Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Lupte libere

Noi succese pentru CS Amara

Sâmbătă, 6 aprilie 2019, s-a desfășurat, la București, «Memorialul Alexandru Geantă», turneu internațional de lupte la care au luat parte sportivi din Moldova, Ucraina și România. Micii luptători ai lui Marian Moraru de la CS Amara nu s-au întors nici de această dată cu mâna goală, ci au obținut 3 clasări pe locul 1: Oana Dumitru-32 kg, Alexandru Minea-29 kg și Ștefan Stancu-38 kg. De remarcat și cele două locuri 3 obținute de Robert Gresianu, la 32 kg și de Gabriel Neagu, la 35 kg.... [citește_tot_articolul]

9 Aprilie 2019, 17:10 (2837 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

SPORT

Medalii în Ucraina pentru CS Amara

Lupte libere

Medalii în Ucraina pentru CS Amara

La finele săptămânii precedente, orașul Liov din Ucraina a găzduit un turneu internațional de lupte pentru juniori la care au luat parte, pe lângă țara gazdă, Polonia, Moldova, Italia, Belarus, Cehia, Armenia, Georgia, Slovacia și România. Din delegația țării noastre au făcut parte și trei sportive de la CS Amara: Steluța Subțirică, Nicoleta Băjan și Denisa Negoiță. Două dintre acestea au reușit clasarea pe podium. Astfel, Nicoleta Băjan a ocupat locul 2 la categoria 39 kg, iar Steluța Subțirică s-a clasat pe locul 3 la categoria 42 kg.... [citește_tot_articolul]

12 Martie 2019, 12:05 (3455 vizualizări - 1 comentariu)

SPORT

Lupte libere

CS Amara, rezultate foarte bune la Craiova

În perioada 22-23 februarie a.c., luptătorii CS Amara au participat la Memorialul «Ilie Marinescu», competiție desfă­șurată la Craiova. La acest tur­neu, Oana Dumitru a obținut locul 1 la categoria 30 kg. Re­zultate similare au bifat Gabriel Neagu-35 kg și Constantin Morar-52 kg. Pe locul 2 s-au clasat Alexandru Minea-29 kg, Cristian Toader-52 kg, Valentina Mihăescu-58 kg și Raluca Manole-73 kg. Pe ultima treaptă a podiumului au urcat Georgian Teodorescu-29 kg și Ștefan Stancu-38 kg. În altă ordine de idei, Marian Subțirică a participat, alături de lotul României, la un turneu internațional desfășu­rat în loca­litatea slovacă Snina. Subțirică a luptat la categoria 55 kg și a obținut medalia de... [citește_tot_articolul]

26 Februarie 2019, 14:15 (3450 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

SPORT

Lupte, CS Amara

Primele succese în 2019

Luptătorii CS Amara promit să repete și chiar să depășească performanțele obținute în 2018, iar cele întâmplate săptămâna trecută vin să confirme acest aspect. La un puternic turneu adresat luptătorilor sub 23 de ani care s-a desfășurat în Capitala Bulgariei, Sofia, Cristian Lungu a demonstrat încă o dată că este una dintre marile speranțe ale acestui sport și a cucerit medalia de bronz. Un rezultat similar a obținut la categoria 51 kilograme, Răzvan Jeaca. Luptătorul Amarei a realizat această performanță la un turneu internațional pentru cadeți desfășurat în Republica Moldova. «Sunt rezultate care mă bucură foarte mult și îmi demonstrează că suntem în continuare pe drumul cel bun!» ne-a declarat... [citește_tot_articolul]

12 Februarie 2019, 12:10 (3819 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Sărbătoarea campionilor sporturilor ialomițene

