Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița are nevoie de medici de familie

Ialomița are nevoie de medici de familie

Un raport al Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) atrage atenția cu privire la lipsa medicilor de familie. În Ialomița, potrivit specialiștilor FNPMF, există 12 localități în care este nevoie de astfel specialiști. Reprezentanții Asociației Medicilor de Familie Ialomița susțin că acolo unde nu există cabinete au fost înființate puncte de lucru, doar că în aceste zone medicii ajung de cel mult două ori pe săptămână. La toată această situație se adaugă și lipsa dotărilor din cabinete, pe care reprezentanții administrațiilor locale le tratează cu indiferență...

Medicii preferă Occidentul... [citește_tot_articolul]

29 Februarie 2020, 17:20 (4170 vizualizări - 3 comentarii)

EVENIMENT

Criză de medici la Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița

Criză de medici la Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița

Nu doar spitalele din Ialomița se confruntă cu deficit din punct de vedere al medicilor, ci și Serviciul Județean de Ambulanță. La momentul de față, activitatea de zi cu zi se desfășoară cu doar doi medici, deși schema de personal prevede 10 posturi. Deși s-au făcut numeroase solicitări, iar posturile libere au fost scoase la concurs, toate demersurile au rămas fără răspuns.

Situație delicată Potrivit actelor normative, în cadrul Serviciilor Județene de Ambulanță ar trebui să existe câte un medic specialist pentru 30 mii de locuitori. Un calcul estimativ arată că la nivelul județului... [citește_tot_articolul]

19 Iunie 2018, 15:35 (5653 vizualizări - 3 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Criză de medici specialiști la Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești

Criză de medici specialiști la Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești

Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești este cea mai importantă unitate medicală din Estul județului Ialomița, deservind peste 100 mii de oameni. Cu toate acestea, spitalul funcționează în stare de avarie pentru că nu are medici suficienți. Estimativ, peste 26 de specialiști sunt așteptați să vină să lucreze aici. Din cauza lipsei de specialiști, unele aparate medicale, cum este cel de radiologie pentru sala de operație, nu pot fi utilizate...

E nevoie de medici
Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești este una dintre puținele instituții din Ialomița care a trecut cu bine... [citește_tot_articolul]

12 Iunie 2018, 10:55 (7035 vizualizări - 4 comentarii)

EVENIMENT

Spitalul Județean de Urgență Slobozia nu poate depăși criza de medici specialiști

Spitalul Județean de Urgență Slobozia nu poate depăși criza de medici specialiști

Ascunsă de ochii opiniei publice în ultimul an și jumătate, criza de medici a Spitalului Județean de Urgență Slobozia este tot mai evidentă. Mariana Iancu, managerul instituției, declara faptul că în 2017 a reușit să angajeze la spitalul pe care îl conduce 21 de medici. O serie de documente publicate pe site-ul Spitalului Slobozia dezvăluie însă realitatea cu privire la numărul exact de medici care s-au angajat. Este vorba despre anunțurile pe care Spitalul Județean de Urgență Slobozia le-a transmis publicației «Viața Medicală» pentru publicarea posturilor pe care instituția le are disponibile. Este vorba despre aproximativ 40 de posturi de medici specialiști!

Bolnavii au fost mințiți!... [citește_tot_articolul]

11 Mai 2018, 17:40 (8192 vizualizări - 9 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Concursuri fără miză pentru medicii specialiști din spitalele ialomițene

Concursuri fără miză pentru medicii specialiști din spitalele ialomițene

Concursurile organizate de spitalele ialomițene pentru ocuparea posturilor vacante de specialiști nu rezolvă problema crizei de medici. Reprezentanții unităților medicale susțin faptul că desfășoară periodic astfel de testări, însă candidații sunt dezinteresați să participe. Indiferența cu care medicii specialiști tratează aceste examene afectează financiar fiecare unitate sanitară. Astfel, entitățile nu pot încasa integral banii oferiți de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Ialomița pentru decontarea serviciilor medicale adresate pacienților.

6 concursuri simultan la Slobozia... [citește_tot_articolul]

8 Mai 2017, 13:40 (7860 vizualizări - 6 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Locuințele pentru medici, problema nerezolvată a Spitalului Județean de Urgență Slobozia

Locuințele pentru medici, problema nerezolvată a Spitalului Județean de Urgență Slobozia

Veche de cel puțin 10 ani, intenția autorităților locale din Slobozia de a oferi spații de cazare medicilor care vor să lucreze la spitalul din oraș a rămas la stadiul de proiect. Primăria Slobozia a reușit să pună la dispoziție specialiștilor doar 6 locuințe de serviciu, constând în 5 garsoniere și un apartament. Oficialii Spitalului Județean de Urgență Slobozia reclamă însă că, deși limitate ca număr, respectivele spații sunt necorespunzătoare.

