Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia

Debutăm cu Râmnicu Sărat

Fotbalul românesc continuă să fie măcinat de abandonuri spontane, iar acest lucru s-a întâmplat și în seria a doua a Ligii a III-a. Luat prin surprindere de sincopele startului de sezon, Gheorghe Hagi a decis să-și desființeze echipa satelit cu 3 zile înainte de startul Campionatului. Seria a rămas cu 14 echipe, iar FRF a făcut o nouă tragere la sorți pentru calendarul competițional, în urma căreia Unirea Slobozia trebuia să se deplaseze sâmbătă, 26 august 2017, în prima etapă, la Farul Constanța. Doar că Petre Grigoraș și colegii n-au avut încredere în crăpcenii din dotare, care vrând-nevrând trebuie să joace rol de rechini și, în așteptarea unor pești mai acătării care să fortifice lotul, au... [citește_tot_articolul]

31 August 2017, 10:50 (3013 vizualizări - 1 comentariu)

SPORT

Gânduri de promovare, ediția 2017-2018

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia

Gânduri de promovare, ediția 2017-2018

Al treilea sezon în al treilea eșalon valoric se dorește a fi și ultimul pentru Slobozia la acest nivel. Entuziasmul tânărului Enache Costea, aflat la prima experiență în carieră ca antrenor principal, naște speranțe mai mari față de sezoanele precedente în rândul suporterilor galben-albaștri. «Anul acesta trebuie să promovăm!» a fost mesajul tranșant trasmis de Costea într-un interviu pentru ziarul nostru, iar zeița Fortuna pare să-și fi făcut domiciliul la Slobozia, o dată cu împărțirea echipelor din Liga a III-a pe serii. Echipa noastră face parte din seria a II-a și, față de campionatul precedent, a scăpat de ilfovenii de la Domnești, Tunari sau adversarii din Cupa României, Popești Leordeni... [citește_tot_articolul]

23 August 2017, 17:05 (5220 vizualizări - 1 comentariu)

SPORT

Înfrângere în ultimele minute

Fotbal, Unirea Slobozia

Înfrângere în ultimele minute

Fotbaliștii Unirii Slobozia pregătesc noul sezon competițional într-un cantonament montan de-o săptămână. Pe lângă sesiunile de pregătire fizică, elevii lui Enache Costea s-au întâlnit și cu mingea în cadrul unor jocuri amicale. Sâmbătă, 29 iulie 2017, Unirea a jucat contra Cetății Râșnov, echipă care, la rându-i, evoluează în Liga a III-a. A fost un meci echilibrat în care, din păcate, la Unirea nu au putut evolua din cauza unor accidentări mijlocașii Toma, Apostol și Adăscăliței. În aceste condiții, Costea i-a trimis în teren din primul minut pe: Dumitrescu-Drăguț, Topor, Ghinea, Marin-Năstase, Soare, Teodorescu, Gherasim-Răduca, Bucă. Au mai jucat Popa, Burescu, Săvescu, Comșa, Ene, Drezaliu... [citește_tot_articolul]

3 August 2017, 13:15 (3618 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

SPORT

«Anul acesta trebuie să promovăm!»

Enache Costea, antrenor Unirea Slobozia

«Anul acesta trebuie să promovăm!»

Antrenorul Unirii este mulțumit de modul cum funcționează echipa în momentul de față, dar așteaptă confirmarea formei bune și în jocurile oficiale. Pentru viitorul sezon, Enache Costea își dorește maximul posibil: promovarea în Liga secundă!
-Domnule Costea, sunteți mulțumit de configurația actuală a lotului și de transferurile făcute?
-La momentul acesta sunt foarte mulțumit... Am doar un semn de întrebare legat de de Marc Khalil, care este în probe la Astra. Zilele acesta primim un răspuns concret și vom ști exact dacă rămâne la Unirea sau merge la echipa din Giurgiu. În cazul confirmării celei de-a doua variante, o să trebuiască să mai aducem un atacant... [citește_tot_articolul]

30 Iulie 2017, 16:05 (4178 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

SPORT

Neînvinși în amicale

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia

Neînvinși în amicale

Sub bagheta lui Enache Costea, Unirea Slobozia continuă tradiția perioadelor de pregătire și surprinde plăcut în jocurile amicale. După 10-1 în fața Abatorului și 2-2 cu Viitorul Domenști, galben-albaștrii și-au șlefuit relațiile de joc și au depășit echipe din Liga secundă, locul unde își doresc să ajungă jucătorii Sloboziei.