A durat 90 de minute! Cât un meci de fotbal! S-a intitulat «Gala Sportului Ialomițean 2018» și a strâns în sala Europa aproape tot ce are de oferit fenomenul. Au urcat pe scenă peste 100 de sportivi. Au primit diplome sau plachete mai toți antrenorii și conducătorii de club, chit că au performat sau au uitat de mult s-o facă. Amfitrionul Marin Cruțu a găsit cuvinte frumoase pentru toată lumea și, în final, impresia lăsată a fost pozitivă. S-a aplaudat, s-au adresat mii de mulțumiri de la microfon și, conform tradiției, s-a scrâșnit din dinți în culise. Ba că un sportiv nu a fost inclus în «Top 10», ba că «avem vitrina plină de cupe, iar performanța nu se face mâncând diplome. Alte județe știu... [citește_tot_articolul]

22 Decembrie 2018, 18:06 (4953 vizualizări - 7 comentarii)

Click aici

SPORT

Două sportive ale CS Amara, premiate de Federație

Lupte libere

Două sportive ale CS Amara, premiate de Federație

Federația Română de Lupte și-a premiat la Poiana Brașov sportivii care în 2018 au obținut performanțe europene sau mondiale. Printre cei re­compensați s-au numărat și luptătoarele CS Amara, Nicoleta Băjan și Steluța Subțirică, alături de cel care le-a descoperit și promovat în competiții, antrenorul Marian Moraru. Reamintim că, în 2018, Nicoleta Băjan a obținut titlul de Campioană Balcanică și bronzul la Campionatul European. Steluța Subțirică s-a încununat cu medalia de bronz atât la Campionatul Balcanic, cât și la cel european. «La categoria de vârstă sub 15 ani, Federația Română de Lupte a premiat cinci sportivi, doi dintre aceștia aparținând clubului nostru! Mă bucur foarte mult pentru ele... [citește_tot_articolul]

18 Decembrie 2018, 18:25 (3907 vizualizări - 0 comentarii)

SPORT

Marian Moraru, «Cetățean de Onoare» al Amarei

Lupte libere

Marian Moraru, «Cetățean de Onoare» al Amarei

Sâmbătă, 1 decembrie 2018, Primăria și Consiliul Local Amara au acordat titlul de «Cetățean de Onoare» al orașului antrenorului de Lupte Libere Marian Moraru. Distincția se dato­rează rezultatelor excepționale în domeniul sportului, care au promovat orașul Amara pe plan național și internațional. În vârstă de 44 ani, Marian Moraru e de departe cel mai galonat antrenor din fenomenul sportiv al orașului-stațiune. Totodată, și-a câștigat recunoașterea confraților pe plan național și acționează de ani buni ca antrenor federal, ocupându-se cu pregătirea loturilor reprezentative de cadeți și juniori. Marian Moraru activează de mai bine de un deceniu în cadrul Clubului Sportiv din Amara, unde a înființat... [citește_tot_articolul]

5 Decembrie 2018, 11:20 (3820 vizualizări - 0 comentarii)

SPORT

4 medalii balcanice pentru Amara

Lupte libere

4 medalii balcanice pentru Amara

Capitala Bosniei Herțego­vina, Sarajevo, a găzduit săptămână trecută Campionatul Balcanic de lupte adresat cadeților și luptătorilor sub 15 ani. Au fost prezente la această competiție 12 țări, din delegația României făcând parte și șase sportivi de la CS Amara. Astfel, vitrina cu trofee a clubului condus de Marian Moraru s-a îmbogățit substanțial. Cel mai strălucit rezultat i-a aparținut Nicoletei Băjan, care a obținut aurul la 39 kg, după un turneu fără greșeală. Nicoleta își confirmă statutul de lider în zona Balcanilor, după ce obținuse un rezultat identic și în 2018, când competiția s-a desfășurat la Belgrad. Atât Marian Moraru, cât și cei din Federația Română de Lupte văd în Nicoleta Băjan... [citește_tot_articolul]