Locuințele de serviciu, un vis nerealizat
Aflat într-un permanent deficit de specialiști, Spitalul Județean de Urgență Slobozia a sperat... [citește_tot_articolul]

24 Martie 2017, 13:35 (4905 vizualizări - 11 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Acuzații de fraudă la Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești

Acuzații de fraudă la Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești

Organizarea unui concurs pentru funcția de medic specialist în Chirurgie Pediatrică la Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești agită spiritele în cadrul unității medicale. Într-un mesaj scris transmis reporterilor Independent se preciza faptul că testarea ar fi fost fraudată de reprezentații Comisiei de Evaluare. Nicolae Dugală, managerul spitalului, infirmă aceste aspecte și precizează că totul este un război între medici. Situația devine și mai interesantă în contextul în care concursul s-a anulat pe ultima sută de metri...

S-a întîmplat la Fetești... [citește_tot_articolul]

5 Iulie 2016, 20:20 (26477 vizualizări - 30 comentarii)

EVENIMENT

Criza medicilor lasă spitalele ialomițene fără fonduri

Criza medicilor lasă spitalele ialomițene fără fonduri

Situație delicată la nivelul spitalelor din Ialomița. Din cauza lipsei de medici, unitățile sanitare se află în imposibilitatea de a accesa fondurile oferite de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Ialomița. Criza specialiștilor a făcut ca numărul serviciilor medicale oferite pacienților să scadă, principalul efect al acestui aspect fiind diminuarea fondurilor. Un raport al CJAS Ialomița arată că, în primele 5 luni ale anului în curs, spitalele din județ au raportat un minus de 1000 de servicii medicale nedecontate. Pierderile financiare în acest caz se apropie de suma de 1 milion de lei.

De ce pierd spitalele banii?... [citește_tot_articolul]

21 Iunie 2016, 16:40 (5215 vizualizări - 14 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Spitalul Județean de Urgență Slobozia, în pericol de declasare

Spitalul Județean de Urgență Slobozia, în pericol de declasare

Cea mai mare unitate medicală din județul Ialomița riscă să fie trecută la o categorie inferioară. Totul din cauza lipsei acute de medici specialiști cu care Spitalul Județean de Urgență Slobozia se confruntă. Principalul efect al declasării este reducerea finanțării de care unitatea se bucură în prezent. Între timp, Spitalul din Slobozia își caută director medical, după ce interimatul chirurgului Dan Malincenco a expirat. Au fost organizate 3 concursuri consecutive, însă niciun alt medic, dintre cei rămași, nu a dorit să se înscrie.

Un spital fără medici
Bombardat de controale... [citește_tot_articolul]

11 Februarie 2016, 14:05 (9507 vizualizări - 6 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Spitalul Județean de Urgență Slobozia rămâne fără medici

Încet, dar sigur

Spitalul Județean de Urgență Slobozia rămîne fără medici

Spitalul Județean de Urgență Slobozia se confruntă din nou cu migrația în masă a medicilor specialiști. În ultimele luni, alți 5 doctori au renunțat să profeseze în cea mai mare unitate medicală din județul Ialomița. Motivele care i-au determinat să plece sînt diverse și niciunul nu a comentat public această situație. Ceea ce se știe cu certitudine este faptul că exodul specialiștilor atentează la siguranța bugetului instituției. Managerul Violeta Șapira dă însă asigurări că are soluții pentru rezolvarea acestei probleme!

O problemă veche
Lipsa medicilor specialiști este o problemă... [citește_tot_articolul]

22 Septembrie 2015, 19:40 (37505 vizualizări - 34 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Spitalul Municipal Urziceni, victimă a crizei de medici

Se întîmplă în Ialomița

Spitalul Municipal Urziceni, victimă a crizei de medici

Spitalul Municipal Urziceni devine prima unitate medicală din Ialomița care suspendă activitatea unei secții din cauza lipsei de medici. În urmă cu o săptămînă, conducerea instituției a întrerupt temporar activitatea Secției Boli Interne întrucît singurul medic care venea la serviciu a intrat în concediu medical. «Șefa secției are pneumonie și a solicitat concediu medical pentru a-și efectua mai multe analize» a declarat Sebastian Neidoni, directorul Spitalului Municipal Urziceni.