Victorie cu Balotești
CS Balotești face parte din fenomenul de hegemonie ilfoveană apărut în fotbalul românesc de mai bine de 10 ani. Echipa de Ligă secundă a avut la Slobozia, pe terenul Abatorului, o surpriză neplăcută din partea Unirii. Enache Costea... [citește_tot_articolul]

26 Iulie 2017, 10:35 (3423 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

SPORT

Egal cu Viitorul Domnești

Fotbal, Unirea Slobozia

Egal cu Viitorul Domnești

În ultima etapă a campionatului, prima sub comanda lui Enache Costea, Unirea pierdea pe propriul teren contra ilfovenilor de la Viitorul Domnești cu scorul de 2-3. Atunci a fost treabă oficială în vreme ce sâmbătă, de data aceasta la Domnești, s-a produs o reeditare amicală. Și acum s-au marcat multe goluri și s-au produs răsturnări de scor, cu toate că adversarul a fost mult mai dificil decât Abatorul... Antrenorul Enache Costea a continuat să dea credit tinerilor, testând variantele în care aceștia ar putea fi de folos pentru acoperirea celor 3 posturi sub 19 ani. Goleadorul Marc Khalil și-a probat valoarea certificată de cele 11 reușite din stagiunea trecută și a deschis scorul fructificând... [citește_tot_articolul]

20 Iulie 2017, 13:45 (2334 vizualizări - 0 comentarii)

SPORT

Succes categoric cu Abatorul

Fotbal, Unirea Slobozia

Succes categoric cu Abatorul

Unirea Slobozia a demarat pregătirea de vară pe data de 5 iulie 2017. «Am încredere în jucătorii noștri, lotul fiind aproape complet... Noii veniți sunt jucători cu experiență în Liga a II-a și chiar în primul eșalon și, în mod sigur, vor crește nivelul jocului echipei noastre! De asemenea, sunt sigur că tinerii vor ști să acopere cu succes cele 3 posturi pe care este necesar să activeze jucători sub 19 ani... În ceea ce privește distribuția seriei din care vom face parte, aș zice că este de evitat Petrolul... Farul va fi sigur în seria noastră!» ne-a declarat antrenorul principal al Unirii Slobozia. Optimismul domnește deja în vestiarul galben-albastru, printre declarații făcându-și loc cu dibăcie... [citește_tot_articolul]

13 Iulie 2017, 11:05 (5094 vizualizări - 2 comentarii)

SPORT

Pregătire sub comanda lui Enache Costea

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia

Pregătire sub comanda lui Enache Costea

Miercuri, 5 iulie 2017, Unirea Slobozia demarează pregătirea pentru noul sezon competițional al Ligii a III-a care va debuta pe 26 august sau 2 septembrie. Enache Costea, secondat de Adrian Cristea, este la prima sa experiență ca principal la acest nivel și nu-i va fi deloc ușor. Unirea s-a despărțit în această vară de 5 jucători, dintre care 3 titulari incontestabili: Cristic, Lazăr, Bucurică, Pâslaru și Călin. În locul lor au venit, deocamdată, tânărul portar Dragoș Dumitrescu, mijlocașul Valentin Apostol și atacantul Nelu Bucu,  toți având șanse de a fi titulari. În formarea primului 11, Enache Costea va trebui să țină cont și de regula celor 3 jucători sub 19 ani, unde Gherasim și Khalil... [citește_tot_articolul]

5 Iulie 2017, 13:15 (7530 vizualizări - 19 comentarii)

Click aici

SPORT

Încep mișcările de trupe

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia

Încep mișcările de trupe

La echipa de fotbal a Unirii Slobozia începe să se facă simțit anotimpul transferurilor: 5 jucători la care conducerea a renunțat. Astfel, Iosif Cristică va reveni acasă la Alexandria, Marian Bucurică lasă fotbalul în favoarea facultății, în vreme ce Gabriel Lazăr pune ghetele în cui pentru a munci în străinătate. Unirea se desparte, de asemenea, de Victor Călin și Dragoș Pâslaru. Prima noutate din lotul antrenorului Enache Costea pentru sezonul viitor este experimentatul mijlocaș central Valentin Apostol. În vârstă de 32 de ani, acesta a mai evoluat la Săgeata Năvodari, UTA Arad, Farul sau Delta Tulcea. Ca fapt inedit, Apostol este născut în Slobozia. Aproape sigur va ajunge și Dragoș Dumitrescu... [citește_tot_articolul]

21 Iunie 2017, 17:15 (7407 vizualizări - 6 comentarii)

Click aici

SPORT

Fotbal, Liga 3, Unirea Slobozia-Viitorul Domnești 2-3

Alexandru Văduva ne-a «văduvit» de un punct

Plecarea antrenorului Ion Ionescu nu a produs șocul pozitiv, Unirea Slobozia pierzând și meciul  cu Viitorul Domnești. Partida de vineri, 26 mai 20017, de pe «1 Mai», a încheiat un sezon modest, în care subțirimea lotului și inconstanța în evoluții și-au spus cuvântul.