11 Septembrie 2018, 16:10 (4139 vizualizări - 1 comentariu)

Click aici

SPORT

Lupte, CS Amara

Calificați la Campionatul Balcanic cu 6 sportivi

În perioada 7-9 septembrie 2018, ca­pi­tala Bosniei-Herzegovina, Sarajevo, va găzdui Campionatul Balcanic de Lupte. Calificările pentru această competiție s-au desfășurat săptămâna trecută la București. CS Amara a participat la turneul de calificare cu 7 sportivi, reușind performanța de a-i califica pe 6 dintre aceștia pentru Campionatul Balcanic! La categoria 39 kg, Nicoleta Băjan a obținut locul I și po­sibilitatea de a-și mai adăuga un titlu balcanic la cel cucerit anul trecut. Rezul­tate similare au obținut Steluța Subțirică, 42 kg, Marian Subțirică, 48 kg și Răzvan Jeaca, 52 kg. De pe locul II în calificări au intrat în posesia biletelor pentru Sarajevo Denisa Negoiță, 46 kg și Constantin... [citește_tot_articolul]

28 August 2018, 12:25 (3593 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

SPORT

«Juniorii 3» ai CS Amara au cucerit Plaja Limanu

Lupte libere

«Juniorii 3» ai CS Amara au cucerit Plaja Limanu

După succesele «juniorilor 4», a venit rândul «juniorilor 3» ai CS Amara să-și dovedească eficacitatea. Campionatul Național de Lupte pe plajă adresat acestei categorii de vârstă s-a desfășurat tot pe Plaja Limanu, de la «2 Mai». Luptătorii lui Marian Moraru au obținut 3 medalii de aur, una de argint și una de bronz. Astfel, în concursul feminin Nicoleta Băjan a devenit campioană națională, performanță izbutită la masculin și de Răzvan Jaca. Marian Subțirică s-a întors la Amara cu titlul de vicecampion, iar Denisa Negoiță a terminat pe treapta a III-a a podiumului.... [citește_tot_articolul]

10 Iulie 2018, 16:35 (4041 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

SPORT

Start în forță la lupte pe plajă

Lupte libere, CS Amara

Start în forță la lupte pe plajă

Vara și-a intrat în drepturi și, prin urmare, luptătorii au părăsit sala și au ieșit pe plajă pentru competițiile de profil. Pentru că are unde se pregăti, CS Amara este printre specialistele acestui gen de competiție și a demonstrat-o din plin la Campionatul Național adresat juniorilor 4. Competiția s-a desfășurat în perioada 29-30 iunie 2018, la 2 Mai, pe plaja Limanu. Elevii lui Marian Moraru s-au întors de la această competiție cu o zestre de 4 medalii: 2 de aur și 2 de bronz. Astfel, la categoria 40 kg, Steluța Subțirică a devenit campioană națională, performanță de care s-a bucurat și Constantin Morar, la categoria 50 kg. Robert Gresianu, 30 kg, a obținut locul 3. Același rezultat l-a obținut... [citește_tot_articolul]

5 Iulie 2018, 11:05 (4093 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

SPORT

Salbă de medalii pentru CS Amara

Lupte libere

Salbă de medalii pentru CS Amara

Fenomenul luptelor libere are continuitate la CS Amara. Noul val de luptători nu a ratat ocazia de a arăta că, pe viitor, se poate conta pe ei. Prilejul pentru cei mai tineri elevi ai antrenorului Marian Moraru s-a ivit la Pitești, unde în perioada 21-24 iunie 2018 s-a desfășurat Campionatul Național Individual de Lupte Libere pentru Copii, sub sloganul «Născuți pentru lupte». La finalul competiției, zestrea delegației amărene a fost de 4 titluri naționale, la care s-au adăugat alte 2 medalii de bronz. Astfel, la categoria 26 kg, Oana Dumitru a obținut titlul național. Aceeași performanță a fost la îndemâna lui Valentin Tache, care s-a impus la 25 kg. «Aurul» a strălucit și la gâtul lui Alexandru... [citește_tot_articolul]