Pacienți internați la Slobozia
În urmă cu o săptămînă, Spitalul Municipal Urziceni anunța întreruperea... [citește_tot_articolul]

21 Iulie 2015, 16:50 (16124 vizualizări - 5 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Secția Pediatrie a primit derogare de la Minister

Ialomița a avut noroc

Secția Pediatrie a primit derogare de la Minister

Spitalul Județean de Urgență Slobozia a scăpat de declasarea medicală, una dintre consecințele închiderii Secției Pediatrie. La sfîrșitul săptămînii precedente, Consiliul Județean Ialomița a anunțat public că unitatea medicală a obținut «derogarea de la Ordinul 870», necesară pentru asigurarea gărzilor. Este de așteptat ca «derogarea» să poată fi aplicată și celorlalte spitale din județ.

Norocul se face, nu se așteaptă
La sfîrșitul săptămînii precedente, oficialii Consiliului Județean Ialomița au anunțat public că Secția Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia va rămîne... [citește_tot_articolul]

9 Iunie 2015, 16:20 (7460 vizualizări - 4 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Legislația lasă spitalele ialomițene fără secții

Legislația lasă spitalele ialomițene fără secții

În urmă cu o săptămînă, ziarul Independent relata despre iminenta închidere a Secției Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Mai nou, situații similare se înregistrează la Spitalul Municipal «Anghel Saligny» din Fetești sau Spitalul Municipal Urziceni. Situația durează de mai bine de o lună, de cînd fiecare dintre aceste unități a încetat acordurile de colaborare cu medicii de familie. Totul din cauza unui vid legislativ care interzice acestei categorii de doctori să facă gărzi în spitale, fără acordul Ministerului Sănătății. Iar Ministerul pare impasibil față de aceste probleme funcționale.

Realitatea din spitale... [citește_tot_articolul]

28 Mai 2015, 15:35 (7634 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Slobozia: Secția Pediatrie a Spitalului Județean ar putea fi desființată

Slobozia: Secția Pediatrie a Spitalului Județean ar putea fi desființată

Criza de medici din Spitalul Județean de Urgență Slobozia pune în pericol funcționarea uneia dintre cele mai solicitate secții ale acestei unități medicale. Secția Pediatrie ar putea fi desființată pentru că nu poate asigura o linie de gardă permanentă. Conducerea Spitalului a cerut sprijinul Consiliului Județean Ialomița pentru soluționarea acestei probleme. Una dintre soluții ar putea fi obținerea unei derogări din partea Ministerului Sănătății, astfel încît garda permanentă să poată fi asigurată și de către medicii de familie.

O poveste veche de un an
Lipsa de medici în cadrul... [citește_tot_articolul]

7 Mai 2015, 19:10 (14928 vizualizări - 21 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Ialomița importă specialiști din București

Medicină între două trenuri

Ialomița importă specialiști din București

În permanentă criză de medici, Ialomița importă specialiști din București. De cîțiva ani, zeci de doctori din Capitală vin în orașele județului ca să ofere consultații bolnavilor. Pentru cei mai mulți dintre aceștia, un județ precum al nostru este adevărată mană cerească. Doctorii bucureșteni nu au contracte cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate și își permit să practice orice tarife doresc. Prețul celei mai ieftine consultații pornește de la 60 de lei. Chiar dacă strîng din dinți înainte de a intra în cabinete, pacienții s]nt mulțumiți că are cine să-i consulte și să le prescrie o rețetă.

Boli tratate ca în Capitală... [citește_tot_articolul]

7 Aprilie 2015, 21:45 (11826 vizualizări - 11 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Asistență sanitară cu jumătate de normă

Criză de medici în spitalele ialomițene

Asistență sanitară cu jumătate de normă

Spitalele din  Ialomița au nevoie de medici. În fiecare secție a celor 4 unități spitalicești din județ este nevoie de cîte doi sau trei specialiști! Cea mai gravă situație din acest punct de vedere se constată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, unitate care, pentru a acoperi toate liniile de gardă, a prevăzut în schema de personal medici pensionari sau de familie. Problema pare fără soluții, în condițiile în care unitățile medicale nu au suficientă capacitate de a-i atrage pe tinerii absolvenți în spitalele de provincie. «În afară de siguranța unui loc de muncă stabil, legislația nu ne permite să le oferim beneficii!» recunoaște Nicolae Dugală, directorul Spitalului Municipal «Anghel... [citește_tot_articolul]

23 Octombrie 2014, 16:50 (18038 vizualizări - 18 comentarii)

EVENIMENT

 Criză de medici pe Secția Pediatrie

Spitalul Județean de Urgență Slobozia are nevoie de specialiști

Criză de medici pe Secția Pediatrie

Secția Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia se află în momentul de față în imposibilitatea de a acoperi toate gărzile din lipsă de specialiști. Conducerea unității medicale face apel către medicii de familie să vină la spital pentru a acoperi schema de personal necesară completării tuturor liniilor de gardă.