Pragmatism italian  în primul act Conduși de pe margine de Enache Costea, fotbaliștii Unirii au mutat jocul în jumătatea oaspeților încă din start. Astfel apar și primele ocazii la poarta lui Vâlceanu. În minutul 7, Răduca îi pasează lui Drăguț, care șutează peste poartă, urmată de lovitura de cap a lui... [citește_tot_articolul]

27 Mai 2017, 23:15 (7319 vizualizări - 1 comentariu)

Click aici

SPORT

Ionescu a renunțat. Enache Costea, antrenor principal!

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia

Ionescu a renunțat. Enache Costea, antrenor principal!

În cursul zilei de joi, 25 mai 2017, antrenorul Ion Ionescu a anunțat conducerea Unirii Slobozia că dorește să renunțe la postul de «principal» al echipei. El va rămâne în continuare în cadrul Clubului, urmând să fie șef al Centrului de Copii si Juniori. În locul lui Ion Ionescu a fost promovat drept antrenor principal Enache Costea, cel care a fost secundul Unirii încă din iarna lui 2005. «Sincer să fiu m-a surprins puțin decizia pe care a luat-o domnul Ionescu. Pentru mine este o mare oportunitate și sunt pregătit să fac față acestei provocări din toate punctele de vedere. Așa cum se spune însă, în această meserie trebuie să existe și un dram de noroc!» ne-a declarat Enache Costea. Acesta va... [citește_tot_articolul]

26 Mai 2017, 14:10 (8523 vizualizări - 6 comentarii)

Click aici

SPORT

Fotbal, Unirea Slobozia

Dublă victorie pentru juniori

Pentru juniorii A și B ai Unirii Slobozia, sezonul pe care tocmai îl traversează este unul de tranziție. Rețeta locală pe care conducerea clubului încearcă să o impună echipei mari a galben-albaștrilor a văduvit echipele de juniori de implicarea multora dintre componenții acestora. Astfel, meci de meci, lui Enache Costea i-a fost destul de greu să alcătuiască formule de start competitive, iar acest lucru s-a văzut în clasament. Concret, cu o etapă înainte de vacanța de iarnă, juniorii A se găsesc pe locul 9, cu doar 3 succese în 12 meciuri disputate, iar juniorii B pe locul 13 din 14 echipe, cu mult sub comportarea din campionatul trecut. Cum însă rolul formațiilor de juniori este să propulseze... [citește_tot_articolul]

8 Decembrie 2015, 10:20 (4479 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia

Milea, cooptat în staff-ul tehnic

Mai sînt cîteva zile pînă la reunirea echipei de fotbal Unirea Slobozia, iar în privința băncii tehnice, lucrurile sînt neclare. Totuși, informațiile de culise, prezentate de Independent săptămîna, trecută tind să se confirme. Astfel, Constantin Prepeliță va fi director tehnic, Enache Costea, antrenor principal, iar Ion Ionescu va rămîne antrenor de portari. Noutatea echipei tehnice o constituie Marius Milea. Fostul jucător al Unirii Slobozia și al Dunării Călărași va fi, conform surselor noastre, antrenor secund al galben-albaștrilor. Din păcate, așa cum am mai spus, Consiliului de Administrație îi este foarte greu să ia o hotărîre. «Într-adevăr, varianta Costea-Milea-Ionescu a fost luată recent... [citește_tot_articolul]

4 Iulie 2011, 19:17 (12914 vizualizări - 2 comentarii)

Miercuri 23 Sep 2026
264 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Coșereni: Prinși în flagrant după ce au furat o țeavă de irigat!

