liviu Patrichi apreciază «viziunea» Programului de Guvernare PSD 2024-2028

«Partidul Social Democrat este singurul partid care vine în fața românilor cu un Program de Guvernare amănunțit, cu mă­suri concrete... Un program cu o viziune clară de dezvoltare a României, prin creș­terea producției interne, crearea de locuri de muncă bine plătite, dezvoltarea rețelei de autostrăzi în toate regiunile istorice!» precizează deputatul social-democrat Liviu Patrichi, interpelat asupra Programului de Guvernare 2024-2028 prezentat de PSD. «Programul PSD nu vine cu populisme exagerate pe care le-am văzut la alte partide, fiind centrat pe creșterea nivelului de trai al celor care muncesc sau care au muncit o viață... Documentul propune... [citește_tot_articolul]

10 Noiembrie 2024, 09:40 (5023 vizualizări - 1 comentariu)

POLITICĂ

«Concluziile consultărilor dintre PSD și sindicate/patronate: nicio creștere de taxe în 2025, încurajarea muncii și reducerea poverii fiscale pe muncă!»

Deputatul PSD Liviu Patrichi

«Concluziile consultărilor dintre PSD și sindicate/patronate: nicio creștere de taxe în 2025, încurajarea muncii și reducerea poverii fiscale pe muncă!»

«Concluzia comună a consultărilor dintre Partidul Social Democrat și reprezentanții patronatelor/sindicatelor este că România nu își permite creșteri de taxe în intervalul următor, iar soluțiile cele mai importante pentru susținerea economiei naționale trebuie să vizeze încurajarea muncii, creșterea productivității și reducerea poverii fiscale în special la nivelul salariaților cu venituri mici și medii!» se precizează într-un comunicat al deputatului PSD Liviu Patrichi. Același comunicat mai reliefează că «soluțiile de guvernare pentru dezvoltarea economică și echilibrarea bugetară pe termen mediu și lung trebuie să pună accentul pe stimularea... [citește_tot_articolul]

12 Octombrie 2024, 14:50 (19726 vizualizări - 1 comentariu)

POLITICĂ

Listele PSD Ialomița pentru Alegerile Parlamentare, nefinalizate!

Listele PSD Ialomița pentru Alegerile Parlamentare, nefinalizate!

UPDATE Listele PSD Ialomița pentru Alegerile Parlamentare, definitivate!

Organizația Ialomița a Partidului Social Democrat încă nu și-a definitivat listele pentru Alegerile Parlamentare din decembrie 2024. Surse din cadrul PSD însă au ținut să ne menționeze că «de principiu, prima poziție din lista pentru Camera Deputaților va fi ocupată de Ștefan Țintă, președinte al PSD Slobozia, în timp ce, pentru Senat, Cătălin Grigore, vicepreședinte al Consiliului Județean Ialomița, va fi cap de listă!».

 

«Surprize, surprize» pe listele PSD Ialomița După cum vă aminteam, prima poziție a listei pentru Camera Deputaților... [citește_tot_articolul]

28 Septembrie 2024, 13:20 (8206 vizualizări - 3 comentarii)

POLITICĂ

Dragoș Soare-reconfirmat președinte, Dragoș Costin Telehuz-secretar general

După «puciul eșuat», Organizația PNL Ialomița are un nou Birou Permanent Județean

Dragoș Soare-reconfirmat președinte, Dragoș Costin Telehuz-secretar general

PNL Ialomița și-a refăcut miercuri, 18 septembrie a.c., Biroul Permanent Județean. Noul Birou Permanent Județean l-a nominalizat și votat în funcția de secretar general al PNL Ialomița pe Dragoș Costin Telehuz. Refacerea Biroului pune capăt crizei politice la nivelul PNL Ialomița, «puciul politic» al ex-președintelui Gheorghe Tinel și demisiile unor membri din cadrul, de-acum, vechiului BPJ fiind de domeniul trecutului.

 

Liniște la PNL Ialomița? Miercuri, 18 septembrie a.c., în cadrul unei ședințe supervizate de coordonatorul senator liberal Ciprian Pandea... [citește_tot_articolul]

24 Septembrie 2024, 07:50 (4819 vizualizări - 9 comentarii)

POLITICĂ

«Lichidități în valoare de 1 miliard de euro pentru fermieri!»