Se caută soluții În momentul de față, pe Secția Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență gărzile sînt acoperite de trei medici specialiști și doi medici de familie, însă numărul acestora este insuficient. Recent, unul dintre specialiști a plecat în concediu... [citește_tot_articolul]

3 Octombrie 2014, 14:10 (18392 vizualizări - 16 comentarii)

Sâmbătă 27 Iun 2026
280 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Făcăeni: La volan sub influența alcoolului

Un tânăr de 26 de ani, din localitatea Făcăeni, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat în trafic sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a refuzat de asemenea să se prezinte la spital pentru ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 18:10
(2936 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Lemne de foc vândute ilegal

Miercuri, 22 ianuarie 2020, polițiștii din Ialomița au desfășurat o amplă acțiune de combatere a infracțiunilor la regimul silvic. Astfel, oamenii legii au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale în valoare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 18:05
(2973 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Pietonii, victime ale șoferilor grăbiți

În cursul zilei de marți, 21 ianuarie 2020, trei pietoni au ajuns la spital, fiind victime ale accidentelor de circulație. În primul caz este vorba despre un bărbat, de 47 de ani, domiciliat în Amara, care ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2020, 20:10
(2935 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: Simulare VR pentru prevenirea furturilor din locuințe

Acțiune inedită a polițiștilor ialomițeni în cadrul campaniei de prevenire a furturilor din locuințe «Hoții îți invadează intimitatea». Miercuri, 22 ianuarie 2020, oamenii legii le-au prezentat clienților ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2020, 20:05
(4642 vizualizări - 1 comentariu)


Valea Ciorii: Peste 300 kg de pește, o barcă pneumatică și plase, confiscate de polițiști

Valea Ciorii: Peste 300 kg de pește, o barcă pneumatică și plase, confiscate de polițiști

Aproape 300 de kilograme de pește din speciile crap și somn precum și o barcă pneumatică și plase de pescuit au fost confiscate de polițiștii ialomițeni în localitatea Valea Ciorii. Astfel, luni, 20 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2020, 16:15
(5212 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Luni, 20 ianuarie a.c., în jurul orelor 20,00, polițiștii din Stelnica, în timp ce efectuau un filtru rutier pe raza comunei Vlădeni, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr, de 26 de ani ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2020, 16:10
(3279 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: 16 persoane evacuate dintr-un bloc cu 4 etaje

16 persoane au fost evacuate în cursul zilei de marți, 21 ianuarie 2020, dintr-un bloc cu 4 etaje din Fetești, din cauza unei butelii care a luat foc. La locul intervenției au participat pompierii Gărzii ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2020, 14:35
(3935 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează: Sunt active 17 focare de pestă porcină africană!

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că luni, 20 ianuarie 2020, pe raza județului Ialomița, sunt declarate 17 focare de pestă porcină africană. Astfel, în localitatea ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2020, 17:10
(3009 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: 190 kg de pește, confiscate

Vineri, 17 ianuarie a.c., polițiștii au oprit pentru control, pe raza localității Bucu, un autoturism condus de un bărbat, de 36 de ani, din județul Ilfov. În urma verificării autovehiculului, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2020, 16:45
(3086 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Săli de jocuri de noroc, verificate de polițiști

Duminică, 19 ianuarie a.c., polițiștii de Ordine Publică și Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au desfășurat o acțiune preventivă pentru creșterea gradului de siguranță al ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2020, 16:40
(2622 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Vineri, 17 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Platonești au oprit pentru control, pe raza comunei Săveni, un autoturism condus de un bărbat de 60 ani. În urma testării cu aparatul ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2020, 16:35
(2779 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 accidente, cinci victime

În ultimele 48 ore, la nivelul județului Ialomița, pompierii au acționat pentru gestionarea a 62 intervenții destinate protecției comunității, din care 57 misiuni de acordare a asistenței medicale de urgență ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2020, 12:40
(2324 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Slobozia, arestat pentru «tâlhărie calificată»

În cursul zilei de 15 ianuarie a.c., polițiștii slobozeni au identificat și reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 de ani cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni de «tâlhărie calificată», săvârșită ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2020, 14:10
(3233 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiune de prevenire