Polițiștii Secției Coșereni au prins pe raza comunei Drăgoești trei indivizi, cu vîrste cuprinse între 19 și 33 ani, toți dintr-o comună călărășeană, care se deplasau cu o căruță. Potrivit polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2012, 13:10
(14972 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Beat la volan

Un tînăr de 22 ani din Ciulnița este cercetat actual de polițiștii slobozeni pentru conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice. Șoferul a fost prins luni, 23 ianuarie a.c., de către ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2012, 13:01
(13186 vizualizări - 0 comentarii)


Adîncata: Prins cu doi iepuri în rucsac

Un bărbat de 39 ani, din Adîncata, este acuzat de braconaj. Pe numele individului, polițiștii au deschis o anchetă după ce a fost prins luni, 23 ianuarie, pe Fondul de vînătoare nr. 43, pe cîmpul din extravilanul ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2012, 12:51
(14554 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Hoț de aluminiu prins de polițiști

Luni, 23 ianuarie, un bărbat de 37 ani, din Ion Roată, a fost prins de o patrulă de siguranță publică, în timp ce transporta cu o căruță 20 kg de aluminiu. În urma verificărilor ulterioare s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2012, 12:42
(13995 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 24 Ianuarie-Unirea Principatelor Române, sărbătorită

Prefectura Ialomița, alături de Garnizoana Slobozia și Consiliul Local Slobozia îi invită pe ialomițeni la manifestările prilejuite de împlinirea a 153 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 13:56
(12312 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: 825 kg de lapte praf fără documente de proveniență, confiscate de polițiști

Vineri, 20 ianuarie a.c., o patrulă de siguranță publică a depistat în trafic, pe strada Calea București, din Urziceni, un tînăr în vârstă de 32 ani, din Constanța, în timp ce transporta cantitatea de ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 13:19
(14858 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Grad de colectare a veniturilor bugetare de 110,55% în decembrie 2011

În luna decembrie 2011 au fost încasate la bugetul general consolidat peste 42,16 milioane lei. Astfel, programul alocat de colectare a veniturilor bugetare a înregistrat un grad de realizare de 110,55 ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 13:14
(11299 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: 2 accidente, 5 persoane rănite doar într-o singură zi!

Sîmbătă, 21 ianuarie a.c., pe raza județului Ialomița s-au produs două accidente de circulație soldate cu rănirea a cinci persoane.
Primul eveniment rutier s-a produs din cauza neadaptării vitezei de ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:44
(10543 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Surprinși în timp ce furau un capac de canalizare!

Un tînăr de 23 ani, din orașul Țăndărei, a sesizat Poliția cu privire la faptul că pe strada 1 Decembrie din localitate a observat două persoane care au sustras un capac de canalizare, după care au fugit ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:41
(12087 vizualizări - 1 comentariu)


Enel Distribuție Dobrogea: 2 linii de medie tensiune și 2 posturi de transformare din Ialomița, afectate de condițiile meteo

Din cauza condițiilor meteo deosebite, a ninsorii abundente, a viscolului și a chiciurei depuse pe elemente de rețea , în noaptea de sîmbătă, 21/22 ianuarie, au fost afectate rețelele electrice din raza ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:40
(18237 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Biciclist băut, acroșat de un vehicul. Șoferul a refuzat testarea alcoolscop!

Vineri, 20 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Țăndărei au fost sesizați despre faptul că pe raza orașului s-a produs un accident rutier. Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că în ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:38
(10421 vizualizări - 1 comentariu)


Amara: Arestat pentru «vătămare corporală»

În cursul zilei de vineri, 20 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au acționat pe raza orașului Amara, pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:37
(19560 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Amara arestare


Căzănești: Slobozean depistat beat la volan

O patrulă de siguranță publică aflată în executarea atribuțiilor de serviciu pe raza orașului Căzănești a depistat sîmbătă, 21 ianuarie a.c., în jurul orei 21.00, un tînăr de 27 ani, din Slobozia, care ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:36
(15272 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pieton lovit pe trecerea de pietoni, femeie acroșată de un autoturism!

În dimineața zilei de vineri, 20 ianuarie a.c., în jurul orei 6.30, în municipiul Slobozia s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unui pieton. În urma cercetărilor polițiștilor, s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:35
(11580 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Fetești: Depistat pe autostradă cu peste 20 tone de fier vechi fără tiche de cîntar!

Un bărbat de 38 ani, din Constanța, a fost depistat pe autostrada A2, în timp ce conducea un ansamblul auto, cu care transporta cantitatea de peste 20 tone deșeuri din fier, pentru care nu a putut prezenta ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:12
(10504 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 7 permise reținute, amenzi de peste 65000 lei

La acest sfîrșit de săptămână, 21-22 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:08
(14364 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 55 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, luni, 23 ianuarie 2012, sînt disponibile 55 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:05
(15728 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Echipajul SMURD a intervenit la un accident pe autostradă

Sîmbătă, 21 ianuarie a.c., în jurul orei 18,45, în dreptul kilometrului 140, pe autostrada A2, s-a produs un accident de circulație. Echipajul SMURD al ISU Ialomița a fost solicitat să intervină, după ce ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:03
(13714 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Lovite de o mașină pe trecerea de pietoni!