27 Iunie 2018, 16:20 (2776 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

SPORT

Luptătoarele Amarei, pe podiumul Europei

Lupte libere

Luptătoarele Amarei, pe podiumul Europei

«Ambiție, determinare, atitudine și, așa cum spunea unul dintre antrenorii lotului național, inimi de leu! Adevărate luptătoare cu care orașul Amara și județul Ialomița trebuie să se mândrească...» ne spune vădit emoționat antrenorul Marian Moraru. Săptămâna trecută, în orașul maghiar Gyor, s-a desfășurat Campionatul European de Lupte adresat juniorilor mici. Delegația României a obținut la această competiție 4 medalii, iar 2 dintre acestea au fost aduse de reprezentantele CS Amara. La 36 de kg, Nicoleta Băjan, deja obișnuită cu acest tip de competiții, a trebuit să lupte încă din start cu o durere cruntă la ureche. Sportiva a strâns din dinți și, cu toate că a pierdut prezența în finală, în fața... [citește_tot_articolul]

21 Iunie 2018, 12:10 (2736 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

SPORT

Salt perfect la lupte pe plajă

Lupte, CS Amara

Salt perfect la lupte pe plajă

O dată cu sezonul estival, au pornit la drum și competițiile de lupte pe plajă, disciplina sportivă tot mai mediatizată în țara noastră. Astfel, la finele săptămânii precedente, în stațiunea constănțeană Venus, s-a desfășurat memorialul «Ioan Dima», eveniment ce a adunat la start 160 de sportivi. CS Amara a participat la concurs cu 5 luptători, toți reușind în final clasări pe podium. Oana Dumitru a ocupat prima poziție la categoria 26 de kg, aceeași performanță reușind-o Alexandru Minea, la 27 kg și Constantin Morar, la categoria 49 kilograme. Georgian Teodorescu s-a clasat pe locul III la 27 kg, o performanță similară reușind Cristian Toader, la 49 kg. După această recoltă de medalii, antrenorul... [citește_tot_articolul]

12 Iunie 2018, 14:05 (3225 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

SPORT

Doi luptători CS Amara, calificați la Europene

Lupte libere

Doi luptători CS Amara, calificați la Europene

Sâmbătă, 5 mai 2018, la București s-au desfășurat calificările pentru Campionatul European de Lupte Libere, rezervat copiilor între 13 și 15 ani. CS Amara a înscris în concurs 5 copii, dintre aceștia doi obținând calificarea la Europeanul care se va desfășura în orașul maghiar Gyõr, în perioada 15-17 iunie 2018. Nicoleta Băjan a obținut locul 1 și calificarea la categoria 36 kilograme, urmând ca la Gyõr să încerce obținerea unei medalii mai strălucitoare decât bronzul adjudecat anul trecut la Belgrad. S-a calificat pentru Ungaria și Răzvan Jeaca, cel care la 44 kilograme l-a învins în finală pe Doru Dincă de la Steaua. Deși au obținut rezultate satisfăcătoare, Steluța Subțirică, Denisa Negoiță... [citește_tot_articolul]

9 Mai 2018, 11:15 (3053 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

SPORT

Turneu reușit pentru luptătorii Amarei

Lupte libere

Turneu reușit pentru luptătorii Amarei

Pe 17 martie 2018, micii luptători ai CS Amara antrenați de Marian Moraru au participat la Memorialul «Alexandru Geantă», competiție organizată la București de CSA Steaua. Rezultatele au fost conforme cu așteptările, aproape toți sportivii care au alcătuit delegația ialomițeană obținând clasări pe podium. Astfel, la categoriile lor de vârstă și greutate, au câștigat concursul Oana Dumitru, Alexandru Minea, Georgian Teodorescu, Gabriel Neagu, Steluța Subțirică și Constantin Morar. Pe locul 2 au terminat Cristian Toader și Ștefan Stancu. Valentin Tache și Robert Gresianu au încheiat competiția pe ultima treaptă a podiumului. Rezultate frumoase, mai ales că pe lista laureaților apar multe nume noi... [citește_tot_articolul]