Joi, 16 ianuarie a.c., polițiștii feteșteni au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii faptelor cu violență, a delincvenței juvenile și victimizării minorilor în zona unităților de învățământ, precum și ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2020, 13:50
(2886 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la furnizarea apei în Cartierul Fetești Oraș

Pentru remedierea unei avarii survenită la nivelul unui branșament de pe strada Călărași din municipiul Fetești, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile vineri, 17 ianuarie 2020, în ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2020, 13:40
(4306 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Au fost identificate zonele de risc privind gripa aviară

În contextul răspândirii virusului gripei aviare, reprezentanții Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au identificat zonele din județ cu risc epidemiologic ridicat. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2020, 20:20
(5554 vizualizări - 0 comentarii)


Polei în Ialomița: Două accidente, patru persoane rănite

Miercuri, 15 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la două accidente rutiere produse pe raza județului, soldate cu rănirea a patru persoane. Primul dintre acestea s-a produs în jurul orei ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2020, 20:05
(2918 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrân de 70 de ani din Făcăeni, beat la volan

Miercuri, 15 ianuarie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au depistat un bărbat, de 70 de ani, din comuna Făcăeni, care conducea un autoturism pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2020, 19:55
(4793 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Gheorghe Doja, arestat după ce a condus fără permis

Miercuri, 15 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Slobozia au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2020, 19:50
(4596 vizualizări - 1 comentariu)


Accident la intrare în Movila

Marți, 14 ianuarie a.c., în jurul orei 7,30, polițiștii au intervenit la un eveniment rutier produs pe raza localității Movila, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 18:40
(3266 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila accident


Bucu: La volan cu permisul suspendat

Marți, 14 ianuarie a.c., în jurul orelor 15,30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit, pe raza localității Bucu, un autoturism condus de către un bărbat, de 47 de ani, din București, care a ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 18:35
(2599 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiune a polițiștilor feteșteni

Marți, 14 ianuarie a.c., polițiștii feteșteni au desfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul silviculturii și pisciculturii. În cadrul acțiunii ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 18:30
(2492 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în Germania pentru studenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomita anunță ȋnceperea perioadei de ȋnregistrare a aplicațiilor ȋn programul destinat studenților care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 17:15
(3429 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: 15 ianuarie-«Ziua Culturii Naționale»

Protopopiatul Slobozia: 15 ianuarie-«Ziua Culturii Naționale»

Miercuri, 15 ianuarie 2020, cu prilejul «Zilei Culturii Naționale» și aniversării a 170 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, la Liceul Tehnologic «Mihai Eminescu» din Slobozia, elevii ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 17:10
(3601 vizualizări - 0 comentarii)


Moldoveni: Bătrână de 87 de ani, moartă într-un incendiu

Moldoveni: Bătrână de 87 de ani, moartă într-un incendiu

În noaptea de marți spre miercuri, 14/15 ianuarie 2020, puțin trecut de miezul nopții, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă din localitatea Moldoveni. La ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 13:20
(2803 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Biciclist acroșat de un autoturism

Luni, 13 ianuarie 2020, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit la un accident de circulație produs în localitatea Amara, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2020, 13:50
(2602 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Cu permisul suspendat și beat la volan a produs un accident rutier

Sâmbătă, 11 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce acționau pe raza localității Bucu, pe linia depistării persoanelor care conduc autovehicule aflate sub influența băuturilor ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2020, 17:50
(5333 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziție la Ion Roată la un bărbat suspectat de «tăiere ilegală» și «furt de arbori»

Percheziție la Ion Roată la un bărbat suspectat de «tăiere ilegală» și «furt de arbori»

Sâmbătă, 11 ianuarie 2020, polițiștii din cadrul Secției 6 Ion Roată au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat din comuna Ion Roată, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de «tăiere ilegală ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2020, 17:45
(3618 vizualizări - 0 comentarii)


Chirana: Un bărbat din Iași a murit într-un accident rutier

Chirana: Un bărbat din Iași a murit într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut în seara zilei de vineri, 10 ianuarie 2020, în zona Chirana. Se pare că șoferul unui autovehicul, identificat în persoana unui bărbat de 68 de ani, cu domiciliul în ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2020, 22:20
(5126 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Chirana accident


Taximetriștii din Fetești, amendați de polițiști

Taxiurile din Fetești au fost verificate de polițiștii ialomițeni. În urma controalelor, oamenii legii au descoperit mai multe nereguli în ceea ce privește starea tehnică a autovehiculelor, dar și faptul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2020, 19:20
(3518 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Fa Marileno în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Maria în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Nelu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Vasile în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare Ionut în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Mihai în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Urbanistul în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...