Deputatul PSD Liviu Patrichi

«Lichidități în valoare de 1 miliard de euro pentru fermieri!»

Criza agricolă cu care se confruntă România se află în atenția parlamenta­rilor ialomițeni. Deputatul PSD Liviu Patrichi susține că, în perioada imediat următoare, fermierii români vor beneficia de fonduri pentru susținerea unui nou an agricol. «Și în acest an venim în sprijinul fermierilor pentru a-i ajuta să depășească mai ușor problemele de lichidități cu care se confruntă. Astfel, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va acorda avansurile plăților directe în cuantum de 70% din Fondul European de Garantare Agricolă și de 85% din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală în cazul sprijinului acordat în cadrul intervențiilor... [citește_tot_articolul]

22 Septembrie 2024, 11:10 (2812 vizualizări - 0 comentarii)

Joi 01 Oct 2026
217 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Nereguli descoperite de inspectorii ITM Ialomița

În ultimele săptămâni, inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița au desfășurat o acțiune privind modul în care se asigură protecția muncii în cadrul firmelor care desfășoară activitate în ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2020, 16:20
(1873 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 399 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri,12 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 399 de cazuri de COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2020, 16:05
(2960 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Vitezomanii, depistați de radarul cu unde laser

Miercuri, 10 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pe linia combaterii nerespectării regimului legal de viteză pe DN2, în vederea reducerii riscului rutier. Au fost ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2020, 15:10
(1975 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Grindu, arestat pentru «conducere fără permis»

Miercuri, 10 iunie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2020, 14:45
(2633 vizualizări - 0 comentarii)


O femeie din Ograda a înșelat vânzătoarea unui magazin din Slobozia

Polițiștii ialomițeni au identificat o femeie, din Ograda, bănuită de o faptă de «înșelăciune» la un magazin alimentar de pe raza municipiului Slobozia. Ar fi înșelat o vânzătoare căreia i-a luat și banii ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2020, 14:40
(7368 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Biciclist acroșat de un autoturism

Miercuri, 10 iunie a.c., în jurul orelor 17,40, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe raza municipiului Slobozia, în care un autoturism a acroșat un biciclist. La locul ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2020, 14:20
(2510 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Urziceni: Razie de amploare și percheziții

Urziceni: Razie de amploare și percheziții

26 de percheziții domiciliare au avut loc în dimineața zilei de miercuri pe raza municipiului Urziceni și a comunelor învecinate, fiind vizate persoane bănuite de săvârșirea mai multor infracțiuni de «furt ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2020, 19:10
(2694 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier pe DN2, la ieșirea din Urziceni

Miercuri, 10 iunie a.c., în jurul orelor 10,30, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe DN2, la ieșirea din municipiul Urziceni, în care au fost implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2020, 15:30
(3718 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Ialomița: Percheziții la persoane bănuite de contrabandă cu țigări

Polițiștii din Călărași efectuează 17 percheziții domiciliare, în 7 județe, la locuințele unor persoane bănuite de contrabandă cu țigări la bordul navelor care tranzitează fluviul Dunărea. Astfel ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2020, 15:15
(3827 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Incendiu la un depozit de lacuri și vopseluri

Slobozia: Incendiu la un depozit de lacuri și vopseluri

Sediul unui depozit de lacuri și vopseluri, amplasat în Slobozia, a fost cuprins de flăcări. Incendiul a izbucnit luni, 8 iunie 2020, într-un spațiu în care erau depozitate butoaie goale din tablă și plastic ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2020, 17:10
(4682 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Traian: Cercetat penal pentru că și-a lovit mama

Un bărbat de 38 de ani din localitatea Traian s-a ales cu un dosar penal pentru că și-a lovit mama. Incidentul s-a petrecut duminică, 7 iunie 2020. Femeia a sunat la 112, iar polițiștii au emis pe numele ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2020, 17:05
(2443 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: Suspecți de «furt calificat», în vizorul polițiștilor

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 32 de ani, au intrat în atenția polițiștilor din Grivița după ce au fost prinși în flagrant transportând trei baloți de paie, pe care i-au sustras dintr-o gospodărie ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2020, 16:55
(2744 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Panou electric cuprins de flăcări

Panoul electric al unei locuințe din comuna Movilița a luat foc în după amiaza zilei luni, 8 iunie 2020. Pompierii militari au localizat imediat incendiul, reușind să îl lichideze după mai bine de o oră ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2020, 16:50
(3095 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Mini-vacanță de Rusalii cu dosare penale