22 Martie 2018, 13:15 (5554 vizualizări - 0 comentarii)

SPORT

Bronz pentru CS Amara la Cupa României

Lupte libere

Bronz pentru CS Amara la Cupa României

La finele săptămânii precedente, la Putna, județul Suceava, s-a desfășurat Cupa României la Lupte Libere, competiție adresată juniorilor. La acest eveniment, Secția Lupte a CS Amara, coordonată de Marian Moraru, a trimis trei dintre cei mai titrați sportivi ai clubului. Dintre aceștia, Cristian Lungu și Marian Stanciu s-au remarcat prin clasări pe podium. Ei sunt la început de drum la juniori, remarcându-se până acum la categoria cadeților. De aceea rezultatele lor la această competiție trebuie analizate în lumina acestui fapt. Ambii sportivi au luptat la categoria 60 de kilograme și și-au oprit ascensiunea în faza semifinalelor. Au urmat luptele pentru medaliile de bronz, pe care ialomițenii... [citește_tot_articolul]

13 Decembrie 2017, 11:05 (3690 vizualizări - 0 comentarii)

SPORT

Amara s-a întors cu 4 titluri

Lupte, Campionatul Național pentru Juniori mici

Amara s-a întors cu 4 titluri

În perioada 19-22 octombrie 2017, la Sala de Sport a Armatei din Cluj, s-a desfășurat Campionatul Național de Lupte adresat Juniorilor mici. Fetele și băieții pregătiți de antrenorul Marian Moraru la CS Amara au adăugat un număr de 6 medalii, dintre care 4 titluri naționale, în palmaresul Clubului. La feminin, Nicoleta Băjan s-a impus la categoria 32 kilograme, în vreme ce Steluța Subțirică a adus aurul la 34 kilograme. O prestație apreciată a avut și Denisa Negoiță, vicecampioană la 44 kilograme. Răzvan Jeaca a devenit campion al categoriei 42 kilograme, juniori 3. Tot la 42 de kilograme, dar la juniori 4, Marian Subțirică a ocupat locul I, în vreme ce Cristian Toader a obținut bronzul: «6 medalii... [citește_tot_articolul]

24 Octombrie 2017, 16:20 (3883 vizualizări - 1 comentariu)

SPORT

CS Amara, lider pe echipe la «Cupa Ialomiței»

Lupte libere

CS Amara, lider pe echipe la «Cupa Ialomiței»

CS Amara, în colaborare cu Direcția pentru Sport Ialomița și Primăria Amara au organizat, la finele săptămânii trecute, «Cupa Ialomiței», competiție de lupte libere adresată copiilor. În cadrul acestui eveniment s-a derulat și faza zonală de calificare la Campionatul Național pentru juniori III (născuți 2002-2003) și juniori IV (născuți 2004-2006). Într-o competiție de verificare a potențialului au intrat și copiii născuți în anii 2007-2009. Astfel, peste 200 de luptători proveniți de la 16 cluburi din 8 județe au evoluat în Sala «Tudorița Chidu» din Amara în fața unei asistențe numeroase. CS Amara a participat la acest turneu cu 23 de luptători, dintre care 21 au obținut clasări pe podium. Nouă... [citește_tot_articolul]

4 Octombrie 2017, 20:10 (2966 vizualizări - 0 comentarii)

SPORT

Dueluri pe nisip în orașul nămolului

Lupte libere

Dueluri pe nisip în orașul nămolului

Celor de la CS Amara le-a venit rândul să organizeze un turneu de lupte pe plajă și au ales să facă această acțiune în cadrul Festivalului Nămolului. Spectacolul sportiv s-a desfășurat pe Plaja «Zorilor» și îmbucurător este faptul că, pe lângă cei 150 de luptători, câteva sute de spectatori au asistat din tribune de-a lungul întregii zile. Au răvășit nisipul luptători aparținând cluburilor din Constanța, Buzău, Călărași, București și, firește, Ialomița. «Este o competiție puternică, cu sportivi valoroși. Ne bucurăm că pe lângă luptători deja consacrați din grupa de performanță le putem testa aptitudinile și celor aflați la început de drum...» ne-a declarat antrenorul celor de la CS Amara, Marian... [citește_tot_articolul]