Două adolescente de 15 ani au fost lovite de o mașină în timp ce încercau să traverseze strada pe trecerea de pietoni. S-a întîmplat, joi, 19 ianuarie a.c., la Slobozia, cînd un bărbat de 46 ani nu a acordat ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2012, 16:45
(11999 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Gura Ialomiței: Țigări de contrabandă, confiscate

Gura Ialomiței: Țigări de contrabandă, confiscate

Peste 330 de pachete de țigări au fost descoperite de polițiști în portbagajul unui autoturism, joi, 19 ianuarie a.c., la Gura Ialomiței. Mașina era condusă pe raza localității Gura Ialomiței, iar cu ocazia ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2012, 16:44
(12950 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Arestată pentru evaziune fiscală

O femeie de 32 ani, din Slobozia, a fost prinsă de polițiști și încarcerată. Individa a fost condamnată de judecătorii Tribunalului Ialomița la 1 an și 6 luni închisoare pentru evaziune fiscală. Femeia ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2012, 16:37
(15175 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Muzeul Județean marchează Unirea Principatelor Române

Marți, 24 ianuarie a.c., la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea», Muzeul Județean Ialomița, în colaborare cu Consiliul Județean organizează conferința «Contribuția ialomițenilor la Unirea Principatelor ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2012, 16:36
(14879 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: 50 de ialomițeni au solicitat restituirea taxei auto

În perioada 17-19 ianuarie, ialomițenii au depus la Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița nu mai puțin de 50 cereri de restituire a diferenței dintre taxa de poluare/taxa specială și taxa pentru ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2012, 16:33
(17063 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: Adeverințe pentru credite

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează beneficiarii ajutoarelor de stat pentru realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării păsărilor și, respectiv, a bunăstării ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2012, 16:30
(18314 vizualizări - 0 comentarii)


Un șofer nu a oprit la semnalele polițiștilor prahoveni. Mașina a fost găsită la Bărbulești. În interior, o bîtă și o sabie!

Miercuri, 18 ianuarie a.c., polițiștii prahoveni au solicitat ajutorul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița după ce șoferul unui autoturism s-a sustras de la verificarea documentelor personale ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2012, 17:25
(13320 vizualizări - 1 comentariu)


Ford furat din Italia, găsit la Slobozia

Ford furat din Italia, găsit la Slobozia

O femeie de 41 ani, din Slobozia, a fost prinsă în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Italia și care figura urmărit internațional în bazele de date ale Interpolului. S-a întîmplat miercuri, ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2012, 17:20
(20236 vizualizări - 2 comentarii)


DGFP Ialomița: Peste 5400 de somații emise

Potrivit unui comunicat de presă, «în luna decembrie 2011, pe linia colectării veniturilor bugetare, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița a emis peste 5400 de somații în valoare totală de aproximativ ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2012, 17:15
(15216 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două incendii într-o singură zi

Peste 50 hectare de stuf și vegetație uscată au ars după ce o persoană rămasă deocamdată neidentificată a aprins focul în mod intenționat. Cel puțin aceasta este concluzia pompierilor ialomițeani, cei care ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2012, 17:12
(13965 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: O șoferiță s-a rostogolit de cîteva ori cu mașina într-un șanț!

Marți, 17 ianuarie 2012, în apropierea orașului Fetești s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, în timp ce o femeie, de 39 ani, din Amara, conducea o mașină din direcția Fetești către Movila, din ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2012, 15:33
(15459 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Fetești accident


Țăndărei: Înșelat prin SMS

Marți, 17 ianuarie, un bărbat de 30 ani din Țăndărei a sesizat Poliția cu privire la faptul că a fost înșelat cu 850 lei prin SMS. Victima a povestit polițiștilor că, în aceeași zi, a primit pe telefonul ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2012, 15:32
(13646 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Gigel în Fost procuror-șef al DIICOT Ialomița, condamnat definitiv de Curtea Supremă la 1 an de închisoare și plata unei amenzi de 80 mii de lei ete_na în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Cetățean în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vali în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii @Anfrel în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Locatar zona 0 Filaturii în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vorba suna, fapta tuna în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Andrei în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Marcel în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia Uau! în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» UnOarecareDeOriunde în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Mary în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia Mary în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Cetatean în Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026 Connex în Primarul Alexandru Potor vorbește, pe internet, despre «succesul» asfaltării străzilor din Slobozia Nouă garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 16 septembrie 2026 Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» CETATEAN în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...