Mini-vacanța de Rusalii s-a terminat la Poliție pentru cinci conducători auto. Aceștia au fost identificați în trafic de polițiști conducând în stare de ebrietate. Cea mai mare alcoolemie în aerul expirat ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2020, 16:45
(2819 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Vegetație uscată în flăcări

Pompierii ialomițeni au intervenit pe raza localităților Traian, Țăndărei și Fetești pentru stingerea unor incendii de vegetație uscată. Flăcările au cuprins o suprafață de 4 hectare de teren. Cauza tuturor ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2020, 16:40
(2644 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Jucării și haine vândute ilegal

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune pentru combaterea ilegalităților în domeniul comercializării produselor contrafăcute pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2020, 16:25
(2116 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț privind admiterea în instituțiile de învățământ ale Ministerului Apărării Naționale care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne-sesiunea 2020

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al Județului Ialomița, situat în municipiul Slobozia, str. Lacului, nr. 23, recrutează candidați pentru participarea la concursurile de admitere ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2020, 16:20
(4403 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 410 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 9 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 410 de cazuri de COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2020, 16:05
(2748 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 396 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 8 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 396 de cazuri de COVID-19. Totodată, conform Comitetului Județean pentru Situații de Urgență ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2020, 16:15
(3474 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Tinere de 17 ani, lovite de o mașină care s-a răsturnat pe trotuar

Coșereni: Tinere de 17 ani, lovite de o mașină care s-a răsturnat pe trotuar

Două tinere de 17 ani, din localitatea Coșereni, au ajuns în noaptea de sâmbătă spre duminică, 6/7 iunie 2020, la unități medicale din Slobozia și București, fiind victime ale unui accident rutier. Fetele ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2020, 12:00
(3186 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Razie în Cartierul Vlașca

Polițiștii ialomițeni, alături de Gruparea Mobilă de Jandarmi Constanța, au efectuat vineri, 5 iunie 2020, o razie de amploare în Cartierul Vlașca din municipiul Fetești. Acțiunea a vizat prevenirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2020, 18:10
(2869 vizualizări - 2 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,04%-șomajul în aprilie 2020

Potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, în luna aprilie 2020, rata șomajului înregistrată în județul Ialomița a fost de 4,04%. Astfel, în evidențele instituției, la data respectivă ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2020, 18:05
(3519 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 391 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 5 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 391 de cazuri de COVID-19. Totodată, conform Comitetului Județean pentru Situații de Urgență ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2020, 16:05
(2762 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Focuri de armă trase de polițiști pentru a opri un șofer băut

Miercuri, 3 iunie 2020, un tânăr de 25 de ani, din Făcăeni, care ar fi trebuit să fie izolat la domiciliu, a fost depistat la volanul unei mașini în stare de ebrietate și fără a avea permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2020, 20:40
(5055 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: A intrat cu mașina într-un stâlp

Un bărbat de 31 de ani din Amara, care a provocat un accident rutier, a fost identificat de polițiști la domiciliul său. Incidentul s-a petrecut miercuri, 3 iunie 2020, când tânărul a pierdut controlul ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2020, 20:35
(4568 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Amara accident


302 ialomițeni s-au vindecat de COVID-19

Autoritățile sanitare din Ialomița au precizat faptul că numărul persoanelor bolnave de COVID-19 declarate vindecate a crescut la 302 în ultimele 24 de ore. Totuși, de la o zi la alta apar alte noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2020, 20:30
(3481 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor de Rusalii

Abonaților interesați să își achite facturile pentru serviciile de furnizare a apei potabile și canalizare le aducem la cunoștință că luni, 8 iunie 2020, toate casieriile RAJA vor fi închise. Începând de ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2020, 20:25
(6980 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița informează cu privire la locurile de muncă disponibile în Ialomița. Astfel, la nivelul județului, există un total de 185 de locuri de muncă, cele ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2020, 20:20
(2689 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Sfântu Gheorghe, arestat pentru că a șofat beat la volan

Marți, 2 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Ion Roată au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 16:30
(2562 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan cu permisul suspendat

Marți, 2 iunie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii slobozeni, fiind în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe linia prevenirii și combaterii faptelor la regimul circulației pe drumurile publice ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2020, 16:25
(2482 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...