11 Iulie 2017, 18:50 (4295 vizualizări - 0 comentarii)

Sâmbătă 20 Iun 2026
301 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ordine de protecție emise de polițiști la Slobozia și Movila

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au acționat pe linia combaterii și prevenirii faptelor de violență domestică. Astfel, oamenii legii au emis două ordine de protecție, pe numele a doi bărbați ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2022, 16:10
(3852 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: Reținut pentru «tentativă la furt calificat»

Polițiștii din localitatea Grivița au reținut miercuri, 23 noiembrie a.c., un tânăr de 19 ani, din localitate, pentru săvârșirea a două infracțiuni de «tentativă la furt calificat». Acesta a pătruns în ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2022, 16:00
(3365 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 25 noiembrie 2022, termenul limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că 25 noiembrie 2022 este termenul limită de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2022, 12:30
(10263 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Portofel pierdut pe stradă, găsit de un jandarm aflat în timpul liber

Slobozia: Portofel pierdut pe stradă, găsit de un jandarm aflat în timpul liber

Fiind în timpul liber și aflându-se la cumpărături în municipiul Slobozia, plt. adj. șef Zaharia Constantin a găsit pe stradă, miercuri, 23 noiembrie a.c., portofelul piedut de o femeie de 40 de ani. Jandarmul ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2022, 18:00
(5680 vizualizări - 9 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Expoziție cu tematică militară

Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal «ASTRA» din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Consiliul Județean Ialomița anunță deschiderea expoziției ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2022, 15:45
(8772 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 16,63 milioane de lei, în octombrie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna octombrie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de 16,63 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2022, 12:15
(13798 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Reviga

Trei echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au acționat pentru localizarea și stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din localitatea Reviga. În sprijinul ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2022, 16:20
(6050 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Reviga incendiu


Accidente la Platonești, Munteni-Buzău și Coșereni

Accidente la Platonești, Munteni-Buzău și Coșereni

Sâmbătă, 19 noiembrie a.c., în jurul orelor 20,15, pompierii din Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Platonești, în care a fost implicat un autoturism, care s-a răsturnat ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2022, 16:10
(7506 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Luni, 21 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29791, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de duminică, 20 noiembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2022, 15:50
(3324 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Element de muniție neexplodat, găsit pe câmp

Vineri, 18 noiembrie a.c., în jurul orelor 12,30, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a intervenit pentru asanarea unui element ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2022, 15:40
(5605 vizualizări - 0 comentarii)


Parteneriat între Inspectoratul Școlar Județean Ialomița și «World Vision România»

Fundația World Vision România, prin activitățile desfășurate în ultimii ani, își leagă numele de o serie de proiecte care oferă copiilor un spațiu sigur și prietenos în care să-și poată exprima liber opiniile ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2022, 13:20
(6886 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Duminică, 20 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29788, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 19 noiembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2022, 15:35
(3268 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Sâmbătă, 19 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29785, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de vineri, 18 noiembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2022, 15:20
(6184 vizualizări - 0 comentarii)


Căldărușeanca: Trei persoane rănite într-un accident rutier

Căldărușeanca: Trei persoane rănite într-un accident rutier

Vineri, 18 noiembrie a.c., în jurul orei 21.00, două echipaje din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au intervenit la un accident ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2022, 12:20
(3098 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Vineri, 18 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 29783, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de joi, 17 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2022, 15:15
(3275 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Furnizarea apei, sistată în localitatea Moldoveni

Vineri,18 noiembrie 2022, s-a înregistrat o avarie pe rețeaua de alimentare cu energie electrică la nivelul Stației de Tratare și Pompare din localitatea Moldoveni, județul Ialomița. Fără curent, pompele ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2022, 13:00
(10460 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 21 noiembrie 2022, termen de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomita reamintește contribuabililor că luni, 21 noiembrie 2022, este termenul de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului fiscal ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2022, 15:40
(14627 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaje false în numele ANAF

ANAF atenționează asupra unei noi campanii de mesaje false, transmise în numele instituției, prin care contribuabilii sunt informați despre «discrepanțe în evidența fiscală». Mesajului îi este anexat un ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2022, 15:30
(9069 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 5 cazuri noi de COVID-19

Joi, 17 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29783, fiind înregistrate 5 cazuri noi față de ziua de miercuri, 16 noiembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2022, 15:15
(2723 vizualizări - 0 comentarii)


Granturi de până la 500000 de euro pentru sprijinirea operatorilor din industria de fabricare a produselor de morărit, a uleiurilor și grăsimilor, a produselor lactate și a preparatelor pentru hrana animalelor de fermă

În ședința de Guvern din 16 noiembrie 2022 a fost aprobată o Ordonanță de Urgență prin care se instituie o schemă ce are ca obiectiv acordarea unui grant financiar operatorilor din industria de fabricare ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2022, 13:30
(20642 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Miercuri, 16 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29778, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de marți, 15 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2022, 15:05
(2638 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de conectare a noilor rețele de alimentare cu apă potabilă la sistemul centralizat din orașul Fetești, se va întrerupe furnizarea apei de joi, 17 noiembrie 2022, orele ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2022, 11:10
(5412 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Educație Rutieră pentru prevenirea accidentelor de circulație

IPJ Ialomița: Educație Rutieră pentru prevenirea accidentelor de circulație

Elevii Liceul Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» din Slobozia au aflat marți, 15 noiembrie a.c., într-un dispozitiv care simulează un accident rutier, ce înseamnă un impact frontal. Acțiunea, desfășurată ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2022, 17:50
(5528 vizualizări - 0 comentarii)


Continuă proiectul ANAF în universitățile din România

În această săptămână, Academia de Studii Economice, Școala Națională de Studii Politice și Administrative și Universitatea «Transilvania» Brașov vor fi gazdele proiectului ANAF de creștere a gradului de ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2022, 15:30
(11784 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 9 cazuri noi de COVID-19

Marți, 15 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29777, fiind înregistrate 9 cazuri noi față de ziua de luni, 14 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2022, 15:20
(3121 vizualizări - 0 comentarii)


Transportul de persoane, în atenția polițiștilor ialomițeni

În dimineața zilei de luni, 14 noiembrie a.c., în întervalul orar 6,00-9,00, polițiștii rutieri din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat, pe drumurile publice din județ, acțiuni pentru verificarea modului ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2022, 18:10
(5587 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Luni, 14 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29768, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de duminică, 13 noiembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2022, 15:20
(3576 vizualizări - 0 comentarii)


Explozie a unei butelii la Smirna, casă în flăcări la Fetești

Explozie a unei butelii la Smirna, casă în flăcări la Fetești

Duminică, 13 noiembrie a.c., în jurul orelor 18,45, un echipaj operativ din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia a intervenit în urma exploziei unei butelii de aragaz în locuința unui cetățean din ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2022, 15:10
(9232 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Gura Ialomiței, Movilița și Țăndărei

Două echipaje de pompieri din Țăndărei, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Gura Ialomiței. În nefericitul eveniment ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2022, 14:50
(6311 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Conferința de premiere a Festivalului Național de Mentorat «Ion Ghelu Destelnica»

În organizarea Consiliului Județean Ialomița și a Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, marți, 15 noiembrie 2022, de la orele 11,00, se va desfășura conferința de premiere a Festivalului Național ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2022, 12:40
(5325 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Mary în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia NOBODY în «Candidatul 10510», în sfârșit director general adjunct la DGASPC Ialomița! Vasi în Incidente de integritate «cu efect întârziat» în județul Ialomița Dan în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! OK dar.. în «USR are obligația morală să aplice propriile standarde de integritate!» dan în Blocuri pentru tinerii specialiști în Educație și Sănătate, la Fetești Aur în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! cetatean în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Pt Zanfir în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! ZANFIR în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! ozzy ada în Lipsa fondurilor întârzie reparația podurilor din județul Ialomița Gigel în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetățean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetatean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! patrik în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Coleg în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Xenia în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Dan în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...